Duminica, 27 februarie, la Bruxelles, a fost dat publicitatii un studiu al "Eurostat" (Organismul oficial de statistica al Uniunii Europene), potrivit caruia, in 2008, Bucurestiul depasea cu 13% (!) media din UE, la puterea de cumparare pe cap de locuitor! Primind vestea cu uimire si intrebandu-ma daca nu cumva e o greseala pe undeva, am verificat din mai multe surse, inclusiv de la cunoscuti din Parlamentul European. Cifrele reci se incapatanau sa ramana aceleasi: intr-adevar, bucurestenii au avut o putere de cumparare cu 13 % mai mare decat media restului tarilor din UE! Adica, 28.300 de euro/an/cap locuitor! Aceasta, in conditiile in care si produsul intern brut (PIB) in Bucuresti a fost de 15.800 de euro pe cap de locuitor, deci de trei ori mai mult decat in cele mai sarace regiuni ale tarii. Intrucat prezumtia de... corectitudine functioneaza cand e vorba de agentii oficiale vest-europene, m-am lasat in cele din urma convins ca UE stie ce spune. Daca, din perspectiva Bruxelles-ului, lucrurile stau asa cum stau, e musai sa aflam si explicatiile. Ca urmare, l-am invitat pe profesorul de psihiatrie dr. Florin Tudose sa se aplece cu... stetoscopul psihanalizei asupra acestei curiozitati europene, numite Bucuresti.
"Vad din nou, ca in anii de liceu, marile teatre jucand cu casa inchisa si berariile arhipline. Asta-i criza la Bucuresti!"
- Statisticile oficiului Eurostat, potrivit carora Bucurestiul a depasit, la puterea de cumparare pe cap de locuitor, cu 13% media europeana, ar putea parea multor romani o facatura. Ce credeti, domnule doctor?
- Nu cred ca este vorba de nici o facatura. De altfel, Eurostat e o institutie serioasa, care nu raspunde la comenzi politice pentru a manipula alegatorii. Sa nu uitam ca Bucurestiul este, totusi, o mare capitala europeana, care acumuleaza locuri de munca in sediile marilor firme nationale si multinationale, un loc de tranzit al marfurilor dinspre Orient spre Occident, care nu poate fi ocolit. In plus, intotdeauna, intr-o capitala, se aduna protipendada economica si politica, ale carei averi inclina puternic (si fals) balanta bunastarii. Ce fac locuitorii Bucurestiului cu aceasta putere de cumparare este cu totul alta poveste, poveste care nu a inceput acum.
- Cum credeti ca reactioneaza bucurestenii la aflarea acestui incredibil raport al Eurostat?
- Carcoteala nu este ultimul dintre defectele bucuresteanului. Asa ca, mai mult ca sigur, efectul acestei analize este unul nul. "Ne pacalesc, dom'le... Imposibil sa fie o astfel de diferenta, cand in Bucuresti sunt sute de strazi fara canalizare, alte sute nici macar pavate, iar mizeria si ambuteiajele fac parte din peisajul zilnic. Care bogati, dom'le, care?".
- Studiul ia ca an de referinta 2008. Credeti ca s-a schimbat ceva in timpul celor doi ani de criza care au urmat?
- Sigur ca, in cifre absolute, realitatea e alta in 2011, dar diferentele cu siguranta si-au pastrat proportiile. Bineinteles ca, intr-o oarecare masura, criza nu i-a lasat indiferenti pe bucuresteni, mai ales pe zecile de mii care se apucasera de asa-numitele afaceri imobiliare, vanzand si cumparand maidane si cotete la preturi de vile berlineze. Cu toate acestea, la inceputul unui week-end recent, mi-a trebuit o ora si jumatate pana sa ies din Bucuresti, in directia Valea Prahovei. Peste o treime dintre masinile care compuneau traficul infernal erau jeep-uri, si aproape jumatate dintre miile de masini aveau schiuri pe acoperis. Asta inseamna criza? Pe de alta parte, pentru a sfida criza, bucurestenii au inceput, "de suparare", sa mearga din nou la teatru, lucru extraordinar. Vad din nou, ca in anii de liceu, marile teatre jucand cu casa inchisa, si berariile arhipline. Asta-i criza la Bucuresti!
"La inceputul anilor '30, ca si astazi, Bucurestiul era o piata senzationala pentru automobile, iar banii si luxul ii dadeau stralucire"
- A mai avut Bucurestiul vreodata o putere de cumparare asa de mare?
- Tocmai asta-i farmecul Bucurestiului. Imi amintesc ca profesorul de spaniola din liceu ne povestea ca tatal sau fusese consul al Spaniei la Bucuresti, oras pe care, din cauza micilor si restaurantelor cu taraf, n-a mai dorit niciodata sa-l paraseasca. A devenit un bucurestean tipic, care cerea tres salcicitas (trei mici) si o bere. Sunt celebre deja relatarile primilor calatori cu avionul, care stiau ca se apropie de Bucuresti dupa mirosul patrunzator de gratar care se ridica pana la inaltimea la care zburau atunci avioanele. In anii '30, in Micul Paris erau aproape o mie de restaurante, carciumi, zahanale, crasme si bodegi, care nu inchideau niciodata. Pana in vremea comunistilor, nici un barbat, indiferent de patura sociala din care provenea, nu umbla pe Calea Victoriei fara camasa alba si cravata. In cate orase europene credeti ca erau magazine "La Fayette"? In cate capitale avea Ford reprezentanta inca din anii '20 si producea automobile dintre cele mai luxoase, la inceputul anilor '30? Ca si astazi, Bucurestiul era o piata senzationala pentru automobile, iar banii si luxul ii dadeau stralucire.
- Pana cand a venit comunismul...
- Si sub comunism, mult timp a fost la fel, inertia proverbiala a romanilor a fost dusmanul cel mai mare al elanului destructiv "revolutionar". S-a trait prea bine, din '36 pana in '45, ca oamenii sa poata uita si renunta. Orasul a fost desfigurat, i s-au furat statuile reprezentative; Carol, Bratianu, Catargi, Lahovari au fost inlocuiti cu oribile plasmuiri: Lenin, Stalin, Groza si nelipsitul ostas sovietic. "Scanteia" a primit si ea o "casa" oribila, au inceput sa apara cvartale de blocuri care, la inceput inofensive, au prefigurat orasul orwelian al anilor '80. In provincie, incepea sa fie mai bine, dar la tara lucrurile s-au incurcat rau de tot; taranimea, pauperizata de colectivizare, nu a avut alta sansa decat sa fuga la oras.
- Care a fost amenintarea cea mai mare pentru Bucurestiul traditional, pentru tabieturile tipice bucurestenilor?
- Dupa 1977, "Miticii", mititeii si Bucurestiul traditional s-au prabusit - nu sub cutremurul devastator -, ci sub paranoia unui dictator care si-a asmutit buldozerele si ideologii, in primul rand, impotriva bucurestenilor. Casele si gradinile traditionale, bisericile si chiar cimitirele au fost atacate fara mila, pentru a face loc ansamblurilor arhitecturale in stil asiatic. Restaurantele se inchideau la 9 seara, chiar mai devreme decat programul TV, iar barurile de noapte functionau ziua. Capitalei i s-au furat pana si nuntile cu rochii de mireasa si perdelele restaurantelor. Astfel ca Bucurestiul traditional a murit in epoca de aur.
- Cum explicati diferenta atat de mare dintre nivelul de trai din Bucuresti si cel din provincie?
- Cred ca, mai mult ca niciodata, se verifica acum conceptele de "Romania cu doua viteze" sau "Cealalta Romanie". Pe de o parte este Romania romanilor care nu mai au nimic, nu mai spera nimic si pentru care nimeni nu mai face nimic. Pe de alta, Romania masinilor 4x4. Nici macar nu se poate vorbi de o prapastie, pentru ca acesti oameni ii percep pe bogati nu ca pe niste concetateni, nu ca pe niste conationali, ci ca pe niste personaje de film, care le sunt superiori, fiind de zece ori mai puternici, mai fericiti, mai sanatosi.
"Nu mai suntem o comunitate, ci doua: baietii destepti de la Bucuresti si sarantocii din restul tarii"
- Polarizarea sociala extrema dintre Bucuresti si restul tarii, dintre bucurestenii bogati si cei saraci poate fi interpretata ca un semn de normalitate a tranzitiei?
- N-a fost si nu va fi niciodata, deoarece acesta este modelul cel mai tipic al distrugerii coeziunii sociale. Nu mai suntem o comunitate, ci doua: baietii destepti de la Bucuresti si sarantocii din restul tarii. Ati vazut ca, nu o data, cate un oras de provincie se revolta si intreaba de ce impozitele lor sa mearga la Bucuresti, ca sa traiasca bine cei de acolo. Problema asta, a hegemoniei capitalei, exista peste tot in lume si a fost rezolvata bine doar in SUA, unde capitala s-a construit special intr-un district fara nici o putere economica.
- Totusi, cu toata puterea lui mare de cumparare, Bucurestiul mai are mult pana sa ajunga un competitor european redutabil, in privinta nivelului de trai. In ce ar consta diferentele fata de Luxemburg, Viena sau Haga, la capitolul calitatea vietii?
- Sigur, bogatia in sine nu inseamna automat o calitate a vietii mai buna. Inchipuiti-va ca Hagi Tudose, bogat peste masura, ar fi fost luat drept standard pentru indicele de viata. Ganditi-va la cei avuti, innamoliti si inghesuiti ca o turma de oi neingrijite, in palatele kitsch din cartierul Pipera. Calitatea vietii la Viena sau Haga este data de infrastructura studiata pana la cel mai mic detaliu, in asa fel incat totul sa fie functional; de siguranta care domneste pe strada, de respectul pe care il acorzi si pe care celalalt ti-l acorda. In aceste orase vorbim de normalitate, n-are rost sa incepem discutia de la bani.
"Orice primar adevarat isi conserva in primul rand trecutul"
- Credeti ca este normal ca primarul Bucurestiului sa cheltuiasca zeci de milioane de euro pentru demolarea orasului vechi, traditional? I-a alienat cumva bogatia pe edilii bucuresteni?
- Orice primar adevarat isi intretine orasul in buna stare, isi conserva in primul rand trecutul, adica orasul vechi, adica bijuteria coroanei, si apoi demoleaza, daca este cazul, cladiri sau cartiere vechi, care nu au istorie si nici nu o mai reprezinta. Ma intrebati daca e gospodar unul care isi taie craca de sub picioare, si asta cu mare efort financiar? Ce as putea sa va raspund? Pentru ca nici un primar nu face decat ceea ce i se aproba. Eu nu cred ca primarul este singur sursa raului, mai este si un consiliu infumurat si indopat exagerat cu bani, care ia cele mai nesabuite decizii. Vedeti PUZ-urile din oras, unde giganti excentrici acopera orice urma de romantism, scapata de furia lui Ceausescu.
- Potrivit unui alt recent studiu al UE, capitala Romaniei este cel mai poluat mare oras din Europa, cu 38 de micrograme de particule toxice pe metrul cub de aer (Stockholm nu depaseste 10 micrograme, iar Roma, 21,4). Desi s-a dovedit ca 70-80% din aceasta poluare provine de la automobile, primarul Oprescu demoleaza stradutele romantice din centru, pentru a aduce aici si mai multe masini, si mai multa poluare. Este aceasta aroganta distructiva specifica unui oras bogat?
- Nu este nici una, nici alta; este puterea banului, care bate cu pumnul in masa primarului, satisfacand interesul de grup, in defavoarea bunului simt, a nevoii noastre de estetica, ecologie, istorie si alte "chestii" desuete in viziunea oricarui Dinu Paturica national sau multinational, care trebuie sa vina cu limuzina pana in buza birourilor din centru. Peste cateva decenii, probabil, o sa revenim la normal. Dar ce va fi ramas din identitatea Micului Paris la acea data? Probabil doar fotografiile de pe internet.
Profesorului Florin Tudose ii puteti scrie la
e-mail: cftudose@yahoo.com