Politicienii romani propun, desigur, asemanator celorlalti, programe alternative, bazate pe doctrine opuse, dar telul lor real nu este binele tuturor, interesul natiei, ci binele personal sau al grupului din care fac parte. Alegatorii, cetatenii de rand, sunt buni doar la alegeri, cand - alaturi de vorbele frumoase si de proiectele nemaipomenite, sunt mituiti cu "mici cadouri", individuale sau colective. Dupa alegeri nu sunt uitati doar alegatorii, ci si doctrinele sau programele expuse, asumate ca formule identitare. Traseismul politic, aliantele conjuncturale, trecerea in viteza de la o pozitie ideologica la opusul ei arata ca, in Romania, clasa politica nu e interesata de comunitatea pe care pretinde ca o reprezinta, nu urmareste altceva decat propriile interese. Doua situatii recente sunt exemplificatoare pentru coruptia si imoralitatea majoritatii politicienilor autohtoni, pentru nepasarea lor fata de ansamblul colectivitatii nationale.
Declansarea razboiului din Libia ar fi trebuit sa solidarizeze clasa politica in sustinerea unei pozitii clare a tarii. Razboiul libian, declansat de un dictator nebun, impotriva propriului popor, a socat ONU, al carui Consiliu de Securitate a emis, in 17 martie a.c., o rezolutie (nr. 1973) ce instituie o "zona de interdictie aeriana". Interdictia a vizat stoparea bombardamentelor aeriene, declansate de fortele fidele regimului libian, impotriva insurgentilor. Cu realizarea actiunii, mandatate de ONU, s-a ocupat o alianta de moment, formata sub conducerea Frantei, Angliei si Statelor Unite. Multe alte tari din Europa, dar si din lumea araba (din care Libia face parte), si-au declarat deschis sprijinul. Ca membra a ONU, Romania a acceptat tacit rezolutia Natiunilor Unite. Lipsa de reactie a puterii din Romania a provocat insa, in batalia politica interna, o inflamare a Opozitiei, care a sustinut ca d-l Basescu a ratat sansa de a aduce tara in prim-planul politicii internationale, de a-i demonstra disponibilitatea pentru sustinerea aliatilor occidentali. Opozitia, grupata in USL, cu d-l C. Antonescu - liderul PNL - "varf de lance", a insinuat ca "inertia" Romaniei s-ar datora reactiilor conflictuale (pe problema admiterii in "spatiul Schengen") dintre presedintii Basescu si Sarkozy. D-l Basescu este asadar vinovat ca Romania nu s-a aruncat fara rezerve intr-o "intreprindere" ce pare, mai degraba, treaba superputerilor, dupa cum ne-o dovedeste faptul ca SUA a lasat strategic (pentru a nu incrancena lumea araba dupa Afganistan si Irak) conducerea Frantei. Cu totul alta este insa situatia atunci cand NATO, organizatia politico-militara din care tara face parte, isi asuma responsabilitati in conflict. NATO a acceptat, in 22 martie a.c., sa realizeze o blocada navala a tarmului libian. Implicarea NATO inseamna automat participarea tuturor tarilor membre. D-l Basescu a reunit in aceeasi zi CSAT-ul, anuntand trimiterea unei unitati navale (fregata Regele Ferdinand) in dispozitivul NATO din Mediterana. Imediat Opozitia a reactionat, acuzandu-l ca tradeaza interesele tarii, ca expune soldatii romani s.a.m.d. Or, interesele tarii cer respectarea obligatiilor fata de NATO, cea mai mare alianta politico-militara la care Romania a participat vreodata si cel mai sigur garant al sigurantei si stabilitatii nationale in acest moment. De la acuzele de inertie si nonparticipare s-a trecut deci la extrema cealalta, fara sa se tina cont ca, in calitate de membra a NATO, Romania are obligatia de a se implica. Pentru politicienii romani nu conteaza deci nici siguranta nationala, nici stabilitatea, ci doar detinerea puterii. O alta situatie din zona penibilului a aparut in contextul asumarii responsabilitatii guvernamentale pentru Codul Muncii cand USL, care vrea rasturnarea coalitiei la putere, a facut "ochi dulci" UDMR, reprezentanta intereselor minoritatii maghiare din Romania, pentru a o rupe de PDL, partidul prezidential. O gafa a sotiei ambasadorului Ungariei (care, de "ziua maghiarimii", a completat mesajul premierului V. Orban cu versuri nationalist-nostalgice) si o manifestare iredentist-extremista a unui "cautator de publicitate" secui (Csibi Barna, ce l-a "spanzurat in efigie" pe Avram Iancu) au fost insa suficiente pentru ca iubirea USL prentru UDMR sa fie inlocuita de o inflamare nationalista. Un act extremist (al lui C. Barna), ce putea fi, cu usurinta, amendat legal, a devenit subiect national, desi toti "actorii" - interni si externi - stiu ca, prin garantiile ferme ale NATO si UE, granitele nationale nu mai pot fi schimbate. Cum spuneam la inceput, pe malurile Dambovitei, politica are un caracter special.