La ora 8, incaperea Crystal Palace Ballroom din Bucuresti emana fast din fiecare colt al ei. Invatand din editiile anterioare, lumea filmului romanesc, invitata sa ia parte la Gala Premiilor Gopo, pasea elegant, pe covorul rosu intins inaintea celor care ne-au daruit filmele anului 2010. I-am urmarit cu emotie si caldura, simtind pentru prima oara ca acesti oameni - adesea mai atent priviti peste granita - au, in sfarsit, parte de primirea pe care o merita acasa. Pe multi dintre ei ii urmaresc de ani de zile, le cunosc munca si le-am apreciat ideile, nobletea si spiritul, modestia, umorul, candoarea, delicatetea, puterea de a vorbi in filmele lor despre lucruri dureroase, despre lupta fiecaruia dintre noi, despre acesti ani atat de plini de confuzie. Am admirat hotararea cu care au luptat ei insisi pentru a face film, in ciuda lipsei de sprijin si a coruptiei care exista si in acest domeniu, si i-am privit mereu, ca pe adevaratele staruri ale Romaniei. Urmarindu-i in timp ce paseau pe covorul rosu, stralucind asa cum au stralucit, am fost cuprinsa de o imensa bucurie. De optimism. De bine. Pentru ca, desi un astfel de eveniment implica inevitabil castigatori si perdanti, castigul cel mai important - al nostru al tuturor, de altfel - este tocmai faptul ca incepem sa celebram talentul romanesc, la noi acasa. E un semn bun, e un semn de inceput de maturizare, de reintrare in matca a valorilor unei societati normale.
PREMIILE
Pelicula care a primit cele mai multe distinctii din partea breslei romanesti de film a fost "Eu cand vreau sa fluier, fluier", castigator al Ursului de Argint la festivalul de la Berlin din 2010, si rasplatit la noi cu 7 trofee Gopo, dintre care premiile pentru Cel mai bun Film, Cea mai buna Regie - Florin Serban, Cea mai buna Actrita intr-un Rol Secundar - Clara Voda, Cel mai bun Film de Debut si Premiul Publicului (pentru cel mai mare succes la Box Office al anului precedent). Surprinzandu-l intr-un moment de repaos, i-am cerut lui Florin Serban o declaratie: "Ii multumesc publicului pentru efortul de a merge la cinema, iar mesajul meu catre ei in acest moment este sa nu ocoleasca filmele romanesti. Lucrurile s-au schimbat foarte mult fata de ce era in cinematografele noastre acum 10 ani. Ii rog sa aiba incredere, pentru ca avand ei incredere, o sa avem si noi mai multa incredere. Oricat de importante sunt premiile primite in afara, ele nu sunt altceva decat o posibilitate de a te deschide pe piata de film. In schimb, premiile de-acasa au o cu totul alta incarcatura emotionala. Sunt convins ca ma privesc cei de la Resita, mama si tata, si le multumesc pentru sprijin".
Premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol principal a revenit marelui si pretuitului actor Victor Rebengiuc, pentru rolul Ion. I. Ion din "Medalia de onoare". Premierea lui a fost printre putinele momente ale galei in care toti invitatii - nominalizati, critici de film, jurnalisti sau vedete mondene - si-au lasat deoparte inevitabilele diferente de opinii, pentru a saluta aplaudand afectuos reintalnirea cu Victor Rebengiuc si decizia votantilor de a-l recompensa cu acest premiu.
Premiul "Tanara Speranta" a fost inmanat lui George Pistereanu, pentru rolul Silviu, din acelasi "Eu cand vreau sa fluier, fluier". La primirea trofeului, George - care avea numai 19 ani la interpretarea rolului, a spus cu umor: "Nu mi-a mai zis nimeni tanara speranta, dar ma bucur sa stiu ca cineva crede asta despre mine". Dupa gala, George a mai declarat pentru cititorii "Formulei AS" ca acest premiu, al industriei romanesti de film, cantareste mai mult pentru el decat aprecierile juriilor de la festivalurile internationale si ca e o apreciere care a venit intr-un moment prielnic. "Ca actor, dupa ce faci un film, daca nu esti in televiziune, risti sa cazi intr-un con de umbra. Premiul asta era exact ce aveam nevoie acum" .
Premiul pentru Cea mai buna actrita intr-un rol principal i-a revenit Mirelei Oprisor, pentru interpretarea din filmul "Marti, dupa Craciun" (regia Radu Muntean).
Nominalizarile au fost enuntate de Victor Rebengiuc, care, facand un rol din citirea textului pregatit de organizatori, ne-a vindecat, prin ras, de atmosfera sobra care se crease in asteptarea premiilor pentru interpretare.
"Actritele, colegele mele, au fost nominalizate la Gopo pentru roluri in care s-au concentrat sa exploateze la maxim clipa", a spus Victor Rebengiuc, cu emfaza ironica, de Moromete. Premiata, Mirela Oprisor, a multumit echipei, colegilor de platou, celor care au votat-o si a dedicat premiul parintilor ei.
Premiul pentru Cel mai bun actor intr-un rol secundar i-a revenit lui Bogdan Dumitrache, pentru interpretarea din "Portretul luptatorului la tinerete" (regia Constantin Popescu). Desi timid pe scena la momentul decernarii premiului, Bogdan este una dintre acele prezente calde, care te face sa-l apreciezi imediat. L-am urmarit cand, dupa momentul premierii, a iesit scurt din sala, pentru o serie de interviuri si fotografii, si am profitat de ocazie pentru a-i iscodi starea de spirit. Se inviorase, ii trecuse socul surprizei si l-am gasit, realmente, fericit. "E frumos ca atunci cand muncesti si faci un lucru bun sa vezi ca sunt si altii care cred acelasi lucru despre munca ta. Ca actor, depind de parerea altora. Ma bucur, ma simt onorat. Ma simt foarte bine. Sper ca premiul asta sa ma ajute in ce imi doresc eu: sa pot sa joc, punct - fara sa mai fac alte lucruri "pe langa", din care sa pot sa supravietuiesc sau sa traiesc civilizat. Viata de actor e grea, daca faci doar actorie. Spun asta, uitandu-ma la alti colegi, pentru ca eu, intotdeauna am mai facut si altceva, ca sa pot trai decent. Din actorie nu as fi putut sa-mi permit asta pana acum. Dar sper ca de-acum inainte sa fie bine". Cand l-am intrebat despre planurile de viitor, Bogdan mi-a raspuns vesel: "Viitorul meu este acum".
Am admirat-o apoi pe Clara Voda, castigatoarea premiului pentru Cea mai Buna Actrita intr-un Rol Secundar, pentru faptul ca, in ciuda iuresului galei si a felicitarilor pe care le primea de peste tot din jur, a tinut sa aminteasca, prin intermediul "Formulei AS", de contributia celor aflati in penitenciarul in care a fost filmat "Eu cand vreau sa fluier, fluier". "Multumesc publicului romanesc, care a mers in salile de cinema sa ne vada filmul, si as vrea sa ii rog pe oameni sa se gandeasca si la tinerii detinuti din penitenciar, pe care i-am cunoscut la filmari. E pacat ca de multe ori uitam ca sunt fratii nostri, uitam sa ii mai privim cu deschidere, cu normalitate. Cred ca in loc sa ii marginalizam, ar trebui sa ii ajutam mai mult". A spus-o cu atata caldura, incat mi-am dat seama imediat ca lucrul alaturi de tinerii detinuti care apar in film a fost o experienta marcanta, emotionanta si umanizanta, si ca nu e nimic patetic in afirmatia ei. Referitor la semnificatia acestui premiu pentru ea, Clara a adaugat: "E emotionant. Te simti foarte bine atunci cand esti recompensat cu un premiu acasa. Invariabil, aici ne simtim cel mai bine, aici suntem intre noi, si cand te apreciaza "ai tai", te bucuri cel mai mult. Si dati-mi voie sa spun ca-l cam meritam", a adaugat ea, mai in gluma, mai in serios. Desigur, nu o poate contrazice nimeni, interpretarile ei din filmele romanesti au fost intotdeauna notabile, de aceea, poate, este una dintre putinele actrite care au lucrat cu cei mai multi noi regizori in ultimii ani - Cristi Puiu, Adrian Sitaru, Paul Negoescu sau Florin Serban fiind doar cativa dintre ei. Notabile au fost, de asemenea, si interpretarea Ilenei Cernat (D-na Mateescu, din "Felicia, inainte de toate"), a Cameliei Zorlescu (Nina, in filmul "Medalia de onoare"), a Elvirei Rimbu (Florica, in filmul "Morgen"), si cea a Iuliei Lumanare (Corina, din "Caravana cinematografica") - celelalte actrite nominalizate la acest premiu.
EPILOG
Anul acesta, sarcina celor care au votat castigatorii premiilor Gopo, cei peste 400 de profesionisti din filmul romanesc, a fost cu siguranta mai grea ca niciodata. Ca intotdeauna, in schimb, exista diferente de opinii legate de justetea deciziilor. Dar si criticile, si laudele, anul acesta au venit pe fondul celei mai ample oferte de posibili nominalizati din scurta istorie a premiilor Gopo. Sigur, cantitativ nu ne putem compara cu o tara ca Franta, sa zicem. Calitativ, insa, iata ca de 10 ani incoace, competitiile celor mai importante festivaluri internationale de film includ, adesea, cel putin un film romanesc. Asadar, miezul e bun. Dar ca sa avem realmente o cinematografie romaneasca e nevoie de sprijin. "De unde in anul 2000 nu se facea nici un film in Romania, iata ca acum, in mod paradoxal, ne e foarte greu sa intram cu toate filmele pe care le facem in cinematografele din tara. Faptul ca salile de cinema s-au tot inchis sau faptul ca li s-au dat cu totul si cu totul alte destinatii este o problema care trebuie sa-si gaseasca rezolvarea intr-o strategie coerenta de redeschidere a lor, in conditiile optime de difuzare", afirma Tudor Giurgiu, unul dintre fondatorii Asociatiei pentru Promovarea Filmului Romanesc (n.r. organizatorul Galei Premiilor Gopo), semnaland, cu aceasta ocazie, unul dintre principalele motive de nemultumire ale regizorilor romani, aflati in imposibilitatea de a proiecta filmele lor in fata publicului romanesc: absenta salilor de cinema, din majoritatea oraselor tarii.