Ei stiau ca nu exista practic o lege care sa reglementeze cazurile cand un europarlamentar ar fi tentat sa vanda, in folos personal, informatii, sau sa intervina pentru adoptarea unor articole de lege care favorizeaza un grup, o persoana particulara sau chiar o firma multinationala. Dar aceiasi ziaristi de la "The Sunday Times", actionand in numele unei fantomatice firme de lobby, au aruncat in navod peste saizeci de europarlamentari, din diferite tari si de diverse orientari politice, incercandu-le tuturor "rezistenta" la coruptie. Dar tot ei le intinsesera deja momeala si unor parlamentari britanici, la nivel national. Cum se face ca numai trei sau patru europarlamentari au luat "plasa", si si-au vandut, pur si simplu, serviciile, uitand de un cod de onoare care, desi nescris, e respectat de ceilalti colegi ai lor? De aici s-a amplificat scandalul, iar apararea celor care s-au pacalit se surpa jalnic. Acest cod moral face diferenta intre mita ce se pretinde "consulting" si activitatea legislativa curenta a deputatilor, in numele Uniunii si ale tarilor de unde provin. E greu sa fii crezut cand spui ca iei bani de lobbing, fiindca iti valorifici experienta, studiile sau formidabila ta inteligenta, dar de fapt tu faci trafic de influenta. Eurodeputatul este deja platit sa legifereze in interesul comunitar. Cand el intervine sa livreze la cheie o lege comandata de o categorie socio-profesionala, de un grup de interese, de o firma, de o persoana particulara, el trece intr-un serviciu comandat si abuzeaza de sau deturneaza puterea incredintata. Nimeni nu spune ca grupurile minoritare nu trebuie sa-si apere interesele. Dar nu platind direct factorul de decizie, in detrimentul altor grupuri care, probabil, nu au la indemana decat bietele principii democratice sa le apere interesele.
E drept ca oamenii de influenta sunt extrem de numerosi, chiar pe langa Comisia de la Bruxelles: circa 20.000 de lobbysti, la 15.000 de functionari UE. Ei sunt platiti deseori de regiuni, de organizatii ale mediului, de grupuri sectoriale sau interprofesionale, sau actioneaza in numele societatii civile, pentru cauze mai putin vizibile. Nu de putine ori, Comisia europeana apeleaza ea insasi, impreuna cu Parlamentul european, la sintezele si informatiile furnizate de asemenea grupuri de interese, sau chiar le comanda, pentru a-si face o reprezentare mai clara a situatiei, inainte sa fie adoptate noi legi. La Bruxelles, sistemul decizional e impartit ca sa multumeasca in egala masura interesele interguvernamentale si supranationale; insa numai dupa ce grupurile de specialitate din serviciile Comisiei, in numar de treizeci si cinci, si-au furnizat analizele. E drept ca transparenta e dorita, dar nu impusa. Grupurile propriu-zise de lobby sunt indemnate sa se inscrie intr-un registru electronic, declinandu-si identitatea, scopul actiunilor si indicand sursele financiare care le sustin. Pe lista deja constituita se distanteaza interesele majore in domenii ca energia, mediul inconjurator, serviciile, industria chimica, agricultura si biotehnologiile. Cele mai vechi grupuri sunt unele constituite pe langa Parlamentul european, de tipul ERAT, UNICE, primul compus din peste 40 de directori de mari intreprinderi europene, cel de al doilea, din influenti oameni din grupuri industriale sau bancare, care chiar propun solutii pentru marile summituri - de exemplu cel de la Kyoto, in 1997. E drept ca modul de functionare a activitatii de lobby la nivel european reflecta carenta principala a constructiei europene. Uniunea a luat avant privilegiind liberalizarea comertului si lasand pe planul al doilea institutiile si principiile unui model de societate. S-a considerat pana mai ieri ca pietele de schimb se autoregleaza, iar economia in ansamblu face urticarie daca i se impun norme etice. Europa era deja mai reticenta la acel lobby de tip anglo-american, care se practica pe sume uriase, dar care, cel putin in SUA si in Canada, e strict reglementat (iar in Bundestag exista de asemenea un regulament interior, care restrictioneaza intrarea lobbystilor). Desi inca nu s-a ajuns la investitii de 35 de miliarde de dolari in activitati de lobby, cat s-au inregistrat in SUA in ultimii zece ani cumulati, UE si-a deschis si ea, tot mai mult, portile pentru lobbystii care participa la comitetele consultative ale comisiilor europene unde se iau numeroase decizii. S-a ajuns la constituirea unui numar de circa 3000 de grupuri de interese care fac presiuni asupra deputatilor si functionarilor, deseori profitand de fisurile lor de caracter. Te si intrebi, daca alegatorul de rand, dintr-o tara mai departe de ora Bruxellesului, isi mai simte, si el, reprezentate interesele, din moment ce e nevoie si de un grup de presiune, pe langa banalul eurodeputat trimis acolo ? Interesul vital al fiecarui copac este, desigur, important. Daca vedem, in continuare, padurea.