"Suntem un popor talentat"
Poza de pe Otopeni, din salonul de primire, a devenit de-acum un cliseu. Cinci fetite frumusele, cu gesturi de balerine, zambind larg, teatral, regal, dindaratul unor buchete uriase de flori. In jur, parinti emotionati, coplesiti de incarcatura momentului si incurcati, cumva, de artificiile scaparatoare ale aparatelor de fotografiat. In tot acest timp, Octavian Bellu e in spate, batos, stapan pe emotii si pe situatie. O primire ca oricare alta, ti-ar zice, daca l-ai intreba, coordonatorul lotului olimpic de gimnastica al Romaniei. Dar nu e asa. De data asta, gimnastele noastre au ridicat tricolorul romanesc in varful catargului, la Campionatul European de Gimnastica Berlin 2011, unde tara noastra a obtinut locul 2 in clasamentul pe natiuni, iar fetele au obtinut doua medalii de aur, una de argint si una de bronz. La intoarcerea in Romania, vedetele fotografilor de pe Otopeni au fost Sandra Izbasa, aur la sarituri (una dintre marile surprize ale competitiei!) si sol, Diana Chelaru, argint la sol, si Amalia Racea, bronz la individual compus. Trei fete de exceptie, care ne-au facut sa ne reamintim ca avem atatea si atatea motive sa fim mandri ca suntem romani.
In ciuda aspectului sau cumva maiestuos si sever, Octavian Bellu. are in glas o asprime dragastoasa cand vorbeste, ca si cum i s-ar adresa unei fetite care calca prima oara pe la Lotul Olimpic de Gimnastica. Bellu are in palmaresul de antrenor 16 medalii olimpice de aur. In total, pana in 2007, la marile competitii europene, mondiale si olimpice, stransese deja 279 de medalii. Atunci, in 2007, World Record Academy l-a desemnat "Cel mai de succes antrenor din lume". Acum, in 2011, proaspat revenit la carma lotului olimpic de gimnastica, dupa un periplu prin Administratia Prezidentiala si pe la sefia Agentiei Nationale pentru Sport, si-a mai adaugat in palmares inca patru medalii europene... "Suntem un popor talentat", spune marele antrenor. De restul, de munca, de daruire si de perseverenta, se ocupa generalul Bellu. Domnul cu mustata severa din planul secund al pozelor cu flori multe si fete cu medalii stralucitoare la gat.
- Succesul de la europene a fost pus imediat in directa legatura cu revenirea dumneavoastra si a doamnei Mariana Bitang, dupa mai multi ani, la carma reprezentativei... Cum ati trait acest concurs?
- Poate o sa va surprinda, dar l-am trait exact ca pe oricare alt Campionat European. Revenirea noastra este, pur si simplu, un gest de normalitate. Federatia ne-a rugat sa intervenim, sa dam o mana de ajutor, ceea ce am si facut. Probabil, sistemul a fost putin altul, mai ales modul in care am incercat sa le schimbam mentalitatea acestor fete in privinta performantei, sa le dezvoltam spiritul de invingator. Cu unele am reusit, cu unele nu am reusit. Degeaba are antrenorul un sistem de pregatire bine pus la punct, daca sportivul nu isi gaseste motivatia, nu isi gaseste resorturile interioare sa se lase lucrat, condus, slefuit. Relatia antrenor - sportiv este esentiala in obtinerea performantei.
- Ati lucrat cu generatii intregi de gimnaste. Ce au special aceste fete din ultima generatie? Se lucreaza diferit cu Sandra Izbasa, cu Ana Porgras sau Catalina Ponor, fata de fetele de acum 20 de ani, de exemplu?
- Inainte de '90, sansa de a face sport deschidea niste orizonturi aproape de neimaginat pentru omul de rand. Mergeai prin lume, erai vazut altfel... Dupa Revolutie, aceasta motivatie a disparut in totalitate, poti sa pleci oriunde, cand vrei, daca ai cu ce. In plus, se pare ca rezistenta la efort este din ce in ce mai scazuta, iar copiii sunt din ce in ce mai greu de dus dincolo de pragul confortabilului, chiar si in sportul de performanta. Indiferent ce motivatie le-ai aseza in fata, prefera sa faca altceva, care nu presupune un efort deosebit, disconfort, un program foarte riguros. Noi, la capitolul rigoare, disciplina si motivatie stam un pic mai prost decat altii, dar suntem un popor talentat, care cu putina munca, daruire si perseverenta, poate face minuni!
"In nici un caz motivatia mea nu e banul"
- Sunteti cel mai titrat antrenor din lume. Cum reusiti sa va cultivati gustul pentru performanta, dupa atata vreme si dupa atatea succese?
- In nici un caz, fondul acestei motivatii nu este banul... De cateva luni bune, in iunie e deja un an, lucram voluntar la acest lot national, pentru ca am considerat ca nu este momentul sa negociem niste probleme legate de bani. Odata ce am hotarat, alaturi de Mariana Bitang, sa dam o mana de ajutor gimnasticii romanesti, in care am trait atata amar de ani, am decis sa aplicam niste retete cunoscute de noi foarte bine, care au dat rezultate cu generatii intregi. Pentru ca sa obtii cinci titluri mondiale consecutive la echipe si sa domini mai bine de 12 ani acest sport, cu doua titluri consecutive olimpice la echipe, nu mai tine de hazard sau de o conjunctura care te-a pus pe primul loc. E un sistem care a functionat, in mod cert. Desigur, de fiecare data, am gasit si colectivul de sportive care a inteles de ce trebuie sa respecte niste reguli, de ce sa se incadreze intr-un anumit program.
- Care sunt certitudinile pe care mizam pentru viitoarele Campionate Mondiale si pentru Jocurile Olimpice?
- Certitudini niciodata nu ai la acest nivel. Oricand o intamplare nefericita poate scoate din pregatire, luni bune de zile, o sportiva de mare valoare, cazul Mustafinei la europenele de acum. La fel au patit in cariera lor si Sandra Izbasa si Ana Porgras... Deci, certitudinile tin de perseverenta cu care iti urmezi tu planul si de modul in care respecti datele planului. Aceste europene au fost un mod de a verifica fetele, au fost o sansa de a vedea care e concurenta in Europa... Evident ca pe plan mondial concurenta este mult mai mare. Fetele stiu acum foarte bine ce au facut, stiu si ce nu au facut, cat mai au de lucrat. Sa zicem, insa, ca fetele acestea care au fost la europene reprezinta un nucleu - cu Sandra ca lider al acestui nucleu -, insa pentru Mondiale si pentru Olimpiada e nevoie de mai multe gimnaste care sa se pregateasca si sa se lupte pentru un loc in echipa. Mai sunt si celelalte fete, care nu au inca varsta pentru Mondiale, dar care vor putea participa anul viitor la Olimpiada - cazul Larisei Iordache, un copil foarte bun, de perspectiva... Iarasi, fara a vorbi de certitudini, avem cateva sportive care, daca se incadreaza asa cum trebuie in programul pe care l-am stabilit, vor ajunge la Olimpiada. Vrem ca acolo sa ajunga cele mai sanatoase si cele mai determinate dintre fete, pentru ca e o senzatie speciala sa participi la Olimpiada, e o competitie extraordinara.
"De unul singur nu faci nimic"
- Extraordinara dumneavoastra continuitate in performanta a cunoscut o pauza in care ati indeplinit functiile de consilier prezidential si de sef al Agentiei Nationale pentru Sport. Cum se vede organizarea sportului romanesc din culisele puterii? Ce sanse avem sa punem sportul pe niste baze sanatoase?
- Sportul romanesc este deocamdata intr-un balans periculos intre traditie si modernitate. Pana cand vom ajunge si noi sa avem cluburi private si parinti cu salarii din care sa isi permita sa dea 500 de dolari pe luna ca fetita sau baiatul sa faca performanta, mai este. Deocamdata, ramanem cu sponsorul principal statul, care iti da cat are la momentul respectiv. Revenind la ce fac acesti copii in sala, pot spune ca au conditii foarte bune de pregatire, au aparatura moderna (aparatele de refacere sunt, din pacate, mai putin moderne - aici stam foarte rau, suntem in urma cu 50 de ani!), motivatie au, premiile sunt mari, au si o renta viagera, care le asigura confortul financiar dupa ce se lasa de sport. Una peste alta, avem un mediu in care sportul mai ridica din cand in cand capul si obtine performante precum cea de la europene, dar suntem departe de un sistem pus la punct, care sa functioneze de la baza catre varf.
Niste fete absolut normale
- Cu ce activitati complementare gimnasticii le ademeniti pe fete la Izvorani?
- Aici, la baza de la Izvorani, avem bazin olimpic, deci fetele inoata, mai incearca si la tenis, dar nu au practicat foarte mult... Pot alerga, pot face orice alt sport. Plus ca, in perioada de iarna, gimnastele fac atletism la munte, isi lasa aparatele si alearga prin zapada. Complexul Sydney 2000 de la Izvorani ofera conditii excelente, la fel si sala de la Deva, care este renovata si utilata foarte bine, la fel si sala de la Onesti. Pentru nivelul de lot national avem conditii foarte bune. La cluburi, din pacate, nu sunt fonduri, nu sunt aparate, nu se poate vorbi despre refacerea dupa efort, de nutritie controlata si alte lucruri de care un sportiv are nevoie pentru a face performanta...
- Ce pasiuni au fetele de la lot?
- Citesc, stau pe Internet, se uita la filme, mai merg la shopping, pentru ca mall-ul din Baneasa e foarte aproape de centrul de la Izvorani. Sunt fete absolut normale pentru varsta lor. Unele dintre ele deseneaza, altele asculta muzica...
- Traiti tot timpul sub o uriasa asteptare si o uriasa presiune publica. Cititorii nostri ar fi curiosi sa afle cum evadati din fata tensiunii. Cum va reincarcati bateriile pentru competitiile viitoare?
- Eu unul am o fire mai putin influentabila, sa stiti. Nu ma consum prea tare. Emotii normal ca am, dar nu ma consum excesiv pentru o competitie, indiferent ca este europeana, mondiala sau olimpica. In sistemul acesta in care lucrez si pe care il sustin, trebuie sa ai perseverenta sa iti rezolvi problemele la antrenamente, astfel incat la competitii sa mergi cu o doza de siguranta ca lucrurile vor merge bine si ca doar ceva cu totul deosebit trebuie sa se petreaca pentru a le scoate pe fetele acestea din modul de a privi asa cum trebuie concursul si performanta. Eu am vazut intotdeauna aceste fete ca pe un comando foarte bine pregatit sa isi duca misiunea la capat, indiferent ca ploua, ninge, ca sunt la munte sau la mare. Intr-un fel, am incercat sa modelez si sa pregatesc aceste fetite sa reactioneze pozitiv la indiferent ce factor exterior vine sa se incurce in desfasurarea concursului.
"Gustul acela dulce-amar"
- Daca ati alege cel mai emotionant moment al carierei de antrenor, care ar fi acela? Unde e emotia cea mai mare?
- Cel mai emotionant moment a fost - din pacate, imi aduc aminte de el, si cu bucurie, si cu tristete - momentul Sydney 2000, cu cele trei gimnaste din Romania pe podiumul olimpic, lucru care a facut ca regulamentul sa fie schimbat imediat, iar la finala individuala, sa nu mai intre decat doua gimnaste din aceeasi tara. Se intamplase inainte si la Atlanta, unde fusesera tot trei gimnaste din Romania pe podiumul olimpic, la individual compus, si atunci s-a decis ca macar medalia de bronz sa ajunga la altcineva, daca o natiune vine cu trei sportive de superclasa. Momentul acela, dulce-amar, mi-a ramas imprimat in memorie, la fel ca si situatia Andreei Raducan, careia, ulterior, i s-a luat medalia, pentru ca primise un medicament contra racelii... Oricum, pentru fiecare medalie olimpica, m-am bucurat nespus - pentru cea a Laviniei Milosovici, la sol, la Barcelona, cu acel 10 extraordinar, medaliile Catalinei Ponor, medaliile Ecaterinei Szabo, ale Danielei Silivas, cu un sol de domeniul viitorului, pe care il facea la Seul. Nici acum nu se executa elementul respectiv la fete! Sunt multe, multe, si fiecare medalie are o incarcatura speciala si fiecare te face sa uiti de greutatile prin care ai trecut ca sa o obtii.