- Reprezentanta, alaturi de mama ta, a muzicii taranesti din zona Muntilor Tibles, dupa ce ati cantat atat de frumos la concertul de colinde al revistei "Formula AS", recent v-am vazut pe micul ecran, in concursul "Romanii au talent". N-ati promovat in finala, dar publicul v-a aplaudat si v-a ovationat indelung. Ce v-a determinat sa participati la o competitie cu un profil, mai degraba, de circ?
- La noi, in Tara Lapusului, mama mea este cunoscuta pe "valea dragostei si a dorului", adica Valea Tiblesului, pentru maiestria cu care doineste celebrele hori cu "noduri", pastrate din batrani. Pe la casa ei trec multi oameni de radio si televiziune ca sa o asculte si sa-i inregistreze cantecele. Horea cu noduri sau horea inturnata este un stil de interpretare foarte vechi, care a fost identificat de marii etnologi Bela Bartok si Tiberiu Brediceanu, in urma cu o suta de ani, in Maramuresul istoric. Cu asemenea comori in traista, ne-am suit cu mama in tren si ne-am dus la "Romanii au talent" increzatoare in puterile noastre. Am vrut sa le aratam oamenilor ce frumoasa este traditia care inca se mai pastreaza vie in nordul Ardealului. Stiam ca este o emisiune cu mare audienta, mai cu seama printre tineri. Mai departe, stiti ce-a urmat. Am primit trei raspunsuri pozitive, din partea juriului, iar publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat indelung evolutia noastra. Pe multi i-am vazut stergandu-si lacrimile din ochi. Chiar daca nu ne-am calificat in finala, suntem bucuroase ca le-am aratat oamenilor frumusetea cantecului arhaic romanesc, de care ei n-au habar.
- Ne mai despart cateva zile de sarbatoarea Sfintelor Pasti. A venit primavara in Tara Tiblesului si a Lapusului? Va fi celebrata Invierea cu muguri verzi si livezi in floare?
- O, da, primavara a trecut Tiblesul. Coltul ierbii isi face loc spre lumina, randunelele isi innoiesc cuibul, la fel ca si berzele care s-au intors in sat. Copiii merg in cete, galagiosi, printre arini, sa culeaga brebenele si viorele, iar atunci cand gasesc printre arbori urechea babei, rosie la culoare, se dau cu ea pe fata, ca sa fie frumosi tot timpul anului. Si inima mea s-a trezit la viata! Imi place sa ma plimb pe dealul din spatele casei si sa cant. Intr-o zi, mi-a venit sa recit poezia lui Cosbuc, "Vestitorii primaverii". Stai sa ti-o zic: "Strainilor voi nu le-ati spus/ Ca doine ca a noastre nu-s?/ Si-acum veniti cu drag in tara!/Voi revedeti campia iara,/ Si cuiburile voastre-n crang!/ E primavara!/ As vrea la suflet sa va strang, / Sa rad de fericit, sa plang!/ Cu voi vin florile-n campie/ Si noptile cu poezie/ Si vanturi line, calde ploi/ Si veselie./ Voi toate le luati cu voi/ Si iar le-aduceti inapoi!".
Ah! Asa mult imi place acasa in Agries... Aici ma regasesc cu-adevarat, cu natura din jur! Viata curge prin mine ca apa Tiblesului, libera de inghetul iernii. Fac si eu ca mama. Pe ea, cand o incearca dorul sau singuratatea, canta. De la cinci dimineata, canta prin curte si ingrijeste de animale. Tot timpul tine poarta deschisa pentru oaspeti dragi. Numai duminica si in zilele de sarbatoare lasa gospodaria, se imbraca frumos, in costum popular, si merge la biserica.
- La voi, in sat, sarbatorile Pastelor se tin si in spirit, sau numai in farfurii? Se mai tine postul? Se mai spovedesc oamenii, se duc la denii?
- Acum, ca se apropie cea mai mare sarbatoare a crestinilor, Pastile, la noi in sat aproape toti oamenii postesc, se roaga, se impaca cu vecinii, daca s-au certat, si cauta sa aiba inimi curate si ganduri senine, in ziua de Paste. Femeile isi varuiesc casutele in culori alb si albastru, ca si cerul senin, toata lumea isi cumpara inainte de Paste un rand de straie noi, ca sa sarbatoreasca cu adevarat Invierea Domnului. Oamenii batrani postesc si se impartasesc de mai multe ori pe an, iar tinerii doar o data, in vinerea Pastelor. In noaptea de Inviere, toata lumea merge la biserica si o inconjoara de trei ori, cu lumanari aprinse, cantand: "Hristos a inviat din morti". A doua zi de Paste, fetele raman acasa si asteapta udatori care folosesc parfum sau apa din fantana: fetele sunt ca florile, trebuie udate, ca sa creasca mari. Cele care nu sunt maritate si sunt gasite dormind sunt udate cu galeata. Se toarna apa pe ele si se spune: "Sa-ti fie inima curata ca apa si sa te mariti curand". In prima zi de Paste, intr-o farfurie se pune apa rece, un ou rosu si un banut. Cand eram copil, mama ma trezea si ma punea sa ma spal pe fata cu apa din acea farfurie, ca sa fiu rosie si frumoasa la fata, in tot timpul anului. Pe urma ciocneam oua rosii, si la care se spargea coaja oului, se spunea ca moare mai repede decat cei din jur.
- Ce-o sa fie pe masa voastra de Paste? Mai exista belsugul de altadata?
- Ouale rosii, drobul de miel, cozonacul, prajiturile sunt prezente obligatoriu pe masa tuturor, indiferent de starea materiala. In cele trei zile ale Pastelor, masa sta intinsa, si oricine iti intra in casa il poftesti la bunatati. Asa e traditia de Paste, din batrani. Peste zi, copiii umbla dupa oua rosii, cu cosulete impletite, cumparate de la targ. Mai este obiceiul de a merge cu pasca, barbatii cu nevestele, la rudele mai in varsta: parinti, frati, nanasi, ducand o pasca si cateva oua. Femeile isi dau osteneala ca pasca sa fie cat mai frumoasa, sa fie laudate de neamuri. Mama mea face in sambata de Paste pasca cu branza de vaci si niste colacei impletiti, numiti "pupaze". Doar ea si femeile batrane ale satului mai pastreaza acest obicei.
- Invierea inseamna si primenire. O celebrare a vietii, a binelui. Tu cum traiesti sarbatoarea? Ce astepti de la ea?
- Acum, in Saptamana Mare, incerc sa nu am ganduri negre, sa fac fapte bune, sa ma impac cu cine m-am certat, sa ma las inundata de bucurie si fericire, ca sa o pot darui si altora si sa fie ca o flacara aprinsa intr-o mare plina de intuneric. Invierea inseamna biruinta vietii asupra mortii, inseamna sa crezi in bine si in speranta. Asteptarile mele sufletesti sunt foarte legate de sat. Mi-e dor sa duc o viata linistita, in locul copilariei mele, de la poale de munte, unde se mai pastreaza cu adevarat traditiile stravechi. Sunt fericita ca sunt inca vii si incep sa fie cautate si pretuite cum merita. Eu cred ca vesnicia satului romanesc se afla abia la inceput. Marii poeti au totdeauna dreptate. Iar dintre toti, Blaga a ghicit cel mai bine sufletul satului romanesc. Si daca tot ti-am zis cateva versuri de Cosbuc, hai sa-ncheiem dialogul nostru cu Blaga: "Prietene crescut la oras/ fara mila, cu florile in fereastra,/ prietene care inca niciodata n-ai vazut/ camp si soare jucand sub peri infloriti,/ vreau sa te iau de mana,/ vino, sa-ti arat brazdele veacului.// Pe dealuri, unde te-ntorci,/ cu ciocuri infipte-n ogor sanatos/ sunt pluguri, pluguri, nenumarate pluguri: mari paseri negre/ ce-au coborat din cer pe pamant./ Ca sa nu le sperii/ trebuie sa te apropii de ele cantand.// Vino - incet".