De parca o ploaie pioasa de semne si de ofrande aduse lui Hristos a curs de undeva, de Sus, preschimband galeriile Capitalei in mici biserici laice, care canta, si ele, Invierea. Astfel ca mi-a fost destul de greu sa aleg, intre atatea expozitii, cateva anume. Pana la urma m-am oprit la doua. Prima este a unor artisti profesionisti "incercati", cea de a doua este o extraordinara expozitie de icoane facute de niste tanci. Mici iconari cu un talent uluitor, care s-au apucat sa picteze de curand. Aproape in joaca...
Galeria Elite Art
Noua artisti
La galeria Elite Art, de pe strada Academiei, noua artisti celebreaza impreuna Invierea Domnului. Puteti vedea icoane splendide, flori (caci trebuiau intampinate si Floriile), biserici pictate cu ardoare si migala, ce indeamna la meditatie si taina. Cei noua artisti adunati sub cupola Elite Art sunt: Ion Lazar, Vitalie Butescu, Cozmin Movila, Marilena Murariu, Doina Mihailescu, George Mircea, Mihai Sarbulescu, Ana Ruxandra Ilfoveanu si Angela Tomaselli - cei mai multi, cu nume prestigioase. Mihai Plamadeala, curatorul manifestarii, i-a dat acestei expozitii un nume ce indeamna si el la meditatie: "Axis Mundi", de fapt, Axa lumii crestine, a explicat curatorul. "Misterul Templului din Ierusalim il putem gasi in fiecare din noi; este Logosul intrupat, care doreste sa traiasca in noi. De aceea, centrul lumii, vazute ca un cerc, este pretutindeni. Iar continuitatea dintre cer si pamant este axa adevarata a lumii. Si mantuirea noastra". Intre artistii expozanti, profunzimea icoanelor lui Ion Lazar da expozitiei o greutate aparte. Asa ca am stat putin de vorba cu Ion Lazar, un vechi mester iconar, care e si profesor la Universitatea de Arta din Bucuresti.
ION LAZAR
"Pictura icoanei a fost, este si va fi inepuizabila"
- Cum este sa fii iconar in mileniul III, domnule Ion Lazar? V-a apropiat de icoane credinta in Dumnezeu?
- Totul a pornit de la EL si de la crezul meu artistic. Pe mine, spectrul originalitatii care forteaza limite ale bunului gust sau ale bunului simt (din ce in ce mai prezent in artele contemporane) nu m-a cucerit si nici nu m-a influentat. Tocmai de aceea, eu cred ca pictura de icoana a fost, este si va fi inepuizabila. Si chiar daca nu ofera recompense de ordinul satisfacerii orgoliilor personale, ofera, in schimb, unele mult mai profunde, mai complete si mai inaltatoare: acelea de a simti ca ai contribuit cu oricat de putin la impacarea si pacea semenilor tai, la evlavia privitorilor, la intarirea credintei lor. Caci icoana este incarcata de semnificatii teologice, mistice. Uneori, chiar si cea mai putin mestesugita isi poate indeplini rolul de legatura benefica intre om si divinitate. In mod special, eu am incercat sa privesc si sa lucrez icoana ca pe o pictura. Nu atat prin abordarea libera de orice prejudecati, ci mai repede prin relevarea frumusetilor ascunse ale materiei ce ii alcatuieste pictura. Pentru asta m-am documentat temeinic, ca sa nu deviez de la canoanele cele vechi. Cu toate acestea, icoanele pe care le zugravesc, socot ca sunt destinate mai degraba interioarelor domestice, familiale, decat slujirii cultului bisericesc. Iar asta, nu pentru ca nu m-ar onora aparitia lor in sfintele lacasuri, ci pentru ca eu urmaresc sa imprim suprafetei o tenta invaluitoare, de aura veche, de patina stearsa de timpuri, ceea ce intereseaza mai putin, ori se percepe mai greu in cazul icoanelor de cult.
- Cum va lucrati icoanele?
- Eu folosesc foita de metal auriu doar la pictura pe sticla, acolo unde mi se pare mai potrivita cu suportul picturii si unde isi pastreaza intacta intreaga stralucire. Cat despre icoanele pe lemn, foita de metal mi se pare improprie lor, straina nobletei in sine a materialului. Iar gamele mele cromatice predilecte sunt tonurile calde - cu vagi irizari de verde mai stins, cu ocru (culoarea nisipului) sau, mai exaltat, cu un usor albastrui. In rest, imprumut culori din telurice pamanturi, luminate pana la caldura nuantelor de ceara, smirna si tamaie.
- De cata vreme truditi la icoane?
- Pictez icoane de mai bine de douazeci de ani, am traversat multe faze, am folosit diverse tehnici, fiind mereu atent sa nu stirbesc prezenta rigorilor iconografice, sa redau expresia chipurilor si gesturilor patrunse de spiritul divin. Iar in final am reusit sa dobandesc o experienta bogata, spre a putea sa-i indrum si pe incepatorii indragostiti de acest traseu, cu adevarat initiatic.
- Ucenicii sunt studentii dvs. de la facultate. Cum le trasmiteti arta icoanei?
- Ce satisfactie poate fi mai mare, decat sa vezi ca invatatura ta prinde muguri si infloreste in lucrarile invataceilor tai? Dar asta nu se poate intampla oricum. E nevoie sa trezesti interesul viu al elevului, sa-l conduci intr-un univers care - pe drept cuvant - il poate intimida. Si mai trebuie ca si elevul sa raspunda cu pasiune la mestesugul transmis de cel care a traversat candva purgatoriul incercarilor unui zugrav de icoane. Aici e diferenta intre cei multi si cei chemati.
Muzeul National de Geologie
Micii iconari ii fac daruri lui Dumnezeu
In duminica Floriilor, plimbandu-ma eu agale sub soarele biruitor al primaverii pe Soseaua Kisseleff, am descoperit niste pustani care par nascuti sa fie zugravi de icoane. Copiii tocmai isi deschisesera de vreo cateva zile o expozitie in holul Muzeului National de Geologie, care este aproape de Piata Victoriei, peste drum de Muzeul Taranului. Expozitia se numea: "Micutii iconari de la biserica Sfantul Corneliu Sutasul". Mai intai am vazut acolo o multime de privitori care se inghesuiau pe capete la standul de expozitie, in vreme ce pustii de 8-9 ani isi vegheau seriosi si mandri exponatele, asistati de un preot tanar, in sutana. Cand m-am apropiat de stand, am vazut, in sfarsit, si icoanele. Erau tulburator de frumoase, pictate pe sticla intr-un fel naiv, dar de o naivitate fireasca, netrucata, cum e aceea a artistilor adulti; am vazut acolo naivitatea profunda a copilariei, cea care merge direct la esente, cu naturalete. Asa ca a icoanelor taranesti din Ardeal, poate... M-am apropiat de mentorul copiilor, preotul diacon Catalin Grumeza, cerandu-i sa-mi dea ceva lamuriri despre minunile din fata mea. Si parintele si-a inceput povestea.
Am aflat ca tancii lucreaza la cercul de pictura de pe langa parohia Balta Alba-Diham. Desenul, pe care il fac cu profesoara Ileana Paraschivoiu, nu e singura activitate de la biserica, pentru ca parohul Vasile Nita a pornit acolo un program complex. Si fara arginti. "Avem si o scoala duminicala, la care vin si copiii, si adultii, sa-i invatam cuvantul lui Dumnezeu" - spune parintele. "Si, o data pe luna, ii ducem la manastiri sau la bisericile istorice din Bucuresti. Cat despre icoane, totul a inceput abia de cateva luni, la Craciun, cand copiii si-au dorit toti sa picteze sfinti".
Vorbesc cu parintele si nu ma pot opri sa remarc frumusetea cu totul aparte a doua-trei icoane. In lumina filtrata a batranului hol impozant al Muzeului, sfintii lor lucesc curat si stins, ca nestematele copilariei.
- Sunt pictate de cei doi gemeni Apostol, Alexandru si Teodor - imi spune parintele diacon, de parca mi-ar ghici gandul. Sunt foarte talentati. Si picteaza de toate, cu o pofta teribila: felicitari, icoane pe sticla, picteaza pe lut, incondeiaza oua. Ceilalti, impreuna cu ei, au facut tot ceea ce vedeti aici. Sunt 15 copii talentati, care picteaza numai in biserica. Si in acest timp, li se spun povesti, asculta muzica bisericeasca, vad sfintii de pe pereti. Si atunci, eu cred ca si Harul lui Dumnezeu se pogoara peste ei si fac aceste minunate bijuterii. Iata, Teodor, de pilda, a pictat prima lui icoana cu Sf. Varvara si a facut-o foarte frumos. Iar dupa Pasti, copiii vor incondeia oua si pentru Inaltare si vor face mai departe si pictura pe lut. Toate obiectele de lut, canitele si toate cele, noi le cumparam de la Horezu si apoi copiii picteaza pe ele. Iar la vara, o sa avem o tabara de o saptamana de sculptura si de pictura, la o manastire, pentru micutii nostri iconari.
- Parinte, cum ii simtiti dvs. pe copilasii acestia? Sunt ei mai credinciosi? Cum simt ei bucuria Invierii?
- Pentru ca tot ce facem noi, si mai ales pictura bisericeasca, o facem in biserica, copiii s-au apropiat mult mai mult de Dumnezeu. De aceea, traiesc bucuria Invierii cu multa daruire, il simt pe Hristos altfel, se impartasesc, se spovedesc, stiu toti ca daca Hristos a inviat, credinta lor nu e in zadar. Caci Hristos s-a rastignit si a patimit si pentru ei. Si le-a adus Bucuria Invierii, a noastra, a tuturor. Si prin icoanele lor, Il lauda pe Dumnezeu. Si am sa va mai dau o pilda cu micutii iconari. Cum baietii au putut sa intre in Sfantul Altar, noi le-am explicat ca acolo, de fapt, se intalnesc cu Dumnezeu. De atunci, copiii vor in fiece marti, cand vin la pictura, sa intre in Sfantul Altar. Caci acolo e Dumnezeu...
"Imi voi pune icoanele pe o masuta, voi astepta o jumatate de ora, apoi, Dumnezeu va veni sa le ia"
Intre timp, la standul copiilor iconari ramasesera doar cei doi mici mesteri mari, Alexandru si Teodor Apostol. in varsta de opt ani, frumosi si poleiti ca icoanele iesite din mainile lor. Ma priveau amandoi cu ochi mari, mandri si cuminti, de parca se asteptau sa le iau si lor un interviu. Ce a urmat a fost un dialog care m-a uluit. Judecati si dumneavoastra, stimati cititori, si sa ne bucuram impreuna de ce copii minunati are tara asta.
- Cum va pictati voi icoanele, frumosilor? - i-am intrebat pe amandoi deodata. Iar ei au inceput sa-mi raspunda completandu-se pe rand, ca intr-un canon armonios si bland.
- Mai intai le desenam cu stiloul.
- Si-apoi?
- Am pus sticla pe o hartie pe care am desenat sfantul pe care trebuia sa-l pictam pe icoana. Am desenat conturul, apoi am pictat. La sfarsit, am dat cu bait pe fiecare rama. Dar n-am dat si pe spate.
- Cat timp v-a luat sa faceti o icoana?
- Mult. Doua zile. La una din cele doua icoane a durat sa o fac trei zile. O zi de marti am facut conturul, o marti am pictat o jumatate din el, iar cealalta marti, am terminat restul.
- Cum simtiti voi apropierea Pastelui?
- E Invierea Domnului si e cea mai mare sarbatoare, purtam haine noi, pictam ouale.
- Si cum intrati voi in Altar?
- Ne inchinam si facem matanii. Si vorbim cu Dumnezeu.
- Va ganditi la Dumnezeu cand faceti icoane?
- Da. Si eu cand voi termina a treia icoana, o sa i-o dau lui Dumnezeu - imi spune Teo. I-am dat lui Dumnezeu si o barcuta de hartie.
- Si eu - intareste Alexandru. Si Dumnezeu o sa ma rasplateasca cu un lucru foarte bun.
- Primele doua icoane pe care le-ai pictat nu I le dai lui Dumnezeu?
- Doar pe a treia. Daca o fac si pe a patra pot sa i-o dau si pe a patra. Cu primele doua m-am pregatit, doar am invatat pe ele, ca sa fie urmatoarele mai frumoase, sa I le pot da Lui.
- Si cum o sa-I dai tu icoanele tale lui Dumnezeu?
- Pai, le pun intr-un loc, pe o masuta, astept o jumatate de ora, apoi El le ia. Ingerii le vor lua de pe masuta mea si I le vor da lui Dumnezeu.