GRIGORE LESE

Delia Hanzelik
Imediat dupa Sfanta Sarbatoare a Pastelui, avem dezlegare la joc si cantec. De drag, de dor, de jale sau bucurie, horile romanilor mangaie inima, daca sunt cantate bine. Iar in privinta asta, Grigore Lese este neintrecut. Si pentru ca horitul e facut sa adune oamenii laolalta, doinitorul din Tara Lapusului va canta, pe scena Salii Radio, alaturi de horitoare din toata tara, femei care tin la icoana, cantecul stravechi romanesc

Vremea femeilor

- Vuieste targul ca sambata, 7 mai, va vom putea vedea din nou intr-un concert extraordinar la Sala Radio...

- Daca in decembrie ne-am desfasurat cu un spectacol de corinde, si interpretii au fost barbati, de data aceasta, invitate sunt femeile. Amu, ca-i primavara, e vremea femeilor la horit. Femeile horesc de nacaz, de jele, de dor. Is mai molcome in horit. Barbatii is mai razboinici. Horesc mai aspru. Concertul pe care il voi sustine sambata este continuarea proiectului de popularizare a muzicilor stravechi romanesti, realizat impreuna cu Radiodifuziunea Romana. Actiunea nu se opreste numai la concertul din Bucuresti. Vom merge la Targu-Mures, la Cluj, Timisoara, Brasov... Va fi un spectacol itinerant, prin care vom prezenta aceste bogatii extraordinare din cultura romaneasca traditionala.

- Afisul anunta ca veti imparti scena Salii Radio din Bucuresti cu ultimele horitoare autentice din tara noastra. De ce spuneti ca sunt ultimele? Chiar se prapadeste traditia, domnule Grigore Lese?

- Mai sunt horitori si horitoare in ziua de astazi, dar putini. Lumea se indeparteaza de ceea ce este stravechi si profund. Asta am constatat eu de-a lungul anilor. Si-atunci, e mare nevoie sa facem eforturi, pentru ca maturii sa nu uite, iar tinerii sa afle! Horile sunt de dor, de dragoste. Bucuria se canta, dar si amintirea si jalea. Doina a fost declarata patrimoniu UNESCO, in urma cu doi ani, dar nu canta nimeni doina. Sunt foarte putini interpreti, foarte putine spectacole. Cantaretii de azi prefera o muzica de exaltare trupeasca, s-o numim asa, muzica de divertisment, fara emotie si fara pretentii.

Dantausi, horitori si povestitori

- Unde le-ati gasit pe femeile horitoare? Ce zone romanesti au pastrat traditia neschimbata?

- Acum doua saptamani, am fost in muntii Buzaului, la Ciuta, unde mi-au povestit localnicii de obiceiurile de la stana, mi-au cantat, mi-au jucat. Oameni deosebiti. Toate astea trebuie aduse in atentia telespectatorilor, a publicului. Umblu mult, si in ultimul timp imi dau seama ca muzicile pe care le vedem, le auzim noi la televizor, nu seamana cu muzicile din vatra satului. Sunt cu totul altceva. Acolo inca se intampla lucruri adevarate: avem dantausi, avem horitori, avem povestitori... Este un lucru imbucurator. In Romania exista enclave unde s-a conservat muzica veche mai bine decat in alte parti. In Dobrogea, in Maramures, Tara Lapusului, Tinutul Padurenilor, in Bihor, in Hunedoara, in Mehedinti, peste tot gasim muzici si obiceiuri vechi specifice locului. La noi mai traiesc ritualurile de nunta, de nastere, de moarte. Indiferent daca oamenii se vor intoarce spre traditie ori nu, trebuie sa ne sprijinim pe ceva. Altii isi tot cauta radacinile prin toata Europa. Noi, din fericire, avem aceste lucruri.

- Cine sunt femeile horitoare pe care le chemati sambata in concert?

- In concert, de la horitoarele din Tinutul Padurenilor, vom primi ritualuri si cantece de ceremonie; din Tara Lapusului, vin femei batrane, care horesc din grumaz, ultimele care mai stiu a hori in acest fel; de la Galati - tezaur viu - batrana Steriana vine impreuna cu nepoata sa adolescenta, pe care a invatat-o de mica sa horeasca balade culese de ea, rare, nestiute, neinregistrate vreodata. Cantarea lor e un dialog intre varste si sentimente, intre voci cu tonalitati diferite. Ucraineanca Maria este o pata de culoare, avand o voce foarte neobisnuita si un fel de a canta plin de voiosie; Maricuta din Suciu de Sus (Maramures) este o pastorita care cunoaste graiul animalelor. A invatat sa cante la fluier pe ascuns, pentru ca nu li se permitea femeilor sa cante la instrumente de barbati. Vine din salbaticie. Stana ei e departe de orice asezare omeneasca. Locuieste acolo inconjurata de animalele padurii, pe care le imblanzeste cu fluierul si cu singura hora pe care o stie canta cu vocea. E o hora de jale, un bocet, pe care l-a invatat cand i-a murit barbatul.

Muzica nu se pierde

- Credeti ca stradania dvs. exemplara va schimba ceva in constiinta romanilor, adapati la televizor si manele?

- Fiecare dintre noi trebuie sa se schimbe in interior. Apoi putem sa-i schimbam pe altii. Nu putem astepta schimbarea cum asteptam sa stea ploaia... Cei care realizeaza emisiunile de radio si televiziune, jurnalistii, oamenii de presa, profesorii, ar trebui sa fie modele, ca sa poata crea modele. Abia dupa ce oamenii vor sti, vor indragi si vor pretui munca noastra, vor avea credinta si un gand de schimbare le va incolti in minte.

- Cine este publicul majoritar la concertele lui Grigore Lese?

- Am constatat ca in ultima vreme oamenii vin in numar tot mai mare la spectacolele mele. Si, in general, vin tineri. Tinerii sunt foarte doritori de lucruri noi. Si, paradoxal, lucrurile noi, fascinante pentru ei, sunt exact lucrurile stravechi. Si daca le aduci creatii autentice, oneste, ei te asculta. Tinerii, ca si copiii, sunt foarte greu de pacalit. Daca nu le dai ceva care sa-i intereseze, nu le captezi atentia, nu te asculta si i-ai pierdut. Asta s-a intamplat cu cultura traditionala. A incaput pe mana a numerosi speculanti, care s-au legat de ea fara sa o priceapa. Au luat anumite elemente neobisnuite din folclor, le-au ambalat intr-un mod comercial si le-au livrat drept "arta traditionala". Bineinteles ca n-au pacalit pe nimeni. Muzica trebuie s-o luam ca atare. Atata cat ii, atata ii. Cultura traditionala, muzica veche din vatra satului, nu e o industrie. Asa a fost lasat de la Dumnezeu. Copilul se leagana, se adoarme pe muzica, mireasa se desparte de cei dragi tot pe muzica. Si pe drumul catre dincolo, tot de muzica sunt insotiti oamenii... Nu trebuie sa ne sperie lucrurile acestea... Aud vorbind despre identitatea noastra. Identitatea noastra exista. O avem. Nu trebuie s-o explicam si nu trebuie s-o afisam in fiecare zi. Fiecare trebuie sa-si gaseasca locul si sa se exprime in felul lui. Nu trebuie sa faca din asta un spectacol.

- Vor fi inregistrate aceste concerte? Vor putea fi vazute si la televizor sau ascultate la radio?

- Concertul din decembrie a fost transmis pe TVR Cultural. A fost un concert senzational, iar sala a fost arhiplina. Dar dincolo de asta, sa stii ca eu pretuiesc lucrurile vii. Muzica vie e aceea pe care o asculti cantata pe loc, pe scena. Atunci si acolo traiesti un moment special, aceea e muzica pe care o inregistrezi cu adevarat, cu inima si cu mintea. Si nu te teme! Muzica straveche nu se pierde. Ea este in noi, ne nastem cu ea. Cu asta traim. Altfel nu putem fi pe lume. Numai daca piere lumea atunci o pieri si muzica ei. Eu daca n-as canta, as crepa... "Horile-s de stamparare la omu' cu suparare/ La hore lapusaneasca, trebe om sa o horeasca/ O stiut maicuta bine/ Cand io n-oi ave' pe nime', horile mi-or prinde bine./ O stiut maicuta mea/ cand pe nimeni n-oi avea, horile m-or mangaia./ Horile-s de stamparare la omu' cu suparare".