IULIA VANTUR - "Cea mai importanta parte a vietii? Iubirea!"

- Gazda perfecta, alaturi de Stefan Banica, a emisiunii "Dansez pentru tine", are de oferit mult mai mult decat telegenie si frumusete -

Cu suflet, despre suflet

- Daca emisiunea "Dansez pentru tine" a lansat, cu adevarat, o vedeta, aceea esti tu. Cum ai ajuns alaturi de Stefan Banica?

- Prin casting, asa cum am acces la toate etapele carierei mele. In primul sezon, alaturi de Stefan s-a aflat Olivia Steer, care a ramas insa insarcinata, asa ca s-a facut un casting, la care s-au prezentat foarte multe doamne si domnisoare. Am dat mai multe probe: de improvizatie in situatii limita (aici m-a ajutat foarte tare munca mea de la stiri), de dans (producatorii ma mai vazusera in aceasta ipostaza si in sezonul precedent al emisiunii, canddansasem pentru un caz umanitar...). Si au mai fost si alte probe, dar le-am luat pe toate si am fost aleasa.

- Sunt o gramada de aspirante, tinere si frumoase, la rangul de vedete pe micul ecran. Ce calitati in plus te-au ajutat sa treci pe langa ele in zbor si sa te afirmi ca un profesionist veritabil?

- Nu mi-am facut niciodata o lista de calitati, dar cred ca, in primul rand, conteaza modul responsabil in care imi fac treaba, faptul ca intotdeauna, cand ma implic in ceva, o fac cu tot sufletul si merg pana la capat. In emisiunea asta, cu atat mai mult, cu cat e o emisiune cu suflet, despre suflet. De-altfel, intreaga echipa e compusa din oameni sufletisti. In caz contrar, cred ca nici proiectul n-ar fi iesit asa de bine. Uite, cand mergem sa filmam cazurile, sa aflam povestile concurentilor, sa stam de vorba cu familiile si cunoscutii lor, nimeni nu se uita la ceas, nimeni nu tine cont de program, ci toata lumea lucreaza cu dedicatie, toti sunt implicati emotional si nu mai trateaza munca "la rece", drept o sarcina de serviciu. De dimineata pana noaptea (filmam in ritm foarte alert, ca sa putem acoperi toate orasele in care trebuie sa ajungem), nimeni nu carteste. Echipa asta e alcatuita din acel soi de oameni cu care n-are cum sa nu-ti placa sa lucrezi. Le simti imediat entuziasmul, sensibilitatea si altruismul, se creeaza o atmosfera cu-adevarat speciala.

- Una din pricinile care fac publicul sa te indrageasca e chiar sensibilitatea cu care ii tratezi pe concurenti. Nu se creeaza, cu timpul, o imunitate la suferinta?

- Daca vei veni vreodata in platou, ai sa intelegi cat de sinceri suntem si eu, si colegii mei. Durerea, dar si bucuriile sunt impartasite de toata lumea. Parca si aerul vibreaza de atata emotie. Ce sa mai zic de mine, care ii cunosc pe concurenti in intimitate, caci stau cu ei in culise, vorbesc cu ei, cu parintii lor, ii vizitez la antrenamente... Plus ca si ei sunt niste oameni foarte deschisi. Se dezvaluie sufleteste, sunt bucurosi ca vor fi ajutati. Cred ca inainte de a fi un spectacol de mare succes, "Dansez pentru tine" este un spatiu benefic de exersare a binelui.

- E greu sa ramai obiectiva? Ti s-a intamplat vreodata sa pactizezi, macar sufleteste, cu unii dintre ei?

- Eu pactizez cu toti pe rand. (rade) De fiecare data cand iese din concurs cate-o echipa, plang si ma framant, si plec acasa deprimata. Mi-e imposibil sa ma detasez. Imi pare rau ca omul respectiv nu mai are posibilitatea sa mearga mai departe si sa-si implineasca visul. Fiindca si eu, si colegii mei ne-am dori ca toate visele care ajung la "Dansez pentru tine" sa se transforme in realitate. De altfel, la final de sezon noi incercam sa-i ajutam pe toti, sa le rezolvam macar partial problemele, chiar daca au iesit din concurs. Si ce e minunat e ca suntem sprijiniti si de telespectatori, pentru ca suna o multime de oameni care, impresionati de un caz sau altul, se ofera sa dea o mana de ajutor, fiecare dupa puterile lui.

- Cu Stefan cum colaborezi? In ciuda seductiei lui, parca tot mai accentuata, pare, cel putin la o prima vedere, un om dificil.

- Nici vorba! Ne impacam foarte bine! Din prima am stabilit ca suntem o echipa si ca atare fiecare il sustine si il ajuta pe celalalt. Chiar avem o relatie profesionala foarte buna: comunicam uneori si fara cuvinte, radem si glumim - ca doar facem divertisment - si depunem orice efort e necesar ca totul sa iasa foarte bine. In fond, asta e si ideea intre doi parteneri de prezentare: sa colaboreze foarte bine, din toate punctele de vedere, pentru ca rotitele angrenajului sa se invarta ca unse, inclusiv in momentele in care intervine elementul neprevazut. Cu Stefan, lucrurile merg si mai lesne, pentru ca el este un showman in adevaratul sens al cuvantului, iar faptul ca e si actor e un bonus: stie sa descifreze psihologia umana, stie cum sa abordeze persoanele cu care interactionam, stie cum sa se "joace" cu publicul. Peste toate astea, e un om care se respecta pe sine si isi respecta profesia, ceea ce se reflecta in intregul lui comportament. Si, probabil ca tot din acest motiv, reuseste sa tina fraiele emisiunii cu mana sigura si ferma. Ceea ce mi se pare minunat.



Top-modelul si proful de sport

- Ti-ai dorit sa faci dintotdeauna televiziune?

- Da, asta a fost visul meu de cand ma stiu. Jocurile mele din copilarie erau toate gen prezentare de stiri, de spectacole sau de moda. Defilam prin casa cu toate rochiile mamei, cu pantofii ei si pictata cu toate rujurile pe care le gaseam la indemana.Iar pe post de microfon, aveam un spray. Scenariul clasic. (rade) Si-acum ma mai intalnesc cu fostii copii cu care ma jucam si ei imi spun: "Mai tii minte cum ne inchipuiam noi la televizor sau pe podiumurile de moda? Uite ca tie toate ti s-au intamplat aievea!". Inceputul propriu-zis a fost in clasa a IX-a, cand proful de sport m-a dus aproape cu forta la niste cursuri de manechine. Mie mi-ar fi placut, mi se parea ceva fantastic, dar nu prea aveam incredere in mine si nici frumoasa nu ma prea vedeam. Dar dansul a fost mai hotarat decat mine. Ulterior acelor cursuri, am intrat in trupa de manechine a Casei Studentilor din Iasi, orasul meu natal. Am defilat la mii de festivaluri, am luat premii... A fost o perioada superba! Perioada in care, usor-usor, am inceput sa dau interviuri pe la televiziunile si radiourile locale, si-atunci mi-am dat seama ca "bucuriile" mele din copilarie nu se diluasera defel, ci tanjeam, in continuare, cu aceeasi ardoare, la lumea aceea a "scenei". In orice caz, am terminat liceul si, cu toate ca as fi vrut sa dau la Teatru, am intrat la facultatea de Drept. Parintii au insistat sa-mi bag mintile-n cap si sa ma pregatesc pentru o meserie serioasa, sa-mi asigur cat de cat viitorul, iar in rest, sigur ca puteam sa fac ce voiam. Asa ca am dat la Drept, dar in paralel m-am inscris si la niste cursuri de teatru. Ei, si profesoara mea de teatru, doamna Mihaela Arsenescu Werner (e ca a doua mama pentru mine si, de-altfel, continuam sa tinem legatura), mi-a spus de preselectia pentru prezentatori TV care se facea la un post local de televiziune. Era o emisiune magazin, de week-end, in direct. Dar pana sa ma dezmeticesc bine in noul meu rol, postul a dat faliment. Dupa vreun an de zile, m-am intalnit cu un fost coleg de la acea televiziune, care mi-a zis ca se cauta prezentatori de stiri la un alt post local. M-am gandit: "Prezentator de stiri?". Singurul exemplu pe care-l aveam era Andreea Esca. Mi-am luat insa inima in dinti si m-am dus sa-mi incerc norocul, desi fostul meu coleg ma avertizase ca producatoarei nu-i placeau blondele. (rade) M-am infiintat la casting, pe principiul "ce-o fi o fi". Am fost primita chiar de producatoarea cu pricina, care m-a si asezat in fata prompterului. Eu am citit textul asa cum vazusem la televizor, dar habar nu aveam daca faceam bine sau nu. Rezultatul? Producatoarea m-a intrebat: "OK. De cand poti sa vii?". Asa am inceput sa invat ce inseamna stirile. Am trecut prin toate etapele: am fost si reporter, si editor, am stat si la montaj... Am facut de toate, pana cand, finalmente, am intrat in direct. Dupa inca vreun an si un pic, am auzit de un casting la Pro TV Iasi.Si din nou a fost cu noroc. Mi-am depus CV-ul, am dat nenumarate probe si, din peste 800 de candidati, am fost aleasa, desi, sincer, nu ma asteptam. La Pro TV Iasi am avut iarasi o perioada fantastica: eram putini in statie, dar traiam ca intr-o familie. Exact asta era atmosfera. Si azi tin legatura cu fostii mei colegi si deseori depanam amintiri, cu multa tandrete in suflet. Desi, sa nu se inteleaga gresit, de muncit munceam pe branci. Erau zile cand incepeam la 5 dimineata si terminam la 1 noaptea, pentru ca trebuia sa intram in direct la toate jurnalele de stiri, sa mergem si pe teren, sa si editam, sa si montam, iar eu mai faceam si prezentare. Era ca un carusel! Ba, la un moment dat, am fost nevoita sa tin si locul producatorului. O nebunie! Dar o nebunie splendida... Dupa doi ani si ceva, am fost chemata la Bucuresti, sa prezint jurnalul de dimineata, iar la scurt timp a venit si "invitatia la dans", care mi-a schimbat viata in bine. Si aici nu ma refer la notorietate, ci la faptul ca am avut sansa sa ajung intr-un loc unde intalnesc mereu oameni speciali, care te contamineaza cu frumusetea lor sufleteasca si de la care am invatat si invat noi si noi nuante de sentimente. Or, pentru mine, adaparea aceasta spirituala constanta e esentiala. In fond, ce cautam toti, daca nu sa crestem spiritual?

Pariu cu teatrul

- Esti frumoasa, fotogenica, telegenica, nu te-a tentat niciodata sa-ti incerci sansa la propriu si in teatru sau cinema?

- Ba da. Merg la diverse cursuri si workshop-uri de actorie. Ma pregatesc cat de serios imi permite timpul. Nu vreau sa ajung la 50 de ani si sa ma intreb: "Cum ar fi fost dac-as fi incercat?". Si sa stii ca atunci cand iti doresti ceva cu intensitate, lucrurile se aseaza intr-un anume fel ca sa izbutesti. Parca vin oportunitatile catre tine. Nu mai trebuie neaparat sa le cauti tu. Asa se face ca am aflat de la prietena mea buna, dar si profesoara mea, Lia Bugnar, ca se da un casting la teatrul Metropolis, pentru o piesa montata de Horatiu Malaele. Iar Lia mi-a spus: "Du-te si tu". Si m-am dus.(rade) Bineinteles ca, in prima instanta, toata lumea s-a uitat la mine crucis, intrebandu-se, probabil: "Ce cauta si asta aici?". Am trecut prin toate probelesi iar am avut noroc de-am fost aleasa. Insa abia in clipa aceea, cand am primit verdictul pozitiv, m-au cuprins cu-adevarat temerile. "Oare sunt eu in stare sa fac fata?". E vorba de un musical - un gen la care viseaza orice actor - si de o partitura complexa, alcatuita, practic, din mai multe personaje: sunt si mama lui Toulouse-Lautrec, dar si iubita lui, si fac parte si din cabaretul de la Moulin Rouge. Ce m-a ambitionat si mi-a dat curaj a fost dorinta de a invata. Mi-am zis ca desi nu voi ramane in distributie pana la final (domnul Malaele s-ar putea razgandi, si-ar putea schimba viziunea regizorala) faptul ca stau o vreme pe langa niste valori ca dumnealui, ca George Ivascu sau Vlad Ivanov, tot reprezinta un castig incredibil pentru mine. Asa ca am mers inainte. Din ianuarie tot repetam si speram sa avem premiera curand. Pana atunci, insa, eu ma lupt cu mine insami, ma lupt sa scap de toate inhibitiile pe care le-am avut vreodata si sa ma dezvelesc cu totul, ca persoana. Ceea ce, atunci cand ai o imagine publica, este cel mai greu. Am bafta ca toti acesti colegi celebri ai mei m-au primit in mijlocul lor cu prietenie si generozitate, ma ajuta foarte mult, cu tot felul de sfaturi si sugestii.

Despre al 9-lea cer

- In ultima vreme, frumusetea ta a capatat o stralucire aparte, o stralucire pe care o au, de obicei, oamenii indragostiti. Iubesti, Iulia?

- Mie dragostea mi se pare cea mai importanta parte a vietii. Am constientizat asta de mica, de cand eram inconjurata de iubirea familiei mele. In fond, daca nu esti capabil sa oferi si sa primesti iubire, ce rol mai ai tu, ca om, pe pamant? Cu accentul pus pe "a oferi". Eu, cel putin, sunt cea mai fericita atunci cand am pe cine sa iubesc. Ma simt realmente in al noualea cer, ma simt deplina, ma simt curajoasa si plina de energie. Si ma simt cumva si mai inteleapta, mai constienta de mine. Uite, relatia mea cu Marius (n. red. muzicianul Marius Moga) a ajuns si ea acum la un alt nivel, mai profund. Avem 4 ani de cand suntem impreuna, dar am trecut si prin acea experienta a despartirii, din care am invatat foarte mult si care ne-a apropiat si mai tare, fiindca ne-a oferit o alta perspectiva, care ne-a permis sa ne dam seama ce ne dorim cu-adevarat. Si-asa ne-am regasit cu sentimente proaspete, dar si mai intense, care ne-au dus catre stadiul de azi, in care suntem, unul pentru celalalt si iubit, si prieten, si sprijin, si sfatuitor, si... tot. Chiar ma gandeam, pe la inceputul anului, la felul in care a curs viata mea, si am realizat ca, datorita iubirii lui Marius, traiul meu in Bucuresti nu a fost o etapa traumatizanta, asa cum li se intampla multora aflati in situatia mea, adica plecati de acasa. Oricum, eu sunt foarte apropiata in continuare de familia mea, care locuieste in Iasi, si ma duc sa-i vad foarte des, iar cu mama vorbesc zilnic la telefon.

- Marius Moga este printre cei mai in voga muzicieni pe care-i avem. Nu e greu de mentinut un cuplu compus dintr-o glorie a televiziunii si o glorie a muzicii? Incap doua orgolii intr-o singura teaca?

- Sa stii ca statutul public nu are, pana la urma, nici un fel de relevanta. Fiindca acasa nu mai suntem nici Iulia Vantur de la televizor, nici Marius Moga muzicianul. Cheia o reprezinta rabdarea si timpul petrecut impreuna si dorinta de a-l cunoaste cu-adevarat pe celalalt. Ceea ce cred ca e valabil in orice cuplu. Asa am procedat si noi: am avut rabdare unul cu celalalt, ca sa ne descoperim si dincolo de invelis. Pentru ca avem multe puncte comune, dar exista si diferente. Si-a trebuit sa ne dam seama ce atarna mai greu in balanta: asemanarile sau deosebirile. Nu in sensul cantitatii, ci in sensul importantei. Si-apoi, noi am avut si avem si deschiderea de a invata unul de la celalalt. Facem asta constant, ceea ce ne inlesneste si comunicarea.

- Ultima intrebare: ce asteptari ai de la aceasta primavara care se lasa atat de mult asteptata?

- Astept cu optimism ce vine spre mine si sa ma bucur de orice mi se intampla. Inainte eram mai panicata in ceea ce priveste viitorul, dar, de ceva timp, am decis ca e mai intelept sa te concentrezi pe prezent si sa-ti faci mai putine griji in legatura cu ceea ce urmeaza. Las mai curand lucrurile sa curga, nu mai incerc neaparat sa le provoc.

Foto: PAUL DIACONU (PRO TV)