"Manusi rosii" - un film de exceptie, difuzat recent pe ecranele romanesti, demonstreaza din plin talentul, ajuns la maturitate, al regizorului Radu Gabrea. Scenariul, dialogurile, distributia (fiecare actor, in rol important ori secundar, creeaza cate un personaj memorabil), imaginea, camera, lumina, montajul alert, toate aceste "componente" ale filmului, ca si decorul, redau cu maiestrie intamplarile si atmosfera unor vremuri tulburi. Vremurile cumplite, in care Romania intrase in chinga comunistilor.
Radu Gabrea ne-a impresionat - si a castigat elogiile publicului si ale criticilor de specialitate - inca de la primul sau film: "Prea mic pentru un razboi atat de mare" (1969), care a obtinut "Premiul Juriului" la Locarno. L-am aplaudat cu entuziasm si pentru filmul "Dincolo de nisipuri". I-am admirat filmele realizate in Germania Federala, unde a ales sa traiasca un timp - si acelea mai toate premiate. Remarcabil a fost si filmul sau recent despre "Calatoria lui Gruber". Invitat la prima editie a "Tiff"-ului de la Cluj, temutul critic de la revista "Variety", Ron Holloway, revazand primele doua filme ale lui Radu Gabrea, a declarat ca i se par "la fel de proaspete ca acum 30 de ani". De curand, in 2011, Radu Gabrea a fost decorat cu Ordinul "Crucea de Cavaler pentru merite deosebite", acordat de Presedintele Republicii Federale Germania.
"Mi-am dorit sa fac acest film ("Manusi rosii", n.n.) de indata ce am citit cele doua carti ale lui Eginald Schlattner, "Cocosul decapitat" (dupa care am si facut un film acum cativa ani) si "Manusi rosii". Ambele carti prezinta pagini impresionante din istoria anilor '50. Mai exact, din anul 1956, atunci cand s-a petrecut tragica rascoala anticomunista de la Budapesta, urmata de crancene represalii. Intr-un fel, am trait si eu consecintele acestor represalii, petrecute si la Bucuresti. In urma unei "turnatorii", am fost arestat. Am stat in arest timp de 9 luni, mai intai in beciurile Ministerului de Interne, apoi la celebra inchisoare "Malmaison", din Calea Plevnei, si apoi la "Rahova". Am iesit din puscarie la 28 mai 1957. Asa incat cunosc pe pielea mea, cum se spune, atmosfera si traiul din aceste inchisori comuniste. Cunosc foarte bine metodele staliniste de construire a proceselor politice din Romania anilor '50... Inspirat de proza autobiografica a lui Schlattner - preot sas din zona Sibiului -, am dorit sa povestesc in acest film despre un student sas, de origine burgheza, cu vederi de stanga, care este arestat de Securitate si tinut timp de doi ani in inchisoare, in conditii cumplite, menite sa-i spele creierii si sa-i mutileze demnitatea. Toate astea, pentru a fi pregatit cu incetul, pas cu pas, ca martor al acuzarii, adica "turnator", impotriva prietenilor lui. Filmarile au durat doar 36 de zile. Din care 28 pe platou. Exterioarele - in imprejurimile Sibiului. Scenariul a fost scris de Bogdan Husanu, Gabriel Sarbu, Wolfgang Ruf si cu mine. Dialogurile ne-au fost inspirate din carte... In ce priveste decorul - inchisoarea, beciurile acelea cumplite, ude, inghetate, in care misuna sobolanii, in care nu patrunde soarele, ci doar frigul, prin ferestrele inguste, fara geam, nu a fost filmat in vreo puscarie dezafectata, pastrata ca "martora" pana in zilele noastre - ci a fost creat la Bucuresti de fratele meu, scenograful Florin Gabrea. Operator a fost Puiu Marinescu, la "camera" a fost George Dascalescu. Montajul - minunata Melania Oproiu. In rolul principal din film l-am ales, in urma unui casting foarte serios, pe tanarul si atat de talentatul Alex Mihaescu. Spre norocul meu si al personajului creat de el, Alex vorbeste perfect germana. A urmat si cursurile pretentioasei scoli de teatru de la Rostock (oras german cu o universitate datand din 1419)".
In filmul lui Gabrea, Alex Mihaescu da viata unui personaj tulburator, tragic, care in doar cativa ani trece dintr-o existenta aproape idilica, trandafirie, iluminata de iubirea calda a parintilor sai si de pasiunea pentru o tanara si frumoasa fata, la conditia de puscarias, in care masinaria sinistrei Securitati ii va zdrobi destinul. Creatii exceptionale au in acest film Marcel Iures si actorul german Udo Schenk. Excelenti sunt Andi Vasluianu, Mircea Rusu, Ion Grosu, Vlad Radescu si Victoria Cocias. Muzica, atat de evocatoare pentru starea de spirit a acelor vremi, este semnata de Thomas Osterhoff.
"Nu stiu cum va fi primit acest film de catre critici. Nu stiu daca la Scala a venit multa lume sa-l vada. Stiu ca la Cluj, si in alte orase unde l-am proiectat, tinerii mi-au multumit si mi-au spus ca filmul meu i-a facut sa-si inteleaga mai bine parintii!".
ALEXANDRU TOCILESCU a creat un spectacol care i-ar fi placut si marelui Will
Spre deosebire de filmul lui Gabrea, care ne duce cu gandul la vremuri teribile din trecutul nostru apropiat, spectacolul de la cochetul teatru "Metropolis" ne arunca intr-o stare de euforie "sampanizanta". Totul e ritm, e haz (fara urma de vulgar sau obscen!), e ras, e veselie la cote inalte! Muzici antrenante, dans indracit sau pasional, step a la Fred Astaire, iubiri patimase, gelozii aproape fatale, nazbatii, comicarii, deghizari, amenintari, joc de-a v-ati-ascunselea... Toate astea datorita unui "vis de comedie" scris in anul 1599 de William Shakespeare (1564-1616). Din acel an fericit in care a fost scrisa piesa, adica din vremea in care cronicarii pretind ca geniul de la Stratford upon Avon era indragostit pana peste cap de nu se mai stie cine, si, de aceea, viata i se parea a fi un vis trandafiriu, in care toata lumea e fericita, rade, canta, danseaza si scrie poezii - din acel an au trecut - iata! - cateva secole. Piesa asta despre "Nevestele vesele din Windsor" se va fi jucat in lume de sute si sute de ori. De fiecare data cu mult succes, sunt sigura, in primul rand din cauza nastrusniciei textului. Si la noi in tara s-a jucat de multe ori, piesa fiind "atacata" de regizori prestigiosi si cu actori pe masura. Dar "nastrusnicia" spectacolului de la "Metropolis" e nemaiintalnita! Pariez ca i-ar fi placut si lui Will, cel daruit de Dumnezeu cu scanteia geniului.
Ce-i drept, avem de-a face cu un re-make. In cel mai curat si nobil inteles al acestei expresii. Mai exact, acest incantator musical a vazut pentru prima data lumina rampei tot in Romania, la Piatra Neamt, pus in scena de acelasi prolific si sclipitor regizor de teatru, de opera, de musical-uri si de film - Alexandru Tocilescu.
(Cel caruia teatrul romanesc ii datoreaza multe spectacole de referinta, daca n-ar fi sa amintesc decat acel uluitor "Hamlet", creat la Teatrul Bulandra, in 1987, cu Ion Caramitru in rolul titular, spectacol filmat, prezentat si la Londra, unde a starnit admiratia criticilor britanici, care au declarat ca Ion Caramitru poate fi socotit unul dintre cei mai mari interpreti ai lui Hamlet.)
Starnit de George Ivascu, directorul teatrului "Metropolis", "Toca" (dupa cum il alinta amicii pe Tocilescu), ne ofera, asadar si la Bucuresti acest musical "indracit", in care aliat de nadejde ii este Nicu Alifantis. Muzica spectacolului, cu toate ritmurile ei, este de cea mai inalta calitate, fiind creata anume de acest artist daruit cu un atat de rafinat talent. Cantecele din spectacol sunt pe versuri scrise tot de Shakespeare si superb traduse de Vlaicu Barna. Muzica e toata "live", cantata de Nicu Alifantis - insusi si de muzicienii sai, prezenti in permanenta pe scena. Instrumentisti si "voci". Aranjamentele vocale ii apartin lui Virgil Iantu. Decorul - de o simplitate ca pe vremea teatrului practicat in vremea lui Shakespeare, e conceput, cu ingeniozitate, de Francois Pamfil. Costumele - de un haz nebun! - sunt create de Corina Gramosteanu. Coregrafia - inspirata, moderna, compusa din multe "citate", ii apartine Feliciei Dalu. Iar actorii... toti sunt minunati. Toti canta "live" si danseaza, de parca s-ar fi specializat pe Broadway! Desigur, sfichiul acestui spectacol ii apartine lui Tocilescu. El i-a "biciuit" cu atata neindurare pe actori, incat nici nu stii cand au trecut cele 3 ore si 15 minute (cu pauza), si nici nu simti ca te dor palmele de atata aplaudat. Piesa are cam 20 de personaje. Fiecare bine conturat in text si cu foarte mult haz "re-desenat" de Tocilescu. Dintre toti - toti excelenti, jucandu-si rolul cu evidenta, mare, bucurie - se distinge George Ivascu. El il interpreteaza pe domnul Ford, sotul chinuit de o innebunitoare gelozie. Ivascu - despre care Tocilescu spune ca "are un instinct comic extraordinar" - mi l-a amintit prin jocul lui pe Birlic. Si, desigur, pe Louis de Funes. Numai ca... "comicariile" lui mi s-au parut mai... fine, mai subtile. Un Falstaff tare nostim, cuceritor si plin de autoironie creeaza Lucian Iancu. Minunate, frumoase, cele doua neveste poznase, "pardalnice" si pline de nuri - Doamna Page si Doamna Ford - respectiv Mariana Nanescu si Crina Muresan. Un "aiuritor" doctor... "francez", pe nume Caius, creeaza Adi Ciobanu. In rolul lui Page a fost distribuit un actor dotat cu un umor nestavilit chiar si atunci cand sta si tace - Ion Grosu. (Acelasi Ion Grosu care in filmul lui Gabrea ne-nfioara in rolul unui tortionar.). Foarte aplaudat, Razvan Rotaru, un "gay" trasnet.
Desigur, "steaua" spectacolului este Adriana Trandafir, in rolul navalnicei doamne Quickly, cea care tese intrigi, canta si danseaza si bate step in draci, ba ca "infirmiera", ba ca regina-pop-sexy, mai ceva ca Tina Turner.
- Ma intrebi cum e sa lucrezi cu Tocilescu? Pentru mine, Adriana Trandafir, colaborarea cu Tocilescu la acest spectacol a insemnat cel mai frumos cadou de aniversare, pe care l-am primit de curand, cand am implinit 55 de ani. Nu-i usor de lucrat cu "Toca". N-ai liniste cu el. E ca vulcanul "Etna": te ia prin surprindere! Ti-e frica de el, dar il si infrunti. Are pretentii de tot felul. Controleaza tot! Muzica, pasul de dans, de step, cum sta un snur, o catarama! Isi asuma tot! Visul oricarui actor ar fi sa lucreze cu Tocilescu...
...Dupa premiera, sus, in placutul barulet al teatrului, am avut bucuria sa-l cunosc pe Dominic Dromgoole, directorul artistic al Teatrului "Globe" de la Londra, venit anume sa vada spectacole cu piese de Shakespeare, montate la Bucuresti. "In timpul Olimpiadei care se va desfasura anul viitor la Londra, intentionam sa prezentam cele 36 de piese ale lui Shakespeare pentru a demonstra internationalitatea lui", spune d-l Dromgoole, in timp ce ciocnim cu totii un pahar de sampanie rece-rece. "Am vazut multe spectacole cu "Nevestele". Nici unul dintre ele nu a avut atatea pulsiuni de inteligenta artistica, talent si imaginatie".
Multumiri, asadar, directorului acestui teatru-bijuterie, creat intr-un fel chiar de el, de actorul minunat George Ivascu, pentru acest spectacol in care straluceste inteligenta artistica romaneasca. O inteligenta iesita din comun, pe care, in aceste vremuri tulburi, nici un val de impostura, de minciuna si de cinism nu o poate impiedica sa lumineze, pana hat-departe!