Reginele bucuriei
Hippie Queen, Love Queen si Drama Queen... In multimea stransa in Piata Mare, la incantatorul show al englezilor de la compania "Bash Street", le-am zarit mai intai coifurile galbene, pe care scrisesera cu carioca numele fiecareia. Radeau cu pofta, la fel ca toti spectatorii, la gagurile celor trei actori britanici care au realizat o comedie in cel mai pur stil al filmelor mute din anii '20. Apoi cele trei regine au dansat si au cantat de mama focului in liota vesela ce insotea grupul Tamarros: 20 de italieni cu peruci uriase, costumati in printi ai epocii disco si, mai ales, in valtoarea starnita de o efervescenta orchestra de africani, inarmata cu trompete si cu tobe de toate marimile, ce a strabatut strazile orasului vechi in ritmuri si bubuituri infernale. Cu doua zile in urma, atunci cand au inceput sa poarte, in avion si in tren, coifurile de carton primite cadou la un fast food, "reginele" se aflau in Suedia, in excursie. Trei brunete frumusele, studente la actorie, ce au venit sa se bucure de festivalul de teatru si au plecat duminica noaptea spre Bucuresti, unde a doua zi incepeau examenele la facultate. Ca ele au fost multi vizitatori de week-end, bucuresteni sau ardeleni. "Cand am plecat vineri de dimineata spre birou, am trecut prin centru si totul era ca intr-o zi obisnuita", povesteste o sibianca. "Seara, cand, m-am intors spre casa, era tot numai o agitatie, o nebunie, am avut senzatia stranie ca am nimerit brusc in alt oras, bine ca mi-am amintit la timp ca a inceput festivalul".
Tramvaiul rosu
Sibienii vad o schimbare la festivalul de anul acesta. Daca pana acum grosul turistilor atrasi de serbarile strazii era dat de straini, anul acesta majoritari au fost romanii. Si nu toti au batut drumul pana aici doar pentru sfarsitul de saptamana. Am intalnit un cuplu de tineri din Bucuresti, fara nici o legatura profesionala cu teatrul, care vine la festival pentru a patra oara. "Tipul de concediu in care stam cu burta la soare nu e chiar pe gustul nostru. In fiecare an ne luam liber o saptamana si venim la festival. Pretul biletelor la cele mai bune spectacole de teatru, pe care altfel nu am avea unde sa le vedem, este unul decent, in plus, avem spectacolele de strada. Orasul vechi ne imbie la lungi plimbari si, daca vrem o iesire in natura, ajungem in jumatate de ora la munte. Mergem la Muzeul Astra sau luam tramvaiul spre Rasinari".
Te poti urca in micul tramvai rosu, nu doar pentru a ajunge la Rasinari, ci si pentru a vedea o piesa de teatru. Spectacole de teatru, de dans, de papusi, concerte de muzica veche se tin in cluburi, catedrale, hipermarketuri, la Cetatea Cisnadioara, in muzee, in holul Primariei, la facultatea Herman Oberth... Iar romanii si strainii veniti la festival sunt in plin iures, pentru a alege cea mai potrivita varianta pentru gusturile lor. Fie ca ies seara imbracati in costume bej, din camerele Imparatului Romanilor, sau din hostel-uri, cu un rucsacel in spate, strainii forfotesc prin Sibiu, admira orasul vechi si urmaresc atenti desfasurarea festivalului. Stefen, un german ce traieste in Olanda, tara sotiei sale, este tot numai un zambet, incantat de ceea ce vede, mult peste asteptarile lui. Sta la hostelul "Felinarul", avandu-i drept colegi de camera pe un american pornit sa faca turul Balcanilor cu trenul, o chinezoaica durdulie, ce tocmai scrie o carte postala acasa, si o tanara japoneza, subtire ca o papadie, artist vizual in Tokyo. La festival se aduna multi japonezi, unii sositi aici ca voluntari, in organizare, altii veniti pentru calitatea spectacolelor, al treilea, sau al zecelea an consecutiv, si este surprinzator cat de bine stiu sa vorbeasca romaneste.
Acorduri irlandeze si alaiuri medievale
La prima vedere, pare ca urmeaza un spectacol obisnuit, un alai medieval cu trompete si zece purtatori de steaguri colorate aprins, in albastru, galben, rosu si verde. Dar ceea ce fac Stegarii italieni din Arezzo, dexteritatea cu care arunca in aer si prind flamurile, atrage pe loc o mica multime in Piata Mare a orasului. Este doar unul dintre evenimentele foarte diferite, ce se tin intr-un perimetru de 50 de metri patrati, pe parcursul a doua ore. Ceva mai devreme, in holul Primariei, avusese loc vernisajul unei expozitii de fotografie, avand ca tema spectacolele editiei precedente a festivalului, imagini realizate de Dragos Spiteru si de Scott Eastman, un american care a "ales" Romania.
La zece metri de Primarie, sub arcadele Bisericii Romano-Catolice, imediat dupa ce stegarii italieni si-au terminat reprezentatia, prim-planul e preluat de sonoritati irlandeze. Siruri de spectatori au intrat in liniste, unul cate unul, pana ce au umplut catedrala in care urmau sa rasune acordurile muzicii compozitorului irlandez Shaun Davey. Printre acestia, ambasadorul Irlandei, impreuna cu familia sa, un grup de irlandezi cu aspect de lorzi, membri ai Asociatiei Culturale Romano-Irlandeze si, bineinteles, producatorul evenimentului, Peter Hurley (creatorul festivalului de la Sapanta). Dupa un periplu de mii de kilometri parcursi intr-un an, concertul s-a intors la Sibiu, acolo unde a avut prima auditie, la editia de anul trecut a festivalului. Am ascultat aceasta muzica la Sapanta, in august, si la Dublin, in decembrie, la Catedrala St. Patrick, si m-am bucurat sa-i simt din nou forta si melancolia, sa aud cum corul teologic, condus de parintele Dobre, intregit de Corul Catedralei Mitropolitane (ambele din Sibiu), rasuna, iarasi, intr-o biserica.
Malabar, ce experienta!
Majoritatea spectacolelor de strada s-au bazat pe trupe de cativa actori, costumati in gheise pe picioroange, plante umblatoare sau extraterestri, ce interactionau cu trecatorii, unii speriati, altii amuzati. Atunci cand pe Corso au aparut uriasele creaturi albe, ce sareau cinci metri in aer, se urcau in copaci si se miscau ca si cum gravitatia avea alte reguli, impactul a fost de exceptie. Nici o mirare, avand in vedere ca in "arena" intrasera cei mai buni din lume in domeniu: francezii! Timp de 22 de ani, compania Malabar a creat 19 spectacole, cu care a colindat in 28 de tari, aproape 1000 de orase, si a lasat amintiri de neuitat peste tot, prin fantezia, prin punerile grandioase in scena, prin performantele fizice aproape imposibile ale actorilor. Daca la 11 noaptea, unul din locatarii caselor aflate in centrul vechi al Sibiului ar fi dat perdelele deoparte, sa vada de unde se aude harmalaia, ar fi avut probabil un soc. O lacusta metalica de 24 de metri, cu lumini tasnind din ochi, se deplasa prin multime spre Piata Mare. Avea sa urmeze un show grandios, "Helios II", o imbinare de efecte pirotehnice si vizuale, cu acrobatii periculoase, jonglerii, ce au solicitat la maximum echipa de performeri si tehnicieni. La o ora dupa terminarea show-ului, l-am intalnit in centru pe Stefen, imbracat la costum, dar cu zambetul si mai larg. "I-ai vazut? Incredibil, sunt cei mai buni!". Insa complimentul maxim l-am auzit in multime, in ropotele de aplauze de la final: "Ar fi meritat toti banii, daca ar fi fost cu bilet!".
Fotografiile autorului