Chitara rosie
L-am asteptat pe treptele Palatului Culturii din centrul Ploiestiului si l-am recunoscut de departe. Era "pustiul" brunet si cret pe care il vazusem pe micul ecran, in concurs. Potrivit de statura, frumos imbracat, in jeansi si camasa albastra, pasea increzator, cu mersul omului care incepe sa-l prinda pe Dumnezeu de-un picior. Venea de la balul unor absolventi de liceu, unde fusese invitat sa cante cateva melodii, si urma sa plece, spre seara, la un alt concert, in Bucuresti. Cativa copii care se jucau intr-un parc l-au recunoscut si s-au repezit la el sa-i ceara autografe. A acceptat bucuros, a vorbit cu ei si a ras, fara urma de infatuare, neafectat de celebritatea sosita atat de fulgerator in viata sa.
- Felicitari, Valentin! Dai autografe ca o vedeta adevarata! Asa te opreste mereu lumea prin oras?
- Da. (rade) Ma felicita oamenii, ma intreaba cum a fost, ma mai roaga sa fac o fotografie cu copiii lor sau sa le dau un autograf. Ma tot mir, nu mi-am imaginat ca s-a uitat atata lume la televizor, la concursul de la Pro TV. Le multumesc pe calea aceasta, prin revista "Formula AS". Am fost bucuros sa constat ca oamenii au ramas generosi, ca necazurile nu le-au inghetat sufletul. Ma felicita sincer pentru succesul meu.
- Ai tai ce spun? Te sustin?
- Da, tata si mama, fratii, sotia, Dragos, baietelul meu, toti sunt bucurosi. Isi pun baza in mine, acum, si spera sa ajung un solist mare.
- Ai apucat sa te gandesti la schimbarea de destin din viata ta?
- Drept sa spun, m-am lasat dus de val si nu ma gandesc in urma, ci inainte. Vreau sa scot cat mai curand un album. Asa se bate fierul, cat e cald, ca pe urma te uita lumea.
- Cum a inceput preocuparea ta pentru muzica? Ai pe cineva cu talent in familie?
- Da, parintii mei au amandoi talent muzical. Mama a fost la liceul de muzica si canta la vioara, iar tata avea voce, canta bine. Avea si un atelier unde facea chitare si unde i se aduceau si alte instrumente sa le repare. Am avut si eu o chitara rosie, de jucarie, pe care nu putea nimeni sa mi-o ia. Stateam in fata televizorului, cu chitaruta aia in brate, si incercam sa cant ca artistii pe care ii vedeam. Surorile mele mai mari ma necajeau si mi-o mai luau. Si ma puneam pe-un plans... Plangeam si ma suparam asa de tare, ca nici la masa nu mai voiam sa ma asez. Da, cred ca am fost marcat de atmosfera muzicala din casa noastra. Se asculta muzica multa si buna, si romaneasca, si internationala: Stevie Wonder, Mariah Carey, Lionel Richie, Michael Jackson...
- Ai interpreti favoriti si printre cantaretii romani?
- Da, Aurelian Temisan, Daniel Iordachioaie, Marcel Pavel imi plac foarte mult.
- Ti s-a mai spus ca semeni cu Michael Jackson?
- Da. (rade) Toata lumea imi spunea ca seman cu el. Imi placea foarte mult Michael Jackson. Cand eram mic, dansam si eu ca el si ii stiam aproape toate piesele pe de rost. Pe la noua ani, cand vocea mea incepuse sa prinda contur si cantam piese din repertoriul lui, cei care ma ascultau spuneau ca vocea mea seamana cu a lui.
- Voiai sa fii superstar, sa canti si sa dansezi ca el?
- N-o sa ma crezi, dar de mic am avut presimtirea c-o sa fiu ceva..., c-o sa ajung cineva, ca o sa devin cunoscut. O presimtire, asa, un fel de emotie care ma facea sa ma simt special. O chemare care s-ar fi implinit mai degraba, daca n-as fi oscilat intre muzica si fotbal. Toata ziua bateam mingea cu baietii. A fost o perioada in care imi doream sa ajung fotbalist de performanta. Dar intr-o zi m-am accidentat urat, am fost operat la picior, si pe la 13-14 ani, am renuntat la visul asta...
- Cand ai debutat ca solist muzical?
- Tata ma lua cateodata cu el, pe la Sinaia sau pe litoral, unde canta, si ma incuraja sa cant si eu. Tin minte si-acum o aparitie din aceasta, in public, la Hotel "Sinaia". Am cantat, m-a aplaudat lumea, dar stii cum imi tremurau picioarele?! Mi se parea asa..., ceva..., nu-mi venea sa cred. Imi placea pe moment, dar nu ma luam in serios. Tin minte ca prima melodie pe care am cantat-o a fost "Atat de singur", a formatiei Talisman. Imi facea tata negativele, imi dadea texte, "Ia, ma, si invata", zicea. Tot el m-a invatat, pe urma, cum sa-mi folosesc vocea si cum sa respir.
Munca, bratara grea
- Te-a mai sprijinit cineva, in afara de tatal tau?
- Din clasa a cincea, am intrat in corul scolii. Dom' profesor de muzica, Marian Neagu, ne invata sa cantam dupa note, ne ducea la serbari, la Casa de Cultura... Mereu imi zicea: "Mai baiatule, tu ai voce, de ce nu te duci la canto?". Dar nu prea-l ascultam. Si de la serbari chiuleam. A tinut vreo doi ani experienta asta. Pe urma, printr-a saptea, m-a prins microbul fotbalului. Toata ziua bateam mingea cu baietii. Nici la masa nu ma mai prindeau ai mei, in casa. Pana cand mi-am rupt tendonul la piciorul stang. Am stat cu piciorul in ghips, dar mi-am revenit repede.
- Dupa clasa a zecea ai renuntat la scoala, de ce?
- Familia mea trecea printr-o perioada mai grea si a trebuit sa ma duc si eu la munca. Suntem foarte uniti. Am luat lucrul asta ca pe-o datorie de onoare, desi a fost extrem de greu. Am avut o copilarie frumoasa, pana cand m-am angajat... Frate-miu mijlociu isi gasise de lucru si imi tot zicea sa merg cu el, pe un santier in Bucuresti. Se construiau niste blocuri de locuinte pe la Baneasa. Vreo doi ani, am mers aproape zi de zi, vara, iarna. Ne trezeam dimineata de la cinci, ca sa prindem trenul de sase, din Ploiesti. La opt si ceva eram la Bucuresti, si pe la noua ne apucam de treaba. Eram fierar-betonist. Trebuia sa leg cu niste brauri de fier cofrajele in care se turna beton. "Pahare" se cheama, "pahare pentru stalpi". Terminam munca la sapte seara. Ajungeam acasa pe la noua-zece, mancam pe fuga, ne spalam si ne culcam, rupti de oboseala. Si a doua zi o luam de la inceput. Cam asa a fost. Ajunsesem... pai acum sunt gras. Am tras mult. Si tot ce am reusit sa fac a fost pe munca mea. N-am cerut de la nimeni nici zece lei. Dupa vreo doi ani am plecat. Cunoscusem o fata, mi-a placut... si, cum eu nu stau prea mult la discutii, m-am insurat cu ea. (rade) Pe urma a ramas insarcinata si cand s-a apropiat timpul sa nasca, am cautat alt loc de munca, mai aproape de casa. Asa am ajuns spalator-auto. Am lucrat acolo trei ani si ceva, pana acum, la 1 iunie, cand, dupa concursul de la Pro TV, am renuntat. Dar sa stii ca a fost mai greu ca la constructii. E boala-n oase. Iarna, cel putin, ma apucau toate junghiurile. Am facut si-o criza de rinichi. Odata mi-au ramas degetele uite-asa, inclestate, de la apa aia rece. Si-acum, cand ploua, ma mai dor.
- Crezi ca anii aceia de munca grea o sa-ti foloseasca pentru ca sa nu ti se urce succesul la cap?
- Sunt sigur de asta. Gloria e tot un fel de munca pe santier. Tragi al naibii la saiba, ca sa poti ajunge in varf. Pretul succesului se plateste greu.
Tortul cu microfon
- Ce-au zis colegii de la spalatorie, cand au aflat ca esti in concurs la Pro TV?
- S-au aratat bucurosi. Mi-au organizat o petrecere de ziua mea, in martie, intre semifinala si finala. Am avut vreo suta de invitati. Mi-au facut un tort mare, cu un microfon in mijloc. Foarte frumos! M-am bucurat ca succesul meu, in loc sa declanseze invidie, a declansat solidaritate. Nu e chiar asa de urat pe pamant! Deasupra spalatoriei unde lucram, deschisese patroana un bar cu karaoke si, in prima seara, m-a chemat sus. Eram in salopeta, nespalat, si mi-a pus microfonul in mana, sa cant. Nu mai puteam de rusine, asa colorat cum sunt, ma inrosisem tot la fata. Pe urma m-a luat la bar in fiecare vineri, sa deschid programul de karaoke. Cantam Michael Buble, "Home", "You Are Not Alone", a lui Michael Jackson, Stevie Wonder, "I Just Called". Apoi, am vazut intamplator, la Pro TV, reclama la emisiunea "Romanii au talent" si pe urma m-am tot gandit la ea. Dar eu ma gandesc repede si bine. M-am zis: "Frate, ma duc. Ce-o fi o fi!". Am vorbit cu un prieten, l-am rugat sa ma duca la Bucuresti, la Crown Plaza. Au fost trei zile de neuitat: sambata, duminica si luni. Trei, patru si cinci decembrie. Si acum tin minte. M-am dus in prima zi, ploua, si era atata lume, cum nu mai vazusem in viata mea. Am stat de la opt dimineata pana la sase seara si tot nu am intrat. Eram concurentul cu numarul 5523. Au strigat numarul 5522 si pe urma 5524. M-au sarit, dar si-a dat seama imediat fata care avea caietul in mana si mi-a spus sa astept inca putin, ca intru in 15 minute. Nu am mai asteptat. Am plecat. M-au sunat duminica, sa merg iarasi, luni. De data asta, eram doar cativa baieti. Am intrat primul. Am cantat piesa lui Mihai Traistariu, "Cat de frumoasa esti" si am fost admis in etapa urmatoare.
Un vis in direct
- Era deja o etapa televizata, cu juriul oficial?
- Da, a fost pe 22 decembrie, la Opera. Erau acolo Andra, Andi Moisescu, Mihai Petre, Smiley, Pavel Bartos. Pe urma stii ce-a urmat: semifinala si, in aprilie, finala. Dar ma crezi ca a fost mai frumos cantonamentul decat concursul?
- Cum asa?
- Inainte de fiecare etapa, aveam cantonament ca sa ne pregatim. Aveam resedinta la Mogosoaia. S-a legat o prietenie frumoasa intre noi. Cel mai bine m-am inteles cu Tutu si cu Luca, barmanul. Dormeam toti trei in camera, uniseram paturile, mergeam la biliard, la bowling, jucam carti, cantam, ne invata Luca sa facem jonglerii cu sticle. Sunt multumit cu ce-am izbandit. Premiul trei e foarte important pentru mine. Si sa stii ca pe la toate concursurile, nu cei care au luat trofeul, ci locurile doi sau trei au razbit mai departe. Eu le doresc numai bine tuturor, nu sunt ranchiunos. Nu era deloc dusmanie intre noi. Ne intelegeam ca fratii. Stateam in curte, dansam, cantam, jucam ping-pong. A fost o atmosfera excelenta.
- Si dintre membrii juriului, cu cine te-ai inteles cel mai bine?
- Cu toti m-am inteles bine, si cu producatoarea, si cu cei din juriu. Andra mi-a promis, in direct, ca ma va cauta sa cantam impreuna... Dar cel mai bine m-am inteles cu Andi Moisescu. E un baiat deosebit. M-a ajutat dupa concurs. Mi-a gasit evenimente la care sa merg sa cant.
- Planuri de viitor?
- Vreau sa fac o trupa live, dar deocamdata vreau sa ma lansez singur, sa scot un CD. Si cand o sa vina vremea, o sa fac o formatie. Iar pe plan personal, vreau sa-mi implinesc visul pe care l-am comunicat in direct la televizor: o casa pentru sotia si fiul meu. Un loc al nostru, in care sa ne bucuram de iubire si de norocul pe care ni l-a dat Dumnezeu.