"Sunt unul dintre fericiti"
Am stat mult in cumpana daca sa va scriu sau nu, pentru ca, din nefericire, cuvintele limiteaza atat de mult simtirea, pana la a o mutila, dar oameni ca dvs., stimate parinte Pantelimon, trebuie iubiti si incurajati, pentru ca ceea ce faceti pentru cei in suferinta este un dar nepretuit si de neinlocuit. Mai ales ca sunteti calugar!
Eu sunt unul din putinii fericiti. Putinii pentru ca, cu mahnire o spun, cei mai multi oameni trec pe langa fericire fara a o sti recunoaste, si din aceasta nepricepere de a si-o apropia, ajung pana la urma sa ii nege chiar existenta. Dar fericirea exista chiar aici, printre noi, dar numai ca ea nu arata asa cum probabil si-o imagineaza unii, sclipitoare si galagiosa, nu, fericirea e pura si simpla si desavarsit de calma.
Mi-am inceput si eu tineretea, ca orice adolescent, cu dorinta apriga de iubire, petreceri, voie buna. Am vrut si eu, ca si altii, sa am totul dintr-o data. Dar mereu, fericirea pe care incercam sa mi-o cladesc cu propriile puteri s-a naruit ca un castel de carti. Am fost inselata si dispretuita, invidiata si urata, pe alocuri dorita si chiar iubita, si n-am priceput nimic. "De ce eu?", ma intrebam din ce in ce mai disperata.
Anii buni din tineretea mea (acum am 40 de ani) s-au irosit in esecuri si suferinte cumplite.
Pana intr-o zi cand, cu sufletul plin de rani si deceptii, cu aripile frante si elanul retezat am spus: "Fericirea nu exista". De-atunci am incetat sa mai caut si sa mai sper. M-am retras in sufletul meu, printre cartile mele dragi, si am incercat sa imi construiesc o lume interioara, numai a mea. Asa m-am linistit complet si am inteles ca nimic nu trebuie cladit pe efemer. Si apoi, cand sufletul mi s-a limpezit, am primit, fara sa cer si fara sa stiu, Revelatia... A fost un miracol sublim faptul ca eu, crescuta in cea mai compacta educatie atee, am putut sa ma deschid inaintea Cuvantului, inaintea lui Dumnezeu.
Din acel moment, totul, dar absolut totul, s-a schimbat. Am inceput sa simt, sa traiesc cu adevarat, iar faptul ca m-am casatorit si am doi copii, nu e decat una din minunatele consecinte. Fericirea de care vorbeam la inceput e acea stare de extaz si recunostinta care umple ochii de lacrimi, e multumirea deplina si calma ca nu-ti irosesti viata si ca ai invatat ce trebuie din lectiile ei, uneori atat de dure.
Dar adevarul cel mai important e ca nu exista fericire in afara de Dumnezeu. Fara El, totul e efemer si himeric. Dar ca sa ajung la intelegerea asta, a trebuit sa platesc din greu.
Va multumesc, iubite parinte Pantelimon, pentru generozitatea dvs. enorma de a fi iesit din recluziunea tacerilor monahale, pentru a ne veni in ajutor. Avem atata nevoie de sprijin, de sfaturi de intoarcere catre sufletul nostru cel ratacit. Si cine sa ne arate drumul mai bine, decat un slujitor al lui Dumnezeu?
Va multumesc pentru ceea ce faceti, pentru ca imi amintesc cat de mult mi-a lipsit un cuvant plin de intelegere, in clipele de crancena durere. Si sunt convinsa ca daca atunci ar fi existat cineva ca sfintia voastra, nu as fi ajuns sa ridic mana asupra mea. De cata suferinta m-ati fi putut scuti si cate sperante ar fi renascut...
ELENA
Iubirea este pseudonimul vietii
M-a emotionat profund interviul pe care, de curand, parintele Pantelimon, de la Manastirea Oasa, l-a acordat colegei noastre Dia Radu. Dincolo de faptul ca avem de-a face cu un demers jurnalistic inedit, cred ca este pentru prima oara cand se publica, in lunga istorie a revistei "Formula AS", ce va implini peste putin timp doua decenii de la aparitie, o confesiune monahala atat de explicita, si tocmai de aceea, cu atat mai tulburatoare.
Pentru orice crestin cu exercitiul penitentei si o credinta intarita de incercarile vietii, mesajul parintelui Pantelimon este simplu de inteles si frumos, ca un aforism in stare pura. In linii mari, el repeta enuntul apostolic care spune ca, fara iubire, nimic nu poate fi adevarat pe lumea asta. Dar in existenta omului contemporan s-au insinuat mai multe forme de iubire, unele mai rebele decat altele, pe care, uneori, nu mai stie sa le struneasca. Adevarul marturisirii si sfaturilor parintelui Pantelimon iese la iveala, in toata splendoarea sa omeneasca, prin asezarea tuturor acestor iubiri profane sub numitorul comun al iubirii crestine de aproapele nostru, al fiecaruia. Cu alte cuvinte, orice fel de dragoste te-ar incerca in viata, ea reprezinta o treapta pe scara care iti urca sufletul la cer, daca repeta lectia de iubire pe care am primit-o de la Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Fie ca iti iubesti parintii si copiii, sotul, sotia, fratii, surorile, prietenii sau, cu atat mai mult, dusmanii, sentimentele tale devin de nepretuit sub emblema crestina a sacrificiului, a modestiei si a devotamentului, toate duse pana la capat, daca este nevoie, indiferent ce ar insemna acest "capat"... Parintele Pantelimon da chiar exemplul cel mai des intalnit in ziua de azi, anume cel al dragostei trupesti dintre tineri, care ii ispiteste sa se pripeasca. Pana si in acest caz, atat de frecvent, prin rabdarea si cumintenia de-a astepta binecuvantarea dumnezeiasca acordata de preot, prin taina cununiei, iubirea isi dezvaluie adevarata samanta crestina si se salveaza de la pierzanie.
In toate faptele vietii tale, Dumnezeu se cuvine sa ramana aproape, altfel o asemenea instrainare, atat de raspandita in lumea moderna, duce la "racirea inimii" si impinge spre pacat. Altfel spus, lectia de capatai, de la care incepe totul, este exersarea iubirii fata de Cel de Sus, dupa care, cum zice evanghelistul, "toate celelalte vi se vor adauga voua". Adica, intre aproapele nostru si Dumnezeu, iubirea urca mai multe trepte nevazute si devine, cu adevarat, pseudonimul crestin al vietii, aici, pe pamant, ca si in cer. Caci, daca Tatal Ceresc a iubit atat de mult Creatia, incat Si-a sacrificat propriul Fiu pe cruce, pentru salvarea creaturilor Sale, atunci fiecare dintre noi, cei botezati in numele Tatalui, al Fiului si al Duhului Sfant, Ii suntem datori lui Dumnezeu cu o iubire, fiindca numai ea este datatoare de viata si ne va invia la sfarsitul veacurilor!
Multumim, parinte Pantelimon, pentru marturisirea credintei si pentru lectia de iubire pe care ne-ati daruit-o!...
MARIUS PETRESCU