Povesti de pe Muntele Zeilor

EVEREST

Povestea incepe la granita dintre Nepal si Tibet, in inima Asiei, acolo unde pamantul pare a se uni cu cerul. "Mama oceanului", asa cum este numit Muntele Everest de localnicii nepalezi, se ridica la 8848 de metri deasupra nivelului marii, un promontoriu urias intre vazduh si apa. Acolo sus, la altitudini unde nici pasarile nu indraznesc sa se avante, salasluiesc fiinte enigmatice si duhuri ascunse de ochiul profan al muritorilor. Intalnirea cu ele e pretul platit de toti alpinistii care au cutezat sa urce pe Everest. Masivul a fost descoperit, aproape din intamplare, in primii ani ai secolului al XIX-lea, cand guvernul britanic a demarat o actiuneampla in scopul de a determina pozitia geografica si numele celor mai inalte creste din lume. In acea perioada, muntii Himalaya reprezentau inca un mister pentru geografi, iar cei mai inalti munti din lume erau considerati Anzii Cordilieri.

Infruntand zeii

"Sinistrul si grotescul diavol-zeu care, in mitologia tibetana, detine Muntele Everest, si-a cerut pentru a treia oara jertfa nemiloasa, de la firava specie umana care incearca sa stapaneasca cel mai puternic munte din lume". Astfel anunta, pe data de 23 iunie 1924, ziarul "New York Times" disparitia a doi alpinisti britanici, George Mallory si Andrew Irvine, porniti inspre cucerirea Everestului. In dimineata zilei de 8 iunie, cei doi temerari plecasera din tabara instalata la o altitudine de 8100 de metri. Geologul expeditiei, Noel Odell, ramas in urma lor, a declarat urmatoarele: "In jurul orei 13, cerul acoperit de nori s-a limpezit, si creasta, ultima portiune a muntelui Everest, s-a dezvaluit in toata splendoarea ei. Mi-am atintit privirea intr-un punct negru, ce parea o silueta umana, chiar sub culmea finala. Punctul negru s-a miscat. Apoi un alt punct negru s-a deplasat pe intinderea de zapada, pentru a se alatura primului. Dar, in cateva secunde, intreaga priveliste a disparut, invaluita de norii grei". A fost ultima oara cand Mallory si Irvine au fost vazuti in viata.
Au trecut de atunci aproape 100 de ani, iar misterul expeditiei lor ramane inca nedezlegat.Nu s-a descoperit niciodata daca cei doi au atins varful sau au pierit in infruntarea curajoasa cu "maleficul Zeu". In 1999, dupa 75 de ani, ramasitele lui George Mallory au fost descoperite, nu insa si cele ale partenerului sau, Andrew Irvine. Se spune ca sufletul acestuia a ramas pe culmile muntelui. Sunt multi cei care povestesc ca l-ar fi vazut mergand descult prin zapada si cerand cu disperare mancare. Alti alpinisti marturisesc ca in zona cea mai periculoasa a ascensiunii, "Zona mortii", unde temperaturile ating niveluri extrem de scazute si unde vanturile sunt naprasnice, au simtit o energie puternica, un suflu datator de curaj, un imbold de a merge mai departe. Caci in acest punct al traseului, popasul este, de cele mai multe ori, fatal. Tocmai aici, in locul unde zeul muntelui duce ultima batalie, si cea mai grea, cu posibilul sau cuceritor, alpinistul are nevoie de forta morala si fizica pentru a infrunta cu indrazneala primejdiile. Tocmai aici, in acest purgatoriu, in ascensiunea catre paradis, spiritul lui Andrew Irvine si-a gasit "refugiul", pentru a putea oferi altor cataratori incurajarile de care au nevoie. Prin ceilalti alpinisti, el poate sa-si termine incursiunea care l-a costat viata.



Sufletele muntilor

Este cunoscut faptul ca lipsa de oxigen de la altitudinile mari poate provoca halucinatii vizuale sau auditive. Dar mai exista o teorie, vehiculata de unii alpinisti: aerul rarefiat, radiatiile ultraviolete puternice, altitudinea si alti factori care afecteaza corpul uman trezesc in el o capacitate incredibila de a patrunde intr-o alta realitate, in care invizibilul devine vizibil. In 1975, Nick Estcourt, membru al echipei britanice de alpinism condusa de Chris Bonington, aflat in ascensiune pe acelasi munte periculos, s-a confruntat cu un fenomen foarte straniu, pe care mintea lui de occidental perfect rational nu il putea accepta. Era pe creasta sud-vestica, intre a patra baza si a cincea, un traseu cu o dificultate foarte mare. Nick trebuia sa fie de doua ori mai atent la fiecare pas. Dintr-o data, a simtit o prezenta in spatele lui. S-a intors si a vazut cum cineva incearca sa il ajunga din urma. S-a gandit ca este un membru al echipei plecat pe urmele sale si s-a oprit. Dar "urmaritorul", in mod straniu, se opri si el. Nick incepu sa strige. Nici un raspuns. Dupa cateva minute de asteptare, porni mai departe, caci, in aceste locuri teribile, uneori si cateva minute pierdute pot fi fatale. Se intoarse iarasi si vazu foarte clar o silueta umana, intunecata, ingropata in zapada pana la genunchi, care incerca sa avanseze. Omul parea depasit de situatie, cadea, se ridica, dar continua urcusul.Nick era de-a dreptul uluit. Cu putin timp in urma, trecuse exact prin aceleasi locuri, si zapada nu ii crease nici un fel de probleme, stratul fiind de cel mult 30 de centimetri. A treia oara cand s-a intors, silueta disparuse. Intreaga panta se vedea ca in palma, iar "coechipierul" sau nu era nicaieri! Ar fi fost imposibil sa nu il zareasca. In plus, in mod straniu, urmele din zapada ale strainului misterios nu se mai vedeau.
S-a grabit catre baza pentru a putea anunta telefonic disparitia alpinistului. Din tabara i s-a raspuns ca nici un suflet viu, in afara de el, nu se afla pe acel traseu. Abia a doua zi, pe urmele sale avea sa plece alpinistul Mick Burke, cameramanul postului de televiziune BBC. In ziua urmatoare, catre seara, Nick Estcourt primi vestea ca acesta disparuse in apropiere de cea de-a cincea baza. Omul de televiziune nu a mai fost vazut niciodata.
Dupa intoarcerea acasa, in Anglia, Nick gasi o scrisoare extrem de ciudata, ce sosise, din pacate, cu o zi dupa plecarea lui pe Everest. Epistola era expediata de clarvazatorul Clement Williamson, care ii spunea ca alpinistul Andrew Irvine, disparut pe Everest in 1924, il "contactase" din lumea de dincolo. Prin intermediul clarvazatorului, Irvine il avertiza pe Nick ca, in expeditia ce urma sa inceapa, un membru al echipei sale va muri, iar el trebuie sa impiedice acest lucru. Abia atunci realiza Nick ca silueta intunecata pe care o vazuse pe creasta fusese a lui Andrew Irvine, care incerca, probabil, sa ii transmita un mesaj. Mesajul ca cel care il va urma, cameramanul BBC, va pieri inghetat in marea de zapada.

Omul cu doua inimi

In august 1980, alpinistul italian Reinhold Messner realizeaza fabuloasa sa ascensiune solo pe Everest, fara aparate de oxigen. Messner si-a castigat astfel renumele de "omul cu doua inimi" si plamani de fier. Trebuie spus ca alpinistul italian are un psihic extrem de puternic, o minte pur rationala si se distinge printr-o capacitate de a evalua cu sange rece chiar si situatiile dramatice. Si iata, cand se afla aproape de creasta celui mai inalt munte din lume, in aerul aproape vid, lipsit de oxigen, el deslusi, nu departe de el, niste voci. Treptat, glasurile au devenit tot mai distincte, mai clare si mai aproape. In perdeaua semitransparenta de fulguire, au inceput sa se intrevada contururile a doi oameni. "Mallory, Irvine?", a murmurat incremenit Messner. Alpinistul italian cunostea faptul ca in aceasta zona, chiar sub creasta muntelui, cei doi britanici disparusera in 1924. Gandul ca se intalnise cu stafiile predecesorilor sai l-a cutremurat. El stia insa cu certitudine ca daca se abate de la traseu, va pieri. De aceea, si-a alungat toate gandurile si sentimentele ce-l cotropisera si si-a vazut de drum. n urma lui, vantul naprasnic al inaltimilor aducea, ca din eternitate, glasurile tanguitoare, vocile care pareau a-l implora ceva. La intoarcerea sa victorioasa de pe Everest, Reinhold Messner declara, la o conferinta de presa: "Am stiut cu siguranta ca acolo sus, in pustietatea alba, mai este cineva. O prezenta neumana. I-am simtit energia si nu am nevoie de nici un fel de dovada in plus".
Multi alpinisti de renume au povestit despre siluetele vaporoase si umbrele ratacite pe care le-au vazut pe fundalul albului nesfarsit, despre glasurile stinse si rugamintile staruitoare, abia soptite, auzite in linistea asurzitoare a muntelui. Zeci de serpasi si membri ai echipelor internationale de escalada au relatat astfel de intalniri.
In 2004, serpasul Pemba Dorje, care detine recordul "Guinness Book" pentru cea mai rapida ascensiune de pe Everest, de 8 ore si 10 minute, a povestit despre o intalnire similara. In apropierea varfului, intre cota 8500 si 8700, desi se grabea spre victorie, s-a vazut nevoit sa faca o scurta oprire. Era cumplit de inghetat, iar aerul rarefiat ii crea mari probleme de respiratie. Deodata, ca de nicaieri, a vazut ca spre el se indreapta niste umbre negre. Erau siluetele unor oameni cu mainile intinse rugator. In linistea deplina, s-au auzit clar niste voci tremurande, care cereau mancare. S-au apropiat amenintator de mult, iar Pemba, cuprins de spaima, s-a intors si a pornit ascensiunea in graba, fara sa mai intoarca privirea. Serpasul a povestit ulterior ca este convins de faptul ca vocile auzite erau spiritele alpinistilor ce disparusera pe versantul nemilos si ratacisera poate zile in sir, murind, in final, de frig si de foame. Pemba, care este budist, a marturisit ca salvarea lui a fost medalionul de la gat, cu fotografia lui Dalai Lama, si amuletele primite in templul de la poalele Everestului. "Exista inca multe corpuri omenesti pe munte. Unele ramasite zac de zeci de ani. Aceste suflete nu se vor odihni pana cand trupurile lor nu vor fi ingropate cum se cuvine". La scurt timp dupa aceste declaratii, Ang Tshering, presedintele Asociatiei Montane Nepaleze, a hotarat organizarea unor ritualuri si ceremonii pentru linistirea spiritelor celor morti.

Ceremonia Puja

Desi serpasii sunt astazi cele mai bune calauze pe munte si printre cei mai buni alpinisti, ei inca privesc Everestul ca pe un loc sacru. Toate expeditiile incep cu ceremonia Puja, in care atat nepalezii, cat si ceilalti membri ai echipelor de escalada din diferite tari aduc ofranda zeilor muntelui, rugandu-se sa ramana sub protectia lor pe toata durata ascensiunii.
IIn timpul ceremoniei supravegheate de un "lama", un preot-calugar budist, toti alpinistii, stransi in jurul unui templu construit din roci, se roaga zeilor, pentru a cere permisiunea de a urca pe munte. Deasupra templului sunt inaltate, pe corzi, stegulete de mai multe culori, pe care sunt scrise rugaciunile celor care vor porni in ascensiune. Cele cinci culori ale steagurilor, rosu, verde, galben, albastru si alb, simbolizeaza elementele fundamentale: focul, lemnul, pamantul, apa si fierul. Se spune ca mantrele inscrise pe stindarde purifica aerul si imbuneaza zeii, purtate fiind de vanturi catre inaltul cerului si semetul varf de unde vegheaza "Mama Universului". In fata templului, in tacere, alpinistii isi aseaza pentru binecuvantare echipamentele de escalada, crampoane, pioleti, hamuri, corzi si carabe. Un serpas, imbracat intr-o haina rosie, se roaga, inchinandu-se, deasupra unui foc din ramuri de ienupar, in timp ce preotul budist inalta incantatii monosilabice, batand ritmic o toba. Pe fundalul ghetarului Khumbu, la poalele Muntelui Everest si Nuptse, la baza traseului, alpinistii din toate colturile lumii, uniti in aceeasi dorinta de a-si infrange limitele, de a privi lumea alaturi de zei, se roaga in limbi diferite aceluiasi zeu: Muntele.

Medicina la 8000 de metri

Cu siguranta ca cei mai temerari si neinfricati cataratori ai Muntelui Everest sunt serpasii. Nascuti parca cu aceasta menire, de a calauzi si ajuta alpinistii pe cele mai inalte creste, locuitorii de la poalele muntelui au doborat mai multe recorduri. Vreme de 50 de ani, victoriile lor s-au aflat pe prima pagina a ziarelor din toata lumea: "Tenzing Norgay si Edmund Hillary - prima ascensiune reusita pe Everest". "Super Serpasul" a cucerit Everestul pentru a 21-a oara, un record mondial", "Cel mai tanar cuceritor al Everestului - nepalezul Temba Tsheri".
Cu o constitutie robusta, rezistenti la friguri extreme, respirand perfect un aer cu pana la 40% mai sarac in oxigen, serpasii reprezinta, pana in ziua de astazi, un mister. Cum reusesc ei sa traiasca la altitudini de 4000 de metri, fara sa sufere de bolile specifice marilor inaltimi, cum au reusit sa invinga muntele de atatea ori, uluind intreaga planeta? Recent, oamenii de stiinta chinezi au raspuns la aceasta intrebare: este vorba despre cel mai rapid caz de evolutie umana inregistrata vreodata! Savantii sustin ca prima etapa a evolutiei organismului serpasilor a fost aceea prin care trupul lor a inceput sa produca un exces de globule rosii, impotriva privarii de oxigen. A urmat adaptarea creierului, a plamanilor, a vaselor sanguine si a celorlalte organe vitale. Miraculoasa evolutie a serpasilor i-a determinat pe oamenii de stiinta din intreaga lume sa studieze acest fenomen fascinant. In Anglia, s-a constituit un centru medical care studiaza manifestarile corpului uman in conditii extreme, la altitudini si adancimi foarte mari. Acest proiect de cercetare are ca scop studierea bolilor grave ale omenirii. Astfel, in anul 2007, o echipa de cercetatori a pornit in expeditie pe Everest. Aici, pe platoul de la 8400 de metri, s-a facut cea mai complexa masurare a nivelului de oxigen din sangele arterial. Echipa de savanti considera ca acest studiu al vietii la limitele de supravietuire ii va ajuta in vindecarea unor boli de plamani, cum este hipoxia (oxigen insuficient la nivelul intregului organism) sau "boala de altitudine".

Yeti, uriasul Everestului

Pe creasta celui mai inalt masiv din lume nu exista nici o forma de viata, aerul este atat de rarefiat, incat kerosenul nu arde, iar elicopterele nu pot zbura. La cinci mii de metri, fata se umfla, apar accese de tuse cumplite si corpul pierde in greutate. La aproape opt mii de metri, in locul numit sugestiv "Zona Mortii", aclimatizarea este imposibila. Poate din aceste motive, sustin scepticii, alpinistii ajung sa vada lucruri nevazute, fenomene inexplicabile, fiinte nestiute.Unul dintre cele mai misterioase si mai vechi mituri ale Everestului este acela al enigmaticei fiinte numite Yeti - "Omul zapezilor". Primele marturii dateaza din 1921, cand exploratorul britanic Charles Howard-Bury a realizat prima incursiune de recunoastere pe Everest. El sustinea ca la altitudinea de 6.400 de metri a descoperit mai multe urme ciudate in zapada, pe care le-a atribuit, initial, unui lup urias. Insa serpasii care-l insoteau l-au contrazis, spunandu-i ca urmele apartin unei creaturi numite in nepaleza "scarnavul om al zapezilor".
Credinta in aceasta fiinta, Yeti, se pare ca isi are originile inca de acum cateva secole, la popoarele ce s-au asezat la poalele muntilor Himalaya. Populatia numita Lepcha, pe care o intalnim in unele parti ale Tibetului, Nepalului si Bhutanului, din sudul Asiei, se inchina unei creaturi a ghetii, considerata Zeul vanatorii. Aceasta fiinta a fost descrisa drept asemanatoare unei maimute gigant, ce scoate sunete suieratoare si poarta asupra sa, pe post de arma, o piatra imensa. Frecventa marturiilor legate de Yeti a crescut in secolul XX, odata cu incercarile tot mai temerare de a escalada inaltimile muntilor. Astfel, tot mai des, de pe Everest veneau rapoarte ale alpinistilor care relatau despre intalniri cu fiinte ciudate si descriau urme de pasi neomenesti. In 1925 geologul grec N. A. Tombazi, membru al unei expeditii geologice in Himalaya, a povestit ca, la altitudinea de 4.600 de metri, a vazut o creatura stranie. "Fara doar si poate, silueta pe care am observat-o la aproximativ 200-300 de metri distanta era perfect asemanatoare unei fiinte umane, bipede. Era o aparitie intunecata pe fundalul alb al zapezii si, din cate ne-am putut da seama, nu purta haine". Doua ore mai tarziu, Tombazi si echipa sa au coborat de pe munte si au gasit urmele de pasi ale creaturii, descriindu-le ca fiind "similare ca forma celor umane, fara indoiala, ale unei fiinte bipede".
Totusi, povestile despre Yeti nu se rezuma doar la simplele descoperiri ale urmelor uriase in zapada si la aparitii neclare. Capitanul dAuvergue, directorul unui spital din India, povestea, in 1938, ca in timpul expeditiei sale solitare pe Everest, a fost salvat de Yeti. Conform relatarilor sale, fusese prins intr-o puternica furtuna de zapada din care, cu siguranta, de unul singur nu ar fi supravietuit. Suferea cumplit si de keratita, o boala oftalmologica ce survine in urma expunerii ochilor la radiatiile ultraviolete amplificate de zapada. Se prabusise pe panta muntelui si isi astepta sfarsitul, cand a zarit, ca prin ceata, o creatura inalta de aproximativ 3 metri, care l-a ridicat in brate si l-a adapostit intr-o grota. Capitanul povestea ca, imediat dupa inspaimantatoarea aparitie, si-ar fi pierdut cunostinta si s-ar fi trezit intr-o nisa a unei stanci, dupa cateva ore, cand furtuna trecuse. S-a uitat in jur, insa nici urma de Yeti.

Scalpul misterios

Cea mai interesanta dovada a existentei acestei fiinte a zapezii a fost descoperita in 1954, cand o echipa de alpinisti in ascensiune pe Everest a gasit un scalp al unui animal, care, probabil, purtase acolo o lupta cu un alt mascul. S-au gandit imediat la Yeti, si "trofeul" a fost dus spre cercetare. Antropologul britanic Frederic Wood Jones a fost cel care a supus scalpul unei investigatii amanuntite, la nivel microscopic. Desi nu s-a putut pronunta asupra provenientei parului, a conchis ca este convins ca nu apartine unui urs sau unei maimute antropoide. Ulterior, scalpul-trofeu a fost depus la manastirea Khumjung, acolo unde poate fi vazut si astazi.
In general, comunitatea stiintifica internationala inclina sa creada ca Yeti este mai mult o legenda a muntilor, data fiind lipsa dovezilor concludente ale existentei lui. Totusi, "Omul Zapezilor" ramane una dintre cele mai faimoase mistere ale criptozoologiei, stiinta care se ocupa cu descoperirea noilor specii de animale.