Gertrude Stein (1874-1946) e o figura legendara a artei moderne, evocata ca un catalizator important in biografiile multor pictori, scriitori si muzicieni din prima jumatate a secolului trecut. Nascuta in Pennsylvania, intr-o familie bogata, a facut studii de filosofie si medicina, dovedind o curiozitate intelectuala si un curaj de a incalca prejudecati neobisnuite pentru femeile de la sfarsitul secolului al XIX-lea. In America, dar si in Europa, tinerele din clasa ei sociala erau destinate vietii de familie si amatorismului in artele de salon, libertatea lor de optiune, gandire si expresie fiind limitata. Dupa moartea timpurie a parintilor, Gertrude si fratele ei, Leo, s-au stabilit la Paris, preferand sa-si cheltuiasca mostenirea pe tablouri ale unor pictori novatori inca necunoscuti, ai caror colectionari si protectori devin. Locuinta pariziana a domnisoarei Stein din strada Fleurus nr. 27 devine cu timpul un loc de intalnire al artistilor de avangarda, atrasi de excentricitatea gazdei, dar si de posibilitatile ei de a-i face cunoscuti. Loc de pelerinaj cosmopolit, expozitie permanenta de picturi postimpresioniste si cenaclu in care se dezbateau noi manifeste artistice, se ascultau muzica si poezie, casa vestita in lumea boemei din capitala culturii a stimulat mai multe generatii de artisti ale caror cote sunt azi ametitoare: marile muzee isi fac o glorie cu numele lor, iar unii din scriitorii si muzicienii grupului au devenit si ei nume de patrimoniu universal. Ironia e ca "patroana" cu atata influenta, ea insasi scriitoare experimentala si teoreticiana, n-a fost retinuta de posteritate decat pentru legaturile de prietenie si sprijinul material dat artistilor pe care a mizat, cand inca nu erau faimosi. Ca ei se numesc Cezanne, Matisse, Rousseau Vamesul, Juan Gris, Picasso, Max Jacob, Apollinaire, Eric Satie, Jean Cocteau, Tristan Tzara, Scott Fitzgerald, Ezra Pound, T. S. Eliot, Hemingway (si altii de aceeasi valoare) - spune multe despre instinctul ei artistic si capacitatea de a vedea drumuri noi, fertile, pe care inertia de gandire comuna le respingea cu dispret. Propriile scrieri experimentale si ermetice n-au interesat mai apoi decat pe cativa istorici ai fenomenului. Exceptie face cartea pe care v-o recomand azi, publicata in 1933, care e un autoportret memorialistic scris accesibil, extrem de interesant ca anecdotica, abil construit si amuzant. Impanate cu celebritati, scenele povestite pastreaza vie atmosfera boemei pariziene de toate nationalitatile din anii 1900-1930, vazuta prin ochii oarecum ingenui ai lui Alice B. Toklas. Aceasta a fost, incepand din 1907, companioana Gertrudei, si in jurul cuplului lor a functionat salonul artistic faimos. Frecventat si de expatriatii americani dintre razboaie, "generatia pierduta" care-si cauta hrana spirituala in estetica europeana, grupul isi traia intens viata plina de evenimente si peripetii. Imprumutand stilul simplu, de flecareala, al prietenei sale, Gertrude Stein se povesteste din perspectiva aceleia, cu o buna parere de sine exagerata pana la a se considera geniala (probabil ca adulatia, mai mult sau mai putin interesata, a artistilor din jurul ei sa i se fi suit la cap, cum se intampla si oamenilor destepti cand se bucura de prea multe laude). Dar nu vanitatea autoarei ne intereseaza, ci modul cum ne teleporteaza in efervescenta "anilor nebuni". Ne face convivi, alaturi de Picasso si prima lui sotie, Fernande, de sotii Matisse, de Guillaume Appolinaire si iubita lui, pictorita Marie Laurencin. Ne face sa cutreieram atelierele din Montmartre, cafenele si bistrouri, saloanele anuale de toamna si cel al Independentilor. Sa asistam la certuri aprige, indarjite de alcool (caci artistii, se stie, sunt firi irascibile), la rupturi intre indragostiti si la gesturi de solidaritate, la bucurii si drame. Totul vazut pasamite prin ochii modestei Alice, insotitoarea gospodina-secretara-martor, care vorbeste la persoana I. Dar care nu e capabila sa si scrie. Iata ultimele fraze ale cartii: "Cam acum sase saptamani, Gertrude Stein mi-a spus - nu mi se pare defel ca ai sa te apuci vreodata sa-ti faci autobiografia. Uite ce-i, o s-o scriu eu in locul tau (...). Si asa a facut si asta e".