* "Din dragoste cu cele mai bune intentii", cel de-al doilea lungmetraj al regizorului Adrian Sitaru, a readus, sambata trecuta, cinematografia romaneasca in atentia lumii. Juriul competitiei oficiale, prezidat de producatorul de film portughez Paulo Branco, a decis ca Adrian Sitaru sa fie rasplatit cu Premiul pentru cea mai buna regie, iar actorul Bogdan Dumitrache cu Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina intr-un rol principal *
Vara anului 2011 le aduce iubitorilor de cinema din Romania cel mai asteptat debut intr-un rol principal masculin al ultimilor ani. L-am remarcat pe Bogdan Dumitrache inca de la primele lui aparitii, in scurtele roluri pe care le-a interpretat in "Moartea domnului Lazarescu" (2005), "Hartia va fi albastra" (2006) si "Cum mi-am petrecut sfarsitul lumii" (2006): un tanar chipes, carismatic, chibzuit, cu o prezenta autentica si vibranta, cu acel "ceva" de nedefinit si un "altfel", care il face imediat memorabil. Un lucru e cert, iar dupa acest mare succes de la Locarno il pot afirma deschis: Bogdan Dumitrache are toate calitatile unei mari vedete de cinema. Aparitia de anul trecut in rolul lui Laurian Hasiu, zis "Leu", in "Portretul luptatorului la tinerete" (2010) i-a adus in primavara primul premiu Gopo din cariera sa si, de atunci, ascensiunea lui Bogdan Dumitrache pare de neoprit. Colaborarea inceputa cu regizorul Adrian Sitaru la serialul HBO "In deriva" a continuat cu filmul care i-a adus acum cateva zile premiul de la Locarno: "Din dragoste cu cele mai bune intentii".
Despre acest rol, despre Locarno si despre cine e Bogdan Dumitrache am aflat chiar de la el, discutand si celebrand dubla reusita de la acest prestigios festival, alaturi de sotia lui, Oana, si fiica lor, Mara, pe terasa locuintei lor din Bucuresti.
La Cheia, intr-o padure
- Ai fost coleg de facultate, printre altii, cu Dragos Bucur si Dan Bordeianu. Pentru ca erati nedespartiti, lumea va stia ca trio-ul "B.D.", datorita coincidentei initialelor numelor voastre. Povesteste-ne cum ai ajuns in acest trio al celebritatii? Cum ai ajuns actor?
- Absolut intamplator. In liceu n-aveam nici o idee despre ce voiam sa fac. Incercasem pana atunci toate sporturile, de la fotbal la inot, dar nu erau pentru mine. Mama m-ar fi vazut medic, tata m-ar fi vazut inginer. Ca orice parinti, ei se gandeau sa ma indrume catre meserii care garanteaza ceva mai mult decat meseria de actor: un trai mai linistit, un venit constant. Ei m-ar fi incurajat sa fac orice ar fi putut sa-mi faca bine. Insa ce stiam eu atunci era ca nu mai aveam chef sa invat la matematica. Imi amintesc intocmai momentul acela de claritate, in care mi-am dat seama ca nu-mi place si nu mai vreau sa ma duc la meditatii la matematica (rade). Se apropia Bacalaureatul si urma sa intru la o noua meditatie, cand am vazut niste copii cu chitare, care se duceau - vezi, Doamne - sa se pregateasca pentru facultatea de Actorie, in blocul de vis-a-vis. Vazandu-i, in capul meu s-a declansat intrebarea: "Ce fac EU aici? EU vreau acolo! Cu ei!". Asa am ajuns la actorul Petrica Gheorghiu. El era cel care pregatea copiii in blocul de vis-a-vis, in garsoniera mamei lui. Cand m-am dus acolo prima oara... am fost topit: poezie, oaaa! Imagineaza-ti, fusesem un copil terorizat de meditatii, de matematici; ce se intampla la pregatirea pentru actorie era parca de pe cu totul alta lume. Si cand Petrica Gheorghiu mi-a mai si zis: "Da, eu te pregatesc daca vrei, dar exista o conditie, trebuie sa plecam intr-o tabara la Cheia, in padure, unde facem exercitii de vorbire la rau", mi-au facut ochii asa: ding, ding, ding, sapte, sapte, sapte! In sfarsit! "Da, CLAR! Sa mergem la Cheia!". Am intrat la UNATC "I. L.Caragiale" din prima, fara probleme. Facultatea a fost singurul sistem de invatamant pe care l-am trecut cu multa, multa placere.
S-au aliniat stelele
- Ce inseamna un premiu de interpretare la Locarno, pentru un actor din Romania?
- Pot sa iti spun ce imi doresc sa insemne, ce-o sa insemne efectiv, nu stiu. As vrea sa insemne mai multe usi deschise de alti regizori tineri, cu care as vrea sa colaborez. Cred ca e un pas mare intr-o constructie si mai mare. E un inceput. Nu stiu daca un Leopard la Locarno e suficient pentru ce-mi doresc eu sa mi se intample ca actor, dar sper sa ma puna in directia aia. Important e ca atentia a fost atrasa, si asupra mea, si asupra filmului. Cel mai mare castig al participarii la un festival de un asemenea calibru, al obtinerii unui premiu important acolo, e legat de deschiderea pe care o aduce filmului in sine. La astfel de festivaluri, se intalnesc producatorii filmelor cu distribuitorii internationali. Asa ajunge un film romanesc sa fie vazut in salile de cinema din tari ca Franta, Spania, Germania, Anglia... Pe de alta parte, un astfel de premiu este si o recomandare pentru publicul de la noi, pe care cu totii ni-l dorim mai numeros, in salile de cinema. Nu exista premiu mai ravnit decat sa vedem ca filmul nostru este vazut de publicul de-acasa.
- Din 2010 incoace, esti din ce in ce mai prezent pe micul si marele ecran, cu roluri din ce in ce mai ample. In toamna care bate la usa, te asteapta doua lansari de filme, in care joci: "Din dragoste cu cele mai bune intentii", filmul lui Adrian Sitaru, premiat la Locarno, si "Loverboy" al lui Catalin Mitulescu.
- 2011 pare, intr-adevar, sa fie un an bun pentru mine. Parcursul meu, si aici ma refer la cariera, a avut un timp mort destul de lung inainte de asta. Am refuzat sa joc teatru, iar pe cinema n-am avut decat cateva roluri, si acelea scurte. Ei, uite ca, din 2009, de cand am inceput sa filmez cu Tica Popescu la "Portretul luptatorului la tinerete", am un ritm constant de lucru, ceea ce ma ajuta foarte tare ca actor. S-au aliniat stelele, nu stiu. (rade) E decisiv sa te poti relaxa financiar, sa stii ca din meseria pe care o faci iti poti castiga banii din care sa traiesti. Si in actorie, ca in orice alta meserie, performanta vine pe fondul muncii neintrerupte. Nu poti fi la fel de bun, daca intre doua roluri stai pe tusa - sase sau mai multe luni. Pana anul trecut, nu s-a incumetat nimeni sa imi dea un rol important intr-un film de lung metraj. Dar, la scurt timp dupa ce am terminat de filmat "Portretul luptatorului la tinerete", l-am intalnit pe Adrian Sitaru, pe platourile de filmare ale serialului HBO - "In deriva". Pentru ca am lucrat destul de mult impreuna la serial, ulterior, Adrian a avut incredere sa imi dea rolul lui Alex din "Din dragoste cu cele mai bune intentii". Ma simt bine, imi place sa joc, ma simt in forma si, din fericire, vin catre mine proiecte noi. Momentan, ma pregatesc pentru un rol in filmul regizorului Calin Netzer.
- "Din dragoste cu cele mai bune intentii" e un film care dozeaza foarte abil comicul cu dramaticul. Desi tema e deosebit de complexa, filmul e presarat de situatii in care ridicolul unor personaje atinge cote maxime. Ti-a fost greu sa te identifici cu personajul tau si cu situatia pe care o traieste?
- A fost un rol care mi-a placut, care m-a solicitat si pe care l-am simtit foarte aproape de mine. Experienta prin care trece personajul pe care il interpretez in film e inspirata dintr-o intamplare reala, din viata lui Adrian Sitaru. De fapt, as spune ca e inspirata dintr-o intamplare reala din viata oricui: cu totii primim, mai devreme sau mai tarziu, acel telefon la o ora tarzie, care ne anunta ca mama sau tata e la spital. Iar comportamentul nostru in astfel de situatii devine, inevitabil, de-a dreptul nevrotic, reactionam prosteste, nu ne mai indulcim cuvintele, nu mai suntem deloc rezonabili. Spaima ca am putea pierde pe cineva drag ne face sa gresim uneori, indiferent de cat de bine intentionati am fi in tot ceea ce facem sau spunem intr-un astfel de context. Mi-a fost si greu, mi-a fost si simplu. Simplu, pentru ca mi-a fost usor sa-mi imaginez prin ce stare sufleteasca trece Alex, si greu, pentru ca acel fond de emotie - cel al dragostei si grijii pentru parinti - e unul foarte adanc. E o emotie bruta si complexa, care te consuma rapid si careia nu poti sa i te impotrivesti rational. Si a fost un rol frumos, tocmai pentru ca e atat de autentic si solicitant.
Mai presus decat bucurie
- Privind retrospectiv la evolutia ta ca actor, imi pari un om hotarat, care a avut intotdeauna in vizor un scop mai presus de nevoile zilnice si de imediat. Faptul ca te-ai ferit sa faci compromisuri pare sa fi dat roade.
- Ei, nu prea ma vad asa (rade). Cred ca atata timp cat nu intelegi tot ce ti se intampla - reguli, context, meniri, ceea ce eu nu inteleg - singura ta sansa e sa fii onest. Sa-ti recunosti emotiile, sa incerci sa descifrezi ce ti se intampla, sa incerci sa vezi in ce fel se reflecta in tine toate lucrurile care ti se intampla. Asa ca, da, e important sa pastrez o franchete vis-a-vis de mine macar. Cat despre cat sunt de hotarat... Nu sunt atat de hotarat... Mi-e teama, incerc, mai stric, ma mai trag inapoi, mai... Am tot incercat sa fac afaceri. Impreuna cu Dragos Bucur, am pornit o agentie de casting, la scurta vreme dupa ce am terminat facultatea. E ceva la care nu ma pricep neaparat si e o afacere pe care o tarai dupa mine de 8 ani. Dar, desi nu m-a imbogatit, mi-a dat macar lejeritatea de a accepta doar proiectele care mi-au placut. E greu altfel sa pastrezi acel grad de integritate cu care sa te simti impacat artistic. E greu sa termini facultatea si sa ai un salariu de 8 milioane. Cum sa traiesti asa? Artistii au nevoie de un mediu inspirativ. Nu poti sa traiesti in canal si sa visezi la nemurirea mostenirii tale artistice. Cred ca artistii ar trebui sa traiasca intr-un mediu optim, pentru a-si lasa imaginatia sa lucreze, intr-un mediu in care sa nu fie tot timpul readusi intr-un plan concret de obligatii de genul facturi, datorii banesti sau lucruri de felul asta. Trebuie sa aiba timpul si ragazul sa-si imagineze lucruri. Eu, unul, n-am cum sa joc un personaj altfel.
- Unde ai expus Leopardul?
- Acum e in portbagaj. Il duc ca pe moastele sfinte, pe la toti prietenii (rade). Poate ca pentru cei care nu urmaresc indeaproape cinematografia romaneasca, inca un premiu luat la un festival important pare deja o banalitate. Dar sa ti se intample tie asta, sa fie numele tau scris in dreptul unui astfel de premiu, dupa luni de munca si ani in care astepti o confirmare a alegerii pe care ai facut-o in viata, e un moment greu de pus in cuvinte... Si zic mereu doar: "sunt bucuros", desi e mai mult decat atat. Poate de aceea il si tin in portbagaj: trebuie sa mi se sedimenteze mie gandurile mai intai. E prea devreme sa il asez undeva.