Daca vreti sa traiti 100 de ani... (II)

Rodica Demian
- Sfaturi intelepte, pentru armonia trupeasca si sufleteasca -

Fiti buni cu ceilalti si cu dvs...

Compasiunea, bunatatea si dorinta de a le fi de folos celorlalti sunt virtuti naturale ale fiintelor umane. Aceste calitati "desfiinteaza" ego-ul, care ne separa de ceilalti. Oamenii binevoitori ii inteleg pe cei din preajma lor. Au pentru ei afinitate si cad mai rar prada nervozitatii, sentiment generator de stres si de hipertensiune. Cultivarea compasiunii este primul pas spre iubirea umanitara. Compasiunea genereaza bunatate, care se manifesta in sprijinul altruist. Iar bunatatea, la randul ei, genereaza bunavointa. Aceste calitati elimina ura si spiritul de competitie care afecteaza calitatea vietii si ne scurteaza zilele. Altruismul favorizeaza iubirea, pacea si buna intelegere si intareste sistemul imunitar.

Scapati de balast! Iertati si uitati

Iertarea are puterea de a revigora relatiile, ceea ce ne permite sa avansam in viata, sa facem loc dragostei si armoniei si sa ne intarim spiritual. Cand iertam, trebuie neaparat sa si uitam, pentru ca uitarea ne permite sa nu mai trambalam dupa noi experientele nefericite de-a lungul existentei. Sunt numerosi oamenii care-si remorcheaza trecutul pe parcursul intregii vieti. Si cu cat e mai greu trecutul, cu-atat mai mult sunt afectati de boli. O caracteristica particulara a centenarilor este ca sunt gata sa ierte si sa uite. Ei lasa rapid in urma experientele negative si se bucura de aspectele pozitive ale existentei lor. Exersandu-va capacitatea de a ierta si de a uita, va veti adanci relatiile, imbogatindu-va si prelungindu-va viata.

A fi si a face

A fi sau a nu fi? A face sau a nu face? Enigmele acestea ne tulbura fara intrerupere. Urmatoarea recomandare, facuta de un intelept chinez, poate ca nu va va oferi raspunsul la aceste intrebari, dar va va putea eventual servi drept indrumator: "Respectand echilibrul, veti descoperi actiunea potrivita, drumul potrivit in viata si rolul potrivit pe care sa-l jucati". Altfel spus, gratie mediului corespunzator, veti gasi in interiorul dvs. modul potrivit de a duce o viata plasata sub semnul rectitudinii. Actionand astfel, veti reusi sa va mentineti pe drumul longevitatii.

Alchimia tolerantei

Cultivand toleranta, veti putea deveni mai flexibili din punct de vedere emotional. Va veti putea adapta mai usor la riscurile existentei si veti fi mai putin afectati de deceptii si traumatisme.
Toleranta va permite sa va relativizati suferintele si sa apreciati mai mult binefacerile. Cultivati-o: ea va va ajuta sa transformati situatii negative, potential stresante, in situatii pozitive, care pana la urma se vor dovedi a fi benefice.

Respectul de sine - pentru a lupta impotriva tentatiilor

Autodisciplina este esentiala pentru a reusi in absolut tot ce intreprindeti. Daca vreti sa traiti mai mult, sa fiti in forma si sa fiti fericiti, trebuie neaparat sa va controlati impulsurile si sa invatati sa rezistati tentatiilor.
Autodisciplina decurge din respect de sine. Apreciati minunata sansa de a fi in viata si respectati-va corpul, templul divinitatii universale.
Firea dvs. adevarata va va ajuta sa va stapaniti dorinta imediata de gratificatie si va va impiedica sa alunecati pe panta gresita.

Afectiunea si gesturile tandre - excelente pentru sanatate

De-a lungul secolelor, atingerea a fost recunoscuta ca o puternica tehnica de vindecare. Vreme indelungata, cercetatorii au observat ca bebelusii orfani inceteaza sa mai creasca, ba chiar mor, daca nu sunt mangaiati si iubiti. La fel si pacientii care-si pierd cunostinta: atinsi regulat, acestia isi revin mult mai repede decat cei privati de atingere. Atingerea umana stimuleaza producerea endorfinelor, a hormonilor de crestere si a DHEA, care sporesc durata de viata si diminueaza nivelul hormonilor de stres, care o scurteaza. Imbratisarile au acelasi efect. Bunicii care-si mangaie nepotii, prietenii care se strang in brate si sotii care se lipesc unul de celalalt se bucura, si ei, de aceste binefaceri.

Stresul porneste de la cap

In general, stresul este cauzat de un stimul extern, dar felul in care ne afecteaza este determinat - in mare masura - de propriile noastre reactii. Dovada: rezultatele unui studiu efectuat pe doua grupuri de soareci. In fata custilor primului grup, a fost plasata o pisica vie, in fata custilor celui de-al doilea, o pisica de plus. Soarecii aflati in preajma pisicii adevarate au suferit mai multe boli si au trait cu o treime mai putin decat ceilalti. Se pare ca soarecii au inteles ca pisica de jucarie nu prezenta nici un pericol si au ignorat-o. Schimbandu-ne modul de a privi situatiile stresante, realizam, adeseori, ca pericolul este in mare parte o iluzie. Moderandu-ne reactiile fata de ceea ce e potential stresant, vom putea neutraliza, si noi, situatiile negative.

Binefacerile meditatiei

In Asia, meditatia a fost practicata, vreme de milenii, pentru a se atinge pacea interioara si iluminarea. Cate traditii, atatea tehnici de meditatie! Aceasta disciplina consta, esential, din practici de respiratie si tehnici de vizualizare. Efectele meditatiei regulate au fost studiate vreme indelungata. Ele vizeaza o diminuare a presiunii arteriale, a tulburarilor cardiace si a durerilor cronice si, de asemenea, o crestere a claritatii mentale.
Un sfert de ora de meditatie zilnica este suficienta, adeseori, pentru a putea fi observate rezultatele ei asupra sanatatii. Incepeti sa meditati fara intarziere si veti simti cum dispare incordarea treptat-treptat. Casete sau CD-uri cu cursuri de meditatie sunt disponibile in librarii.

Fiti ca un copil de doi ani. Spuneti "nu"!

Pentru multi dintre noi, principalul factor de stres il reprezinta incercarea de a face pe plac tuturor. Suntem calmi, atunci cand controlam lucrurile, dar cand ne angajam peste masura, ne simtim depasiti si situatia ne scapa de sub control, ceea ce ne streseaza. Cuvantul "nu" este puternic, deci ar trebui sa-l re-invatam si sa-l folosim. Cunoscandu-ne limitele si nevoia de liniste si reusind sa spunem "nu" "poverii" suplimentare, vom putea fi din nou stapani pe viata noastra si vom putea reduce stresul. Ganditi-va cat de puternici se simt copiii atunci cand spun "nu".