Pe urmele Parintelui Arsenie Boca - Intalnirea cu Nichifor Crainic

Ion-Costin Manoliu
"Personalitatea este o inzestrare sufleteasca neobisnuita. Intr-o personalitate, chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai limpede"

In Universitatea romaneasca de dupa primul razboi mondial, cei mai multi studenti proveneau din mediul rural ori din orasele mici, si ei aduceau in lumea academica valorile autohtone: un fond moral sanatos, credinta crestina, care nu faceau casa buna cu rationalismul rece, sceptic, caruia ii erau tributare majoritatea prelegerilor din scoala noastra superioara. Ca student la Academia de Belle Arte din Bucuresti, Parintele Arsenie Boca a petrecut cinci ani in cel mai important oras al tarii: 1933 - 1938. Intr-un centru cultural, economic si politic in continua miscare si framantare, a-ti pastra libertatea interioara nu era si nu este usor.

Arhanghelul Mihail

In Romania, dar si pe plan mondial, perioada 1930-1940 a fost una tulbure si violenta. Ca si astazi, in deceniul patru al secolului XX, la noi coruptia nu era deloc straina de mediul politic si economic. O buna parte dintre romani, indeosebi tinerii, visau la o lume mai buna si isi puneau speranta in Legiunea Arhanghelul Mihail si in conducatorul ei harismatic, Corneliu Codreanu. Anticomunisti si antiburghezi, legionarii propuneau un altfel de conducator al treburilor publice, gata sa se jertfeasca pentru binele comun. Multi dintre colegii de generatie ai studentului Zian Boca erau atrasi de Legiune, privita ca o scoala spirituala capabila sa formeze un om nou, credincios, onest, generos, un erou moral.
Despre acei ani, Parintele Arsenie aminteste in autobiografia scrisa la sediul Sigurantei din Ramnicu-Valcea, in 1945: "In vremea aceea, miscarea legionara era in toi si se discuta de ea in toate partile. Eu, ca un independent de politic, nu mi-am gasit inclinatie catre miscare. Apoi s-a intamplat ca nici nu m-a mai chemat nimeni. Singura mea participare a fost asta: cand se intorceau din Spania, morti, Mota si Marin, am iesit cu colegi intamplatori prin curte, pana la trotuarul strazii "Calea Grivitei", pe care trecea convoiul de la Gara de Nord spre Calea Victoriei. Caci Academia noastra era pe Calea Grivitei. Deci, am privit o parte din convoi si pe cei doi morti. Atata tot".
Tinerii anilor '30 ai veacului trecut copilarisera in timpul primului razboi mondial si aveau "un simt realist al vietii, pe de o parte, iar pe de alta, inclinarea catre un sens metafizic al existentei". Incercand sa explice mentalitatea lor, poetul si ganditorul crestin Nichifor Crainic (1889-1972) scria intr-un eseu intitulat Tineretul si crestinismul: "Razboiul a adus doliu in fiecare casa, si in aceasta atmosfera sumbra a crescut generatia de azi. Intaia ei mare senzatie de viata a fost contactul cu taina mortii. Si aceasta senzatie a fost hotaratoare pentru psihologia ei. Psihologia ei e cladita pe mortii care ii zac in inima. Aceasta o deosebeste de generatia dinainte de razboi, care purta in suflet, in loc de morti, Cosanzene si Feti-Frumosi. Mai departe, spectacolul ce i l-a oferit viata publica de dupa razboi, cu desfraul nebun al tuturor profitorilor victoriei nationale, i-a ascutit sensibilitatea morala pana la nefericire. In supravietuitorii aceia lacomi de viata, cari au pus stapanire pe bunurile publice, generatia tanara, fiica doliului, n-a vazut decat pe uzurpatorii salbatici si impiosi ai drepturilor mortilor. De aci, ostilitatea fata de ei".
In vara anului 1948, in imprejurarile create de hotararea noii puteri comuniste de a aresta pe toti cei care i s-ar fi putut opune in vreun fel, Parintele Arsenie Boca a fost si el retinut si interogat la Fagaras si Brasov. De atunci, in dosarul sau de urmarire, se pastreaza o declaratie data pe 16 iunie, in care Parintele scrie despre preocuparile sale:
"La Bucuresti, student la Academia de Arte Frumoase, intre anii 1933-1938, iarasi prin caracterul scoalei, nu tocmai "universitar", am fost exclusi din Uniunea Studentilor. In ce priveste constructia mea personala, nici nu tanjeam dupa amestecul cu studentii si cu problemele studentesti. Treaba mea era cartea si arta decorativa. Locuiam la internatul Facultatii de Teologie "Radu-Voda". Erau multi teologi. Dintre ei nu mi-a ramas in memorie, ca legionar, decat numele si figura lui Radu Leonte. De atunci nu l-am mai intalnit niciodata."
Acum 15 ani, intr-o perioada cand am cercetat mai multi fosti detinuti politici, l-am cunoscut pe Radu Leonte la Sibiu. Locuia intr-o casa din apropierea parcului "Sub arini". Un om care pentru convingerile sale a petrecut 20 de ani in inchisorile carliste, antonesciene si comuniste. Ajunsese un batran inteleptit in focul suferintei. Mi-a vorbit cu iubire despre sotia sa, Atena, de origine aromana, care nu-l parasise si nu-l tradase. A plecat si el la Domnul.
"Intervalul studiilor la Bucuresti ar fi fost vremea cea mai normala de-a ma inscrie in legiune, intrucat i-am vazut indeaproape", mentioneaza Parintele Arsenie in declaratia scrisa in 1948. "Am vazut si pe capitanul Codreanu, pe Generalul Cantacuzino si convoiul acela unic al inmormantarii lui Mota si Marin. N-am vorbit cu niciunul din ei, nu mi-a propus nimeni nimic, nu m-am imbiat cu serviciile, nu m-am inscris in legiune. Convoiul lui Mota si Marin l-am vazut de la poarta scolii, care avea fatada la Calea Grivitei, pe unde veneau de la Gara de Nord.
Nu m-a ispitit legiunea, intrucat scopul cu care studiam arta decorativa la Bucuresti era bine determinat. Mitropolitul Nicolae Balan, afland despre mine ca am de gand - in vremea "Teologiei" - sa ma calugaresc si afland, tot atunci, despre talentul meu la desen, Inalt Prea Sfintia Sa este cel care m-a trimis la Belle Arte, cu indrumarea de a studia pictura bizantina (fresca) si, dupa terminarea scolii, sa devin pictor de biserici. Asa am si urmat. Toata cheltuiala studiilor a sustinut-o Mitropolitul Nicolae Balan".
Ca unul care respecta inca de pe atunci fagaduintele monahale - saracia de buna voie, fecioria si ascultarea - Zian Boca alesese sa traiasca viata crestina in integralitatea sa. Era in mijlocul lumii, dar departat de stricaciunea ei. Intelesese cu un "ceas" mai devreme ceea ce foarte multi dintre tinerii de atunci au priceput mai tarziu: ca orice proiect omenesc cu finalitate doar in lumea aceasta e sortit efemerului sau esecului. Singura revolutie adevarata este cea declansata in urma cu 2000 de ani, de intruparea, jertfa si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, care a deschis omenirii calea spre mantuire si indumnezeire.
"Cat suntem infasurati in trup, suntem destul de legati intr-o intelegere trupeasca a vietii, intr-o intelegere prunceasca", va spune mai tarziu credinciosilor. "Dar cand vom scapa de muritorul acesta de pe noi, atunci cu mare recunostinta vom multumi lui Dumnezeu pentru toate incercarile la care ne-a supus cat eram in lume. Trebuie, prin urmare, sa lungim vederea pana dincolo de zarea acestei vieti, pana la cealalta imparatie, ca altfel nu putem pricepe necazurile vietii acesteia si, nepricepand-o pe aceasta prin cealalta, n-o putem rabda. Dar daca o intelegem asa cum este, pe una in legatura cu alta, atunci oricat ar fi de necajita, capata o valoare nepretuita. Si atunci se intampla un lucru minunat: omul iubeste necazurile si pe toti cei ce-l necajesc, indeosebi. De-acum, crestinul sta linistit pe conducerea lui Dumnezeu, si vede ca orice cruce a vietii sale e o marturie a iubirii parintesti a lui Dumnezeu; orice cruce e o treapta a desavarsirii".

Un profesor cu vocatie

In timpul studentiei la Bucuresti, Zian Boca a locuit timp de trei ani la internatul Facultatii de Teologie de la Manastirea "Radu-Voda", si acolo, de la studentii teologi, a putut afla ce cursuri se potrivesc aspiratiilor sale. Le-a audiat cu entuziasm pe cele de teologie mistica ale profesorului Nichifor Crainic, care era in plina putere creatoare. In anul 1931, ii aparuse volumul de versuri "Tara de peste veac", si in 1936, culegerea de eseuri cu titlul "Puncte cardinale in haos". Ca jurnalist, conducea din 1926 revista "Gandirea", care a avut o aparitie lunara, pana la 23 august 1944. In aceasta publicatie scriau oameni de cultura cu convingeri politice diferite, uniti insa de dorinta de a ridica nivelul moral al vietii publice si cel spiritual al poporului roman. O simpla enumerare a catorva dintre cei care semnau in revista "Gandirea" - Lucian Blaga, Gib Mihaescu, Cezar Petrescu, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, Ion Petrovici, Sandu Tudor - viitorul ieromonah Daniil de la Schitul Rarau, Tudor Vianu, Dan Botta, Ovidiu Papadima, Vasile Bancila, Victor Papilian, preotul Dumitru Staniloae, preotul Teodor M. Popescu, Vintila Horia - ne da o impresie generala asupra inaltimii scrierilor si dezbaterilor gazduite de periodicul care a impus un curent cultural si ideologic in lumea romaneasca interbelica: gandirismul.
Nichifor Crainic fusese, intre 1926 si 1932, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Chisinau, unde tinuse un curs inedit despre Dostoievski si crestinismul rus. Textul a circulat ani de zile sub forma unei dactilograme litografiate, intr-un numar redus de exemplare, pana cand a fost publicat, dupa 1990, cu binecuvantarea Inalt Prea Sfintitului Bartolomeu Anania.
In 1932, Nichifor Crainic a fost chemat la Facultatea de Teologie din Bucuresti, ca profesor titular la o catedra nou infiintata - Istoria literaturii bisericesti si religioase moderne - care peste cativa ani va purta titlul corespunzator disciplinei predate: Teologia ascetica si mistica.
Despre imprejurarile in care l-a cunoscut pe Zian Boca, venit in Capitala de pe meleaguri transilvane, Nichifor Crainic a fost interogat pe 11 octombrie 1955, la Bucuresti. Profesorul, care se afla de opt ani detinut in inchisorile comuniste, a spus: "L-am cunoscut prin 1934 sau 1935, cand s-a prezentat el personal la mine, dupa curs, cu care ocazie mi-a spus ca intentioneaza sa mearga la Muntele Athos. Eu l-am sfatuit ca face bine, fiindca manastirile noastre din tara sunt in stare de decadenta morala si spirituala si numai la Athos se mai poate invata arta de a ne ridica din nou la nivelul spiritual de altadata".
Pentru tanarul dornic sa se dedice vietii calugaresti, intalnirea cu scriitorul-teolog venea la momentul potrivit si a avut asupra sa o inraurire binefacatoare. Cunostintele pe care i le aducea cursul de teologie mistica ii vor largi perspectiva spirituala, punandu-i in atentie experientele ascetice ale marilor traitori duhovnicesti ai crestinismului. A intalnit un profesor care dorea sa faca din studentii sai "oameni vii, ridicati din adormirea mediocritatii", un dascal care, pe tinerii care-i ascultau prelegerile, ii voia "bidivii cu aripi", pe care se straduia sa-i adape cu "jeratic ceresc".
"Misiunea profesorului universitar e mare sau nula, dupa cum el o intelege si o poate realiza", scrie Nichifor Crainic, in primul sau volum de memorii, intitulat Zile albe, zile negre. "Poti fi profesor universitar repetand un singur curs viata intreaga, fara obligatia ca acel curs sa aiba vreo contributie personala. In acest caz, profesorul poate fi inlocuit foarte bine cu o placa de gramofon asezata pe catedra. Poti fi profesor universitar utilizand disciplina ta numai ca pretext pentru a improviza in fata studentilor o vorbarie de cafenea, care sa umple o jumatate de ora sau chiar un sfert. Dar adevaratul profesor universitar trebuie sa fie neaparat un creator de stiinta, un informator si un deschizator de orizonturi in specialitate, un povatuitor metodic in munca discipolilor sai si, daca e posibil, un om care sa le puna inaintea mintii o conceptie de viata, un crez pentru care ei sa simta ca merita sa traiasca si sa munceasca".

Rugaciunea
de Nichifor Crainic


Sub stele, Doamne, cu pamantul frate,
Plutesc pe mari de spaima-ntunecate.

Deasupra zodii, haos dedesupt...
Ma simt de haos, cu pamantul, supt.

Ne soarbe-adanc valtoarea-i de catran,
Flamanda gura de leviatan.

Dar noi - faramitura aruncata
Spre gura lui, prapastios cascata.

Ma zdruncin, Doamne, cu pamantul, scapat
In golul nefiintei fara capat.

Si doi - o spaima, izbucnim de-o data
Spre soare, el, si eu spre tine, Tata.

Vulcani - de rugaciune si de lava -
O deznadejde azvarlim in slava...

Tresalta globu-n fesi de soare-ncins -
E bratul tau ce-n bezna mi s-a-ntins?

Ca iata-ne: sub tine si sub soare
Ne regasim - farame plutitoare.

Privesc din nou in jos si nu ma sperii:
De haul nimicirii si-al tacerii,

Sunt candela sub boltile divine -
In haos spanzur, dar atarn de tine.

Ascetica si mistica

Ca elev la Seminarul Central din Bucuresti si apoi ca student la Facultatea de Teologie, intre 1912 si 1916, Nichifor Crainic fusese nemultumit ca in educatia religioasa a tinerilor "nu intervenea nici o lucrare de adancire a vietii religioase individuale". Si-a dat seama ca "raportarea necontenita, pe care o implica studiul, la un trecut de cultura crestina bimilenar si la un trecut biblic multimilenar, lasa pe nesimtite in suflet un fals sentiment de nostalgie dupa Dumnezeu, ca si cum Dumnezeu ar fi fost si ar fi ramas undeva in timpul departat de noi, ca si cum timpul actual ar fi gol de prezenta Lui, iar noi ne-am gasi orfani, intr-un pustiu spiritual, fata de marile personalitati biblice si crestine, care vorbeau cu El fata catre fata. Cand aceasta falsa nostalgie pune stapanire pe suflet, studiul teologic se transforma in eruditie stearpa, cum se poate observa in multe tratate de aceasta natura. Singura mistica Il infatiseaza ca o prezenta vie, care arde in suflet, singura ea ne pune in situatia vie de-a fi contemporani cu Dumnezeu".
Teologia mistica era o materie noua in programa facultatilor de teologie, Nichifor Crainic fiind si in aceasta privinta un deschizator de drumuri. In prefata cartii sale, Nostalgia paradisului, parintele Dumitru Staniloae scrie: "Nichifor Crainic e cel dintai care e preocupat staruitor in teologia romaneasca nu de stadiul comun al vietii crestine, ci de varfurile ei ce ard in lumina dumnezeiasca, adica de viata pe care dansul o determina ca "viata mistica, de pe culmi, a desavarsirii in Duh, sau a sfinteniei, sau viata religioasa realizata la maximum". E cel dintai care a concentrat intr-o expunere sistematica "Teologia mistica", pe care o defineste indraznet si original, dar in acord intern cu duhul ortodox: "Stiinta indumnezeirii omului", intrucat "viata mistica e viata dumnezeiasca participata", in ea omul devine "dumnezeu prin har"".
Din fericire, Cursurile de mistica predate de Nichifor Crainic - Teologie mistica si Mistica germana - au vazut lumina tiparului in anul 2010, la Editura Deisis din Sibiu, cu o tinuta grafica frumoasa si cu un studiu introductiv exceptional intocmit de diaconul si profesorul de teologie Ioan I. Ica jr.
Parintele Arsenie Boca va tine de-a lungul anilor legatura cu profesorul sau si Nichifor Crainic va fi printre cei care au admirat lucrarea duhovniceasca initiata si pastorita de fostul sau student la Manastirea Brancoveanu de la Sambata, amintind in timpul anchetei din 1955: "El pretindea ca audierea cursurilor mele i-a deschis calea spre desavarsirea spirituala si, ca urmare, a plecat in Grecia la Atena si mai ales la Muntele Athos, unde si-a insusit tehnica vietii spirituale. Pregatit astfel, s-a stabilit din ordinul Mitropolitului Nicolae Balan la Manastirea Sambata de Sus, judetul Fagaras, unde a dezvoltat o mare activitate pastorala, de rasunet adanc, atat in randurile taranimii, cat si ale intelectualilor. In scurta vreme, Manastirea Sambata de Sus a ajuns loc de pelerinaje religioase, sute si mii de oameni venind sa-l asculte pe parintele Arsenie".
Studentul-ascet, ajuns peste ani o personalitate de icoana, a apreciat si poezia lui Nichifor Crainic, din care a citat in predicile sale. Ii placeau versurile: "Sunt candela sub boltile divine, in haos spanzur, dar atarn de Tine", convins ca "purtatorul oricarei valori, daca va ajunge la cunostinta atarnarii sale de Dumnezeu, va ajunge drept", dupa cum putem citi in cartea sa capitala, Cararea Imparatiei.
"Dreptul e omul lui Dumnezeu, ori de poarta slujba preotului, ori pe-a imparatului, ori pe-a invatatului, ori pe-a artistului, ori pe-a vistiernicului, ori pe-a bogatului, ori pe-a saracului. Un singur lucru i se cere pentru aceasta: sa se cunoasca pe sine, ca avandu-si obarsia spirituala si toata inzestrarea de la Dumnezeu".