* "Doamnelor, domnilor, pregatiti-va pentru o seara la cinema: din 30 septembrie, "Principii de viata", al doilea film al regizorului Constantin Popescu, si-a inceput parcursul pe ecranele din tara. In rolul principal, Vlad Ivanov. Nu e de ratat!" *
"Tu mai ai principii de viata?" - asa suna campania de promovare a filmului si ne propune, cu umor si maturitate, un pretext de a ne privi detasat in oglinda si de a ne evalua propriile ganduri si atitudini.
Personajul central, Velicanu, interpretat de minunatul Vlad Ivanov, se considera un barbat implinit. Are bani, o vila noua, s-a casatorit cu o femeie tanara care i-a nascut un copil si are un fiu dintr-o casatorie anterioara. Inainte de a pleca in vacanta - unde altundeva decat la Nisipurile de Aur din Bulgaria? - el trebuie sa lase totul in ordine. Dar socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ, iar lucrurile incep sa se complice. Criza de la sfarsitul zilei il face sa se intrebe daca este, intr-adevar, atat de fericit si implinit pe cat crede...
Desi mai mereu aflat in ipostaza de "personaj negativ", Vlad Ivanov, cu zambetul lui larg si cald, cu ochii lui adanci, in care intrezaresti atatea nuante de traire si-atata optimism, ne-a vorbit despre acest film si despre cautarea fericirii.
"Trup si suflet in tot ce faci"
- Dupa fulminantul rol secundar din "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", pentru care ati castigat Premiul Criticilor din Los Angeles, ne-am fi asteptat cu totii sa va vedem mai repede intr-un rol principal. Cum de a venit abia acum, in "Principii de viata"?
- Lucrurile se intampla cand se intampla, nu poti sa le fortezi. Mie imi pare bine ca a venit, pur si simplu. E un rol la care am tinut si tin foarte mult. Velicanu este un om contemporan, un orasean de tip nou. Cred ca multi dintre spectatori se vor regasi in personajul jucat de mine. E un ins cu o viata pe care o duc destul de multi oameni in ziua de astazi, luati de valul asta al "treburilor", care vor sa faca o mie de lucruri si ajung sa se risipeasca in ele, sa uite cine ii este aproape si de cine are cu adevarat nevoie. Privind in jur, fara sa judecam acum daca e bine sau e rau, vedem ca destramam familii, cu gandul ca daca intemeiem o alta, o luam de la inceput si o sa fie mai bine, cand, de fapt, nu e. Problema nu e in "celalalt", e in fondul nostru, adanc ancorata intr-un mecanism interior. Ar trebui sa ne oprim putin, sa ne gandim cine suntem de fapt si ce vrem, inainte de a merge mai departe. Velicanu e mereu intr-un du-te-vino, nu e niciodata intr-un singur loc, trup si suflet, gandul ii e intotdeauna parca in alta parte, la urmatorul lucru pe care il are de facut, si niciodata aici, acum, 100%. Tot timpul e in miscare, nu are timp sa stea sa gandeasca situatiile pana la capat, tot timpul se precipita in el. Un om fara puncte cardinale, dar convins de "principiile" lui.
- A meritat sa asteptati cativa ani pentru acest rol?
- Da. Aud cronici si pareri care ma flateaza si, bineinteles, asta ma face sa ma simt bine cu rolul pe care l-am jucat aici. Sunt foarte curios care va fi reactia publicului. Mi-am facut un plan. (rade) O sa ma duc ca Voda Cuza, incognito, dupa premiera, cand la un cinema, cand la altul, sa simt reactia salii, a publicului platitor. E un test important pentru mine. Cand m-am dus la TIFF, la proiectia pentru publicul platitor, auzeam reactiile lor in timpul filmului: comentarii, hohote, aplauze. A fost extraordinar... Pe urma, cand m-am dus si la premiera filmului, unde au venit oameni din industria de cinema, atmosfera a fost un pic mai rece, lumea a venit cu un ochi mai critic, mai nu stiu cum.
Nu exista fericire cu "trebuie"
- Ati recunoscut ceva din dumneavoastra in personajul lui Velicanu?
- In primul rand, eu nu am o familie, deocamdata. Dar asa cum ma cunosc eu pe mine, nu mi-as dori sa fiu un "cap de familie", asa cum intelege Velicanu sa fie. Nu cred in formula patriarhala de familie. Cred ca un cuplu trebuie sa se armonizeze, sa fie un parteneriat intre forte. Fiecare cuplu isi dozeaza aporturile si eforturile in functie de situatii si necesitati. Important e sa existe armonie, nu dictatura unuia sau a altuia. La cei 42 de ani ai mei, am vazut multe cupluri in care sotul este un Velicanu, adica un barbat care simte nevoia sa fie ascultat, urmat, sa ia puterea si fraiele relatiei, sa faca armata cu copiii. Cam asta e Velicanu, genul de sot care nu da sanse celor din familia lui sa aiba un cuvant de spus. El e foarte transant si lucrurile trebuie facute cum vrea el, pentru ca el stie ce trebuie facut. Dar fericirea celor pe care ii iubesti nu poate tine cont de nici un "trebuie".
- In film, relatia cu un copil adolescent pare o sursa de nefericire, un hop greu pentru parinti. Cum vedeti dumneavoastra lucrurile?
- Eu nu cred ca e asa. Cred ca e o sansa de a te maturiza tu, ca parinte, si de a deveni mai intelept. Eu, personal, nu cred ca bataia e rupta din rai si ca mai devreme sau mai tarziu trebuie sa-ti bati copilul, ca sa-l faci sa inteleaga. Dimpotriva, creezi o prapastie si mai adanca intre tine si copilul tau. Cred ca solutia - daca o cauti - este sa-l asculti mai intai tu pe el. Sa-l asculti in sensul de a fi atent la "semnalele" pe care ti le da si sa incerci sa-l intelegi. Sigur ca asta cere mai mult efort din partea ta, mai mult timp, mai multa rabdare, si nu dispui de toate astea mereu. Dar trebuie sa incerci sa ti-l apropii, chiar daca pare ca el refuza aceasta apropiere. Ajung sa spun si eu ca bunica: copiii de azi nu sunt la fel ca atunci cand eram noi copii. Dar asta, pentru ca lumea se schimba cu o viteza innebunitoare. Daca e dificil pentru noi, oameni mari fiind, sa tinem pasul cu toate, imagineaza-ti cat de dificil este pentru tineri sa tina pasul cu schimbarile astea de tehnologie, sociale, care se adauga la schimbarile din propria lor fiinta. Din pacate, pe vremea mea se intamplau foarte des asemenea lucruri: bataia era rupta din rai si o bataie zdravana te educa pe cel putin 2-3 ani. Cred ca cel mai bun semn de maturitate al unui parinte este atunci cand reuseste, in ciuda tuturor capriciilor, sa fie prietenul copilului sau. Sigur ca, in prima faza, copiii, adolescentii fug de aceasta "prietenie", dar nu trebuie sa fortezi lucrurile. Oricum ar fi, bataia sigur nu rezolva ceva. Interventia unui parinte de la un punct incolo trebuie sa fie mai putin invaziva. Daca e sa nu fim ipocriti, am recunoaste ca noi insine am fost capriciosi ca adolescenti, ca noi insine am insultat, ca noi insine am facut greseli, cu sau fara voie sau intelegere. De ce sa-ti culci copilul intr-un pat al lui Procust, in care nici noi n-am incaput?
Pe fata si pe dos
- "Principii de viata" aduce in discutie si fericirea la varsta matura. Unde isi gaseste un barbat fericirea, in acel moment al vietii lui?
- Important este cat a inteles el pana atunci din existenta lui. Daca ceva din el s-a aplecat spre o anumita intelegere a lumii. Important e sa nu traiesti gol pe dinauntru. Important e sa cauti sa simti. Sa intelegi de ce naiba esti pe pamantul asta. La ce bun te-ai nascut? Sa-ti dau un exemplu. Petre Tutea era la spital, pe patul de moarte, si o asistenta se invartea in jurul lui sa-i faca injectii, sa-l mai tina in viata. El stia ca nu mai e mult si o sa moara. Era un om... de o mare profunzime. Si-a intrebat-o: "Domnisoara, dumneata stii de unde venim si unde ne ducem?". Ea a zis "nu". Atunci el a venit cu un raspuns simplu, genial: "Ei, vezi?". Acel "ei, vezi" insemna "lasa-ma sa ma duc unde ma duce drumul". Asta e important. Sa stim de unde venim si unde ne ducem. Dar mai ales, cum ne ducem. E important sa-ti traiesti viata frumos, sa nu te trezesti la un moment dat ca duci in spate un sac plin de rautati, de frustrari... Cand nu traiesti frumos nu poti fi fericit. Poti fi fericit si cand esti singur, pe un varf de munte si contempland o floare. Si poti sa fii fericit, cum sunt eu, cand ma duc la niste prieteni - cum am fost acum sambata si m-am jucat toata dupa-amiaza cu cele doua fetite ale lor. Fericirea e la indemana oricui, poti gasi fericire in orice, daca traiesti cautand-o. E un lucru destul de simplu.
- Sunteti atat de jovial si vesel si emanati atata caldura! De ce e Vlad Ivanov, de regula, in filme, un personaj negativ? Nu va vine greu sa stabiliti o legatura cu personajele dumneavoastra, cand sunt atat de fundamental diferite de firea asta de bucovinean frumos si cald?
- (Rade) Am stat recent la masa cu trei oameni grei in meseriile lor - Scott Foundas (n.r. redactor la revista Variety si iubitor si sustinator al cinemaului romanesc din ultimii ani), Pierre Lucien (mare critic de film francez) si Werner Herzog (reputat regizor german), iar Pierre Lucien, un domn ajuns la varsta senectutii, se uita la mine si-mi spune: "Domnule draga, ne-ai speriat pe toti cu rolul ala din 4,3,2... Ma uit la dumneata acum, ai un zambet larg, esti galant, vorbesti frumos... e fantastic ce transformare!". Si acum chicotesc in sinea mea cand intalnesc pe cineva care-mi spune: "Bine ca te-am cunoscut personal, ca ramaneam cu spaima si ura aia pentru tine, din 4, 3, 2...". Mie imi place sa joc roluri opuse firii mele, pentru ca ma solicita si ma obliga sa caut adanc in mine si-n lucrurile pe care le observ in jurul meu. Ma ajuta sa arat - o sa sune pompos- masura talentului. Si urmatorul meu rol intr-un film este cel al unui capitan nazist, extrem de rau, un sadic care spanzura niste oameni in fata unui sat intreg. Radeam zilele astea cu un prieten, ca incerc sa ma imprietenesc cu personajul, desi e odios. Dar trebuie sa mi-l apropii, ca sa pot sa-l joc. In meseria noastra, se spune ca cele mai reusite roluri sunt cele pe "contre-emploi", adica exact opusul personalitatii tale reale. In ceea ce ma priveste, se pare ca e adevarat.