O indreptare istorica: NIKOLA TESLA a fost roman!

* Il considera de-al lor si sarbii, si croatii, si americanii, si romanii. Caci cine nu s-ar mandri cu un geniu despre care se spune ca a fost cel mai mare inventator al veacului 20? S-a nascut acum 155 de ani, intr-un sat, azi, croat, dar locuit secole de-a randul de vlahi. Ascunsa indaratul unui cimitir vlahesc, la umbra unei superbe biserici ortodoxe, casa copilariei lui Tesla isi astepta demult adevarata poveste. V-o spunem noi. Am fost pe urmele ei si am aflat adevarul. Marele Tesla a fost roman *

Furtuna si lumina

Incepuse sa se insereze de-a binelea. Potop de nori se adunasera peste Biserica "Sf. Petru si Pavel" din Smiljan. Starnit pe neasteptate, din patru zari, un vant cumplit parea sa rupa temeliile lumii. Sa tot fi trecut de 10 seara, cand fulgerele prinsera a taia cruci de foc prin desisul noptii. Trasnetele luminau turla bisericii si ferestrele casei preotului Tesla, acoperind cu sunetul lor suspinele de suferinta ale Gicai. Caci sus, la etaj, intr-o odaita din vreme pregatita, nevasta preotului Milutin Tesla se zbatea in chinurile facerii. Daduse deja viata la trei copii, dar nasterea aceasta era mai chinuitoaredecat toate. Statea sa bata de miezul noptii, si toate sfortarile Gicai se dovedisera in zadar. In zadar se ruga preotul Milutin, in zadar erau indemnurile pricepute ale moasei. "Inca o data, inca o data, Gica, scumpa mea!". Intr-un tarziu, exact la miezul noptii, un fulger lumina fereastra, ca ziua in amiaza mare, apoi un tunet strasnic zgudui clopotul bisericii, ce prinse a bate indelung. Gatuita de emotia grelei nasteri, moasa Jasna tremura toata cand, printre tunete si fulgere, i-l aduse Gicai la piept pe micul Nikola."Tare ma tem ca va avea o viata zbuciumata, la ce vreme e afara, scumpa mea. Sa ne rugam pentru el! Va fi un fiu al furtunii...", rosti femeia soptit, pentru ca vorbele sa nu-i fie auzite de preot. "Nu, Jasna, nu! Nikola va fi un fiu al luminii!", i-a raspuns Gica, privindu-si senina si fericita mandretea de baietel.



Omul care a inventat secolul XXI

Si, intr-adevar, un fiu al luminii avea sa fie Nikola Tesla. Inovatiile sale au uimit pe toata lumea. Inca de tanar, a adus contributii colosale in domenii ca electricitatea, radioul, motoarele si alte tehnologii fara de care lumea de azi ar fi de neinchipuit. Cat despre experimentele sale legate de comunicarea la distanta, fara fir, genialitatea lui ne e tuturor la indemana, minut de minut, cand vorbim la telefonul mobil, cand trimitem un fax, cand ascultam radioul sau cand butonam telecomanda televizorului. La baza tuturor acestor ingenioase inventii stau intuitiile, gandurile si munca istovitoare a lui Nikola Tesla. Lista inventiilor sale e atat de lunga, iar efectele acestora asupra vietii omului modern atat de raspandite, incat, ca sa nu se lungeasca prea mult cu vorba, cand discuta despre realizarile lui, biografii spun, simplu si la obiect, ca "Nikola Tesla a inventat secolul XXI".
I s-a oferit Premiul Nobel, dar l-a refuzat. Gloria desantata a epocii interbelice i-a fost, desigur, la indemana, dar Nikola a preferat asceza in chiar inima tumultuoasa a Americii, la New York. Putea deveni un magnat, cele 700 de brevete de inventie l-ar fi indreptatit la huzur financiar, dar a trait simplu, singur si modest, la etajul 33 al hotelului New Yorker din Manhattan, umplandu-si linistea cu ideile sale mereu revolutionare sau cu viziunile acelea teribile, coplesitoare, ca fulgerele din noaptea in care se nascuse.
Cand nu muncea, gandul ii statea numai si numai la porumbei. Era deja octogenar, in anii '40, dar nu era zi sa nu iasa in parc si sa stea cu porumbeii lui dragi, sa le vorbeasca, sa-i mangaie si sa-i hraneasca. Cand, dupa un grav accident de masina, nu s-a mai putut misca multa vreme, iarasi nu era zi de la Dumnezeu, ca un curier sa nu bata timid la usa de hotel a marelui Tesla, pentru a lua de la el seminte pregatite cu migala ca sa le duca porumbeilor din parc. Iubea porumbeii ca pe ochii din cap. Acolo, in indepartata America, erau singurele fapturi care ii mai aduceau aminte de anii copilariei sale de la Smiljan. Smiljanul vlahesc din Croatia de azi, cu casa parinteasca din spatele bisericii ortodoxe, cu paraul siroind chiar pe sub gardul gradinii sale, Smiljanul copilariei sale, plin de oi, de gaini si de gaste. Si de nelipsitii porumbei care-l asteptau pe malul apei, dimineata de dimineata, cand se pregatea sa porneasca spre scoala.

Raiul pe pamant

Smiljanul lui Tesla se deschide ca un paradis pe dreapta autostrazii, imediat ce iesi din nesfarsitul cordon de tuneluri intunecoase ce traverseaza muntii saracaciosi - numai piatra seaca - ai Croatiei. Dar Smiljanul e altceva! Un paradis ratacit intre munti. Un spatiu verde si manos, aurit de lumina toamnei, inconjurat de dealuri line. Si casele sunt altfel, inalte, solide, cu acoperisuri tuguiate de tigla, cu multa lucratura de lemn si cu suri acoperite cu sita. Gospodarii taranesti ca-n Vrancea sau Apuseni, imagini familiare, stiute, care fac sa-ti bata inima mai tare in piept.Si curtile satului sunt altfel, doldora de animale, cum nicaieri nu mai vezi prin Croatia cea inconjurata de mari albastre si invadata de turisti. Si soarele e altfel, mai prietenos si mai stralucitor, numai bun de prins in piept, langa inima.
Turla bisericii ortodoxe din Smiljan ne indruma, fara tagada, pasii spre casa copilariei lui Nikola Tesla. Azi, biserica e catolica si are clopote noi, inaltate dupa al doilea razboi mondial, singurele lucruri care nu cadreaza cu peisajul. Caci altfel, daca nu ai tine in mana pliante scrise in limba croata, ai putea crede foarte bine ca esti intr-un sat din Romania. In cimitirul vechi de secole, crucile de lemn si-au pierdut numele si stau infundate in pamantul reavan. De acolo, din cimitirul in care isi duc somnul de veci vlahii, cei uitati si stersi de pe fata pamantului, romanii care au tinut treaza credinta ortodoxa pe malurile Marii Mediterane, cu mult inainte de instaurarea catolicismului, se vede intreaga splendoare a Smiljanului.Cirezi de vaci si turme intregi de oi pasc pe pasunile dintre nesfarsitele lanuri de porumb. Ogoarele oamenilor sunt desenate frumos si, iarasi, ca nicaieri in Croatia, limitele dintre hotare nu sunt facute din garduri de pietre albe, puse unele peste altele, ci din leaturi de lemn, batute in pari. Aici, in acest rai vlahesc, a copilarit Nikola Tesla, fiul preotului Milutin de la biserica ortodoxa din sat.
Despre prezenta straveche a vlahilor prin partile Smiljanului afli de cum intri in muzeul amenajat in casa in care, la mijlocul secolului al XIX-lea, s-a nascut Nikola Tesla. Infratita cu o fosta sura, care mai miroase inca a fan, locuinta e la doi pasi in spatele vechii biserici ortodoxe, care o desparte de cimitirul "pravoslavnicilor". O casa frumoasa, vopsita intr-un alb luminos, de o simplitate ce transmite o caldura aparte. Un ghid croat asteapta la intrare si, in cuvinte putine, iti explica pasii de parcurs prin labirintul ingenios gandit al muzeului. "E un muzeu modern, mai special. Cred ca fix asa i-ar fi placut lui Nikola Tesla sa fie amenajat aici, la Smiljan", spune.

Un document exploziv

Cum intri pe dreapta, in prima incapere, un panou mare, in limba engleza, vorbeste tocmai despre locurile in care s-a nascut si a copilarit genialul inventator. Textul spune, savant, despre organizarea, "la finele secolului al XVI-lea, a unei zone de granita in zona Smiljanului, menita sa apere actualul teritoriu croat si alte teritorii apartinand si ele Imperiului Austro-Ungar de frecventele incursiuni otomane". Zona era locuita de o populatie "cu o dezvoltare sociala distincta de restul provinciei austro-ungare", spune, negru pe alb, textul care te intampina in casa copilariei lui Nikola Tesla. Numai ca acelasi text informeaza cum intentiile militare ale austriecilor au fost blocate de populatia vlaha, care locuia, de cand lumea, in zona insulara a Croatiei. Cunoscuti ca un neam darz, izolat si vesnic nesupus, vlahii ortodocsi le-au cerut austro-ungarilor sa le fie respectat "Jus Vlahorum", "Dreptul Vlah", pe care insusi Imperiul Otoman l-a instituit in favoarea lor. Atunci, austro-ungarii n-au avut incotro: le-au reconfirmat drepturile lor vechi de cand lumea, in schimbul satisfacerii serviciului militar in armata imperiala si, astfel, zona de granita a Smiljanului a devenit o zona granicereasca, cum sunt multe si-n Romania, total deosebita de restul zonelor locuite de croati.

Note pe marginea unui certificat de nastere

Detaliile salii "biografice" a lui Tesla sunt cat se poate de intrigante. Nici un cuvant despre descendenta marelui geniu! "Aceasta prezentare in imagini, cuvinte si sunete vorbeste despre viata si despre mintea stralucitoare a marelui inventator Nikola Tesla (Smiljan, Croatia, 1856 - New York, SUA, 1943)". Atat! Doua localitati, doua tari, doi ani! Pentru ca, mai jos, sa fie impachetata in cuvinte dichisite o justificare stangace: "Personalitatea lui Tesla a atras mereu atentia ca un magnet, dar chiar si azi se stiu foarte putine despre el. (...) Dincolo de toate, Tesla a fost autorul unor inventii exceptionale, un inventator. Un geniu al electricitatii si luminii".
Permanent subiect de controversa in ultimul secol, descendenta lui Nikola Tesla, pe care si-o asuma si sarbii, si croatii, dar despre care nu exista indoiala (dupa cum se arata si-n textul de fata) ca e vlaha, nu a fost nici azi clarificata. Iar muzeul din Smiljan nu face nici cel mai mic efort sa o elucideze. Exista insa un amanunt relevant: pe certificatul de nastere, prezentat pe unul dintre uriasele monitoare din muzeu, scrie clar ca Nicolae Tesla a fost botezat in sanul bisericii ortodoxe. Biserica cea sfanta a vlahilor, care, in imaginile proiectate pe un alt ecran din aceeasi camera a casei parintesti a lui Tesla, apare, in jurul anului 1930, cu turla ei superba, ortodoxa, distrusa in timpul celui de-al doilea razboi mondial si refacuta in forma actuala in 2001, dupa ce intreg complexul memorial Tesla a fost ras de pe fata pamantului in timpul sangerosului razboi sarbo-croat de la inceputul anilor '90.

Vlahii cei frumosi si biserica lor

Turla veche a bisericii ortodoxe arata in imaginile de epoca mai semeata decat insusi dealul Bogdanic, la poalele caruia a fost construita.Cu varful sau tuguiat, inaltat peste un turn zdravan, patratos, seamana leit cu biserica de lemn din Albac, din Muntii Apuseni. A fost construita pe la 1700 si ceva, daca e sa dau crezare monografiei satului Smiljan, scrisa in croata, pe care, inainte de plecare, vanzatoarea de la magazinul de suveniruri de la Memorialul "Tesla" m-a imbiat sa o iau, daca vreau sa vad si sa citesc mai multe despre istoria vlahilor de prin partile Croatiei. Vlahii au fost cei care au adus in zona Smiljanului credinta ortodoxa, dar despre stravechile lor biserici nu se stie absolut nimic, scrie Ana Tomljenovic in monografie, lasand sa se inteleaga ca biserica "Sfintii Petru si Pavel" a fost ridicata de vlahi.
Cat de mult tineau vlahii la biserica de la 1700 se vede limpede in imaginile extraordinare pe care le prezinta Ana Tomljenovic in cartea sa. Fotografii realizate la inceputul secolului trecut, cat inca Tesla era in viata, surprins intr-o zi de hram, chiar in fata bisericii ortodoxe "Sfintii Petru si Pavel" din Smiljan. Doi vlahi cu mustati albe, dar inca plini de vigoare, imbracati in costum de sarbatoare. Isi tin pustile lor, de batrani graniceri, la vedere, semn al fortei si curajului cu care s-au tinut neclintiti de neamul lor liber si nesupus, la doi pasi de Mediterana. Au camesi albe, chimire late si vestare batute cu tinte. Femeile lor se arata sfioase in fata aparatului de fotografiat. Stau cu mainile impreunate de emotie, fetele le sunt prelungi si senine, iar baticurile innodate sub barbie. Pe poze scrie si data cand au fost facute: 12 iulie 1904. O zi superba, ca si acum, cu un soare stapan peste tot cerul acela nesfarsit de albastru al Smiljanului.

Gradina cu miracole

Ies din muzeu, rasfoind monografia, imbatat parca de lumina orbitoare ce radia mai puternic ca insasi toamna, din fotografiile cu vlahi. Cu abia 100 de ani in urma, vlahii aceia frumosi calcau mandri exact pe aceleasi locuri, in jurul bisericii ortodoxe, starnind curiozitatea fotoreporterilor vremii. Dau pagina dupa pagina si tresar de fiecare data cand, printre atatea cuvinte croate necunoscute, dau peste cate un "vlasi", "vlahe" sau "vlahinja".
La doi pasi de cimitirul cu vlahi, cu fata la paraul Vagancica, e statuia lui Nikola Tesla. O statuie stilizata, frapant de mica pentru omul de aproape 2 metri care a fost Tesla, ca si cum sculptorul ar fi incercat sa prinda in trasaturile si hainele elegante, de savant new-yorkez, ale inginerului emigrat in Statele Unite, trupul firav al copilului Nikola, de pe vremea cand descoperea, in gradina casei natale din Smiljan, toate miracolele lumii acesteia. Miracole pe care, mai apoi, avea sa le transforme in inventii de secol XXI. Intocmai asa mi-l imaginez pe Nikola, mic si firav, la vremea primelor sale viziuni, inainte chiar sa mearga la scoala. Erau viziuni teribile, dese si violente, aparute din senin, pe fondul unei sensibilitati aparte, pe care nimeni nu a putut-o explica pe deplin nici pana in ziua de azi. Uneori avea viziunea obiectelor din casa, chiar in fata ochilor sai, desi era la kilometri distanta de locuinta parinteasca din Smiljan.Iar obiectele acestea erau atat de clare, incat cu greu isi putea da seama micul Nikola daca ele sunt reale sau nu. Cel mai greu ii era insa sa scape de aceste imagini, care persistau minute intregi in fata ochilor sai, fara sa se poata debarasa de ele. Alteori, stand precum statuia de azi in fata casei, micul Nikola avea viziunea materialitatii aerului, simtea energia divina a acestuia sub forma unor luminoase limbi de foc. Incet-incet, cu multa rabdare, Nikola a reusit sa devina prietenul propriilor sale viziuni chinuitoare. A inteles ca ceea ce pentru lumea din jur parea o boala ciudata nu era decat un dar de la Bunul Dumnezeu. Si astfel, ideile sale inovatoare si viziunile sale speciale au devenit una.
La maturitate, ajunsese deja sa controleze mental imaginea propriilor sale inventii. Invartea cu mintea imaginile din fata ochilor sai, pana cand motoarele sau dispozitivele de telecomanda erau perfecte. "Toate inventiile i s-au derulat mental, le-a previzualizat. De asemenea, toate au fost perfectionate, au fost corectate intr-o proiectie mentala atat de reala,incat niciodata un aparat imaginat de el nu a dat gres. Totul a functionat perfect, fara corectii ulterioare, totul a fost construit fara experimente preliminare. Tesla a facut cunostinta cu tehnica in eter, tehnica pe care a vazut-o descompusa, in detalii, in functiune", spunea celebrul inventator roman Henri Coanda despre Nikola Tesla, geniul despre care nu avea nici o indoiala ca era "roman de-al nostru". Tatal lui Coanda era, se pare, un cunoscut de-al lui Nikola Tesla, astfel ca micul Henri a avut placerea sa-l cunoasca in copilarie pe marele inventator, fata de care a avut intreaga viata un respect extraordinar.

Micul Arhimede

Nikola a locuit in Smiljan doar pana la varsta de 6 ani.A urmat aici primul an de scoala elementara, dupa care familia s-a mutat in orasul Gospic, din imediata apropiere, la dorinta expresa a preotului Tesla dupa moartea fratelui mai mare al lui Nikola, Dane, un baiat de o inteligenta teribila si cu niste calitati extrasenzoriale mai dezvoltate chiar decat cele ale mezinului. Moartea lui Dane a fost o lovitura foarte grea pentru Gica si Milutin si avea sa se rasfranga dureros si asupra lui Nikola, care a trait toata copilaria si adolescenta cu obsesia ca nu se va putea ridica niciodata in ochii alor sai la inaltimea genialului Dane. Asta, desi, dupa cum singur marturiseste intr-un volum autobiografic, trecea inca de foarte mic in lumea satului Smiljan drept un baiat foarte destept. "Tu unul nu primesti nimic, pentru ca esti prea destept!", i-a spus intr-o zi lui Nikola un bogatan din Smiljan, care se oprise, intr-o buna zi, pe ulita satului, sa imparta cate un banut de argint copiilor care se jucau acolo. Toti si-au primit banutul, mai putin Nikola...
Dar rasplata inteligentei avea sa i se intoarca insutit. La Gospic, pe cand era elev, i-a uimit pe toti, scotandu-i de la stramtoare pe pompierii care tocmai inaugurau o instalatie de scoatere a apei din rau. In chiar mijlocul pompoasei demonstratii publice, la care asista intreg orasul, pic de apa nu curgea prin furtunele trupelor de interventie! Fara sa fi stiut nimic despre mecanismul de functionare, Nikola a mers direct la furtunul de aspirare, pe care l-a gasit cazut in apa. A intrat el insusi in rau si l-a aranjat, iar apa a tasnit pe data prin furtunele pompierilor, "stropind nu putine haine de duminica din public", dupa cum isi aminteste Tesla cu umor. "Arhimede, alergand gol pe strazile Siracuzei si strigand "Eureka!", cat il tineau plamanii, nu a facut o impresie mai mare decat am facut eu. Am fost luat pe sus de lumea entuziasta. Am fost eroul zilei!", povesteste Tesla, despre unul dintre semnele precoce ale spiritului sau tehnic si inovator.

Dor de Smiljan

Nu incape indoiala ca spiritul acesta inovator l-a mostenit de la mama sa, extraordinara Gica Tesla. O femeie fara carte, dar de o inteligenta sclipitoare, creativa si spontana din cale afara, in tot ceea ce facea prin gospodarie. A inventat ea insasi numeroase instrumente utile in bucatarie sau prin gradina, iar Nikola spunea ca ideile ei ar fi avut un destin fantastic daca nu ar fi trait atat de departe de tumultul si de oportunitatile lumii moderne, pe care Nikola avea, insa, sa o infrunte pieptis. Karlovac, Graz, Maribor, Praga, Budapesta si Paris au fost reperele devenirii sale, pana cand, in 1884, a luat drumul Americii, recomandat sa lucreze pentru uzinele lui Thomas Edison. S-a certat la scurt timp cu marele inventator si a pus bazele propriei sale companii, dupa care, in 1891, la 35 de ani, a primit cetatenia americana si s-a stabilit la New York. Acolo avea sa si moara, singur si sarac, considerat de multi in epoca un geniu nebun, animat doar de dragostea pentru porumbeii din Central Park, pe care ii ingrijea zi de zi si pe care, daca erau bolnavi, ii doctorea ore in sir, in camera sa de hotel de la etajul 33.Doar ei ii mai aminteau batranului Tesla de zilele luminoase ale celor 6 ani petrecuti, demult, in copilarie, la Smiljan. Smiljanul vlahesc, pe care il evoca atat de cald cand, in memoriile sale, scrie despre momentul mutarii familiei la Gospic. "Schimbarea aceasta a fost ca o calamitate pentru mine. Mi s-a rupt inima cand m-am despartit de porumbei, de gaini si de oi, si de turma noastra magnifica de gaste, care se ridicau spre zari, dimineata, devreme, si se mai intorceau abia seara, la apusul soarelui, de pe campurile manoase ale Smiljanului".
Smiljanul lui Nikola e si acum un loc magic, ca-n evocarea din memoriile sale. Simti spiritul lui Tesla plutind de colo-colo pe deasupra lucrurilor, asemeni porumbeilor care sunt si azi, la un veac si jumatate, nelipsiti, dimineata de dimineata, din curtea vechii biserici ortodoxe, asteptandu-l pe micul Nikola sa porneasca iarasi, sprintar, spre scoala, cu buzunarele doldora de dumicati sterpeliti din bucataria Gicai.Sus, la etajul casei, sunt toate inventiile lui. Un mic atelier cu usa lasata intredeschisa, spre deliciul curiosilor, cat timp savantul face o plimbare pe malul Vagancicai. Doar crucile vechi, din lemn, ale vlahilor din cimitirul "pravoslavnic", par sa fi imbatranit putin. In rest, invaluit ca-ntr-un magic glob de sticla, totul e la fel ca in anii aceia solari, din monografia Anei Tomljenovic, cand vlahii gatiti de sarbatoare stateau sfiosi la poze, in fata bisericii. Inainte de plecarea din Smiljan, mai fac doi pasi prin cimitir, cautand, parca, pe crucile de piatra, chipurile granicerilor vlahi din monografia satului. Cobor apoi, din nou, spre statuia lui Tesla, cat sa mai privesc o clipa peste sat. E o liniste dumnezeiasca, iar aerul straluceste cu solzi de aur, intocmai ca-n viziunile din copilarie ale lui Nikola.

Fotografii de CLAUDIU TARZIU si CIPRIAN RUS