INTRE DOUA IUBIRI

Era o zi de toamna cu ploaie marunta, deasa si rece, imprastiata de un vant aspru.



N-ai fi dat afara nici un caine, si totusi, o biata catelusa ratacita, cu lesa atarnata de gat, sta tremurand pe trotuar, sub o poarta veche. Era zgribulita, mica, timida si tare mahnita. Avea ochii inecati in lacrimi si blanita maronie ii era umeda si murdara. Norocul ei a fost ca a vazut-o si a luat-o sub paltonul ei doamna Dady. Doamna asta cu suflet mare a dus-o la casa ei si chiar a primit-o, peste noapte, in bucatarie. Sotul ei a indragit, si el, "musafira". Catelusa s-a incalzit, a mancat si s-a inviorat. Noii stapani au intrebat in stanga si-n dreapta daca cineva a pierdut un caine, dar a fost in zadar, pagubasul nu s-a gasit.
Adoua zi dupa sosire, catelusa cutreiera deja toata curtea, dand de stire ca nu-i chip sa intri inauntru, fara voia stapanului. Si cum noua venita trebuia botezata, i s-a spus Lola. Cand au strigat-o cu acest nume, i-a placut si ei si a raspuns la chemare. Indata i s-a pregatit o cusca, care a fost asezata langa cea a Odettei, catea de talie mare, din rasa cainilor lupi. Micuta Lola era fericita langa "sora" ei mai mare. Odette accepta cu intelegere "copilariile" catelusei jucause si nebunatice. Lola avea vasul ei pentru mancare, dar prefera sa manance intai din cel al Odettei, ii fura osul cel mai mare si-l manca singura. Facea fel de fel de ghidusii: se ascundea sub paiele din culcus, sarea pe cusca, facea salturi peste vasele cu mancare... Intr-o zi, cand Odette fusese pedepsita si era suparata, Lola nu stia cum s-o inveseleasca, dar i-a venit ideea salvatoare. S-a rostogolit intr-o baltoaca noroioasa, s-a murdarit de era de nerecunoscut si a venit in fata lupoaicei, facand tumbe. Odette si-a alungat supararea si buna dispozitie i-a revenit. Cateodata, cele doua "surori" se mai incaierau: la inceput din joaca, apoi o luau in serios. Si nu cel mai slab parasea lupta, ci cel mai intelept, adica Odette.
Lola era o catelusa prietenoasa, simpatica si vesela. Cand indragea o persoana, o privea in ochi si-si deschidea gura, lasand sa i se vada dintii, de ziceai ca zambeste. Cu doamna casei se purta cuviincios, se uita la ea cu admiratie si-i placea sa-i stea in preajma, fiindca atunci cand deschidea usa, se auzea muzica buna si plutea un miros discret de parfum ales. Catelusa pastra probabil amintiri olfactive si muzicale de la vechii stapani. Si la caini, amintirile au profunzime si durata. Fata de domnul casei, Lola era tot cuviincioasa, increzatoare si iubitoare: il insotea la plimbare si la treburile din curte. Ii placea sa se odihneasca stand pe labele dinapoi si cu capul in palmele lui; descoperise placerea de a fi alintata. La orice miscare, isi tintea ochii in ochii stapanului si-si ciulea urechile, sa nu-i scape nici un zgomot. Intelegea comenzile simple ca: "e voie", "nu e voie", "sezi", "adu papucii", "urca pe scaun"...
A invatat multe lucruri, "predate" cu rabdare si bunatate la o scoala a blandetii. Ca doar trebuie mare osteneala sa cresti si sa educi un necuvantator.
Cand Mathieu si Andreas, nepoteii lui Dady, cantau din muzicuta, Lola simtea nevoia sa slobozeasca un hamait anume, ce semana cu o cantare melodioasa, si se aseza langa copii. Faceau un trio in toata legea si muzica ii apropia mai mult.Idila era in toi. Dar dupa vreo cateva luni de sedere la d-na Dady si sotul ei, stapanul care o pierduse pe Lola a vazut-o in curtea unde era acum rasfatata. Bietului om i se inmuiasera picioarele de emotie, iar Lola l-a recunoscut si ea si voia sa-l urmeze, incercand sa sara gardul curtii. Cand i s-a deschis poarta, s-a repezit in fuga si s-a urcat in masina deschisa direct pe scaunul din spate. Ridicandu-se pe labele dinapoi, i-a inconjurat gatul cu labele din fata si si-a lipit boticul de fata lui, de parca il saruta. Avea mult dor si dragoste de daruit. Cand Dady s-a dus la geamul masinii, Lola i-a intins o labuta, i-a lins mana in semn de multumire, apoi din nou l-a cuprins pe vechiul ei stapan si se uita doar inainte. Voia sa evite tristetea lasata in urma ei.
Dady si sotul ei dau deseori telefon la stapanul Lolei. Cand cateaua e prin preajma si le aude vocea, scoate un latrat prelung, de parca ar zice: "Mi-e dooor"! Si stapanilor trecatori le e dor de ea. Dar n-au incotro. Au ramas cu multumirea unei fapte bune si cu speranta ca poate intr-o zi...
ELENA - Iasi