Ne despartim prea usor?

Adina Bran
* Bunicii nostri reuseau sa ramana casatoriti o jumatate de secol. Azi, trei din cinci casatorii se desfac. Statisticile confirma: pe tot mapamondul, graficul divorturilor explodeaza. Sa fi expirat viata in cuplu? De ce se ajunge atat de usor si de repede la despartiri? *

Ai pus punct. Dupa o rafuiala oribila, procesul de divort s-a incheiat. In caminul tau e mai multa liniste, dar undeva in adancul sufletului, ceva se clatina, iar in minte zumzaie tot felul de intrebari. Despartirea a fost oare justificata? N-ai fi putut sa mai faci un efort? Vei gasi un partener mai bun, mai dispus sa te accepte asa cum esti? Deseori, privita retrospectiv, fosta casnicie iti apare intr-o alta lumina. Si, in cele din urma, cand incepi sa intrezaresti ideea ca tu insuti ai adus o contributie oarecare la acest esec, te coplesesc indoielile. Cazi pe ganduri, te cufunzi in tacere si suferi. Tare ti-ar placea sa fii un soarece de camp. Acela n-are nici un fel de probleme cu partenerul. Cand se intalnesc doua asemenea rozatoare, sunt brusc cuprinse de o stare euforica, se imperecheaza de aproape treizeci de ori in 24 de ore, iar in continuare traiesc in monogamie. Fidelitatea lor este nezdruncinata...

Inamicul nr. 1: stresul

E paradoxal: visam o iubire vesnica, totusi nu suntem dispusi sa facem compromisuri ca s-o pastram. "83% din adultii de treizeci de ani isi doresc sa ramana cu partenerul lor pana la sfarsitul vietii", afirma sociologii. Insa de la dorinta la realitate e cale lunga. Mai ales in marile orase, acolo unde oferta sentimentala e mai usor de intalnit, oamenii de 30-40 de ani au deja in urma doua sau trei divorturi. Iar cifra creste, daca vom adauga si cuplurile ratate care n-au trecut pe la ofiterul starii civile. Cum se explica aceasta statistica deloc imbucuratoare?
"In general, oamenii (mai ales tinerii) asteapta prea mult de la o relatie", spun psihologii specializati in probleme de cuplu. Mai ales in prezent, cand suntem zilnic bombardati cu stiri negative - terorism, razboaie, crima, somaj, catastrofe naturale, epidemii -, fiecare isi cauta un adapost care sa-i asigure siguranta si linistea si, mai cu seama, un partener care sa ofere compensatii pentru toate insatisfactiile pe care le avem in profesie ori in relatiile interumane. Daca partenerul nu face acest lucru, ci dimpotriva, ridica el insusi pretentii si aduce cu sine acasa propriile lui probleme, adapostul visat se transforma repede intr-o zona de conflict.
Cercetand cauzele esecului, psihologii indica stresul drept inamicul nr. 1 al unei relatii. 73% dintre despartiri i se datoreaza. El se strecoara aproape neobservat in existenta cotidiana a cuplului si isi imprastie insistent otrava. Maruntisurile stresante de peste zi, cum ar fi inghesuiala groaznica din metrou, necazurile cu seful, asteptarea nesfarsita in statiile de autobuz, cozile de la supermarket, toate sunt descarcate acasa in capul partenerului. Banalitatile adunate cu anii inalta treptat un munte de gunoaie si, intr-o buna zi, bareaza definitiv drumul spre omul de alaturi. Dezinteresul reciproc, lipsa temelor de discutie, sentimentul ca defectele partenerului au devenit de nesuportat, infidelitatile, neglijarea sexului, disparitia tandretii - toate acestea sunt adesea numai simptomele stresului prelungit. Un sondaj intreprins de Institutul pentru probleme familiale din Anglia a aratat ca 57% dintre femei si-ar dori sa stea mai mult de vorba cu partenerii lor, iar 48% dintre barbati declarau ca le-ar placea sa aiba mai multe preocupari comune cu sotiile.
Se pare ca nimic n-ar fi mai simplu de realizat. Mai multe preocupari comune? Ei bine, mergeti impreuna la teatru si cinema, gradinariti impreuna, descoperiti ceea ce va place amandurora. Mai multe discutii? Perfect, n-aveti decat sa va asezati si sa vorbiti despre cate-n luna si in stele, cu conditia sa gasiti o tema de dialog interesanta pentru ambele parti. Cam asa suna si sfaturile din partea prietenilor apropiati, cand casnicia incepe sa scartaie. Insa lucrurile sunt ceva mai complicate. Exista inca de la bun inceput un punct slab, el constand in modul diferit in care cei doi parteneri isi percep si isi evalueaza relatia.

Doi pe un balansoar

Femeile si barbatii nu traiesc simultan situatiile de conflict din interiorul unui cuplu. Dupa cum sustin psihologii, femeile sesizeaza mai devreme decat barbatii prezenta unor tensiuni. Se pare ca ele sunt mai capabile sa faca o apreciere realista a starii de fapt. Astfel, ajung mai curand la momentul cand marea iubire de odinioara se reduce la trei cuvinte: plec sau raman? Plecarea e grea, fiindca presupune o schimbare majora in viata, de pe o zi pe alta, ca sa nu mai vorbim despre vechile sentimente, care n-au disparut cu totul, iar ramanerea pe loc te poate face sa te simti ca un prizonier ce se sufoca dupa gratii si nascoceste intruna planuri de evadare, din ce in ce mai ingenioase. Cu toate acestea, in loc sa dam bir cu fugitii in fata greutatilor, deseori merita sa mai acordam o sansa iubirii. Nu noi o spunem, ci stiinta. Dintr-un studiu al Universitatii Chicago reiese ca o serie de cupluri care, in pofida neimplinirilor existente in relatia lor, au hotarat sa-si continue viata de familie, isi depasisera dupa cinci ani conflictele si, vorbind despre ele la timpul trecut, nici nu le mai dadeau aceeasi importanta. Indiferent daca disputele pornisera de la infidelitate, dezinteres sau bani.
Bani sau infidelitate: nemultumitii ar trebui sa clarifice care este pentru ei principalul factor de stres al relatiei. Uneori, problemele sunt atat de incalcite, incat nu mai poti stabili de unde a inceput totul - de la certurile legate de bani sau de la sentimentul de a fi controlat de celalalt? De la tradarea ei sau de la atitudinea lui dispretuioare? In asemenea imprejurari, un terapeut specializat in problemele cuplului ii poate ajuta pe cei doi sa desfaca ghemul itelor incurcate. Cateodata insa, factorul de stres iti sare in ochi imediat. De pilda, atunci cand relatia e asediata din afara de tot felul de lucruri impovaratoare ca: intrarea in somaj, boala, datorii greu de platit etc. Ele iti consuma energia, zguduie increderea in sine, probabil ca te condamna si la multe nopti fara somn. Totusi, nu trebuie pierdut din vedere un amanunt important: acela ca intotdeauna suferinta are si un sfarsit. Si ca ea n-are de ce sa afecteze sentimentele reciproce a doi oameni care s-au indragostit unul de altul candva. Asadar, cine s-a afundat pana la genunchi in mocirla ar trebui sa-si aduca aminte cum privea relatia cu partenerul sau inainte ca ea sa fie inabusita de probleme exterioare. Iar daca i se va parea ca, strangand din dinti si indurand o perioada nefericita, norii s-ar putea risipi din nou, atunci despartirea ar fi o greseala. Fireste. Neputinta de a pleca dintr-o relatie compromisa definitiv e la fel de periculoasa. Cand dragostea se transforma in indiferenta sau mila e semn ca trebuie sa plecati. Mortificarea sufleteasca e la fel de periculoasa precum cancerul. Ea creeaza metastaze care paralizeaza toate celelalte zone ale vietii. Nimic nu mai functioneaza ca lumea. Nici munca, nici relatiile cu ceilalti. Oamenii au nevoie de sentimente. Lipsa lor creeaza grave infirmitati.

Fuga e rusinoasa dar sanatoasa

Desigur, pasiunea primelor momente nu poate fi conservata intacta. Se intelege de la sine ca doi soti ce traiesc intr-un fel de simbioza, nelipsindu-se nici macar o ora din douazeci si patru de prezenta celuilalt, daca nu fizica, macar la telefon, isi vor epuiza pana la urma subiectele de discutie si emotia. Uzura zilnica e un mormant fara fund. In cazul cel mai rau, fiecare din ei va rosti cu glas tare gandurile celuilalt, asa incat schimbul de cuvinte isi va pierde rostul. Ca si in situatia unor parteneri care nutresc aceleasi sentimente unul pentru altul, dar nu se afla pe aceeasi lungime de unda. Ei se intreaba adesea de ce vorbele trimise catre celalalt ricoseaza, ca si cum s-ar lovi de un zid gros de piatra. Sa mai vorbesti? N-are sens. Insa, desi suna ciudat, pe o durata scurta de timp aceasta poate fi tocmai salvarea lor. Fiindca introduce o anumita detasare in monotonia vietii in doi, ii obliga sa inteleaga un amanunt esential si sa-si spuna: nu suntem o singura persoana, eu sunt eu si el e el! Intr-o convietuire este important ca ambii parteneri sa-si pastreze independenta, dar totodata sa existe o multitudine de elemente comune. Cata vreme acestea sunt prezente, merita sa lupti. Abia in clipa in care se dovedeste ca partenerii au proiecte de viata complet diferite (ea doreste un copil, el nu; ea aspira la o cariera, el se opune, ea asteapta mai multa atentie, el considera ca nu exista subiecte comune de dialog; ea considera indispensabila fidelitatea, el prefera legaturi fara obligatii), lupta nu mai are finalitate si e mai bine sa capitulezi.
Cum de izbuteau bunicii nostri sa-si adune puterile si s-o ia mereu de la capat? Deseori, pur si simplu, pentru ca pe vremea lor nu aveau alta solutie: femeia era intretinuta de barbat, stapanul absolut al vietii ei. Orice incercare de evadare se sfarsea cu o drama. Totusi, putem invata de la ei cateva lucruri: cum sa acceptam dorintele si nevoile celuilalt, punandu-le din cand in cand pe ale noastre proprii pe planul al doilea si, mai ales, sa nu ne pierdem increderea in ceea ce ne uneste, nici chiar in situatiile de criza. "Daca ne-am hotarat sa ramanem impreuna, aceasta nu inseamna ca sentimentele se redesteapta instantaneu", avertizeaza psihologii. E mai degraba o prietenie. Dar daca i se dau prilejul si timpul necesar, dragostea va reveni. In unele zile, televizorul va trebui sa ramana inchis, iar copilul sa mearga la bunica, pentru ca sotii sa se poata intalni eliberati de grijile zilnice si sa nu se preocupe decat unul de altul. Dupa exemplul soarecilor de camp, in cele 24 de ore de care a fost vorba la inceput - si totusi altfel. Caci soarecii au de trait doar cinci-sase ani impreuna, pe cand timpul nostru e de zece ori mai lung...