Raspuns pentru IONELA RADUCANU, F. AS nr. 980 - "Avem nevoie de indrumari pentru a trata leucemia acuta limfoblastica"

Redactia
MIRCEA PEIA - specialist medicina complementara si reflexoterapie - Timisoara, tel. 0256/43.18.91, 0747/22.20.24

In general, pentru tratamentul leucemiilor sunt utilizate diverse tipuri de medicamente sau alte metode terapeutice, in functie de forma de leucemie pe care ati dezvoltat-o (in functie de tipul de leucocite afectate). In cazul leucemiei limfoblastice acute, caracterizata printr-o supraproductie de celule sanguine imature (limfoblasti, care, in mod normal, se pot maturiza in limfocite), tratamentul presupune 2 faze: prima faza, numita terapie de inductie, are rolul de a distruge cat mai multe celule leucemice in scopul de a obtine remisiunea bolii (disparitia semnelor si simptomelor), de regula prin administrarea chimioterapiei, eventual in asociere cu radioterapia, mai ales daca celulele canceroase au invadat creierul. Uzual, se utilizeaza metotrexatul si alte combinatii de medicamente care maximizeaza efectul tratamentului. Cea de a doua faza, numita terapie de consolidare, se face pe parcursul remisiei si are drept scop distrugerea oricarei celule leucemice ramase.
Daca aceste celule (persistente) nu sunt distruse, ele pot duce oricand la aparitia ulterioara a recurentelor si, de aceea, tratamentul de mentinere implica administrarea, timp de 2-3 ani, a chimioterapiei in doze mici.
Alte solutii terapeutice pentru tratamentul leucemiilor includ:
* Alfa-interferonul, agent antiviral care opreste raspandirea celulelor leucemice si sustine sistemul imunitar.
* Anticorpii specifici - anticorpii care distrug celulele leucemice pot fi indepartati din organism, iar numarul lor poate fi crescut semnificativ in laborator. Acestia pot fi apoi reintrodusi in organism, ajutand la distrugerea mai multor celule leucemice.
* Acidul retinoic - una dintre problemele asociate cu leucemia este ca leucocitele se multiplica, dar nu se matureaza si nu mor. Toate formele trans ale acidului retinoic produc maturarea si apoi moartea celulelor leucemice.
* Transplantul de celule stem - se recomanda la pacientii care au avut o recadere, au risc crescut de recadere sau au esuat in obtinerea unei remisiuni complete dupa terapia de inductie. Deoarece chimioterapia sau radioterapia distrug maduva osoasa hematogena, afectand capacitatea acesteia de a produce celule sanguine sanatoase, transplantul de celule stem vizeaza repopularea maduvei cu celule sanatoase.
Pentru tratamentul naturist (complementar) al leucemiilor se pot utiliza urmatoarele remedii:
* Catina - adjuvant in managementul leucemiei prin prezenta Kaempferolului (prezent cu precadere in fructe) care inhiba factorii de crestere tumorala, indicat in limfoame si leucemii. Se administreaza sub forma de pulbere obtinuta prin rasnire din fructele uscate de catina - 3-4 lingurite pe zi, inaintea meselor principale.
* Vasc - are efecte citostatice, imunomodulatoare si antileucemice demonstrate clinic. Se utilizeaza sub forma de pulbere (5-6 varfuri de cutit pe zi) sau macerat la rece, 1 lingurita la o cana de apa de izvor, lasata sa macereze 6-8 ore, dupa care se administreaza pe stomacul gol.
* Propolis - stimuleaza productia factorilor de necroza tumorala, de interleukina si de interferon. Are proprietati antineoplazice in leucemii, cancere pulmonare si cancere de colon, prin prezenta esterului fenetilic al acidului cafeic, dar si a celorlalti esteri ai acizilor fenolici. Se administreaza sub forma de tinctura, dupa prospect.
* Verigariu - testele farmacologice efectuate fructelor de Verigariu au aratat prezenta de substante citotoxice asupra unei linii de celule leucemice limfoide, precum si a unui compus imunostimulator, capabil de a stimula activitatea enzimelor granulocitelor umane. Se administreaza sub forma de sirop - 20-50 ml/zi, sau fructe consumate ca atare (5-10 bucati pe zi).
* Sucul de morcov - contine acid retinoic (derivat al vitaminei A) care are capacitatea de a constrange celulele leucemice sa isi regaseasca functiile normale. Se bea zilnic suc de morcov, eventual in combinatie cu sucul de mere, sfecla, papadie, gulie, laptuca si spanac - 150-200 ml, de cel putin doua ori pe zi.
* Consumul de orz sau arpacas pisat si inmuiat cu zer de lapte, la care se adauga 1 galbenus crud si seminte de dovleac.
Combaterea leucocitozei si a limfocitozei se realizeaza prin administrarea de extract din muguri de vita-de-vie (3x50 picaturi, diluate in 100 ml apa, inainte de mese), bun stimulator imunitar si regularizator al liniei albe (leucocite) de aparare.
Se mai pot folosi la nevoie gemoderivatele obtinute din cimisir, citonat-ul, napraznicul (pentru proprietatile sale citostatice), scoarta de ulm, romanita si tintaura (pulbere sau sirop). Ultimele doua induc distrugerea celulelor susa care determina aparitia leucemiilor mielogene.
Sa auzim numai de bine!


BOICEA FLOREA - Draganesti-Olt, tel. 0249/46.62.02, 0741/37.27.94

"Ma dor calcaiele si uneori merg doar pe varfuri"
(Raspuns pentru MARICICA POPA, F. AS nr. 986)


Stimata doamna, dupa simptomatologia pe care o prezentati, cred ca aveti osteofite la calcai. Pentru aceasta afectiune, va propun doua metode de tratament complementar.
* Faceti timp de 10-15 zile bai cu sare grunjoasa: o mana la 4 litri de apa fierbinte. Tineti zona afectata cat rezistati. Scoateti afara calcaiul, iar il bagati, pana se raceste apa.
* Preparati un unguent astfel: 10 g spanz, 15 g marul-lupului, 10 g arnica, 20 g muguri de jneapan, 30 g sanziene, 20 g tataneasa si 5 g anason. Toate ingredientele se pun intr-un borcan si se umecteaza cu 70 ml alcool de 60gr.. Se tine la macerat 12 ore. Se pune la fiert pe baia de abur cu 500 ml ulei de masline. Se fierbe timp de 3 ore. Se mai lasa la macerat 48 de ore. Se filtreaza, iar separat se topesc 30 g ceara de albine in 10 g rasina de brad alb. Se combina uleiul medicinal cu ceara topita si rasina si se amesteca pana se omogenizeaza. Se pastreaza la frigider. Se aplica de doua ori pe zi, masand zona afectata. Unguentul este util si in reumatism articular, artroze, coxartroze, gonartroze etc. Daca nu aveti posibilitatea sa preparati unguentul va rog sa ma contactati. Va doresc sanatate!

VALERIU MUNTEANU - str. Giuseppe Verdi nr. 6a, ap. 3, Timisoara

"Cum sa-mi tratez acneea fara antibiotice?"
(Raspuns pentru G.F.S. - Craiova, F. AS nr. 984)


Va recomand cu multa caldura produsele Helioplant Crema antiacnee si Helioplant Emulsie antiacnee, ambele realizate de firma "Exhelios" din Timisoara si pe care le puteti gasi si la Craiova la unele farmacii sau la magazinele de produse naturiste.
Sunt realizate pe baze naturiste, asa cum doriti si dvs., neavand in compozitia lor antibiotice, pe care nu le mai acceptati. Au in compozitia lor substante active din galbenele, salvie, brusture, hamei, coada-soricelului, ulei din seminte de susan, ulei volatil de lavanda si vitamina B, care realizeaza pe langa vindecare si refacerea zonelor afectate de acnee, inclusiv disparitia rosetei, pe care o reclamati.
Va doresc sa obtineti in timp scurt rezultatul dorit, cu precizarea ca inainte de aplicarea tratamentului de mai sus sa procedati la degresarea pielii prin spalare cu apa si sapun.

"Fiica mea nu poate scapa de oxiuri"
(Raspuns pentru LARISA, F. AS nr. 986)


In afara tratamentului medicamentos la care ati apelat, exista si unele posibile tratamente naturiste, care in decursul timpului si-au dovedit eficacitatea, printre care mentionez urmatoarele:
* Administrarea pe stomacul gol a unui ceai preparat din 2 lingurite dintr-un amestec de coaja de crusin (Cortex Frangulae) si pelin (Herba Absinthii) la 300 g apa (decoct-fierbere).
* Infuzie din frunze de afin (Vaccinium myrtillus), doua lingurite la 100 ml apa clocotita, care se bea caldut, in 3 reprize in decursul unei zile.
* Bai locale sau clisme cu o infuzie preparata din 25 g pelin si 10 g musetel la un litru de apa clocotita.
* Bai locale cu un decoct preparat prin fierbere din 40 g radacina de sapunarita (Saponaria officinalis) la 1 litru de apa.
* Bai locale cu 75 g usturoi pisat, peste care se toarna jumatate de litru de apa in clocot, obtinandu-se o infuzie eficienta.
* Clisme cu o solutie de bicarbonat de sodiu 2% (20 g la 1 l apa) sau de clorura de sodiu-sare de bucatarie 15% (150 grame la 1 l apa).
Pentru calmarea pruritului (mancarimii) din zona anala se va putea prepara la farmacie un unguent dupa urmatoarea reteta: Rp. anestezina 1 g, lanolina 10 g, vaselina 20 g.
O deosebita atentie trebuie acordata evitarii unei posibile reinfectari, printr-o severa igiena intima, dar si a mainilor, inclusiv taierea cu regularitate a unghiilor. Lenjeria intima va trebui sa fie sterilizata prin fierbere inainte de utilizare.
Doresc fiicei dvs. o vindecare grabnica!


Dr. PURCARITA DACIAN - Centrul de Consultanta naturopata, diagnostic si tratament medicina naturista "Primum non Nocere" - Timisoara, e-mail: primum_non_nocere_tm@yahoo.com, tel. 0742/34.34.39

"Am noduli la ambii sani"
(Raspuns pentru ANDREEA, F. AS nr. 510)


Mastopatia fibrochistica (boala Reclus) este rezultatul unui spectru vast de modificari proliferative in tesuturile glandei mamare si al unei combinatii patologice a componentelor epiteliare si conjunctive. Hiperfoliculinemia este implicata in etiologia bolii Reclus.
Se recomanda:
* Reducerea consumului alimentar de lipide.
* Ulei de ciubotica-cucului - este o sursa bogata de acid gama linoleic, un acid gras esential, care poate atenua mastodinia, asociata mastozei fibrochistice.
* Vitex - este un modulator hormonal care echilibreaza raportul progesteron/estrogen.
* Indole-3-Carbinol - reduce fixarea estrogenilor pe receptorii tisulari specifici.
* Serra Plus - este o enzima proteolitica care elimina inflamatia, digera chisturile, ataca si dizolva materia moarta din organism, precum celule moarte, fibroame, chisturi.
* Multi Gland Caps For Women - intervine in mentinerea echilibrului hormonal feminin, reduce simptomatologia in mastopatia fibrochistica.
* Uleiul din seminte de in - contine acizi grasi esentiali Omega 3, Omega 6 si Lignani, ce reduc nivelul estrogenilor liberi.
* Cartilajul de rechin - prezinta efect antiinflamator, este recomandat in tratamentul afectiunilor tumorale benigne si maligne.
* Vitamina E - reduce formatiunile fibrochistice.
* Gynex - este indicat in tratamentul mastopatiei fibrochistice, asociat cu unguentul Cytovital.
* Extractul glicerohidroalcoolic din mladite de zmeur - este un remediu al tulburarilor endocrine feminine, indicat in sindroame de hiperfoliculinemie si mastopatie fibrochistica.
* Extractul glicerohidroalcoolic din muguri de mesteacan alb - este adjuvant in tratamentul mastopatiei fibrochistice.