Memoria ca forma de justitie

Ines Hristea
Victimele comunismului, omagiate la Bruxelles

Cu putin timp in urma, am avut bucuria de a asculta o conferinta sustinuta de celebrul cercetator in domeniul istoriei, Bettany Hughes, care deplangea uitarea trecutului, din grija excesiva a oamenilor de astazi pentru prezent. Desi in mare masura are dreptate, mai exista, totusi, si oameni care isi amintesc de trecut, pe care il promoveaza competent si energic. Este si cazul doamnei Monica Macovei, un europarlamentar roman extrem de activ, care, in colaborare cu Fundatia Academica Civica, prezidata de doamna Ana Blandiana, a organizat la Bruxelles, chiar in incinta Parlamentului European, o expozitie cu o fantastica incarcatura emotionala: "Memoria ca forma de justitie".
Vernisajul expozitiei, aflata sub inaltul patronaj al presedintelui Parlamentului European, domnul Jerzy Buzek, a avut loc pe 18 octombrie, in cladirea Altiero Spinelli. In acest spatiu generos, numerosii invitati au putut sa studieze, intr-o tihna marcata de emotii si uneori chiar si de lacrimi furise, un spectacol mut, dar dramatic, al suferintei: douazeci si sase de panouri de fotografii si doua filme cu numele si portretele a zeci de mii de detinuti politici, ferecati, nu de putine ori pentru vecie, intre zidurile inchisorii de la Sighet.
Dupa cuvantul de deschidere al doamnei Monica Macovei, urmat de explicatiile deopotriva de tulburatoare ale doamnei Ana Blandiana si ale domnului Stephane Courtois, editorul "Cartii Negre a Comunismului" si rectorul Scolii de Vara de la Sighet, a venit momentul cel mai miscator al acestui dureros remember: in fata unor ecrane pe care rulau fotografiile fostilor detinuti, am vazut strangandu-se mai multe persoane, oameni a caror varsta te indeamna la reverenta. M-am apropiat cu sfiala de grupul lor si atunci am inteles motivul pentru care se aflau acolo: erau o parte dintre "eroii" de pe ecrane, cativa supravietuitori ai gulagului romanesc. Iar ceea ce mi s-a parut si mai miscator a fost ca nu isi asteptau spre vizionare propriile fotografii, ca nu-si deplangeau propriile nenorociri, ci lacrimau si oftau la fiecare noua ilustratie, pe care o identificau ca reprezentand un fost coleg de detentie, un fost frate de celula, o alta umbra care continua sa le populeze amintirile, de care niciodata nu se vor mai putea desprinde pe deplin. Si de care, mi-am dat seama in acele clipe, nici nu vor sa se desprinda, pentru ca fiecare dintre ei considera ca e de datoria lor - o datorie de onoare - sa mentina vie amintirea acelora care au fost si care trebuie sa devina, nu doar simple amintiri dureroase, ci chiar istorie. "Cea mai mare victorie a comunismului, o victorie dezvaluita in mod dramatic abia dupa 1989, a fost aceea de a crea oameni fara memorie - un om nou, cu creierul spalat, incapabil de a-si mai aduce aminte cine a fost, ce a avut sau ce a facut inainte de comunism", spunea Ana Blandiana. "Instituirea Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei este o metoda de a contracara aceasta victorie, o modalitate de a resuscita memoria colectiva". Expozitia de la Bruxelles, dedicata Memorialului Victimelor Comunismului si al Rezistentei, este tocmai un act de iesire din uitare. "Nu putem sa visam o Europa unita, decat in masura in care vom fi in stare sa ne unim, nu numai partidele, ci si obsesiile.(...) Iar obsesia Europei de Est si a Romaniei era aceea a suferintei pe care o indurase", a spus Ana Blandiana la vernisaj.

D-na MONICA MACOVEI
"As vrea ca in Romania sa avem o zi de comemorare a victimelor comunismului"


Odata protocolul si prezentarile de eticheta depasite, am avut ocazia sa adresez cateva intrebari legate de evenimentul de la Bruxelles, organizatorului principal al acestuia.

- Expozitia de la Bruxelles este asezata sub un titlu simbolic: "Memoria ca forma de justitie". Va rog sa il detaliati, pentru cititorii revistei noastre.

- Vreau sa ne amintim, vazand aceasta expozitie, de deportatii romani, de mortii romani, de detinutii romani care au luptat impotriva comunismului. Aceasta expozitie este o forma de justitie simbolica. De aceea am numit-o Memoria ca forma de justitie. Din pacate, noi nu am avut o justitie reala. Continuam sa ne gandim la justitie in acest fel, sa ne amintim, sa nu uitam, sa-i cinstim pe cei care s-au sacrificat.

- In mediile internationale s-a incetatenit ideea ca ororile comunismului nu pot fi asezate pe aceeasi scara de injustitie cu holocaustul provocat de nazisti. De ce e nevoie de o apreciere egala pentru aceste doua urgii istorice?

- Pentru ca atat nazismul, cat si comunismul, au fost doua regimuri totalitare si criminale, care au omorat oameni. Sunt milioane de oameni morti datorita acestor doua regimuri. Mie mi se pare ca aceasta paralela este absolut fireasca si regret ca nu exista o condamnare internationala puternica a comunismului, asa cum exista in cazul fascismului. As vrea ca, in Romania, sa avem o zi de comemorare a victimelor comunismului. Exista si o propunere a Parlamentului European in acest sens, propunere care se refera la ziua de 23 august. As vrea ca tinerii sa nu uite trecutul. As vrea ca nimeni sa nu uite trecutul. Daca nu ne respectam trecutul, viitorul nostru nu poate sa fie curat. Acesta este si motivul pentru care am decis sa organizez aceasta expozitie. Trebuie sa stiti ca fiecare europarlamentar are dreptul sa faca o expozitie pe mandat. Aceasta a fost alegerea mea. Optiuni ar mai fi existat, desigur, insa, pentru mine, memoria luptei anticomuniste a fost mai puternica. Am considerat mai important decat orice altceva sa prezint memorialul organizat in fosta puscarie de la Sighet, sa-l aduc aici si sa-l expun astfel incat sa poata fi vazut de si mai multa lume, inclusiv de catre straini.

Sighet - inchisoare si muzeu

Inchisoarea Sighet a fost construita in 1897, in acelasi stil si avand aceleasi functiuni ca inchisorile din Arad, Oradea, Satu Mare, Gherla, Aiud si cele din alte orase transilvanene. Initial, ea a fost destinata infractorilor de drept comun, ulterior, insa, in timpul primului si celui de-al doilea razboi mondial, a inceput sa "primeasca" si detinuti politici : revolutionari polonezi, preoti ai bisericilor nationale si dezertori din armata ungara (romani ori cetateni de alte etnii). Intre 1948 si 1950, aici au fost incarcerati elevi, studenti si tarani, care faceau parte din rezistenta maramureseana. In perioada mai 1950 si iulie 1955, Sighetul a devenit inchisoare de maxima securitate. In secret, aici au fost inchisi doua sute de fosti ministri, parlamentari, jurnalisti, ofiteri, preoti si episcopi. Dintre acestia, cincizeci si patru au murit in detentie si au fost ingropati in morminte ramase pana azi neidentificate. In 1955, Sighetul redevine penitenciar pentru infractorii de drept comun, iar regimul din celule se mai indulceste. Douazeci de ani mai tarziu, in urma Decretului din 1975, prin care s-a decis ca pedepsele sa fie executate la locul de munca, temnita de la Sighet este inchisa. Din cand in cand, cladirea a mai fost folosita ca depozit pentru sare, legume sau anvelope.
In 1993, cand Ana Blandiana si Romulus Rusan si-au prezentat proiectul viitorului muzeu in fata Consiliului Europei, fosta inchisoare ajunsese o ruina insalubra. Cu toate acestea, demersul celor doi a prins viata si la Sighet a fost organizat primul memorial din lume dedicat victimelor comunismului din Romania, dar si din alte tari din Europa Centrala si de Est. Celulele au fost transformate in spatii muzeale, fiecare avand o tema si urmand cronologia malformatiilor politice ale sistemului care a adus atat de multa suferinta si moarte.