"Tin cu dintii la mostenirea lui"
Teatrul romanesc n-ar fi ajuns niciodata la nivelul la care l-a consacrat, in anii '60-'70-'80, Liviu Ciulei! El i-a adus exact ce avea nevoie in acel moment: cultura enciclopedica, bun simt, aristocratie, cultul realismului scenic. Mai tarziu, a definit teatrul pe care si-l dorea ca fiind "teatrul realismului magic", asta insemnand o relatie cat mai apropiata intre scenografie si jocul scenic. De la "Cum va place", spectacol care a deschis seria marilor lui realizari, si pana la "Sase personaje in cautarea unui autor" - putem vorbi de un traseu uluitor al teatrului romanesc, intrerupt din cand in cand de spectacolele facute de el in strainatate. Teatrul Bulandra i-a ramas insa in suflet, ca fiind laboratorul lui de creatie. Un laborator pe care l-a modificat in mod creator, asa cum s-a intamplat la sala "Toma Caragiu". Ciulei si-a iubit actorii, fara sa le-o arate prea mult, intretinand o permanenta relatie de profesionalism intre ei si el. I-a inconjurat cu drag pe tehnicienii cu care a lucrat. A stiut sa-i cointereseze in realizarea actului teatral, fie ca se ocupau de lumini, de sunet, de montarea decorului pe scena sau de realizarea lui si a costumelor in ateliere. Nelu Lazar la "lumini" si Sandu Schulder la "sunet" au fost colaboratorii lui cei mai apropiati.
A creat in colectiv o permanenta stare de emulatie si ambitie profesionala, care nu poate face decat bine intr-un teatru. A adus regizori importanti - incepand cu Lucian Pintilie, care au diversificat un repertoriu de calitate si care au impus Teatrul Bulandra printre cele mai bune din lume. N-au lipsit, desigur, si unele neimpliniri - cum e si normal. Dar Teatrul Bulandra a demonstrat, peste tot unde a fost invitat, la marile festivaluri de teatru ale lumii, ca are in fruntea lui un geniu! Ceea ce i-a rezervat regimul comunist, dupa interzicerea spectacolului cu "Revizorul", tine de domeniul inconstientei. Seamana, daca vreti, cu imbecilitatea statului care a refuzat "donatia Brancusi" si a incercat sa darame "Coloana Infinitului" de la Targu Jiu. Acelasi lucru l-a facut cu Ciulei, silindu-l sa plece din tara.
Ca om si ca regizor am pierdut, personal, tot ce-mi era mai drag. Ciulei mi-a fost ca un parinte, ca un frate mai mare care mi-a inoculat dragostea de teatru adevarat. Tin cu dintii la aceasta mostenire!
Irina Petrescu
"Teatrului NOSTRU i-a ramas sufletul lui fierbinte"
Aveam senzatia ca nimic Rau nu mi se poate intampla. Nici pe strada, nici acasa, nici pe munte, nici in aer, nici pe mare. Ca nimic Bun nu mi se poate lua. Nici adevarul, nici onoarea, nici numele, nici bunul simt, nici umorul, nici bucuria, nici credinta. Marti, 25 octombrie, ii scriam unui bun prieten: "Am pierdut ultimul reper. Ma ratacesc. Da-mi un sfat". N-am expediat mesajul. Ma felicit. Liviu era inca in spatele meu: un voal subtire, aproape invizibil, care ingrijea ca nimic rau sa nu se intample. Sa nu mi se intample. Apoi a suflat un vant de toamna, uscat, urat, rautacios, cu gheare tocite si reci, fara sa stie ca, odata cu numele sau, teatrului Nostru i-a ramas sufletul lui fierbinte. Alexandru Darie si Emil Banea au aprins cate o candela la fiecare din salile noastre, pentru ca in timpul desfasurarii Festivalului National de Teatru oricine ne calca pragul sa stie a-si face o cruce, indreptand gand de multumire celui care a impodobit acest teatru cu numele si stradania sa. Pentru noi - AICI A TRAIT LIVIU CIULEI.
Alexandru Darie
- regizor, directorul Teatrului Bulandra
"Am invatat enorm de la el"
Pe Liviu l-am vazut in mai toate spectacolele in care a jucat, inca din vremea cand eram elev la liceu. In "civil" l-am vazut la repetitiile pentru spectacolul cu "Furtuna". Chiuleam de la "Sfantul Sava", ca sa-i pot urmari repetitiile. Sa vad cum da indicatii... I-am vazut toate spectacolele. In acel timp, n-am indraznit sa ma apropii de el, desi doream din tot sufletul sa fac regie de teatru. In mod paradoxal, ne-am cunoscut la New York, cand lucram la "Mizantropul". A venit la spectacolul meu, m-a asteptat la el acasa, acolo, in America. Apoi m-a invitat la spectacolul lui cu piesa "Clipe de viata", de la "Arena Stage". Cand m-am dus sa-l felicit, dupa spectacol, mi-a spus: "Ai talent. Trebuie sa-ti faci o trupa". Un timp - nu ne-am mai vazut. Si-apoi m-am trezit ca am fost invitat ca regizor angajat al Teatrului Bulandra. Sunt incredintat ca Ciulei pusese o vorba buna pe langa directorul de-atunci al Teatrului... Am invatat enorm de la el. Cand intra Ciulei in teatru, instantaneu se geometriza, se organiza totul in jur. "Eu am reusit, pentru ca am adus intotdeauna in teatru oameni mai buni decat mine"... obisnuia sa spuna el. Am preluat aceasta lectie de viata de la Ciulei, invitandu-l sa puna in scena, acasa, in Romania, doua spectacole. Si anume, "Sase personaje in cautarea unui autor" si "Henric al IV-lea".
In jurul nostru s-a stins o lumina, o emotie... Imi doresc cu toata puterea ca Teatrul Bulandra sa ramana asa cum l-a scolit el...
Emil Banea
- director adjunct al Teatrului Bulandra
"Mi-a imbogatit sufletul"
In primavara anului 1994, am trait o mare bucurie, cand i-am fost prezentat domnului Liviu Ciulei, de catre scenograful Dan Jitianu. Fiind dumnealor vechi colaboratori si prieteni, domnul Ciulei ne-a primit acasa la el, in resedinta din strada Tudor Arghezi... Pana la prima colaborare pe scena Bulandrei, aveau sa mai treaca 6 ani. Asta, pentru ca domnia sa n-a mai pus nici o piesa pe scena teatrului, in acel rastimp. Dar dialogul nostru, fascinant, a continuat in toti acei ani. Regizorului Liviu Ciulei i-am fost asistent pentru Decoruri si Sceno-tehnica, la cele 3 productii daruite publicului dupa anul 2000: "Hamlet", "Sase personaje in cautarea unui autor" si "Henric al IV-lea". Pentru mine au fost deosebit de importante toate aceste intalniri de lucru. Incercam sa intuiesc, sa inteleg ce-mi cere si cum trebuie sa raspund. In acele zile si in acele nopti, incercam sa dau ce-i mai bun din mine. Din discutiile purtate acasa la el, pe langa planseta napadita de suluri de calc, ori pe langa biroul plin de piese, de manuscrise, de taieturi cu articole de prin ziare, m-am imbogatit profesional. Mi-am imbogatit sufletul. Stiu cat ii aprecia Liviu Ciulei pe cei "din culise", pe cei pe care publicul nu-i vede, "oamenii de teatru" cum ii numea domnul Ciulei, adica tehnicienii de scena, de productie. Gaseam in domnia sa acel spirit intuitiv in selectia oamenilor dedicati si in rezonanta cu spiritul artistic al Teatrului Bulandra. Odata, mi-a povestit cum, in anii '50, doamna Lucia Sturdza Bulandra, la angajarea unui foarte tanar electrician, l-a rugat: "Draga Liviu, sa ai grija de el, pentru ca asta va ramane in teatru". Ceea ce s-a si intamplat. Ciulei l-a pastrat. Si i-a devenit cel mai fidel colaborator in ce priveste "luminile". Tanarul de atunci a iesit la pensie in 2010, in calitate de "maestru de lumini".
Liviu Ciulei a fost pentru mine genialul creator de teatru, cald si modest, de o inteligenta scanteietoare, generos, plin de surprize, ce lasau la iveala o personalitate captivanta, coplesitoare. Intalnirea mea cu el a insemnat o nesperata sansa in viata mea. Sunt foarte trist ca nu l-am cunoscut mai devreme. O mare pierdere pentru noi, pentru arta si cultura romaneasca!
Alexandru Schulder - maestru de sunet
"Am colaborat la toate spectacolele montate de el"
Pe domnul Liviu Ciulei l-am cunoscut in anul 1955, cand am venit la Teatrul Municipal (asa se chema atunci Teatrul Bulandra), ca maestru de sunet. Am colaborat la toate spectacolele montate de el. Cand incepea lectura la masa a piesei, Liviu Ciulei avea ca imagine vizuala cam trei sferturi din cum va arata viitorul spectacol - viitoarea premiera. Era atent si cantarea totul si, daca era cazul, primea toate sugestiile - ale actorilor, ale celor de la lumini si de la sunet.
De curand, am gasit o notita pe care am scris-o cu prilejul repetitiilor de la spectacolul "Furtuna", atunci cand domnul Ciulei s-a adresat actorilor. Am notat, cuvant cu cuvant, tot ce a spus el atunci: "Nu cunosc adancimile acestei grote sufletesti in care ne invita Shakespeare. Sa cautam impreuna, poate descoperim cate ceva"...
In anul 1979, mi-a dat un autograf pe un program de sala, chiar la premiera cu "Furtuna". Autograful acela - piatra pretioasa pentru mine, suna asa: "Lui Sandu Schulder, cu dragoste si apreciere, pentru atatea colaborari si chinuri comune in ale teatrului". Si a semnat, desigur: Liviu Ciulei...
Silvia Kerim
"A luat cu el lumina si flacara vietii"
L-am iubit pe Liviu Ciulei inca din adolescenta, contaminata de cultul intretinut de mama mea - abonata la reviste si carti despre teatru - pentru familia Ciulei si legendele care o inconjurau. Mai tarziu, cand l-am cunoscut cu adevarat, pe cand mi-a ingaduit sa-l vad cum lucreaza, la repetitii si la filmari - la "Valurile Dunarii", unde mi-a si dat un mic rol, cand m-a lasat sa-i stau in preajma un timp, un rastimp, intre cele doua casnicii - prima cu divina, adorata, Clody Berthola si a doua cu frumoasa scenografa Ioana Gardescu - viata mea s-a imbogatit cu lectiile lui despre Frumos, despre Adevar, despre Arta, despre Prietenie, despre Dragoste. I-am cunoscut minunata mama, ocrotitoare si tandra, i-am cunoscut casa. De-a lungul anilor, m-a coplesit modestia si sfiala neverosimila cu care intampina Viata. Dragostea si admiratia cu care intampina Femeia. M-a emotionat fragilitatea lui - mereu disimulata.
...Ma invatasem sa privesc din strada jaluzelele de la casa lui, construita de tatal sau, inginerul constructor Liviu Ciulei, pe Strada Tudor Arghezi - pandind sa vad lumina. Semn ca Liviu e acasa. De la o vreme, lumina s-a vazut tot mai rar. Acum, jaluzelele s-au lasat de tot. Oricati si oricine ar mai locui acolo, in casa aceea cu pereti inghetati va fi mereu intuneric. Ciulei a plecat si a luat cu el lumina si flacara Vietii.