In competitia pentru captarea electoratului - cu un an inainte de alegeri - nici una din formatiunile amintite nu au mai marcat puncte, ba chiar trendul lor (si asa) descrescator s-a accentuat. Pentru cei care se aventureaza pe terenul instabil al previziunilor sociologice este tot mai clar ca PDL-ul risca sa nu atinga obiectivul propus (minimum 30% din voturile exprimate), care i-ar asigura (cu ajutor prezidential) continuitatea la guvernare, dar si ca USL-ul (PSD-ul + PNL-ul) nu va reusi sa stranga 50%+1 dintre optiunile alegatorilor. Fara un astfel de scor, USL nu va putea forta preluarea puterii, suspendarea presedintelui Basescu si instaurarea, pentru douazeci de ani!?, a "ordinii" vizate de conducatorii sai. Loviturile primite "in oglinda" de cele doua grupari, ca urmare a "evenimentelor", lasa loc de speculatii in privinta aparitiei unor noi formatiuni politice (de tipul Miscarii Populare sau/si Noua Republica), dar si in privinta restructurarii in profunzime a clasei politice existente. Loviturile nu sunt, totusi, simetrice, intre situatii existand un anume dezechilibru care, la alegeri, ar putea - in ciuda scorurilor scazute - sa faca diferenta dintre ele. PDL-ul a ajuns treptat, dupa cum au remarcat toti analistii seriosi, sa se "pesedizeze", adica sa copieze schemele actionale ale partidului de stanga in epoca guvernarii Nastase. In ciuda declaratiilor si masurilor luate de premierul Emil Boc, liderul principalului partid guvernamental, demnitarii acestuia si clientii lor au inceput sa foloseasca aceleasi proceduri de imbogatire ilicita practicate de demnitarii si baronii PSD-isti. Utilizarea discretionara a banului public, licitatiile trucate, "vamuirea" intreprinzatorilor etc. au devenit formule rutiniere de manifestare, stergand tot mai evident diferenta concreta (nu ideologica sau programatica) fata de adversari. Daca presedintele Basescu nu ar fi intervenit (ca mentor al PDL-ului) impunand acceptarea unui grup critic-reformist (M. Macovei, Cr. Preda, S. Voinescu s.a.), PDL-ul ar fi urmat intru-totul miscarile PSD-ului, de impartire "feudala" a tarii, de generalizare a justitiei selective, de exacerbare birocratica a coruptiei. S-ar fi integrat, altfel spus, "sistemului ticalosit", organismele statale de control (DNA, ANI etc.) urmand sa fie "castrate", pentru a functiona doar in "cazuri exemplare", de vitrina. Criza economica, dar si presiunile FMI, ale CE (de aplicare dura a legislatiei comunitare), a facut ca lupta anticoruptie sa devina o chestiune de viata si de moarte in economia Romaniei, "bunele obiceiuri PSD-iste" putand duce - aplicate in context - la dezastru. In ciuda onestitatii si cinstei sale, d-l Boc, cu un ochi la administratie si cu altul la partid, nu a mai putut, treptat, sa faca fata, ajungand chiar sa gireze impotrivirea surda din PDL, la actiunile presedintelui Basescu, de stopare a functionarii "sistemului ticalosit".
D-l Basescu, presat de necesitatea iesirii "onorabile" din criza, dar si de fermitatea tot mai clara a UE, SUA si altor state occidentale fata de griparea, prin coruptie, a tentatiei investitorilor straini de a veni in Romania, a impulsionat organismele de control si prevenire a infractionalitatii (SRI, SIE, DNA, ANI), sa nu mai tina cont de inrudirea politica a protagonistilor, primele dosare "mari" de coruptie fiind, in sfarsit, pe cale de a fi incheiate. Aflat la putere, coruptia din PDL s-a vadit imediat, partidul central al guvernarii fiind primul care - in ultimii douazeci si ceva de ani - n-a mai putut sa musamalizeze dosarele pe rol. PDL-ul s-a trezit astfel cu o teribila amenintare: la uzura accentuata de duritate a masurilor anticriza s-a adaugat "pata" actiunilor corupte ale demnitarilor sai, chiar daca acestia le justifica prin "dotarea cu fonduri" a partidului pentru alegeri. In situatia data, Emil Boc nu mai are decat varianta retragerii de la guvernare, pentru a reforma etic partidul, lasand administratia pe mana unui tehnocrat ce - dupa corectele decizii de stopare a crizei - ar putea incerca asanarea economiei si chiar redresarea ei. Numai asa ar mai putea PDL-ul ("borcanul cu miere" fiind inchis) sa vizeze atingerea obiectivului sau electoral.
PSD-ul prezinta un alt tip de situatie. Daca plasarea in opozitie i-a scutit pe "baronii" sai de o pozitionare "in luminile luptei anticoruptie", "foamea" (de castiguri oneroase in impunitate) i-a impins pe lideri la o acuta batalie interna pentru putere. Liderul ce va duce partidul "in fruntea bucatelor" s-ar putea instapani pe el multa vreme de acum incolo. Decizia apartine baronilor, care judeca functionarea PSD-ului in functie de propriile interese. Baronii l-au dat jos din sefie pe Mircea Geoana, dupa pierderea "prezidentialelor", si tot ei l-au impus pe "carlanul" Victor Ponta ca lider, pe principiul ca, mai mic fiind, va fi mai ascultator. V. Ponta a fost, la inceput, obedient fata de mentorii sai (I. Iliescu - "parintele fondator" - si A. Nastase) si ascultator fata de puternicii lideri locali. Paradoxal insa, constituirea USL, care trebuia sa garanteze revenirea la putere a stangii (cu minimum 50%+1) i-a pus la indoiala, in propriul partid, autoritatea. V. Ponta a parut, mai mereu, secondantul lui C. Antonescu, conducatorul "cu mana de fier" al PNL-ului. Stilul acestuia de a-si ghida partidul l-a sedus, C. Antonescu realizand, fara nici o aparenta impotrivire, abandonarea doctrinei liberale si subordonarea totala a gruparii. V. Ponta si-a propus sa realizeze aceeasi formula in PSD, alegandu-si - tactic - drept tinta pe M. Geoana, presedintele Senatului, cel mai vulnerabil dintre liderii marcanti. Dupa inlaturarea lui M. Vanghelie de la sefia organizatiei PSD a capitalei - apropiat de Geoana - el a trecut, cu un pretext subtire, la atacarea acestuia, urmarind excluderea lui din partid. V. Ponta s-a ferit sa loveasca in Iliescu sau Nastase, care au realizat ca pierderea presedintiei Senatului reduce marja de manevra a PSD-ului, dar i-a amenintat cu demisia proprie, act ce ar fi blocat partidul in USL si ar fi fost un semnal negativ pentru alegatori. Excluzand "Prostanacul", V. Ponta s-a transformat insa in... "Pontanacul" (dupa cum soptesc unii dintre colegii sai) pentru ca PSD-ul nu va deveni niciodata (cat mai activeaza I. Iliescu) un partid supus absolut liderului. De altfel, cum se va vedea, si in PNL supunerea e doar aparenta. Lupta interna pentru putere va priva stanga, in lipsa unui program economic credibil si coerent, de multe dintre procentele electorale la care aspira.