Oferte romanesti
Alexandru Andries
"Incorekt"
Desi multi il percep ca folkist, un om cu o chitara, Alexandru Andries a stiut de la bun inceput, de la primul sau album, sa isi imbrace cantecele intr-o haina mult mai diversa. La "croiala" l-au ajutat cativa dintre cei mai buni instrumentisti ai scenei de jazz. Din 1993 pana in 2011, cand s-a stins din viata, Alin Constantiu i-a fost aproape cantautorului brasovean, in concerte si pe discuri, intregind, prin sonoritatile de saxofon si clarinet, atmosfera cantecelor lui Andries. Lui Alin Constantiu ii este dedicat cel mai recent album, din prolifica discografie a lui Andries, intitulat "Incorekt". Ii regasim aici pe Maria Ioana Mantulescu, Tudy Zaharescu, Eugen Tegu, Mircea Tiberian, cu care Andries face echipa de ani buni. "Nu doar ca suntem buni prieteni, dar este vorba de muzicieni foarte buni, care intuiesc directia in care vreau sa merg si nu incarca cu nimic in plus cantecul". Ca invitati mai apar Cristian Soleanu, Dan Byron si chiar prietenul de-o viata, Nicu Alifantis, intr-un cantec foarte haios. "Incorekt" este un disc incantator, in cel mai pur stil bland-amarui al lui Andries. Scos in editie limitata - 1000 de exemplare, albumul contine 20 de cantece nou-noute si un CD bonus, cu inregistrari din concertul din decembrie 2010, de la Cinema Patria.
Traditionalul concert de Mos Nicolae va avea loc anul acesta pe 5 decembrie, la Teatrul Excelsior.
Alexander Balanescu - Ada Milea
"The Island"
Lansat de o casa de discuri olandeza si distribuit la noi de A&A Records, "The Island" este produsul colaborarii a doi dintre cei mai nonconformisti si mai greu de catalogat muzicieni romani. Alaturi de "Balanescu Quartet" (ce apare si pe acest album), Alexander Balanescu s-a impus in anii '80 in muzica contemporana din Marea Britanie, in vreme ce Ada Milea si-a cizelat, in ultimii 15 ani, un stil cu totul unic, in cluburi si in sali mici din Romania. In vara acestui an, Ada Milea a lansat si varianta in limba engleza a albumului "Apolodor", inregistrat impreuna cu actorii Dorina Chiriac si Radu Banzaru. Tot de la scrierile lui Gellu Naum porneste si "The Island", cu un Robinson Crusoe suprarealist in prim-plan. Iata cateva din gandurile lui Alexander Balanescu, legate de acest album: "Imediat ce m-am intors in Romania, dupa o absenta de 20 de ani, am cautat aici artisti interesanti cu care sa colaborez. Am incercat sa ma reconectez la cultura romaneasca, iar radacinile mele au inceput sa se simta tot mai puternic in muzica pe care o faceam, dovada albumele din acea perioada - anii '90, "Luminitza" si "Maria T". Am fost impresionat de curajul, de originalitatea si de lipsa compromisurilor de pe albumele Adei Milea si mi-am dorit imediat sa colaborez cu ea. Am vrut ca proiectul nostru sa aiba un aer romanesc, dar sa fie cantat in limba engleza, iar Ada a venit cu ideea minunata de a ne baza proiectul pe piesa lui Gellu Naum. Am lucrat intr-un fel in care nu am mai facut-o pana acum, am inteles importanta uriasa a textului, felul in care muzica isi poate gasi locul, pornind de la rezonanta cuvintelor".
Nicu Patoi & Platonic
"Sweet Little 6String"
Considerat unul dintre cei mai buni chitaristi ai momentului, galateanul prezinta un nou album al formatiei sale, Platonic. Trupa s-a infiintat in 1995, si doi ani mai tarziu, a lansat primul disc, "Saved by the Holy Love". De atunci, Nicu Patoi a devenit un instrumentist foarte cautat si ocupat, om de baza in trupa lui Banica Junior si in alte proiecte. De mai multi ani, chitaristul strange idei pentru un album de suflet, care sa-i reflecte experienta acumulata si felul in care simte muzica. Cand, in sfarsit, si-a gasit timp pentru imprimarea celui de-al doilea album: "Sweet Little 6String", Patoi si-a dorit ca totul sa iasa perfect. Si-a petrecut, alaturi de colegii sai, mai mult de 500 de ore in studio, iar discul, cu cele 12 piese instrumentale ale sale, suna, intr-adevar, ca o masina de curse indelung rodata.
Luna amara
"Pietre in alb"
Rock-ul romanesc se afla intr-o perioada delicata. In incercarea de a fi accesibile unui public cat mai larg, unele trupe mari propun o muzica facila, altele si-au pierdut suflul, iar cele ce au refuzat calea compromisului au o activitate mult mai restransa decat ar merita. Multe din trupele tinere suna aproape la fel, copii ale rock-ului britanic actual. Clujenii de la Luna Amara sunt cei care duc stindardul mai departe, iar noul lor album, "Pietre in alb", le sustine statutul de trupa rock numarul unu a ultimilor ani in Romania. Luna Amara este o combinatie din ce in ce mai rara de muzica de calitate si atitudine rock. Chiar daca au in urma o activitate respectabila - 4 albume scoase in 12 ani -, formatia nu si-a pierdut din furia, din mesajul de la inceput. Faptul ca Mihnea Blidariu, liderul trupei, este fondatorul "Fan Fest"-ului, unul dintre cei mai activi contestatari ai proiectului de distrugere a Rosiei Montane, si ca, in plin turneu de promovare a noului disc, a participat la protestele de strada din Cluj Napoca, spune multe despre atitudinea acestei formatii. Turneul lor continua la mijlocul lunii decembrie, cu concerte de club, in Bucuresti, Targoviste si Braila.
Grimus si Toulouse Lautrec sunt doua trupe rar difuzate la radio si la tv, dar care umplu salile de concerte si au potentialul de a deveni un reper al culturii urbane din urmatorii ani. Ambele si-au luat nume pretentioase, "Grimus", dupa numele primului roman al lui Salman Rushdie, iar Toulouse Lautrec a preluat direct numele pictorului francez ce a trait in Parisul sfarsitului de secol XIX. Ambele formatii si-au lansat in aceasta toamna un album, printr-un concert in Silver Church, albume la care au colaborat cu producatorul britanic Adam Whittaker. Clujenii de la Grimus au scos primul LP, "Panikon", in 2008, iar acum au revenit cu "Egretta", cantat in intregime in limba engleza. Toulouse Lautrec canta in franceza, engleza si romana, iar "Heroes" suna surprinzator de bine pentru un disc de debut. Cele 16 piese scrise intre 2009-2011 de catre componentii trupei sunt foarte energice, proaspete, si demonstreaza forta unui trio, formula mai rar intalnita in rock-ul romanesc actual.
Daruri occidentale
In plan international au starnit valuri in aceasta toamna doua proiecte bazate pe colaborari surprinzatoare si totodata foarte reusite. Ambele albume, "Superheavy" si "Lulu" sunt aduse in Romania de Universal Music.
Superheavy
Nu este pentru prima oara cand Mick Jagger evadeaza intr-un proiect personal, exact cand toata lumea astepta o reunire Rolling Stones. Dar, ascultand noua sa "jucarie", ii poti intelege entuziasmul cu care s-a lansat in aceasta muzica. Provocarea era de nerefuzat: sa iei muzicieni din culturi diferite, sa ii lasi fiecaruia libertatea de exprimare si sa gasesti un sunet compact, coerent.Superheavy este un grup format din trei reprezentanti ai muzicii britanice, o legenda rock (Mick Jagger), o naucitoare voce feminina de soul, pusa in slujba muzicii si nu a comertului cu muzica (Joss Stone), un chitarist si un compozitor ce a inventat un grup simbol al anilor '80, Eurythmics (Dave Stewart), carora li s-a adaugat fiul marelui Bob Marley, Damian, si A. R. Rahman, un foarte apreciat autor de muzica de film de la Bollywood, laureat al celor mai tari premii din domeniu, intre care doua Oscaruri. Asadar, rock, pop, soul, reggae, ritmuri indiene... Iar rezultatul este un disc teribil de tonic, de melodios, in care stilurile se intrepatrund in mod firesc, nefortat. Chiar daca Jagger isi ia partea leului, "Superheavy" este rodul muncii de echipa, si asta este marea sa reusita. Totul a pornit de la Dave Stewart, care s-a gandit sa imbine muzica tarii sale adoptive, Jamaica, cu cea a Indiei. Stewart, Stone si Jagger mai lucrasera impreuna, la coloana sonora a filmului "Alfie". Interesant cum cei cinci componenti ai trupei au reusit sa tina secret acest proiect din 2009, cand primele cantece Superheavy durau mai bine de-o ora, pana in mai 2011, cand l-au anuntat oficial.
Lou Reed & Metallica "Lulu"
Dupa un disc solar, efervescent, ajungem la unul sumbru si dur. Cand americanii de la Metallica au fost acum doi ani primiti in Rock and Roll Hall of Fame, au interpretat cate un cantec alaturi de o personalitate muzicala ce le-a influentat cariera. Toata lumea a fost mirata cat de joviala a fost colaborarea cu Lou Reed. In fond, ce ar avea in comun un simbol al scenei intelectuale new-yorkeze, de la sfarsitul anilor '60, liderul faimoasei trupe Velvet Underground, cu cel mai de succes grup american de heavy metal? Se pare ca mai multe decat faptul ca au fost idolii unor generatii, imbracati intotdeauna in negru, interpretand o muzica cinica, intunecoasa, fiecare in felul sau. Atunci cand au decis sa faca muzica impreuna, dupa acea gala, Lou Reed a venit cu o idee: o lucrare bazata pe doua piese de teatru ale unui scriitor expresionist german, Frank Wedekind. Scrierile sale, publicate in primii ani ai secolului XX, au fost sursa de inspiratie a unei opere, a unui film mut si a numeroase alte proiecte. Povestea unui tanar dansator a zgandarit sabloanele morale si sexuale ale vremii, fiind dintotdeauna un subiect controversat, exact de ceea ce aveau nevoie cele doua nume grele ale istoriei rock-ului, pentru a trece la treaba. Reed lucra deja la un proiect muzical pentru un teatru din Berlin, bazat pe acele piese de teatru, a scris versurile cantecelor si i-a atras pe cei patru rockeri in aceasta poveste, in care el ramane vioara intai.