Mica pianista de la Vaslui
- Publicul larg abia incepe sa te descopere. Povesteste-ne cum arata drumul tau spre actorie. Cand a inceput sa se infiripe in mintea ta ideea de a fi actrita?
- Nu stii niciodata cum incepe. Dar tin minte ca imi placeau povestile foarte mult si ca in fiecare carte citita sau film urmarit, ma vedeam pe mine. Am fost un copil care visa sa se faca explorator, cercetator, de asta, probabil, traiam atat de intens cartile si filmele de aventuri ale copilariei. Eu m-am nascut la Vaslui, si mama m-a inscris de mica la diverse cursuri de la Clubul Elevilor: dans, pictura, cor, pian... Apoi, intr-o zi, s-a petrecut o minune: a venit la noi un profesor universitar de la Iasi, care m-a ascultat cantand la pian si care le-a spus alor mei sa ma duca neaparat la liceul de arta din capitala Moldovei. Dar, desi parintii mei sperau sa excelez in pian, eu nu m-am simtit atrasa de el asa cum s-ar fi cuvenit. Nu m-am putut dedica. Desi cantam foarte bine, nu aveam convingerea ca pot sa fiu cea mai buna... Simteam ca trebuie sa existe altceva pentru mine. Iar varianta eliberatoare a fost teatrul, care m-a prins cu totul in mrejele lui. Vedeam tot ce se juca in Iasi, toate spectacolele ce veneau din Bucuresti, am optat la liceu pentru clasa de actorie si urmam la scoala cursuri de miscare, de improvizatie... Dintr-o data, nu ma mai simteam pedepsita, cand stateam in repetitii, la scoala, pana seara tarziu, asa cum se intamplase cu orele de pian. La clasa de teatru, pe langa munca, aparuse placerea. Si era ceva molipsitor si invaluitor. Imi dadeam seama ca piesele pe care le pregateam se transformau in bucurie curata, imi faceau bine si sufleteste, nu ma oboseau deloc. Dimpotriva, ma simteam regenerata - o senzatie esentiala pe care o traiesc si acum. De multe ori mi se intampla ca dupa o repetitie lunga sau dupa un spectacol sa nu pot sa adorm, pentru ca iau cu mine, acasa, entuziasmul trait pe scena, si in capul meu inca mai repet, inca mai refac rolul, inca m-as intoarce sa mai incerc ceva... (rade) La un moment dat, totul devine absurd! Imi zic: "Dom-le, sunt plina de vanatai, corpul meu n-a mai dormit de doua zile, ar trebui sa dorm!". Dar eu, prin actorie, am descoperit ca munca poate deveni energie: in loc sa consume, regenereaza.
- Sunt din ce in ce mai multi actori... E greu pentru un tanar sa patrunda in lumea teatrului profesionist?
- E destul de greu, iar in facultate aveam chiar senzatia ca sunt chemati pentru roluri mereu aceiasi actori. Dar iata ca astazi colaborez cu patru teatre diferite, ceea ce dovedeste ca daca vrei, poti. Trebuie sa te zbati putin. Sa crezi pana la capat in visul tau. Asta a fost cazul fericit al piesei Zvapaiata. Era o productie a noastra, a grupului de studenti masteranzi de la IATC. A iesit doar pentru ca noi toti am crezut foarte tare in acest proiect. Initial, l-am jucat de trei ori la teatrul Metropolis, dar pana la urma, castigand premiul la festivalul de teatru "Comedia tine la TINEri", a intrat in stagiunea Teatrului de Comedie din Bucuresti. A fost ales din 12 spectacole participante. E un exemplu ca, totusi, poti patrunde. Din niste studenti actori am ajuns sa fim la fel de vizibili ca actorii consacrati.
- Ce inseamna actoria, dupa ce luminile scenei se sting? Ramane acolo, in culise?
- Pentru mine, actoria e un drum catre mine. Descopar cu fiecare rol ca omul are resurse total necunoscute, laturi neexplorate. Ma consider norocoasa ca, prin natura meseriei, sunt mereu in situatia in care sa-mi pun intrebari despre firea omeneasca. Imi da sansa sa ma descopar, sa ma pun fata in fata cu nuante ale firii pe care nici nu le banuiam. In acelasi timp, teatrul e o modalitate de a comunica cu ceilalti. Am mare nevoie de confruntarea cu ceea ce traiesc altii. Reactiile lor ma ghideaza, ma ajuta sa inteleg mai bine lumea in care traim.
Lectia de bucurie
- Pe langa prezenta ta pe scenele teatrelor bucurestene, de cativa ani, faci parte si din echipa de actori-indrumatori ai liceenilor participanti la Festivalul de Teatru amator "Ideo Ideis", din Alexandria. Ce te atrage la acest proiect?
- E acolo o energie foarte proaspata, foarte directa, care imi place enorm. E un eveniment care arata ca perceptia despre liceenii de azi e frivola si ingusta. Nu e deloc adevarat ca nu-i mai intereseaza nimic, ca nu mai vor nimic, ca nu sunt buni la nimic, ca sunt pe drumul pierzaniei... Ce ma bucura pe mine acolo enorm este ca foarte putini dintre copiii aceia vor neaparat sa faca teatru pana la capat. Teatrul este pentru ei o experienta care ii implineste si-i bucura. Pentru ei, principala miza este sa ajunga sa participe la Alexandria, sa fie una dintre cele 9 trupe alese si invitate acolo. E emotionant cum se leaga prietenii intre ei si cum isi promit ca vor face un spectacol foarte bun pentru editia urmatoare, doar ca sa se reintalneasca acolo... Sa retraiasca emotia aceea adevarata. O emotie care ni se transmite si noua, indrumatorilor. Un semnal pretios sa ne pastram pe scena firescul si bucuria, sa nu ne plafonam, sa nu esuam in rutina. Miza e sa ramanem la fel de proaspeti si de sinceri cum vedem ca sunt acei copii minunati.
Joc, deci exist
- Se simte ca vine un nou val de actori in teatrul romanesc?
- Ma uit in jurul meu, mai ales la colegii mei de grupa, si-i vad ca joaca si ca sunt foarte buni! Ce-i drept, se produce o selectie in timp si va mai dura pana vom vedea cati din generatia mea vor face meseria asta pana la capat. Dar multi dintre ei sunt foarte talentati si au luat lucrurile foarte in serios. Mi se pare ca suntem o generatie care s-a responsabilizat. Lucrurile functioneaza oricum foarte diferit fata de cum se intamplau inainte. Nu mai e sistemul acela in care ieseai din facultate si ti se dadea automat un loc de munca. Pana si titlul de "actor cu facultate" nu mai inseamna mare lucru, pentru ca din facultatile de teatru ies foarte multi actori. Marea sansa e sa joci si sa fii vazut. Un fel de "joc, deci exist!" Dar chiar si acolo apare un alt prag: "Cat de bine pot sa joc, ca sa spun ca exist ca actor?". Cred ca trebuie sa treaca 10, poate 15 ani, ca sa-ti castigi titlul de actor. Si-n tot acest timp, trebuie sa-ti pastrezi disciplina si perseverenta. Eu nu-i condamn nici pe cei care la un moment dat renunta si zic: "Mi-am dat seama ca lucrurile bune in viata erau altele si vreau sa fac altceva". Nu cred ca lumea se imparte in realizati si ratati. In nici un caz! Dar daca ma intrebi de generatia mea, da, cred in ei, pentru ca joc cu ei si-i vad si nu am decat motive sa cred in resursele noastre.
Cele trei secunde magice
- Cand apare rasplata pentru un actor?
- Sunt momente... Sunt momente cand iti dai seama ca toata sala fusese acolo cu tine si ca ai reusit sa provoci ceva. Momente cand se lasa brusc tacerea si aerul din sala parca se aprinde. Peter Brook spunea ca daca intalnirea in teatru se intampla, se intampla in tacere. Am recunoscut asta. E momentul de comuniune intre autorul piesei, actor si sala care te priveste. Exista acest triunghi al comunicarii teatrale, in care noi, toti, pentru trei secunde, suntem impreuna. Trei secunde in care niciunul dintre noi, actori sau public, nu ne mai gandim ca n-am platit factura la gaz. Asta conteaza pentru mine. Sa simt cum se creeaza acolo acea magie, acea lumina care comunica, ne hraneste si ne incarca pe toti. E o liniste divina pe care aproape ca o poti gusta (zambeste). Domnul Cojar, Dumnezeu sa-l odihneasca, spunea ca acela e momentul cand coboara ingerul. Pur si simplu, ai senzatia ca se suspenda timpul. Pentru acel moment de comuniune totala conteaza ca fac ceea ce fac. E ca si cum ai mai castiga un minut de viata. Asta imi place la actorie: faptul ca reuseste sa opreasca o clipa timpul si ca, atunci cand joci, totul devine foarte prezent. Noi toti suntem intr-un continuu decalaj, de fapt. Sunt foarte putine momentele in care reusim sa anulam bruiajele si sa traim intr-un prezent acut, care sa conteze.
Agenda
• * 26 noiembrie 2011 - "Marfa vie" (r. Dragos Campan), cu Ana Covalciuc, Tudor Smoleanu, Florin Busuioc, Teatrul Arcub, strada Batistei nr. 14
• * 28, 29 noiembrie si 10, 11 decembrie 2011 - "Lautrec la bordel" (r. Horatiu Malaele), cu George Ivascu, Vlad Ivanov, Ana Covalciuc, Teatrul Metropolis, strada Mihai Eminescu nr. 89
• * Ianuarie 2012 - "Zvapaiata" (r. Elena Morar), cu Ana Covalciuc, Andrei Mateiu, Serban Victor Gomoi, Teatrul de Comedie, strada Sf. Dumitru nr. 2