Pierderea alegerilor (sau castigarea lor) le va marca, unele evoluand spre consacrarea definitiva, altele spre extinctie. Comasarea electiunilor (locale si parlamentare) va reduce dramatic posibilitatile de optiune politica, atat la nivelul fiecarei formatiuni, cat si la nivel individual. Pentru politicieni, dupa declansarea campaniilor electorale simultane, va fi ca la ruleta. "Rien ne va plus", formula prin care crupierul opreste miza inaintea lansarii bilei (norocoase sau perdante) va anunta ca, "dupa", multe cariere se vor incheia, nume cunoscute vor deveni istorie, iar proiecte interesante vor ramane, pentru totdeauna, incremenite. Reduse la un singur tur de scrutin, alegerile de la sfarsitul lui 2012 vor functiona asadar ca... o "ruleta ruseasca". Din aceasta cauza, incrancenarea cu care partidele si politicienii isi vor purta campaniile va deveni maxima. Orice greseala va fi platita extrem de scump, orice "mijloc" de influentare a rezultatului va fi folosit. Invingatorul va lua totul, invinsii vor fi la mana lui.
Nu mi se pare un atentat la democratie comasarea alegerilor. Dincolo de argumentele executivului (reducerea risipei de fonduri, economia de timp, reducerea dezinteresului public), corecte oarecum pe timp de criza, alegerile comasate vor juca un rol esential in primenirea clasei politice. Pentru invinsii de pe o lista sau alta nu vor mai fi sanse de compensare prin candidaturi la alt nivel, in alegeri desincronizate. Evident, vor fi si infrangeri neasteptate, pierderi ale unor actori politici corecti, dar castigul este excluderea cumetriilor de clan, a protectiilor compensatorii ce mentineau pe scena aceleasi personaje in decoruri schimbate.
Optiunile polare propuse de alegerile comasate vor avea efecte dure pentru fiecare partid. PDL-ul isi joaca propria existenta, pentru ca o cadere sub 30% din voturile exprimate risca sa il excluda din viitoarea coalitie de guvernare. Intr-o asemenea eventualitate, atu-ul fundamental, presedintia d-lui Basescu, provenit din randurile sale, isi pierde dramatic importanta, chiar si o posibila injghebare a unei majoritati parlamentare fragile devenind extrem de costisitoare. Oricat de putin ar conta doctrina declarata, PDL-ul, ca partid de dreapta, nu poate totusi face concesii totale unor formatiuni mai mici, interesate de programul unei minoritati (UDMR-ul), al unei categorii sociale (UNPR-ul) sau de propriul interes (partidele populiste precum PPDD sau PRM). PDL-ul a suportat o uzura mai mare decat cea "clasica", specifica oricarei guvernari. Masurile impuse de criza economica globala i-au afectat grav imaginea, iar efectele lor pozitive nu vor aparea imediat.
PDL-ul a trecut si printr-o criza identitara mai aparte. Fragmentarea interna intre "baroni" si "intelectualii critici" dupa unii, intre generatii ("batranii" si "lupii tineri"), dupa altii, l-a paralizat, pe fondul unei accentuate dificultati de comunicare. Daca s-a mentinut in topul preferintelor electoratului (cu pierderi mari la nivelul optiunilor), faptul s-a datorat, mai degraba, erorilor strategice uriase ale adversarilor. Realizand ca disputele sterile si neangajarea grupurilor interne in actiunea comuna duc la infrangere, PDL-ul a ajuns la concluzia necesara a strangerii randurilor. "Batranii" au fost rechemati, entuziasmul critic al tinerilor intelectuali a fost temperat, cautarile unor noi strategii de comunicare s-au intetit. Nu intamplator, Vasile Blaga, cel mai pragmatic lider PDL, castigatorul de fapt al campaniei prezidentiale trecute, a fost scos din autoizolarea impusa dupa pierderea presedintiei partidului. Vasile Blaga poate "suda" componentele PDL, impunandu-i o strategie ce, intr-o lupta electorala pe viata si pe moarte, poate sa-l duca la "baremul" de 30% din optiuni, fara de care partidul isi risca stabilitatea si continuitatea.
Chiar daca in topul cotei de incredere V. Blaga (cu 14,3%) este depasit (conform barometrului IMAS din decembrie 2011) de C. Antonescu (27,1%) si V. Ponta (19,6%), liderii USL, aceasta constatare nu duce automat la concluzia ca opozitia va castiga in urma alegerilor, majoritatea parlamentara absoluta. USL-ul, format mult prea devreme pentru scopul sau electoral, a punctat la inceput in urma gafelor guvernului Boc, a incapacitatii acestuia de comunicare. In timp insa, "conducerea bicefala" a USL s-a specializat tot mai tare pe un discurs resentimentar impotriva presedintelui Basescu, neglijand, ca sa spunem asa, "elementele constructive" ale programului electoral. D-nii Antonescu si Ponta au dovedit o totala criza de idei in privinta prevenirii si/sau inlaturarii efectelor crizei economice globale. Refuzand sa recunoasca valabilitatea durelor decizii guvernamentale, ei au plonjat intr-un populism pagubos, pe care il recunoaste si respinge o parte tot mai mare a electoratului. Aflati intr-o nerecunoscuta competitie pentru popularitate in sondaje, cei doi au impus partidelor pe care le conduc strategii straine de optiunea lor doctrinara si chiar de interesele lor de grup politico-economice. Din USL, cel mai afectat partid este PNL-ul, care, practic, si-a pierdut identitatea, devenind - datorita ambitiilor nemasurate ale liderului sau, C. Antonescu - o "remorca" a PSD-ului, formatiune mai puternica si, chiar, mai bine organizata. Coalizarea cu oportunistul PC (din nevoia de acces publicitar la serviciile televiziunilor-vuvuzea ale lui D. Voiculescu) nu i-a servit prea mult, mai ales ca PSD-ul a parut dornic sa scape de parazitul politic pe care l-a dus de doua ori in Parlament.
Intrarea USL intr-un trend electoral descrescator (sub 50% din intentiile de vot) nu mai este - in situatia data - o surpriza. Tensiunile dintre cele doua partide componente (PSD si PNL) se vor accentua ca urmare a presiunilor interne pentru fixarea candidaturilor prezumtiv-castigatoare. Consecinta va fi - daca se va atinge punctul critic al unui impact electoral de 40% - ruptura aliantei si regandirea strategiilor de coalizare. Despre aceasta eventualitate vom vorbi in alt editorial.