Pentru aceste versuri, cu mai bine de jumatate de veac in urma, poetul Radu Gyr a luat ani grei de puscarie. La acea vreme comunismul isi arata coltii pretutindeni in Europa, si rasuflarea sa hada incerca sa inghete orice protest pentru libertate. Ce a urmat, stim cu totii. Temnite pline, valori distruse si, mai presus de orice, prigonirea fatisa a credintei in Dumnezeu, asa cum nici o conducere politica nu o mai facuse vreodata. Capat hidrei rosii i-au pus martirii revolutiei, care au strigat "Vom muri si vom fi liberi!", recitand in genunchi "Tatal nostru!", in fata TAB-urilor.
La zeci de ani distanta, avem si noi luptele noastre. De vineri, 13 ianuarie, aproape 10 000 de oameni au protestat pasnic, in toate orasele tarii, impotriva presedintelui Basescu, acordandu-i in acest fel sustinerea medicului Raed Arafat, socotit de majoritatea populatiei drept unul dintre profesionistii veritabili ai actualei guvernari. Duminica, la Bucuresti, pe masura ce protestul se apropia de orele noptii, s-au alaturat manifestatiei huliganii stadioanelor, oameni care doreau sa protesteze fara a cere insa ... nimic. Lupta celor din generatia interbelica sau a celor care au murit la revolutia din decembrie 1989 a fost impotriva comunismului, pentru "vazduhul liber de maine". Batalia baietilor din galeriile de fotbal, care au devastat Bucurestiul in acest week-end, a fost insa cu jandarmeria romana, cu vitrinele magazinelor din centru, cu bordurile de la Teatrul National, cu bancile si pubelele de pe trotuare. Martirii de la revolutie scandau "Fara violenta!", iar ultrasii din week-end "Gabori asasini!". Orizontul generatiei facebook pare prabusit sub linia neagra a asfaltului. Ceea ce ii desparte, cred eu, de interbelici si de martirii revolutiei, este pana la urma credinta in Dumnezeu. Fara ea, orice libertate pare lipsita de miez si de vector, iar protestele devin, inevitabil, simple golanii stradale. Sa fi reusit oare tranzitia acolo unde nu a izbutit comunismul?