"Ministerul Cianurii", ocupat de Greenpeace

Ion Longin Popescu
Greenpeace, organizatia ecologica de prestigiu si renume mondial, s-a implicat din nou in lupta pentru salvarea Rosiei Montane!

Stirea in sine este de natura sa dea un imbold puternic organizatiilor locale, reunite sub steagul campaniei "Salvati Rosia Montana", dar si societatii civile in general. Daca, in anii trecuti, s-au legat cu lanturi de gardul guvernului, de poarta sediului companiei Gold Corporation ori de Arcul de Triumf, de data asta, militantii "pacii verzi" au uluit pe toata lumea, ocupand biroul ministrului mediului, Laszlo Borbely. Intr-un moment in care cuvantul de ordine al activistilor anti-sistem este "occupy Wall Street" (ocupati Wall Street), ca simbol al luptei anti-corporatiste si anti-financiare mondiale, 25 de tineri unguri, italieni, austrieci, romani, germani si slovaci au "ocupat" incaperea in care ministrul guraliv si slab de inger al UDMR se pregateste sa semneze acordul de mediu pentru proiectul aberant de la Rosia Montana. Socul lui Borbely, aflat "intr-o discutie", a fost mare, mai ales cand a vazut ca 11 dintre activisti se leaga cu lanturi de biroul sau. Pe cat de nefamiliar este domnul ministru cu problemele de mediu, tot pe atat de neobisnuit este cu metodele nonconformiste ale Greenpeace. S-a vazut acest lucru, atunci cand le-a oferit activistilor rebeli cafea si apa, sperand ca vor parasi incinta. A fost refuzat politicos si invitat sa spuna ca este impotriva proiectului din Apuseni. Sperietura mare! Cum sa spuna domnul Borbely ca este impotriva mineritului cu cianuri? Dansul pare mai degraba un angajat al RMGC, nu unul al statului roman, deoarece s-a antepronuntat cu mult timp in urma, anuntand ca la sfarsitul lunii ianuarie sau in februarie va semna avizul de mediu. Refuzand sa se declare impotriva proiectului, domnul Borbely a dat curs vorbirii sale stereotipe, goala de continut: "Nu propun un aviz de mediu, decat daca sunt suta la suta convins ca nu dauneaza mediului". Frumos, dar fals miniszter ur! Dvs. le cereti activistilor ecologisti "argumente tehnice si sugestii", uitand de zecile de argumente si sugestii ale specialistilor de la Academia Romana, de la ICOMOS, de la AdAstra, ARA, ASE, Parlamentul European etc., care v-au fost expuse nu o data. Desi amabil cu oaspetii nepoftiti, Borbely Laszlo isi dezvaluie senin, in fata camerelor de televiziune, lasitatea de asa-zis protector al mediului: "Au cerut sa le spun clar ca sunt impotriva proiectului. Le-am zis ca... e in analiza". Nu stiu de cine sa ma minunez mai mult: de raspunsul "ministrului cianurii" sau de televiziunile comerciale care, pentru prima data in ultimii doi ani, s-au invrednicit sa transmita si sa comenteze in direct evenimentul. Sa fie inca unul din punctele castigate de vrednicii protestatari de la Universitate?