"Ai sa-l recunosti. E tata!"
- N-as gresi daca as spune ca sunteti cea mai iubita si mai populara actrita din Romania. De unde vine magnetismul asta formidabil?
- Mi-s dragi oamenii. Ii iubesc. Am si o meserie in care se comunica mult, se transmite iubirea asta de oameni. Si, daca esti sincer si adevarat pe scena, omul te crede si primeste ca pe o binefacere ceea ce ai sa-i transmiti. Sunt un om foarte deschis, nu-mi pun niciodata masti. Pe strada, nu refuz niciodata pe cineva care vrea sa stea de vorba cu mine, chiar daca sunt ingrozitor de grabita! Pentru ca stiu ca daca omul ala a indraznit sa ma opreasca si sa-mi ceara un sfat sau sa-mi spuna ce are pe suflet, chiar a simtit nevoia asta. Lui i se intampla doar o data sa ma intalneasca si va tine minte intalnirea o viata, eu poate o voi uita. Apoi, sa va mai spun ceva: eu nu-s niciodata prost dispusa, necajita sau suparata pe viata. Mie-mi place sa rad de micile neajunsuri. Rasul reda oamenilor speranta.
- V-ati nascut intr-un satuc din Basarabia. Au romanii de peste Prut mai multa pofta de a trai?
- Parintii mei aveau haz, ca toti basarabenii, dar viata i-a lovit cumplit. In 1940, in plin razboi, cand nu aveam decat 4 ani, tata a fost ridicat de pe strada si trimis, impreuna cu floarea intelectualitatii basarabene, in lagar. Doua luni au calatorit in vagoane de marfa, pana la Vladivostok. Iar acolo au fost pusi sa-si faca singuri baraci si sa taie lemne in taiga. Din 55.000 de deportati au supravietuit doar 5000, restul au murit de frig sau de foame. A fost vai de capul lor! Mama, saraca, a facut tot posibilul sa ma menajeze. Cat am fost copila n-am stiut ce e greul. Pai, mama era o femeie darza. Ce, statea ea sa se planga in plin razboi? Trebuia sa fii a dracului, sa te descurci. Era invatatoare mama, iar tata director de scoala. Dupa ce l-au luat pe tata in lagar, mama a tinut toata scoala. A adus materiale de la judet si a construit scoala noua, umbla calare pe cal, cosea si broda tot ce era in casa, gatea, tinea straturi cu rosii, castraveti, porumb, cartofi, ajunsese sa stie sa taie porcul, il portiona si-l baga la canistre. Ce daca n-avea bani sa-mi cumpere mie bomboane? Imi facea o papusa din carpe, umpluta cu tarate! Ii cosea ochisori, gurita, rochita, o nebunie, iar eu mergeam afara si jucam fotbal cu ea, ca un baietoi. N-am vazut-o o data pe mama sa se planga, sa se vaiete. Rar se intampla sa verse doua lacrimi! Si si-atunci o pufnea dupa aia un ras, un ras din ala groaznic, domnule, care ascunde suferinta multa. Nu se lasa, era de fier! De la ea si de la tata mi s-a transmis si mie un optimism fara masura. Imi arde casa? Nu-i nimic, lasa ca fac alta. Sanatoasa sa fiu!
- L-ati mai revazut pe tatal dvs?
- Da, l-am revazut. Intre timp, ne-am refugiat la Brasov, ca sa nu luam si noi calea Siberiei. Tarziu de tot, prin 1958, am primit o veste de la bunica din Basarabia, ca tata s-a intors la ea. Si atunci am plecat pe rand, ca sa nu ne dam de gol, cu o excursie ONT spre Moscova, care se oprea si la Chisinau. Imi amintesc ca o intrebam pe mama cum sa fac sa-l recunosc pe tata, cand o sa-l vad pe peron. "Ai sa-l recunosti! E tata!", mi-a raspuns mama. Si asa a fost! L-am recunoscut din prima, desi avea fata brazdata de milioane si milioane de riduri. Tata a fost un barbat adevarat. A stat 18 ani in lagar si, dupa 38 de ani, s-a recasatorit cu mama. A murit la 91 de ani.
"Pi munti cu tini!"
- Cum de ati ales actoria, si nu o meserie mai sigura pentru vremurile cumplite pe care le-ati traversat?
- La teatru am dat, fiindca nu stiam ce sa fac. Aveam o memorie excelenta si eram foarte expresiva. Dar n-am fost niciodata o mare ambitioasa, ca mama. Luam totul mai in joaca. Mama numai la teatru nu m-ar fi lasat, fiindca nu ma vedea deloc frumoasa, zicea ca-s doar "lipisioasa". Ea era cu adevarat frumoasa, cu trasaturi fine. Eu semanam cu tata. Eram grasuta, aveam bustul mare si eram dezordonata. Pana la 20 de ani am fost o baietoasa. Si fata mare, din cauza asta! (rade) In nici un caz nu aveam imagine de actrita. Mama imi zicea: "Tu sa fasi silvicultura, ca tat iesti dizblehuieta. Iei o pufoaica si pi munti cu tini" (rade cu pofta). O vreme m-am gandit sa dau la Drept, ca eram buna de gura. Dar umblau in vremea aceea prin tara niste comisii care faceau selectii pentru admitere la Teatru. Am luat selectia si am venit la Bucuresti sa dau examen, pe care l-am picat cu brioooooo! Exista insa o lege atunci: daca luai note mari la teorie, te trimiteau la alta facultate, fara examen. Asa am ajuns la Maxim Gorki, la pedagogie si traducatori de limba rusa, unde am stat doar doi ani. Intre timp, am dat din nou examen la Teatru si am intrat. Dupa facultate, m-am intors si am jucat la Brasov, timp de trei ani de zile, iar apoi am fost chemata la Teatrul "Constantin Tanase", in Bucuresti. Multi imi spuneau: "Nu te duce acolo, ca nu-i bine". Era cam dispretuit teatrul asta. Aiurea! A fost norocul meu! In '65, am plecat deja in turneu la Paris, am jucat pe Olympia. In '67 din nou, am jucat 45 de zile, seara de seara, in limba franceza. De ce azi cei mai cunoscuti actori sunt cei de la revista? Pentru ca lumea are nevoie de ras!
- V-ati castigat foarte repede popularitatea. Care, de altfel, a fost constanta.
- E adevarat. Am ajuns foarte repede vedeta, pentru ca inceputul carierei mele a coincis cu debutul televiziunii. Impactul a fost urias, eram brusc vazuta in toata tara, in locuri in care nu ajungeam cu spectacole. Era o perioada de mare efervescenta si entuziasm in televiziune, se lucra foarte, foarte profesionist, ajunseseram sa concuram cu Franta. Era epoca in care Lazarov facea marile emisiuni de televiziune, cu care am participat la concurs, la Montreux.
- Dupa revolutie, multi dintre artistii romani au fost pur si simplu repudiati de pe micul ecran. Nu e si cazul dvs, care va bucurati in continuare de vizibilitate. Cum va explicati?
- Televiziunile au inteles incet, incet, ca gusturile publicului nu se schimba peste noapte. Faptul ca ceea ce am facut acum 40 de ani, impreuna cu colegii mei de teatru, inca este reluat si face o audienta nebuna spune ceva despre ce isi doreste publicul nostru, spune ceva despre profesionalismul cu care se faceau emisiunile si despre calitatea lor. S-a crezut mult timp in televiziune ca telespectatorul este tampit si trebuie facut sa se hahaie. Va spun eu asta, ca o stiu de la teatru, romanii sunt destepti si pretentiosi. Nu le place cand le sfidezi inteligenta si le dai poanta mura-n gura.
"Basarabenii au o patima extraordinara. Mocneste sufletul in ei"
- Romanii va adora. Dar basarabenii? Va mai intoarceti la Chisinau? Va regasiti in spiritul basarabean?
- Da, am tot mers. Publicul de acolo e foarte cald si atasant. Florile sunt atat de scumpe la ei si vin toti cu flori la teatru. E emotionant! Basarabenii au, poate de la rusi, o caldura si o patima extraordinare. Mocneste sufletul in ei tot timpul. Sunt tare prietenosi si se apropie usor de oameni. Eu zic ca au un plus de har basarabenii astia. Sunt foarte talentati, dar nu iau prea in serios asta. Sunt si mai sensibili decat romanii, nu accepta mistourile si miticismele noastre, nu le place sa fie luati peste picior. Sunt mai pudici, iau viata in grav. Aici ma recunosc, nici mie nu-mi place bascalia, nu-mi plac glumele nasoale.
- Sunteti si o obisnuita a spectacolelor pentru diaspora romana. Cum sunt romanii din afara granitelor? Mai traiesc cu inima acasa, in tara?
- Romanii din strainatate ne urmaresc indeaproape, ii intereseaza tot ce se petrece in Romania, dar nu mai sunt atat de entuziasti la gandul intoarcerii, cum erau in anii de dupa revolutie. Credeau atunci ca, gata, lucrurile se limpezesc. Dar au vazut ca tranzitia continua, ca la noi se promoveaza minciuna, hotia, coruptia, ca legile se fac pentru mafioti, nu pentru ei. Daca acolo munca lor e apreciata si-si pot trai viata frumos, poti sa te superi pe ei?
"As fi in stare sa ma indragostesc oricand"
- Cu oricata vitalitate ar fi inzestrati, oamenii mai au si zile proaste. In spatele zambetului dvs. solar nu se ascund niciodata frici sau nemultumiri?
- Orice om are si zile mai proaste, dar e vorba si de o anumita decenta de a nu te expune tot timpul. Eu nu sunt persoana publica doar pe scena, am o viata publica, sunt recunoscuta peste tot, lumea se uita tot timpul la mine, iar asta poate fi foarte neplacut uneori, daca stii ca nu te-ai imbracat ca lumea sau nu te-ai pieptanat cum trebuie. De aia ma gandesc de fiecare data inainte sa ies pe usa. Imi zic: "Daca vrei ca lumea sa te iubeasca si sa te admire ca pe Stela Popescu, ai permanent grija de tine!". In rest, eu trec usor peste neajunsuri. Nu dau importanta lucrurilor grave din viata mea, nu le subliniez. Nici nu am nevoie de mare lucru, poate de aceea imi vin atatea. Lumea imi spune: "Ei, dar tu esti vesela tot timpul". Pai, eu am trecut prin lucruri atat de grave in viata mea, incat am ajuns la concluzia ca, in afara de boala si de moarte, nimic nu ma mai poate intrista. Sigur ca viata e grea, dar e si frumoasa. Si e cu atat mai frumoasa, cu cat lucrezi mai mult. Nu pot sta degeaba. La revolutie, o colega mi-a zis: "Tu sa nu te superi, dar spectacolele tale n-or sa mai aiba succes". N-am inteles de ce. Dar nici nu i-am raspuns. Eu n-am replica in momente din astea, decat dupa o vreme, cand e prea tarziu. Mi-am zis: "Bai, stii ceva, daca n-o sa mai am succes, ma apuc de altceva. Atata am jucat in anii astia, ca imi ajunge!".
- Chiar v-ar fi usor sa renuntati? Scena nu da si ea dependenta?
- Ei, nu mi-ar fi usor, zic eu asa, sigur ca nu mi-ar face mare placere. Desi, cand ai castigat atata capital de simpatie, disparitia de pe scena nu se mai simte brusc, ci treptat. Tu ramai in dragostea publicului, in nostalgiile lui, se mai trezeste cate unul care sa zica: "Ee, cum era Stela Popescu!". Cand te retragi tu nu e o tragedie, iti cade rau cand esti dat deoparte. In teatru insa, nici un actor bun nu a fost dat deoparte.
- Oamenii iubiti se simt mai bine in pielea lor. Oare din asta vi se trage vitalitatea?
- Ooh, daaa! Pe mine m-au iubit nebuneste parintii, ca eram unicul lor copil. M-a iubit publicul. Si apoi, am avut un mariaj foarte bun. Nu era primul. Mai fusesem casatorita, tot cu un om de mare calitate, dar nu prea ne-am potrivit noi. Insa cu Puiu Maximilian a fost o potrivire cu adevarat speciala. Cateodata, ma mai necajea vreo vorba pe care o auzeam despre mine. Veneam acasa la barbate-miu si ma plangeam: "Uite ce a spus, dar de ce? Ca nu am facut nici un rau nimanui!". El ma certa: "Tu esti de vina, fiindca vrei sa te iubeasca toata lumea. Sa n-ai pretentia asta! Te iubeste deja atata lume, sa zici mersi". Dar cum sa nu vrem sa fim iubiti? Dragostea e ceva extraordinar.
- Va e dor sa va indragostiti?
- Sunt vaduva de 14 ani si as fi in stare sa ma indragostesc oricand. Dar uite ca nu ma indragostesc. O singura data mi s-a parut ca un barbat are ceva special, ca trezeste in mine niste trairi, ca as putea sa-l suport langa mine restul vietii. Dar intamplarea face ca era la 5000 de km distanta, si cu iubirea la distanta e cam greu! E fantastic daca sufletul tau poate sa mai simta asa ceva si la varsta asta. Eu am simtit-o, desi nu am putut s-o concretizez. Si-apoi, sigur, recunosc, nu m-as putea indragosti decat de un barbat frumos, mai tanar, in putere. Ma intreba fiica-mea de ce vreau sa slabesc. Cum de ce? Sa ma mai apuce unul o data de talie in viata asta! Un barbat nu te strange de talie decat daca simte ceva pentru tine, daca te mai considera femeie. Si nu-i de gluma, ca vine o varsta la care, desi un barbat te apreciaza foarte mult, nu se mai uita la tine ca la o femeie. E foarte nasol. De aia, noi, femeile, trebuie sa avem un pic grija de noi, sa nu ne lasam.
"As fi preferat sa plece cu o fata in lume, decat sa moara"
- Ati facut un cuplu de invidiat cu Mihai Maximilian, unul dintre cei mai cunoscuti textieri de revista. Cum traiesc doua caractere puternice sub acelasi acoperis? Nu e loc de gelozii?
- Prin faptul ca ai si viata ta profesionala, ca stralucesti in cariera, castigi aprecierea celui de langa tine. Oricat te-ar epuiza cariera, oricat ai lucra intr-o anumita perioada, pana la urma, e doar o meserie, un mestesug, de care vrei sa te debarasezi din cand in cand, stand cu omul pe care il iubesti la o discutie frumoasa, la un pahar de vin, plecand intr-o calatorie cu el. Si invers! Casnicia si profesia se reincarca permanent una de la cealalta. Apoi, in dragoste e nevoie si de spatiu, nu trebuie omul cocolosit toata ziua buna ziua. Nu trebuie sa-i stai in spate. Depinde foarte mult de ce om ai langa tine. Puiu era un barbat foarte destept, cu mult umor. Avea preocupari inalte, era un mic filosof. Nu-l prindeai cu barfe sau mascari, nici nu ajungeau la el rautatile. Citea tot, vedea tot, scria zilnic. Facea sport (si asta spune ceva, sa stiti!) Eu am fost mereu mai flusturatica, el era mai serios, dar avea darul sa aduca intr-o haina comica tot ce era grav in viata. A fost o armonie splendida intre noi. Ce gelozii, ce posesivitate? Nu incapea asa ceva. Iubirea noastra nu se lovea de lucruri din astea meschine. Sotul meu nu doar ca nu-mi spunea sa stau acasa sa gatesc, dar imi spunea ca, daca n-ar fi fost el, eu tot o mare artista as fi fost! Pacat, stii... m-am cam certat cu Dumnezeu cand l-a luat dintre noi. De ce sa iei pe cineva care inca mai poate face atata bine in lume, cand sunt altii care se roaga sa fie luati? Cred ca totul e la intamplare si Dumnezeu nu tine nici o socoteala. Am mai zis asta, dar preferam sa plece cu o fata de 18 ani in lume, as fi suferit mai putin. Ei, astea sunt lucrurile cu adevarat dureroase, care pe unii ii dezechilibreaza total.
- Nu si pe dvs. Ce v-a tinut pe linia de plutire?
- Meseria in primul rand. El a murit pe 14 decembrie, iar eu imi luasem angajamentul sa pregatesc revelionul ala, imprimand textele lui. A fost o durere ingrozitoare. Dar incet- incet, jucand seara de seara la teatru, m-am curatat, am traversat suferinta. Publicul a fost extraordinar atunci. Iubirea lui, jocul in sine, succesul m-au vindecat. Rasul declanseaza ceva in corp, te descatuseaza, face ce face si arunca afara toata mazga si durerea, te face sa uiti, pana la urma, tot ce-a fost rau. E ca o schimbare de ape, ca un circuit, in care pleaca ce e rau si vine ce e bun.
"Secretul? Ramai femeie, orice s-ar intampla"
- Cum va impacati cu singuratatea acum? Se pot umple marile goluri?
- Nu sunt singura. O am pe fiica mea, Doina, pe care am infiat-o in 1972, cand ea avea 16 ani. E regizoare si profesoara la Academia de Teatru si Film. Iar nepoata mea, Stanca Radu, e regizoare si scenarista, are 27 de ani si trei premii internationale. Dar ele nici nu spun ca eu sunt mama si bunica, fiindca sunt niste ambitioase si vor sa se descurce singure. Niste copii tare buni. Tot ce fac fac pentru ele. Eu pentru mine n-am nevoie de mare lucru. Nu-mi trebuie posete Balmain. Port numai zdrente. (rade) Acum le ajut sa ridice o casa. O splendoare! Am atatea de facut, ca n-am timp sa ma simt singura. Joc tot timpul. Scriu la "Taifasuri", revista aia care va copiaza pe voi, dar n-are valoarea voastra (rade complice). Tin o pagina in care imi scriu amintirile. Lucrez la o scoala, fac selectie de copii talentati din toata tara. Daca nu joc intr-o zi, apare altceva, un interviu, o emisiune tv. Barbate-miu spunea despre mine: "Domnule, ea nu e obosita niciodata!". Dar tot timpul mai e ceva de facut! Imi place sa gatesc cate o masa buna, sa-mi chem prietenii. Am prieteni buni, cu care comunic total. Cu unii nu ma vad cate doi ani, dar cand ne vedem, stam zece ore de vorba. Imi place sa aranjez prin casa, sa fie frumos. Triez printre hainele vechi, imi place sa redescopar cate o rochie, pe care sa incep sa o port din nou. N-am avut inca timp sa ma deprim si sa-mi pun intrebari triste. Asta, si pentru ca am fost sanatoasa, iar asta conteaza enorm. Poate ca am si atras starea asta de bine, fiindca am privit viata cu bucurie.
- Pentru multe din cititoarele noastre sunteti un model de urmat. Si artista, si sotie, si mama, si gospodina. Exista vreun secret pe care l-ati putea impartasi cu ele?
- Exista, si e acela de a ramane femei, orice s-ar intampla. E greu sa facem sarmale, e greu sa nastem, e greu sa ne abtinem de la nu stiu ce bunatati, cand tinem dieta. Multe sunt grele, dar daca o femeie vrea langa ea un barbat care sa o iubeasca, trebuie sa inteleaga ca trebuie sa fie de doua ori mai puternica decat el, ca trebuie sa fie gata sa lucreze mai mult ca el, sa rabde mai mult ca el, sa fie mai optimista ca el si, cu toate astea, sa fie mai femeie ca alte femei. Nu-i poti cere lui sa fie iubitor si romantic, daca tu esti tractorista si umbli in trening si-n pufoaica. Femeia trebuie sa-si pastreze atributele feminitatii, sa-si pastreze pudoarea, inocenta, tandretea, dulceata, bunatatea, acel jardin secret care va starni mereu misterul si curiozitatea unui barbat, sa fie mereu ingrijita si frumoasa, sa ramana inventiva, dar si harnica, sa fie mama buna, iubita buna, dar, pe dedesubt, fara ca el sa simta, sa fie puternica. Fiindca, va spun eu, un barbat cade mai usor, se descurajeaza mai repede. Daca vrea sa fie fericita, sa nu se planga atata, ca plansul asta iti ia din feminitate. A, ca mai apar si necazuri, ca domnul a calcat pe langa... Daca il adori, il ierti. Dar daca te inseala in fiecare saptamana, pai, pleaca repede, pana nu te terfelesti. Taie repede ce e de taiat, ca o operatie. Doare cumplit, tragi o plansa buna, dar dupa aia te ridici, esti demna si esti femeie!
Fotografii din arhiva artistei