Evenimentul cultural al saptamanii viitoare este vizita la Bucuresti, la invitatia Editurii "Humanitas", a scriitorului israelian Amos Oz, unul din numele cele mai stralucite ale literaturii universale contemporane. De vreo cativa ani el figureaza pe lista scurta a favoritilor la Premiul Nobel pentru literatura si, daca nu i s-a acordat inca, desi l-ar merita cu prisosinta, e doar din motive extraliterare. Cititorii romani au avut posibilitatea sa-i aprecieze valoarea fiindca o buna parte din cartile lui - romane, povestiri, eseuri - au fost traduse la noi la Polirom si, apoi, intr-o admirabila serie de autor aflata in curs, la "Humanitas", direct din originalul in ivrit, ebraica moderna. (In paranteza fie spus, e un caz unic in analele lingvistice ale lumii ca un idiom perpetuat doar ca limba de cult sa fie modernizat de un filolog - Eliezer Ben Iehuda, la inceputul secolului XX - ca sa poata comunica tot ce tine de viata individuala si colectiva a omului de azi si sa ajunga limba nationala.) S-a constituit, in aceasta limba, si o literatura cu scriitori de prima mana, tradusi si la noi, precum A.B. Yehoshua, Aharon Appelfeld, David Grossman, Zeruya Shalev s.a. Cap de serie in celebritate mondiala, tradus cu succes in 40 de tari, e insa Amos Oz (n. 1939), un virtuoz povestitor care imbina intr-un dozaj propriu evenimente traite cu fictiune, ironie si poezie, empatie fata de omul banal si ambiguitatile lui, pe fundal social si politic, cu radioscopia pasiunilor, comedia cu tragedia. V-am mai recomandat aici superba lui carte autobiografica "Poveste despre dragoste si intuneric" din care am aflat traumele ce l-au marcat, in primul rand sinuciderea mamei depresive, cand el avea 12 ani. Intrat in adolescenta in conflict cu tatal carturar, pleaca de acasa la 15 ani, isi schimba numele de familie din Klausner in Oz (care in ebraica inseamna forta, curaj) si intra intr-un kibbutz, o forma de gospodarie agricola comunista, unde lucreaza ca tractorist, ceea ce nu-l impiedica sa-si continue studiile universitare de literatura si filosofie. De la debutul din 1965 cu un roman de succes, in paralel cu agricultura si profesoratul, se consacra si scrisului, publicand in medie o carte pe an. A participat ca soldat si la razboiul de 6 zile din 1967 si, la cel de Kippur din 1973, din 1977 fiind membru fondator al miscarii "Pace acum", care militeaza pentru o solutie de compromis intre israelieni si palestinieni, impotriva oricarui fanatism. A ramas in kibbutzul initial, de la granita cu Iordania, timp de 25 de ani, pana in 1986, cand s-a stabilit in oraselul Arad, la marginea desertului Neghev, unde locuieste si azi. In multe dintre romanele lui tema principala e familia, relatiile complexe si adesea nefericite dintre soti, dintre parinti si copii, pe fundalul istoriei Israelului de la infiintare si pana acum. "Odihna desavarsita" e si el un astfel de roman despre diferentele conflictuale intre doua generatii de kibbutznici, cea a pionierilor intemeietori care au facut mari sacrificii pentru a-si infaptui utopia si cea a copiilor lor, nascuti si crescuti in comunitate, dar pe care acest mod de viata nu-i mai multumeste si vor sa plece pentru a-si gasi un sens si un echilibru proprii, nu impuse, in lumea larga. Din prima generatie fac parte Iolek Lifshitz, activist in Partidul Muncii si in conducerea kibbutzului, si sotia lui, Hava, din cea de a doua, fiul lor, Ionatan. Ponderea naratiunii cade pe acesta din urma, pe relatia cu sotia lui, Rimona, o fiinta abulica si rece, pe rutina vietii comunitare si pe impulsul lui irepresibil de a-si lua lumea in cap. Toate personajele sunt extraordinar de autentice. Privite in actiune de un narator omniscient, care uneori vorbeste la persoana I plural, ca un membru al comunitatii, ca un martor plin de intelegere la cele povestite, fiecare dintre aceste personaje cehoviene isi cauta cu febrilitate sau isi asteapta cu pasivitate propria revelatie care sa ii dea liniste interioara. Alchimia lui Amos Oz consta in stergerea demarcatiei dintre proza si poezie, dintre intriga realista si muzica sentimentelor ascunse, dintre ceea ce spun si ceea ce gandesc acesti oameni care au toti nevoie sa fie iubiti si sa traiasca in armonie cu ei insisi. In "Poveste despre dragoste si intuneric", Amos Oz scria: "copil, speram sa devin o carte cand voi fi mare, nu un scriitor, ci o carte". Acum e mai mult, e un raft de biblioteca plin. Raftul intai.