De mai bine de un an, un spectacol oarecum desuet umple salile din Bucuresti si de prin tara: "Cineacordeon". Se intampla asa: pe un ecran ruleaza filme mute cu Charles Chaplin, si daca la inceput, in intuneric, se aude doar torsul motorasului videoproiectorului, atunci cand personajul isi face aparitia pe ecran, dintr-un colt al scenei incep sa izvorasca, in cascade, armonii de... acordeon. Sunetele scoase din clapele de sidef il urmaresc pe Charlot in ritm alert, atunci cand acesta alearga, fugarit de vreun politist, se invoalta, romantic, atunci cand el isi ridica ochii la cer si-si framanta mainile in fata vreunei fete frumoase, se precipita intr-o sarabanda vesela, atunci cand el topaie fericit, naiv si indragostit, pentru ca in final sa se "desire" lenes si melancolic, atunci cand eternul vagabond, tradat in dragoste, singur si trist, se pierde, pasind caraghios in pantofii lui stalciati si invartindu-si agale bastonul, in colbul drumului din orizontul peliculei. Filmul respira odata cu burduful acordeonului, personajele se misca in ritmul in care degetele instrumentistului alearga pe clape... Iar lumea din sala rade cu chicoteli, ca o clasa de copii de gradinita, lasandu-se pe nesimtite fermecata de magia ecranului. O stare benefica, pe care am pierdut-o, nici nu mai stim cand: voluptatea de a lasa garda inimii jos pentru ca sa patrunda in ea sentimente neexprimate de cuvinte si de culori, gesturi mute, pline de expresivitate si omenesc. O tandrete venita din strafundurile sufletului si dezbracata de toate mastile cu zambet profesionist "a l'americaine".
Pianul cu bretele
- Ce ati facut tu si acordeonul tau, in ultimii patru ani, cati au trecut de cand v-am prezentat cititorilor nostri, draga Emy Dragoi?
- Am terminat doua proiecte - "Ethnophonia", ultimul meu album, si turneul cu prelucrari dupa melodiile Mariei Tanase - "De la folclor la jazz - Maria Tanase". Am mai avut un turneu impreuna cu Teodora Enache, una din cele mai bune voci actuale ale genului, o profesionista desavarsita, cu care am avut o colaborare foarte frumoasa. Cu cel mai recent proiect - "Cineacordeon - Emy Dragoi plays Charlie Chaplin" - mi-am implinit un vis mai vechi, legat de pasiunea pe care o am pentru filmele mute si pentru genialul actor care a fost Charles Chaplin, si anume, realizarea ilustratiei muzicale simultane ritmului cinematografic din primele sale scurtmetraje (mute), cele care contin "in nuce" majoritatea tehnicilor si gag-urilor dezvoltate ulterior in lungmetraje, dar abandonate in uitare tocmai din cauza absentei sonorului. Ce am mai facut? Am fondat la Ploiesti un Centru Cultural European care-mi poarta numele si in care se intampla tot felul de evenimente, spectacole si festivaluri. De exemplu, la finele anului trecut am avut prima editie a festivalului "Christmas Jazz", iar cum se face timpul frumos, avem in derulare "Picknic Jazz", concerte in aer liber, in natura, in locurile frumoase de pe Valea Prahovei. Pentru turnee in cluburi am proiectul fusion-jazz cu cvintetul meu, "Hot Jazz Club Bucharest", iar in toamna va fi o noua editie, a saptea, a Festivalului "Nopti albe de acordeon", care se desfasoara simultan la Bucuresti si la Ploiesti. Si-am mai facut doua scoli de acordeon. Una in Bucuresti, pe care am fondat-o pe langa Scoala Franceza, si unde s-au inscris foarte multi copii ai diplomatilor straini. Cealalta la Ploiesti, unde am facut o clasa speciala pentru copii defavorizati, proveniti in mare parte din randul etniei rrome. E frumos sa le dai si acestora o speranta. Imi place enorm sa lucrez cu copiii, e induiosator sa-i vezi cum se straduiesc sa te multumeasca, cum vin nerabdatori si cu o placere nebuna la cursuri. Am fost foarte emotionat sa-i vad in spectacolul de la finalul cursurilor de anul trecut. Mi-am amintit de tatal meu care, ca si mine astazi, strangea copii din tot satul nostru prahovean, Varbilau, si, in gradina casei, le preda lectii de acordeon: tata si 40 de copii cu acordeoane in brate! Era o imagine pe care n-o s-o uit niciodata! La 4 ani eram si eu unul dintre ei si stiam sa cant melodia fiecaruia dintre cei 40 de cursanti. E dorinta fiecarui maestru de a avea discipoli, de a da mai departe ceea ce a invatat, iar eu o fac cu toata dragostea pentru acesti copii, nu dintr-o ambitie personala sau din grandomanie. Visul meu e sa formez niste elevi cu care sa merg in concursuri internationale. Anul acesta voi face si eu un concurs de acordeon, in premiera in Romania, pentru amatori, cu sectiunile variete si folclor, ca sa se poata inscrie cat mai multi participanti. Conteaza bucuria de a canta, iar acordeonul asta aduce, de aceea, e un instrument care merita redescoperit. Am fost de curand la un concurs din acesta in Rusia, la Moscova, dar pentru profesionisti, si am descoperit acolo ca acordeonul e foarte iubit. Chiar am avut doritori de a veni in Romania, pentru a-si masura fortele cu acordeonistii nostri, stiu si francezi, si italieni care ar face asta, acordeonisti-lautari, care canta fara note. Va fi nemaipomenit, veti vedea! Continuu sa-mi completez deja celebra mea colectie de acordeoane, pe care o imbunatatesc an de an, acum ajunsa la 65 de exemplare, intre care piesa de rezistent este chiar primul acordeon din lume, realizat la Viena, in 1829, pentru o doamna de la Curtea Imperiala, care dorea sa fie insotita in plimbarile sale prin gradinile palatului de un grup de muzicieni, iar pianul era greu de carat. Asa s-a inventat acordeonul - numit intai "pianul cu bretele". A, si am mai facut ceva, in ultimii patru ani: inca un copil. Asa ca acum am doua fetite, una de opt ani, cealalta de patru, si sunt foarte mandru de ele.
Cu Dumnezeu la orice pas
- Iti da stabilitatea familiei mai multa putere ca om, ca artist?
- Imi place sa cred ca sunt un sot si un tata responsabil si am, din educatia primita de la parinti, un mare cult pentru familie. Si m-am apropiat mai mult de Dumnezeu! Am o mai mare liniste sufleteasca acum. Incerc sa fiu sincer, iertator, sa nu dau ascultare orgoliului, si atunci, oricat de greu e sa izbutesti in lumea de azi, simt ajutorul lui Dumnezeu la orice pas. Fara credinta nu poti sa realizezi nimic, iar talentul cred cu tarie ca ne e dat de Sus, nu vine neaparat pe linie de familie. Chiar daca eu vin dintr-un lung sir de lautari, puteam foarte bine sa ma nasc fara pic de talent, daca El n-ar fi vrut sa-mi dea. Eu nu cred in conceptul arta de dragul artei, arta fara Dumnezeu. Eu, daca stiu ca Dumnezeu e cu mine, in mine, in sufletul meu, pot sa fac orice pe lumea asta! Orice! Atunci cand imi dau jos de pe umar acordeonul si sunt un om ca toti oamenii, daca am un caracter urat, nu mai am nici o valoare. Sunt multe proiectele in care sunt implicat si am sentimentul ca ma risipesc un pic. Mi-a scazut un pic si curajul, vazand ca nu se mai termina criza asta in care se zbate lumea de atatia ani. Eu cand am venit in tara cu festivalul meu, la prima editie in 2006, puteai sa tragi cu tunul dupa mine si tot nu ma ajungeai. Venisem cu o forta, cu o energie, cu toate bunele intentii, ca un foc de artificii eram! Acum, m-au descurajat si dezamagit tradarile prietenilor, felul in care se fac afacerile aici, chiar si in show-business, felul in care toata lumea e pusa pe castig usor, daca se poate din smecherii ieftine. Desi am avut alaturi o echipa organizatorica foarte eficienta si am avut si suportul media, financiar a trebuit ca eu sa sustin fiecare editie, iar asta m-a dat un pic inapoi. Dar asta nu inseamna ca nu voi continua, n-am sa las sa moara un proiect de suflet niciodata.
- Iti doresti aceeasi cariera muzicala si pentru fiicele tale, pentru ca traditia familiei sa fie dusa mai departe?
- Am avut un model in copilarie: tatal meu. Care m-a invatat sa fiu un bun instrumentist, m-a invatat sa ma port in lume, mi-a transmis dragostea pentru muzica, pentru literatura, pentru poezie (m-a numit Emy in onoarea lui Eminescu, pe care il adora ca pe un zeu al romanilor!). Om mai cinstit, mai familist si mai bun ca tata, cred ca nu exista prea multi pe lumea asta. Un autodidact, el si mama (si ea o mare voce a muzicii lautaresti) ne-au crescut pe mine si pe surorile mele ca sa fim oameni intre oameni. Si cred ca nu l-am facut de rusine, nici in satul nostru de lautari, Varbilau, nici pe Champs Elysees, ori intre marii artisti ai lumii cu care am cantat. Si eu, la randul meu, ma straduiesc sa fiu un model pentru fetele mele, cea mare eleva, si ea, la liceul de muzica din Ploiesti, amandoua cu certe aptitudini muzicale. Petrec cat de mult timp pot cu ele, incerc sa le pregatesc pentru viata, sa fiu un tata bun. Dar cred ca vremurile s-au schimbat un pic in zilele noastre, cred ca e mai bine sa urmeze muzica doar ca pe o pasiune, si sa-si faca temeinic o profesie in alt domeniu, prin studiu, prin scoala.
Gloria franceza
- Ai plecat in Franta la 20 de ani si ti-ai desavarsit acolo studiile si cariera. Daca n-ai fi facut pasul acesta urias, ai fi ramas in lumea interpretilor locali de folclor contemporan si manele.
- La 20 de ani am plecat in Franta, cu contract intr-un cabaret unde interpretam muzica de cafe-concert. Am profitat de faptul ca eram la Paris si m-am inscris la scoala de jazz a lui Bill Evans (sectia pian), am cantat in orchestra lui Philippe Lebel si am studiat cu renumitul acordeonist si pedagog Jean Demeux, iar mai apoi cu Jean Corti, Isabelle Durand, Daniel Colin, Armand Lasagne, Didier Lockwood. Impreuna cu pianistul Antoine Hervier, am inregistrat in 2002 primul album ("Accordion Steeple"), o combinatie intre clasic si jazz. Si, in sfarsit, m-am apropiat cu mai mult curaj de stilul "manouche" ( "a la tzigane" - facut cunoscut in urma cu cateva decenii de celebrul chitarist tigan Django Reinhardt). Impreuna cu alti trei valorosi instrumentisti parizieni (chitaristul Christophe Lartilleux, chitaristul ritmician Philippe Cuillerier si contrabasistul Jeff Hallam), am editat, tot in Franta, la Soft Records, albumul "La Ballade pour Claudia", care mi-a adus titlul de "Artistul Anului 2005" in Franta si titlul de cel mai bun acordeonist de jazz. A urmat albumul "Ethnophonia", distribuit in 36 de tari. De altfel, continuu sa fac naveta Paris-Bucuresti, pentru proiectele si concertele pe care le am in Franta si in alte parti ale Europei. Cam atat, in cateva cuvinte, despre cariera mea muzicala franceza, dar asta nu inseamna ca acum nu-mi mai ajunge nimeni cu prajina la nas si nu-mi mai cunosc prietenii vechi de acasa. Ma intalnesc cu placere cu prietenii din copilarie, si ei copii de lautari, sau din adolescenta, de la liceul de muzica din Ploiesti. Ii simt ca sunt timizi si retrasi, dar simt, totodata, si prietenia aceea dezinteresata, care ne-a legat la inceputurile noastre, dragostea si amicitia, precum si respectul profund, care functioneaza in breasla, dincolo de orice. Ma primesc in casele lor, unele modeste, imi pun pe masa un pahar cu vin si le straluceste bucuria in ochi, iar dovezile acestea de prietenie adevarata sunt nepretuite.
- Vorbeai de respect si trebuie sa spun aici, cu parere de rau, ca multi dintre artistii romani care si-au obtinut consacrarea in strainatate observau asta la concetatenii lor: lipsa de respect, indiferenta fata de valoarea lor. Nu neaparat ca le-ar fi trebuit fiecaruia un postament pentru o viitoare statuie, dar macar un pic de consideratie... Ce se intampla?
- Scara valorilor s-a inversat la noi, sunt la mare cinste - nu profesionistii, ci smecherii, cei care se promoveaza nu prin munca, ci prin tertipuri. Si eu aveam acelasi sentiment cand am revenit in Romania, dupa aproape 15 ani petrecuti in Franta. N-am pretins respect aici pentru gloria pe care am castigat-o acolo, ci am incercat sa ma prezint si publicului de aici la valoarea mea, fondand acest festival al acordeonului, care dupa sase editii si-a castigat un public fidel, si multi dintre spectatorii acestui festival au devenit fideli admiratori ai mei si chiar amici. Iar invitatii mei din strainatate au ramas cu impresii foarte placute despre Romania si despre publicul de aici. Si au fost aici nume mari ale acordeonului, ca: Richard Galliano, Jose Mosalini, Marcel Azzola, Pascal Contet, Roman Jibanov, Maryll Abbas, William Sabatiers, Andrea Morandini, Patrick Quichaud, Romeo Aichino, Yevgenia Cherkazova, Veronika Todorova, Ricardo Steuer Hertz si multi altii, care au prezentat publicului un program variat, de la muzica clasica, la variete, cafe-concert, jazz, tango pana la muzica lautareasca.
Descult pe Champs Elysees
- Esti un artist international, continui sa mergi peste tot in Europa cu spectacole, turnee. Ai nostalgia Parisului, a vietii boeme de acolo?
- Da, nu ma satur niciodata sa ma plimb pe Champs Elysees, marea mea placere e sa ma asez la un mic bistro, la o masuta pe trotuar, si sa beau o cafea, privind spectacolul fascinant al strazii. In mintea mea, orice om care trece prin fata mea are o melodie a lui, un ritm, si jocul meu preferat e sa i-o ghicesc, sa i-o fredonez in mintea mea. Parisul te face sa iubesti si mai mult viata, sa vezi partile ei frumoase. Legatura mea cu Parisul a inceput cand aveam 15 ani, pe vremea lui Ceausescu, cand un taraf traditional din Prahova, in care era si tatal meu, a fost invitat la un concert la Paris. Cu mare greutate am obtinut si eu pasaport si viza si am fost impreuna cu alti colegi din breasla acolo. Imi amintesc cu mare voluptate cum, prima oara cand am ajuns pe Champs Elysees, eu si un alt prieten, acum mare percutionist de jazz in Germania, ne-am descaltat de tenisi si am inceput sa alergam desculti pana la Arcul de Triumf, plini de o bucurie nestapanita. Pentru noi, niste copii de la tara, veniti dintr-un sistem comunist, asta era Parisul si, de cate ori merg acolo, ma umplu de acea bucurie naiva, copilareasca. Nu puteam sa stiu atunci ca peste cinci ani, chemat din intamplare de un prieten sa inlocuiesc un instrumentist din trupa cu care canta acolo, aveam sa-mi schimb viata pentru totdeauna. La Paris am facut cunostinta cu jazz-ul, intrand in lumea lui si inscriindu-ma apoi, spre mirarea tuturor celor de aici, la Academia de jazz din Paris. N-am facut decat sa cant cu bucurie si daruire, iar gloria care a urmat nu a fost efectul unei campanii bine puse la punct de publicitate, asa cum se intampla cu alti artisti, ci a venit firesc.
- Ce ai in plan pentru perioada urmatoare?
- As dori sa editez albumul cu prelucrari dupa melodiile Mariei Tanase, pe care l-am avut ca proiect de spectacol. Lucrez in studio de vreo doi ani la el, nu l-am concretizat pana acum, pentru ca sunt un perfectionist. Acum m-am dat un pic la o parte, ca sa nu mai fiu prea subiectiv, inregistrez muzica si las sa fie mixata de altcineva, de niste profesionisti de la Sahia Film. Vocea o fac surorile mele, si ele, foarte bune interprete de muzica populara si de petrecere si sunt acompaniat de un taraf traditional format din cinci instrumentisti. Pregatesc si un alt album, de standard-jazz, de la inceputurile genului, pana in anii '50, redimensionat pentru acordeon. Spectaculozitatea formulei pe care vreau sa o lansez prin "All of me" (asa se va numi albumul acesta) este ca pun in valoare acordeonul printr-o tehnica pianistica, nefolosita pana acum, intr-un stil personal. Pentru ca in ultima vreme viata mea spirituala s-a imbunatatit mult si am descoperit mai limpede credinta in Dumnezeu si in Cuvantul Sau, as dori sa fac si un festival de muzica sacra, incepand de la muzica baroc, pana la creatiile contemporane, proprii diferitelor culte crestine. Asta in vara, iar in octombrie, va fi Festivalul "Nopti albe de acordeon", editia a saptea, la care vor veni nu mai putin de 50 de instrumentisti profesionisti din mai multe tari, iar in cadrul galei finale vreau sa infiintez si sa ofer pentru prima data premiul "Le Grand Prix d'accordeon Emy Dragoi".