Piese proaste, cu premieri pacaliti

Rodica Culcer
1. Lansata la apa cu surle si trambite, afacerea Cupru Min a esuat. Cum sa interpretam esecul? Ca pe o victorie a mass-media si-a opozitiei, care au dezlantuit un veritabil razboi contra fragilitatii proiectului, sau ca pe o trezire la realitate a guvernului? De ce nu se vand bogatiile Romaniei in Romania, unor oameni bogati, asa cum fac bulgarii si rusii? Ai zice ca este un blestem in felul cum incercam sa scapam de putinele resurse nationale ramase, vanzandu-le pe nimic.

- Cred ca fiasco-ul Cupru Min este esecul unui anume mod de a concepe privatizarea, al superficialitatii si incorectitudinii celor care se ocupa de acest proces, din care statul roman nu a castigat niciodata, desi ar fi trebuit sa se imbogateasca. Au castigat in schimb smecherii si speculantii - cum sunt si canadienii de la Roman Copper - cu sprijinul masiv al oficialilor si politicienilor romani. "Ai nostri" au fost insa preocupati de propriul castig, nu de binele public, iar acest lucru se vede de 23 de ani. Proiectul privatizarii Cupru Min era asadar fragil din cauza calitatii celor care l-au gandit si executat: guvernul Boc, care a cerut subevaluarea companiei, si o firma fara bani si fara experienta in industrie, care vrea s-o ia pe datorie. In aceasta piesa proasta si-a prins degetele premierul Mihai Razvan Ungureanu, fie pentru ca a fost gresit informat (desi suna cam ciudat pentru un fost director de serviciu de informatii), fie pentru ca era si el amestecat in afacere. Oricum, marea pierdere este a lui, pentru ca a iesit la rampa ca sa se laude cu un succes care s-a dovedit un esec. Nu cunoastem cauzele reale ale esecului privatizarii Cupru Min. Stim insa sigur ca nu este o victorie pentru nimeni. Si aceasta, pentru ca statul - care ramane in continuare proprietarul Cupru Min - s-a dovedit un administrator dezastruos, un mecanism utilizat exclusiv pentru transferarea banilor publici in conturi private, individuale sau de partid. Sa nu uitam experienta anilor 1990, cand toate companiile de stat din Romania au fost capusate, inainte de a fi vandute prin MEBO, directorilor care le-au dus de rapa ca sa fie mai ieftine si apoi le-au distrus pentru ca nu au fost interesati decat de castiguri usoare, obtinute prin lohn sau prin inchirierea spatiilor industriale, atunci cand nu le-au desfiintat pur si simplu, pentru a folosi terenurile in scopul unor dezvoltari imobiliare. Aceasta este, in esenta, istoria economiei romanesti post-decembriste: nu am privatizat profitabil in anii 1990, cu investitori strategici care ar fi adus capital si know-how, pentru a da totul pe nimic unor profitori autohtoni. Nu am fost si nu suntem nici acum capabili de altceva, asa ca este inutil sa cautam solutii "made in Romania". Nici modelul ruso-bulgar nu cred ca trebuie urmat, pentru ca nu trebuie sa dam toate resursele pe mana mafiotilor autohtoni. Au deja destul! Si apoi, cine sunt bogatii nostri ? Nu cumva eternii baieti destepti manevrati de fostii securisti si comunisti ? Dinu Patriciu a avut pe mana Rompetrol si l-a vandut catre compania Kazmunai din Kazahstan. La cine altcineva ne gandim? La Vantu, Voiculescu si alti eroi din Top 300? Dar ei nu sunt interesati sa cumpere si sa investeasca, ci doar sa profite pe seama statului de resursele tarii. Si stim noi oare sigur ca in culisele penibilei afaceri Cupru Min nu se afla niste grupuri de interese romanesti mascate? Din cauza incorectitudinii celor care o organizeaza, privatizarea are un renume prost in Romania, desi, corect realizata, ea este singura solutie. Daca, de pilda, Cupru Min ar fi fost cumparata de o mare companie miniera, cu capital si experienta, statul roman ar fi avut de castigat, cu conditia sa fi formulat inteligent caietul de sarcini, iar cuprul nu ar fi plecat nicaieri, pentru ca nu se vinde zacamantul, ci licenta de exploatare, iar rostul zacamantului nu este sa fie contemplat, ci sa produca profit - profit pentru romani, nu pentru mafioti, cum se intampla in Rusia si Bulgaria.

2. La putina vreme inainte de alegeri, PDL-ul se confrunta cu mari dezertari. Daca tradarile sunt normale in politica romaneasca, indiferenta presedintelui tarii fata de soarta partidului pe care chiar el l-a creat pare destul de ciudata. La fel de ciudata ca si atitudinea excesiv de independenta a premierului M.R.U. fata de coalitia pe care, totusi, o reprezinta si pe care ar trebui sa o sprijine...

- Nu cred ca presedintele Traian Basescu este indiferent fata de soarta PDL. Putem spune chiar ca a incercat din rasputeri sa-l sprijine: a "demascat" refuzul lui Victor Ponta de a accepta functia de premier si le-a intins liderilor USL o capcana oferindu-se sa demisioneze in schimbul realizarii parlamentului unicameral cu 300 de membri. Refuzul liderilor USL de a respecta dorinta electoratului exprimata prin referendum ar trebui sa-i compromita, dar, din pacate, puterea este atat de lipsita de credibilitate, incat nu poate valorifica acest moment, iar PDL continua sa scada in sondaje - ca si presedintele, de altfel. Iar cu o cota scazuta in sondaje este foarte greu pentru domnul Basescu sa mai fie o locomotiva pentru PDL. Pe de alta parte, partidul insusi s-a compromis: pe de o parte, si-a distrus imaginea prin reticenta la orice rigoare etica, prin lacomia si imoralitatea ilustrate de cazul Boldea (ce cauta in partid?), si prin simbioza creata cu UNPR, partid devenit colonia sa penala, dar adesea laudat de presedinte! Totodata, PDL plateste pentru ca este fundamental anti-reformist si nu este capabil sa valorifice legile bune si reformele realizate in timpul guvernarii sale. Poate pentru ca toate au fost adoptate sub presiune, din initiativa altora (FMI, UE, presedintie). Daca ar fi fost un partid reformist autentic - nu unul clientelar si profitor - ar fi facut singur o reforma a statului si a economiei si nu ar fi fost nevoie sa o faca Traian Basescu cu barda. Si poate ca si noi am fi trait mai bine, cum ni s-a promis, si partidul ar fi fost respectat si puternic. Pana la un punct, presedintele are dreptate sa se simta tradat de partidul care, in fond, nu i-a sustinut reformele.
Pe de alta parte, degringolada interna a PDL i se datoreaza si domnului Basescu, care anul trecut l-a impus pe Emil Boc la conducerea partidului. Dar Boc nu este lider, iar echipa sa s-a dovedit interesata exclusiv de aranjamente clientelare proprii si a pierdut partidul din mana. Aflat astazi in deriva, PDL si-a reactivat fostii comandanti de trupe, domnii Blaga, Videanu si Berceanu, indepartati anul trecut de Traian Basescu, ceea ce este in sine un esec pentru presedinte si pentru protejatii sai - de la Emil Boc la Elena Udrea si Roberta Anastase. Colac peste pupaza, la alegerile pentru primaria Capitalei, PDL va fi reprezentat de campionul contractelor cu statul, Silviu Prigoana, care a declarat ca vrea sa fie primar "pentru mine si pentru familia mea". Daca acest circar profitor impus de Elena Udrea va pierde cursa pentru Bucuresti, oare presedintele va putea sa se derobeze de orice responsabilitate? In aceste conditii, PDL si partenerii sai de coalitie nu pot fi o trambulina pentru cineva care vrea sa-si croiasca un viitor in politica. Astfel se explica si incercarea disperata a premierului Ungureanu de a se delimita de ei. Problema nu este delimitarea, ci faptul ca nu a construit inca o alternativa si nici nu stim daca va putea sa o faca. Lipsa de alternative reale si realiste - iata problema actuala a intregii tari, nu numai a domnului Ungureanu.