- Emisiunea "Morning ZU", pe care o realizezi impreuna cu Mihai Morar, la Radio ZU (in fiecare dimineata, de luni pana vineri, de la 7:00), are doua ingrediente care o fac extrem de "gustata": ingeniozitatea si veselia. Intrebare: e vorba de un truc profesional sau zambetul face parte din gena ta?
- Da, cred ca este o mostenire genetica. Eu vin din Moldova, sunt nascut in Iasi, intr-o familie foarte vesela si sugubeata, in care rasul e o traditie. Cam toti ai mei sunt optimisti incurabili. Iar eu, aschia, n-am sarit prea departe de trunchi. Asta nu inseamna ca nu sunt om si eu, ca n-am si eu problemele si grijile mele. Dar in alea trei ore de emisiune, uit de tot. Am avut norocul sa-mi dea Dumnezeu o meserie pe care s-o fac cu mare placere, asa ca, atat timp cat sunt in fata microfonului, tot restul se suspenda. Fac din suflet ce fac si cu dragoste fata de cei care ma asculta. Din cauza asta, de cate ori a trebuit sa-mi aleg un loc de munca (am trecut pe la mai multe radiouri pana acum) am facut-o nu in functie de buzunar, ci am ales cu inima. Ca nu pot sa lucrez la norma: "Azi faci zece glume, maine faci paispe...". Probabil ca de-asta "Morning ZU" este, in momentul de fata, cel mai ascultat matinal din Romania: oamenii se regasesc in noi si apreciaza ca nu suntem falsi. Chiar daca mai spunem o prostie, o spunem din suflet. (rade)
- Fruntea clasamentului nu se tine, totusi, numai cu glume. In mare masura, veselia si rasul au nevoie de profesionisti. De actori, de pilda, asa ca tine...
- Asa e. Eu chiar actor sunt la baza. Am terminat actoria la Iasi, am jucat de cateva ori pe scena, dar mai mult mi-a placut teatrul asta de la microfon. Spunea cineva ca radioul este teatrul mintii. Si sa stii ca e adevarat. E mult mai greu sa seduci publicul numai cu vocea. La televizor, ai imaginea, e mult mai simplu. Poti sa spui si-o tampenie, ca imaginea vrajeste si omul trece mai lesne peste vorbele pe care le aude. Deci, pregatirea actoriceasca mi-a fost de mare folos. M-a ajutat sa-mi gestionez mai bine emotiile, ceea ce, pentru mine, e foarte important, fiindca eu sunt un tip timid. Chiar si azi, cand revin la microfon dupa o vacanta mai lunga, am emotii, imi transpira palmele... Ca sa preiau controlul ma sprijin pe acele tehnici actoricesti care fac ca emotiile sa devina constructive, care-mi permit sa ma controlez.
Suprema dragoste: radioul
- Nu ti-ai dorit niciodata sa apari pe scena, sa iesi in fata, sa fii vazut?
- Nu, nu mi-am dorit niciodata sa fiu vizibil, sa devin vedeta, sa apar la televizor, nu mi-am dorit "sa am succes la public". Prefer abilitatea asta ceruta de radio, de a capta atentia oamenilor, de a-i face sa se stranga in jurul tau. Tot un fel de talent.
- Atunci de ce-ai dat examen la teatru, o meserie eminamente vizibila?
- Viata m-a impins pe drumul asta. Cand eram prin clasa a IX-a, aveam un prieten care azi e solist al Operei Regale din Oslo. El iubea foarte mult muzica clasica si a inceput sa ma tot ia cu el la spectacole de opera sau la concertele de la Filarmonica. Asa ca toata adolescenta eu mi-am petrecut-o la Opera, la Filarmonica si la teatru. Nu stiam altceva. Nu ma interesau catusi de putin barurile si cluburile. Acum merg prin cluburi fiindca trebuie sa prezint evenimente, dar pe vremea aia, clubul meu era teatrul, erau Filarmonica si Opera din Iasi. Si-asa am ajuns sa fac figuratie la Opera. Si mi-a placut. Dupa ce am terminat liceul, am dat admitere la Filozofie si-am picat. (rade) Tot raul spre bine, fiindca in anul care a urmat, mai multi prieteni mi-au zis: "Da' de ce nu incerci tu la actorie?". Asa mi-am luat inima-n dinti. Si-am intrat! Apoi, in timpul facultatii, am fost sfatuiti la orele de vorbire sa ne luam un reportofon si sa ne inregistram interpretand diverse texte, ca sa ne auzim singuri si sa ne constientizam deficientele. In loc de asta, eu am inceput sa ma maimutaresc: imitam profesorii, diverse personalitati politice sau imi luam singur interviuri, folosind o voce pentru intrebari si o alta pentru raspunsuri. Ei, printr-un concurs de imprejurari, o caseta din asta de-a mea a ajuns la un radio din Iasi. Am fost invitat imediat la emisiunile lor, dupa care, din invitat am devenit realizator. Ulterior am dat concurs si la TVR Iasi si am inceput sa fac si acolo o emisiune, "Tara lui Piticot", impreuna cu Andreea Marin. Au urmat cateva emisiuni pentru studenti, diverse reportaje pe teme de cultura... Si-asa "am decolat" pe traiectoria asta. La un moment dat, am realizat ca-mi placea mai mult dinamismul din radio si televiziune decat teatrul, ca ma simteam mai in elementul meu in sfera asta si am renuntat la actoria clasica. Indubitabil, radioul ramane prima si suprema mea dragoste.
Un medic de suflet
- Care e partea cea mai frumoasa a lucrului in radio?
- Partea cea mai frumoasa e interactiunea cu publicul. Cand ajungi, de pilda, la metrou, si vine cineva la tine si-ti zice: "Te-am ascultat de dimineata si-am ras de m-am prapadit!" sau cand mergi intr-un spital si un medic de-acolo iti spune: "Tu nu stii cat bine faci, cata bucurie dai unor oameni care, desi bolnavi, gasesc forta sa zambeasca datorita vorbelor tale. Nu stii cum le creste speranta datorita glumelor pe care le spui tu la radio". Asta e marea recompensa pentru mine. Cand imi dau seama ca sunt un fel de medic de suflet. Si e o recompensa majora, pentru ca meseria de om de radio nu e chiar asa de usoara pe cat isi inchipuie multi. Adica nu vii, te asezi in fata microfonului si turui acolo tot ce-ti trece prin minte. Dincolo de orele de emisie sunt ore in care iti faci planul de bataie, in care iti stabilesti subiectele, in care te documentezi. Uite, si farsele astea ale mele nu sunt nascute pe moment, ci sunt pregatite cu minutiozitate. Aleg o idee, care mi se pare cea mai actuala, apoi studiez personajele, ma gandesc in ce rezida comicul lor, imi scriu scenariul etc. Or, pentru asta, trebuie sa ai in spate multe carti citite, multe spectacole de teatru vazute, un anume nivel de cultura si de intelegere a vietii.
- Dar partea grea?
- Trezitul devreme. La 5:30, in fiecare dimineata, sunt in picioare. Un sfert de ora, pana ma dau jos din pat, e un calvar, dar dupa aceea, imi regasesc ritmul. Desi, recunosc, uneori mai trag cate un pui de somn si in taxi, pana ajung la radio.
- Dar ritmul sufletului cum ti-l gasesti, Daniel? Cum il speli de urateniile lumii, cum il pastrezi curat?
- Pentru mine exista doua "dezinfectante". Primul e umorul. Noi, la emisiune, citim stirile, oricat de urate ar fi, in prima parte, dupa care facem haz de ele. Hazul le mai taie parca din gravitate. Iar al doilea e ideea de vacanta. Care pentru mine e esentiala. De cand ma stiu am fost marcat de visul asta de a calatori cat mai mult. Cand eram mic, mergeam cu ai mei la bai, la tratament pentru reumatism. (rade) Acum, ca sunt mare, calatoresc foarte mult in tara, pentru evenimentele la care suntem chemati, eu si Mihai, sa le prezentam - petreceri private, zilele orasului X sau chiar si petreceri de majorat. Si calatoresc foarte mult si in strainatate. In week-end-uri fug prin Europa, iar in vacantele propriu-zise, adica doua-trei saptamani, aleg destinatii mai indepartate. De exemplu, in ianuarie, am fost in Hong Kong, unde am descoperit un alt univers, pentru ca acolo, desi e un furnicar de lume, oamenii sunt calmi, sunt spirituali, au o liniste interioara pe care o emana la fiecare pas. Asta e ceea ce ma fascineaza pe mine: descoperirea! Uneori plec si singur in escapadele astea ale mele de descoperire. Singuratatea nu ma sperie. Ma simt bine eu cu mine si-mi sunt un foarte bun partener de drum.
"Monica a inteles situatia..."
- Cum se potriveste vocatia ta de calator solitar cu aceea de cap de familie? Esti casatorit si ai doi copii...
- Secretul il reprezinta echilibrul nascut din compensatie. Cand merg prin tara, singur sau impreuna cu Mihai, miza principala e aceea profesionala. Din fericire, sotia mea, Monica, a inteles situatia si a acceptat-o, pentru ca, in timpul liber, scenariul e invers. Ea si copiii sunt pe primul loc si nimeni altcineva nu mai conteaza. Iar iesirile pe care le facem impreuna sunt numai ale noastre. In plus, atat eu, cat si Monica, nu suntem niste oameni care sa ne exhibam intimitatea. Ea mi-a spus de la inceput ca nu vrea sa apara pe niciunde, ca-i de-ajuns ca sunt eu o figura publica. Iar eu intotdeauna am simtit ca familia e ceva cu care nu vreau sa fac parada. Asa ca o ocrotesc si o tin doar pentru mine. Stiu, suna egoist. (rade) Dar, serios vorbind, familia e oaza mea de liniste, e refugiul din lumea dezlantuita. Or, in meseria asta, ai neaparat nevoie de echilibru interior, altfel creativitatea, de orice fel ar fi ea, se arde si se epuizeaza. Creativitatea tine de inima si de suflet, iar daca sufletul ti-e destramat... E o stare de dependenta directa, pe care nu ai cu ce s-o inlocuiesti.
- Binele nostru depinde de binele locului in care traim. Te simti bine in Romania? Te simti acasa?
- Am citit cu ceva timp in urma o carte foarte interesanta, despre racordarea noastra, a oamenilor, la pozitiv si la negativ. In clipa in care tu esti pozitiv, in clipa in care esti deschis la frumos si la bine, se creeaza o concordanta in univers, care aduce catre tine frumosul si binele. Dar daca esti negativ si posomorat, daca injuri si vorbesti numai de rau, exact asta primesti: rau si negativitate. Si tocmai asta e marea noastra problema, a romanilor: avem un apetit incredibil pentru tot ce-i mai rau, pentru perspectivele cele mai negre. Mereu ne plangem si ne lamentam si ne tocam unii pe altii. Uitandu-te la televiziunile de stiri, ai senzatia ca "Gata! Maine e sfarsitul lumii". Citind majoritatea ziarelor, ti se pare nu ca esti pe buza prapastiei, ci ca ai si cazut deja in abis. Ar trebui sa vina cineva si sa ne explice, pe intelesul nostru, aceasta ecuatie simpla, sa ne arate ca noi insine ne suntem cei mai mari dusmani, ca ne auto-sabotam. Cred ca avem nevoie de niste modele pozitive, de niste oameni care sa vina si sa ne spuna ca viata e totusi frumoasa si ca merita traita si ca solutia este sa gandim si sa simtim frumos, sa nu ne mai dorim sa moara si capra vecinului, sa ne mai vindecam de pizma si sa nu mai dam inapoi atunci cand am putea sa ne ajutam un semen aflat in nevoie. Mai ales ca uneori e nevoie de atat de putin ca sa faci un mare bine.
- Am fost foarte bucurosi sa aflam ca esti un cititor fidel al "Formulei As" si ca vorbesti despre ea in emisiunile tale. Ce iti place, in mod special, la revista noastra?
- Eu citesc "Formula AS" pentru ca gasesc in ea lucruri pozitive, lucruri care-mi fac bine la suflet si pe care nu le mai gasesc nicaieri in presa noastra. Imi plac interviurile voastre, fiindca sunt de un alt nivel, fiindca au clasa, imi plac reportajele acelea de mijloc, fiindca imi arata o lume frumoasa, o lume normala, imi plac paginile de spiritualitate, fiindca imi arata suflete frumoase... Si-mi plac si sfaturile si retetele acelea naturiste. Am citit multe si in emisiune... In esenta, mi se pare ca voi, cei de la "Formula AS", va plimbati asa, printre suflete si prin inefabil. Si de-asta cred ca sunteti niste oameni privilegiati.