Declaratiile candidatului la functia de premier nu mai au, practic, decat o firava legatura cu cele ale premierului votat. Vorba romaneasca dupa care socoteala de acasa nu se potriveste niciodata cu cea din targ este, si in acest caz, perfect adevarata. Victor Ponta facea, in numele USL, promisiuni extraordinare, de la reintregirea salariilor si restituirea CAS-ului incasat ilegal de la pensionari, pana la deblocarea posturilor din administratie, reducerea TVA-ului ori blocarea afacerilor cu statul, incheiate de demnitarii si alesii locali, direct sau prin interpusi. Pentru multi oameni amarati cu adevarat, ele trebuie sa fi parut mirifice, adevarate premise ale revenirii raiului pe pamant. Unii sperau chiar la revenirea la nivelul de bunastare atins in guvernarile Nastase si Tariceanu. Putini si-au amintit insa ca stabilitatea economica a administratiei Nastase era rezultatul "efectului Isarescu" (guvernul care a gospodarit tara in ultimul an al puterii CDR-iste), iar boomul perioadei Tariceanu era produs de intrarile masive de fonduri (europene si internationale), dintre care se detasau "ajutoarele" trimise acasa de muncitorii romani din emigratie. Ar fi fost bine sa fie asa. Numai ca, pe fondul mentinerii potentiale a recesiunii (evidenta in cazul Greciei), al reducerii drastice a "contributiei" emigrantilor, al inaspririi conditiilor venirii "banilor europeni", al circumspectiei investitorilor straini, reintoarcerea spectaculoasa si rapida la nivelul calitativ al vietii dinaintea declansarii crizei economice mondiale nu se poate produce. Guvernul MRU, ultimul guvern PDL-ist al legislaturii actuale, a lasat visteria in ordine, cu fonduri prezumtiv acumulate, dar aceste fonduri (de peste cinci miliarde de euro) au o destinatie precisa, fiind propuse pentru relansarea investitiilor si prevenirea socurilor provocate de posibilele reveniri ale crizei. Guvernele PDL au exclus - prin masurile obligatorii asumate in valtoarea prabusirii economiei mondiale - posibilitatea plasarii Romaniei in situatia dramatica a Greciei, tara aflata in iminenta falimentului. Ele n-au putut insa realiza acumularile guvernului Isarescu - nevoit sa redreseze doar efectele jafului intern, practicat de toti guvernantii anteriori - si nici n-au avut sansa unei cresteri a contributiei banesti a diasporei. Ca sa realizeze macar o parte a promisiunilor sale, d-l Ponta ar fi trebuit sa aiba rabdare pana la alegerile parlamentare, votul din noiembrie putand sa il duca la formarea unui cabinet sigur care, in urmatorii patru ani, ar fi "jonglat" cu "realizarile" mai mult sau mai putin onorate. Cu ajutorul asurzitor al unui aparat mediatic opus total presedintelui Basescu si guvernarii PDL-iste, d-l Ponta a reusit sa creeze o stare de asteptare imensa. Daca nu o va satisface in cele sase luni pe care le are la dispozitie, dezamagiti vor fi nu "mercenarii" angajati in iarna sa protesteze impotriva "regimului Basescu", ci naivii de buna credinta care i-au sprijinit si au luat de bune promisiunile. Pe terenul concret al guvernarii, d-l Ponta a trebuit sa constate ca, in situatia actuala a Romaniei, ca tara membra a UE si NATO, un premier nu mai poate face chiar tot ce isi propune pentru el, partenerii lui si posibilii sai alegatori. Ceea ce USL-ul si "tandemul" Ponta-Antonescu sustineau, cu o convingere demna de cauze mai bune, s-a convertit dintr-o data intr-un fel de "realism politic", singura scuza a piruetei fiind arhicunoscuta "grea mostenire". Relatia "nociva" cu FMI - o adevarata dictatura externa - s-a transformat intr-un "parteneriat cu institutiile internationale, iar "ticalosita vanzare a tarii", ce trebuia oprita cu orice pret, va continua, in urmatoarele patru luni urmand sa fie "privatizate" Cupru Min, CFR-marfa, Hidroelectrica etc. Pe scurt, din mirificele promisiuni, d-l Ponta va putea implini (doar pe jumatate) reintregirea salariilor (pe anul in curs cu numai 8%, dupa cum a cerut detestatul FMI, devenit partener onorabil) si anularea CAS-ului, perceput ilegal de la pensionari (si restituit in 16 transe imperceptibile). Restul va ramane (in ciuda propagandei desantate) vorba in vant. D-l Ponta mai are in plus si alte datorii de platit. Voiculescu-Felix, conducatorul de fapt al inexistentului PC, vrea sa isi recupereze rapid "investitiile" facute in USL. Intretinerea armatei de "analisti" care si-au revarsat zi de zi imprecatiile la Antene costa, iar "baietii" vor - acum, dupa preluarea puterii - si functii stabile si manoase. Datoria de 60 milioane de euro fata de Ministerul Agriculturii trebuie stinsa (va avea grija Dan Constantin, lider formal al PC, proaspat numit acolo), iar banii pentru "dezvoltarea regionala" (de care va raspunde Eduard Hellvig, liberal mult indatorat lui Felix) vor trebui drenati spre satisfacerea filialelor locale ale trusturilor nababului de la Grivco. Iar Voiculescu-Felix nu este singurul "investitor strategic" in USL. "Baronii" PSD si PNL nu vor accepta ca "datoriile" (din fondurile de stat) sa fie onorate doar catre unii dintre ei, ceilalti urmand sa fie satisfacuti dupa alegeri. Dupa ce "au facut foamea" sustinand USL-ul, ei nu vor fi de acord cu nici un fel de "esalonari". Tot asa cum nu vor admite ca Justitia sa se atinga de vreunul dintre liderii lor (Nastase, Nicolescu etc.). Revenirea la putere trebuie sa readuca vremurile bune ale imunitatii si impunitatii de altadata. Guvernul Ponta a plecat din start intr-o formula defectuoasa. Constient, probabil, ca nu-si poate implini promisiunile, premierul a numit ministri din esalonul secund al partidelor (cu exceptiile lui F. Georgescu si A. Marga). Miza este, desigur, invinuirea lor in toamna pentru previzibilele esecuri. Dar, dintre cei selectati, putini sunt "fara pata". Un Alistar - in incompatibilitate dovedita -, o Dumitrescu sau un Mang - plagiatori cu acte in regula -, un Diaconu - in conflict de interese, etc. reprezinta dovada cea mai clara ca d-l Ponta nu a oferit o alternativa reala la ceea ce a numit "incompetenta si corupta guvernare PDL". Iar pana la alegeri mai sunt cateva luni.