Dincolo de frumusețea sa unică, în care descoperi peșteri ornamentate cu corali, poieni nesfârșite de narcise sau pâlcuri de fluturi albaștri, Retezatul, această piramidă naturală cu vârful retezat, pare că ascunde multe enigme și întrebări, ce depășesc tradiția și poveștile populare. Există o întreagă mitologie legată de aceste locuri, încă din cele mai vechi timpuri. Poveștile lui Ispirescu cu Apa Vie și Apa Moartă, cu Valea Plângerii sau Valea Seacă, cu viața fără de moarte sunt toate culese din această zonă. Și tot poveste pare, dar nu este, faptul că ciobanii care stau cu oile și beau apă din zona Muntelui Godeanu trăiesc în medie peste o sută de ani. Iar între vârfurile Godeanu și Paltinu au loc fenomene bizare, ce nu se pot explica științific. Oricine merge cu o busolă obișnuită acolo o să vadă că este nefolositoare: acul ei se învârte și nu poate indica o direcție anumită. La prima vedere, este un loc cu un magnetism neobișnuit. Însă evenimentele care s-au petrecut în zonă par a spune că este mai mult de-atât. Dincolo de povești au fost evenimente recente, trăite de oameni pregătiți să le povestească. Printre ei se numără și George Resiga.
Sferele luminoase
Vicepreședinte al Salvatorilor Montani din România, George Resiga și-a petrecut întreaga viață pe munte. De 25 de ani, misiunea sa este de a fi îngerul păzitor al turiștilor plecați în drumeție, și așa se face că, în întreaga sa carieră, a bătut la pas toți munții României. Retezatul îl cunoaște piatră cu piatră. I-a admirat de atâtea ori lacurile glaciare înconjurate de stânci, a văzut sute de peșteri în care încă se păstrează oasele animalelor preistorice, i-a deslușit secretele în toate anotimpurile. Când nu ești un turist grăbit, ai timp să respiri odată cu muntele, să îți lipești sufletul de el și să îl simți ca pe o ființă vie, uriașă. În Retezat, George Resiga a văzut el însuși multe fenomene greu de explicat științific, întâmplări și experiențe ieșite din comun. "Așa ceva nu se uită! În august 1991, am trăit un astfel de fenomen, aș zice de tip OZN. Era 4 august. Eram alături de colegul meu, Domokos, și încă 5 turiști, cu care ne întorceam spre baza noastră de salvamont de la Pietrele. Unul dintre turiști, o fată, își luxase piciorul, și grupul chemase salvamontul să îi ajutăm. La început, ne-am despărțit. Noi, cei care duceam fata, am mers mai încet. Când ne-am reîntâlnit, ne-am dat seama că luminile pe care le văzusem, și noi, și ei, nu erau de la grupul nostru. Am privit din nou spre versant și am văzut aceleași sfere luminoase, cu toții. Se deplasau cu viteză foarte mare, în zona de jneapăn, și ne-am dat seama că om nu poate să fie. Una dintre fetele grupului s-a speriat și lumina s-a oprit. Domokos credea, totuși, că sunt oameni și, cum noi aveam nevoie de lumină ca să ajungem la cabană, a început să strige: «Prieteni, veniți încoace și luați-ne!». Moment în care luminile s-au tras într-o parte, către Șaua Văii Rele, și au început să descrie niște forme geometrice. Erau sfere luminoase, mai multe decât văzusem la început, și ele desenau pe spații mari, aș zice de până la cinci kilometri lungime, diferite forme geometrice: o sferă, o inimă, un om în mișcare. La un moment dat, părea chiar un oraș văzut de sus, cu străzi, apoi părea o pistă de semnalizare, ca pentru avioane. A durat cam 27 de minute acest dans al luminilor. Destul de mult încât ne-am gândit că poate ne-am rătăcit și se văd luminile orașului Hațeg. Atunci am scos eu binoclul din rucsac și am privit. Am văzut clar, la una dintre lumini, o zonă de metal, ca un hublou, în partea superioară. Când am scos stațiile de radio-emisie, ca să îi chemăm și pe colegii aflați la cabana salvamontului de la Pietrele, s-a lăsat o ceață deasă și luminile s-au aglomerat într-un singur punct, după care au dispărut", își amintește cu emoție George acea primă întâlnire cu misterele Retezatului. Avea să fie prima experiență de acest fel, însă nu și ultima. La 14 zile după această întâmplare, nu departe de acel loc, s-a prăbușit, în condiții misterioase, un avion, nouă persoane pierzându-și viața în tragicul eveniment.
O tragedie inexplicabilă
Avionul era un IL-18 și era pilotat de unul dintre cei mai buni aviatori români de la vremea respectivă, Ioan Berenghi. Plecase din București cu o echipă de specialiști, care trebuia să repare un avion din Timișoara. Condițiile de zbor erau perfecte, cerul senin și fără ploaie. Cu toate astea, în mod inexplicabil, brusc, s-a pierdut legătura radio cu ei, undeva în dreptul Retezatului, și ultimul mesaj a fost o jumătate de propoziție: "Vedeți că se vede...". Au început căutările și i-au găsit nu departe de locul în care, cu câteva zile în urmă, George Resiga și ceilalți salvamontiști văzuseră ciudatul dans al sferelor luminoase. A fost o tragedie. Nouă persoane au murit și, din păcate, niciodată nu s-au elucidat cauzele accidentului. S-a spus că a fost eroare de pilotaj, ceea ce este greu de crezut, la experiența unui vechi pilot. S-au luat atunci în calcul și alte posibilități: rachetă antiaeriană, coordonate greșite date de la sol, un motor care a luat foc etc. S-au verificat toate și niciuna nu a fost confirmată. Fie magnetismul zonei a afectat aparatura de la bordul avionului și nu au știut exact unde sunt, nu au reușit să mai controleze poziționarea, fie au văzut luminile inexplicabile ce semănau cu un oraș sau cu o pistă de aterizare și au crezut că sunt deja la Deva. "Adevărul este că luminile misterioase pe care le-am văzut noi în acea noapte erau întinse pe o distanță mare și erau destul de puternice, cât să poată fi confundate cu luminile unui oraș, sau cu luminile unei piste de aterizare. Au redus probabil din altitudine și s-a produs accidentul", este de părere George Resiga.
Omuleții din ceață
Un an mai târziu, în apropiere de Valea Rea, a venit de la București un grup de cercetători, pentru a studia fenomenele bizare și, spuneau ei, pregătiți pentru o întâlnire de gradul trei. Grupul era condus de doamna Mihaela Muraru-Mândrea, care inițiase la acea vreme Centrul de Știinte Prospective și Science Fiction din București. George Resiga i-a dus în apropierea locului unde văzuse sferele de lumină ce alcătuiau, parcă, niște mesaje. În total au fost atunci 16 persoane, și expediția nu a fost deloc o simplă excursie la munte: "Știu că tot ce s-a filmat și s-a fotografiat atunci nu s-a înregistrat. Pelicula, filmele erau voalate, șterse! Experiența însă a rămas. Nu știu dacă se poate considera că a fost o întâlnire de gradul trei, cel mai bine ar fi să vorbiți cu doamna Mihaela. Dumneaei atunci a reușit inclusiv să deseneze un soi de ființe umanoide. Oricum, un contact cu altfel de entități cu siguranță a fost". Doamna Mihaela, pe care am întâlnit-o apoi în București, mi-a povestit toată acea expediție al cărei punct culminant a fost o "întâlnire" de gradul trei. "Nu a fost un contact fizic", își amintește dânsa. "Eram între somn și trezie, când am simțit telepatic sau, oricum, într-o stare de conștiință specială, că două ființe umanoide aflate în apropiere au luat legătura cu mine. Era ca și cum mă cercetau de la distanță, și am fost cuprinsă de un sentiment puternic de teamă. M-am rugat și, încet-încet, m-am liniștit, iar ființele acelea pe care le puteam bănui au dispărut. Am crezut că poate e doar un vis. A doua zi, însă, am descoperit că încă un membru al echipei văzuse și simțise același lucru".
În fiecare an se întâmplă evenimente inexplicabile în Retezat. De cele mai multe ori sunt lumini care apar, dar au fost consemnate și sunete ciudate, care se aud din pământ, sau mici cutremure pe arii restrânse. Un alt caz concret a fost înregistrat în urmă cu puțin timp, tot de către echipa salvamontiștilor, când au întâlnit un grup de turiști disperați: erau plini de sânge pe mâini, pe față, și erau în mare panică, cereau ajutor. Explicațiile erau halucinante. "Turiștii au povestit că în acea zi de vară, cu cer senin și fără nici un nor pe cer, au fost cuprinși de o ceață deasă. Prin ceață au văzut forme umanoide care se apropiau sau se depărtau de ei, unele mișcându-se foarte rapid. S-au speriat și au fugit la vale, pe grohotiș, ceea ce le-a cauzat rănile. Nu știu cât de adevărate erau acele forme umanoide, însă frica și rănile acelor turiști erau cât se poate de reale. Mă îndoiesc că un grup de câteva persoane ar fi inventat o asemenea poveste", spune George Resiga. Lista întâmplărilor bizare este lungă. Ea ar putea continua cu mărturia domnului N. Giorgi, care în anul 1987, aflat la Cheile Buții, a văzut pe cer, la mare altitudine, o cruce luminoasă. Aceasta a mers deasupra vârfului Peleaga și a coborât foarte repede, aproximativ 5000 de metri. După o oprire scurtă, lumina a dispărut. Sau cu cea a lui Nicu Vlaicu, care a văzut o sferă luminoasă uriașă, foarte aproape, în zona Muntelui Straja. Sau cu zecile de alte mărturii ale ciobanilor din zonă, care văd mereu flăcări, "dar nu ca cele de pe comori".
Taina muntelui
Nu am urcat niciodată până în vârful retezat al Retezatului. Despre acel loc se spun foarte multe povești, începând cu legenda lui Iorgovan, care s-a luptat cu balaurul și a tăiat din greșeală vârful muntelui, și până la cele mai fanteziste teorii legate de o posibilă poartă inter-planetară, un veritabil teren de aterizare pentru navele extraterestre din trecut sau din viitor. Doctorul Lucian Hăncilă din Lupeni a ajuns în nenumăratele sale drumeții și în acest punct ultim al Retezatului. Am vrut să-i ascult povestea și am trecut pe la cabinetul său de la Spitalul Central din Lupeni. M-a primit ca pe un pacient, la măsuța sa de doctor, îmbrăcat în halat alb. Cu plete până la umeri, "ca un dac liber", și cu o mustață argintată, doctorul mi-a povestit cum i s-a părut "vârful lipsă" al Retezatului. "Senzația mea a fost că acea platformă din vârful muntelui nu poate fi ceva natural. Imaginați-vă o suprafață cam cât un teren de fotbal, perfect dreaptă, și numai stâncă. Oricât ar fi șlefuit vântul și natura piatra, părerea mea este că nu avea cum să realizeze așa ceva. În plus, e adevărat că mintea te duce la un aerodrom sau, oricum, la o pistă pe care poate să aterizeze o navă. Poate e doar din cauza înălțimii și a faptului că ești între nori, habar nu am, dar senzația mea aceasta a fost. Dacă vreți un scenariu SF, acel loc e ca și cum un laser uriaș a decapitat unul dintre cei mai înalți munți ai României. Nu știu dacă e mână de om sau de altceva, dar cred că locul a fost făcut așa în mod intenționat, nu în mod natural". Aveam să aflu însă că cea mai surprinzătoare experiență, doctorul Hăncilă nu a avut-o pe vârful Retezatului, ci la poalele lui, într-un loc poate la fel de spectaculos: Lacul Bucura. Dacă de la ciobanii din zonă obținusem mărturii despre lumini care intră și ies din acest lac, "fără să miște oglinda apei", doctorul mi-a povestit ceea ce a trăit acolo în urmă cu doar câțiva ani.
Blițurile de la Bucura
"Eram șase sau șapte prieteni și am mers până la Bucura să petrecem acolo câteva zile, pe malul lacului. Peisajul e superb și lacul e ca un ochi uriaș deschis către cer. Totul e pur și neatins acolo! S-a întâmplat însă că am văzut ceva foarte bizar. Era în jur de 12 noaptea. La început, erau globuri luminoase de o culoare albăstruie. Veneau pe vale și apoi o luau pe versantul muntelui Pietrele. Pentru un om, era imposibil să meargă pe acolo. Au stat cam 5 minute și apoi au coborât, s-au oprit și apoi au dispărut, pur și simplu. După aceea, au început în cer niște flash-uri de lumină uriașe, de fracțiuni de secundă. Era ca un bliț, dar foarte puternic. Unii au zis că e furtună pe undeva și se văd fulgerele. Însă lumina aceea nu lumina deloc pământul, era mai degrabă o lumină care mergea de jos în sus. Alții au spus că sunt fulgere globulare. Mă rog, majoritatea erau convinși că e vorba de o furtună undeva, dincolo de creastă. Eu am zis că e imposibil și așa am hotărât să mergem de la Lacul Bucura până în Curmătura Bucurei și să ne lămurim. Între Custura Bucurei și Bucura, ai o vedere de ansamblu asupra tuturor munților din masivul Retezat. Am urcat acolo și, surpriză: cerul era senin până departe și nici măcar un nor pe cer. Flash-urile acelea însă au continuat să lumineze cerul într-un mod bizar. Nu aveau practic o sursă anume, un punct cu intensitate mai mare din care să iradieze, ci tot cerul se lumina în mod egal, foarte puternic".
Doctorul Hăncilă mi-a povestit toate astea pe un ton egal, fără emfază. Părea că îmi povestește lucruri normale, din muntele în care a copilărit și pe care toată viața l-a explorat. De fapt, același ton pe care îl au toți oamenii din zonă când povestesc lucruri inexplicabile și bizare pentru mine, însă vechi și știute pentru ei. Întâlnirea cu doctorul Hăncilă s-a terminat cu o invitație la drumeție, în cel mai curat spirit al iubitorilor de munte: "E un mister al Retezatului, e o atmosferă magică, greu de pus în cuvinte, încât asemenea întâmplări par firești acolo. Cel mai bine este să urci pe munte și să vezi, dar în același timp, să simți și atmosfera locului, care este una specială. Aerul, apa, pământul, toate au acolo un susur păstrat de la facerea lumii: curat și adevărat".
Năluca albă
Intri pe Valea Jiului, faci stânga către Lupeni, și mergi până în ultima localitate de la poalele Retezatului: Câmpul lui Neag. De-acolo faci dreapta, pe drumul neasfaltat ce duce pe valea Paroșeniului și când a dispărut și ultima casă, o iei în sus, pe un drum ce merge pe lângă un firicel de apă, ce izvorăște cine știe de unde. Drumul devine o potecă întortocheată, ce te îndepărtează de lumea civilizată, pe măsură ce pădurea te învăluie în foșnet moale. Ca într-o poveste din copilărie, fluturi de toate culorile îți ies în cale și parcă vor să te cheme după ei, să te rătăcească. Le urmezi dansul și uiți toate gândurile, și încotro vrei să mergi. Te lași atras în alte locuri și nu mai știi cum trece timpul admirând ba o floare mică-mică, dar cu petale sofisticate, ba un fag uriaș, de cel puțin două sute de ani, ba miile de frunze ale ierburilor, decupate atât de diferit și delicat, încât nu poți să nu simți mâna divină în facerea lor. Atâta frumusețe ți se oferă, fără să ți se ceară nimic în schimb! Muntele devine un drog dulce, care îți anesteziază orice durere din suflet, îți șterge toate gândurile negre și îți umple inima cu pace. Ajungi sus, pe platoul de la Păroasa, beat de fericire. Eu am ajuns târziu: Mircea Aurel împreună cu vecinul său aproape că terminaseră de arat, mai aveau doar o brazdă. Doi oameni arși de soare și de vânt ară cu plugul tras de cal, pe sub merii înfloriți. Îi întreb direct despre luminile și semnele din munte. Mircea privește către Muntele Mării, ce se vede în depărtare și, lăsând dârlogii calului, se așează pe marginea arăturii, ca să îmi povestească. "Acolo, sus, pe vârful ăsta, îs două pietre așa, ca doi stâlpi de poartă. La asta vă referiți? Unii spun că ceva se întâmplă acolo, că se văd lumini, că ar fi comoară îngropată între ele. Da' cine poate să știe? Sunt semne lăsate de la Dumnezeu peste tot pe munții ăștia, da noi suntem poate prea mici să le înțelegem. Io pot să vă spun ce mi s-a întâmplat mie. Că io de atunci nu-s pre curios cu treburile astea, nu-mi trebe mie alte năcazuri decât ce am. Era într-o iarnă și am urcat cu fratele meu să tăiem ceva lemne. Și spre seară, când eram gătați, io am zis că înnoptez la cineva pe sus și pe fratele meu am zis să-l trimit acasă. Da' cum stăteam așa, cum stau acuma cu dumneata, numa ce s-arată prin pădure o lumină mare, albă. Era distanța cam cât de-aici în fagul ăla, să zic vreo două sute de metri. Era rotundă și mare cum îi luna! Numa' că mai albă, albă ca laptele. A venit și stătea nemișcată. Nu știu dacă se sprijinea pe ceva, că nu vedeam de copaci. Da a stat o vreme. Lu frate-miu i-o fo frică. A zis că el nu se mai duce acasă. După un timp, s-a ridicat lumina ceea și o pornit către munți, da' încetișor, așa. Nu m-am dus să văd dacă îi urmă în zăpadă sau nu. Am înnoptat la un om și a doua zi am plecat. Da' astfel de lumini apar mereu și mulți au văzut. Uite, colo, pe muntele ăla, s-a prăbușit și un avion, cred c-ați auzit dumneavoastră. Am mai văzut lumini de-aceste, de se plimbă, dar mai mici și își schimbă culorile: când bate spre roșu, când spre albastru. Or fi arătări de la Dumnezeu sau poate de la altu', așa că cine are curaj să verifice? Ne vedem noi de-ale noastre, că de muncă îi destul și n-avem timp să ne mirăm de toate câte sunt".
Orașe subterane? Puncte de intersecție cu alte lumi? Poartă de intrare pentru civilizațiile extraterestre? "Fenomene inexplicabile" este tot ce se poate spune despre ce se întâmplă în Retezat. Printre florile de o frumusețe unică, în paradisul fluturilor, al caprelor negre și al lacurilor glaciare neatinse, natura își păstrează misterele.
Mircea se ridică, apucă dârlogii calului și zice încetișor: "Hiii!". Calul sforăie și se opintește. În urma lui, pământul se întoarce rotund, brazda e proaspătă. Un vânt ușurel scutură floarea pomilor.