Că locul lui e de-acum la București, în politica mare, că nu se face să coboare de la înalta demnitate de premier, la corvoada de primar, chiar dacă urbea de scaun e Clujul, capitala istorică a Transilvaniei! Destui au fost interesați să-i bage asta în cap. Pentru că, în ciuda erodării cotei sale de încredere, după ani de guvernare și după scandalurile de corupție care au urmat în primăria pe care a lăsat-o pentru a veni la București, Emil Boc rămânea un politician periculos, greu de bătut, chiar și pe un val general de antipatie, îndreptată spre fosta guvernare portocalie. Alții, pur și simplu, nu au înțeles de ce își mai riscă bruma de putere, când se vedea cu ochiul liber că rechinii din PDL abia așteptau să-și rupă gâtul, pentru a-l debarca definitiv din fruntea partidului. Iar pentru alții, era incredibil faptul că alesese lupta politică, în loc să-și fi negociat din timp, încă de pe când era premier, un loc călduț, pe undeva, poate chiar în fruntea Universității "Babeș-Bolyai”, unde alegerile pentru rectorat s-au desfășurat nu de mult timp.
După ce a încasat de unul singur costurile guvernării, căci Traian Băsescu oricum nu mai candidează la președinție, iar Vasile Blaga, Adrian Videanu și Radu Berceanu s-au retras din linia întâi a bătăliei politice, Emil Boc a fost singurul "greu” din PDL care și-a riscat reputația, în cel mai complicat moment pentru partidul său. Boc și-a asumat, însă, candidatura, și a făcut-o - fără să schimbe portocaliul de pe afișele electorale în vernil, așa cum au făcut alți candidați PD-L-iști, la alegerile locale. Iar lumea a apreciat asta: faptul că a avut curaj să-i privească în ochi pe clujenii lui, faptul că și-a riscat poziția politică prin candidatura sa și faptul că nu s-a dezis la greu de culorile partidului său.
Rezultatul general al PD-L la alegerile locale este unul slab, deși previzibil. Dar nu la fel ar fi fost dacă, precum Boc, și ceilalți oameni de forță ai fostului partid de guvernământ ar fi candidat în orașele în care s-au lansat în politică. După cum la fel de adevărat este și faptul că Boc ar fi avut mai puține șanse să recâștige Clujul dacă împotriva lui ar fi candidat personalități precum Ioan Rus, sau Vasile Dâncu. Rezultatul neașteptat, pentru mulți, și, în egală măsură, foarte blamat, al votului de la Cluj, e un semnal că oamenii s-au săturat să li se mimeze lupta electorală, că vor să aleagă dintre candidați cu anvergură și cu experiență politică, nu marionete ale unor interese obscure, veniți de la București sau de aiurea. În vreme ce în întreaga țară, alegerile locale au fost un simulacru menit să conserve fabuloasa putere transpartinică a baronilor locali, pe care nu i-a deranjat nimeni cu vreo candidatură-surpriză, în vreme ce Bucureștiul a fost cedat fără luptă, sector cu sector, USL-ului, la Cluj, un om și-a pus în joc întreaga carieră politică, la 46 de ani... Emil Boc merită această victorie. Curajul și combativitatea noului primar al Clujului lipsesc cu desăvârșire clasei noastre politice, crescută în coconul călduț al studiourilor TV.