Călătorie în lumea ierburilor de leac

Prenume Dr. Teodor Codlea
* Vara, plantele medicinale își sporesc energia vindecătoare, dovedindu-se a fi adevărate miracole ale Naturii. Pentru a ști să le folosim pe deplin puterea, l-am rugat pe farmacistul Ion Bobaru din Brăila, neîntrecut cunoscător al plantelor, să ne conducă într-o călătorie prin grădina cu flori din care își prepară medicamentele. Adept al farmaciei medievale, "spițerul” din Brăila le oferă cititorilor și câteva dintre rețetele pe care le-a descoperit în manuscrise vechi de aproape două secole *

În lunile de vară, pe Ion Bobaru îl găsești mai tot timpul în grădina farmaciei, îngrijind și uneori vorbind cu plantele. Căldura soarelui îl întine­rește și îi dă energie. Este anotimpul în care recoltează comorile pe care Natura i le așterne la picioare, ca într-un adevărat festin. Ne primește cu bucurie, gata să ne prezinte ierburile de leac care îi sunt atât de dragi.

Iarba îndrăgostiților: rozmarinul

Călătoria noastră începe cu un arbust cu frunze în­guste, de un verde închis, care împrăștie un miros plă­cut și pătrunzător. "Roz­ma­rinul, sau Roua de mare, o plantă puternic parfu­mată, era considerată în trecut iarba îndră­gostiților. Iubește căldura, nu re­zistă la ger. Iarna, dacă este cul­tivat în curte, trebuie acoperit, mai ales în pri­mii ani de cultură. Pe vremuri, îl puteai întâlni în fiecare gospodărie. Azi se găsește mai rar la noi în țară. Acum este perioada de recoltare. Se aleg tul­pinile nelemnificate și se usucă la loc umbros, bine aerisit”.
Mângâie frunzele în formă de ace și începe să vorbească pe to­nul blând al unui profesor, dornic să împărtășească ceea ce știe. Planta, cel mai adesea folo­sită în gastronomie, își dezvăluie treptat calitățile terapeutice.

INTERN

* Afecțiuni cerebrale: Roz­ma­rinul este un bun aliat în lupta cu afecțiunile cere­brale, efectul fiind uimitor. Bolna­vii de scleroză cere­brală reacționează prompt la un tratament cu tinctură de rozmarin, a cărei rețetă farmacistul o recomandă tuturor. "Frunze de rozmarin groșcior, pul­verizate în 20 de grame de alcool de 70 sau 100 grade, se lasă la macerat timp de 10 zile. Secretul este să agiți soluția de 3-4 ori pe zi. După cele 10 zile, se filtrează și se lasă la fri­gider timp de alte 6 zile, pentru a se decanta de eventualele rezi­duuri. Tinctura este recoman­dată și persoanelor care au stări de le­șin, în cazul cărora se poate efec­tua un tra­tament de lungă durată, indicate fiind 10 picături, de două ori pe zi. Din rozmarin se pregă­tesc băi tonice, cu un efect recon­for­tant deosebit, dar care nu se fac seara, deoarece au aceeași acțiune ca și o cafea tare.

EXTERN

Sub formă de soluție alcoolică, se administrează în reumatism și nevralgii, în situația unor tulburări car­diace, sub formă de frecție, în regiunea inimii.

Vinul de rozmarin

Manuscrisele farmaceutice vechi, pe care d-l Boba­ru le-a studiat cu atenție, au dezvăluit și alte taine ale arbustului parfumat. Licoarea din rozmarin este bene­fică și pentru tinerii cu debilități fizice și paloare, dar care nu suferă de tulburări circulatorii. De asemenea, este recomandată și vârstnicilor cu stări de anxietate sau cu afecțiuni vasculare. Rozmarinul reface orga­nismul după mari eforturi fizice, boli contagioase, gripe sau pneumonie.
Vinul de rozmarin se prepară după o rețetă veche de peste un secol: "Frunzele sunt macerate în vin, 2 lin­guri plantă mărunțită la 1 litru vin. Se bea la prânz și seara, câte un păhărel”.
În laboratorul farmaciei Faltis, maestrul leacurilor vechi prepară picături trofice pentru tulburări cerebra­le. Acestea conțin cantități egale de tinctură de rozma­rin, tinctură de ginseng și tinctură de saschiu (Vinca mi­noris).

Saschiul, antinevralgicul verde

Cu pas vioi, dornic să ne dezvăluie cât mai multe dintre comorile grădinii farmaciei sale, Ion Bobaru ne conduce în fața unui covor verde, presărat cu flori al­bas­tre, ce poartă petale rotunde și delicate. Este sas­chiul, cunoscut și sub denumirea științifică de Vinca minoris. Secretele acestei plante mai puțin populare ne sunt imediat împărtășite de spi­țerul îndrăgostit de far­ma­cia naturii. "Recoltarea are loc între lunile iunie și sep­tembrie. Sunt alese tulpi­nile ce poartă frunze. Se pun cât mai repede la uscat, la umbră, în locuri bine ae­risite. Plantele trebuie întinse în strat subțire. Se folosește sub formă de ceai sau tincturi”.

UTILIZARE

În medicina naturistă, calitățile terapeutice ale saschiului sunt pe deplin exploatate. Este folosit pentru calmarea durerilor de cap, reducerea amețelilor și scă­derea tensiunii arteriale. Le este recomandat per­soa­nelor care depun efort intelectual susținut, stimu­lează memoria și mărește capacitatea de concentrare.
În creuzetele farmaciei Faltis, maestrul spițer prepară, respectând indicațiile din prima Farmacopee Română, o tinctură foarte des solicitată: "Se pun 20 g de saschiu în 100 ml de alcool și se lasă la mace­rat 10 zile. După ce se filtrează, este păstrată 6 zile la frigider, timp în care se decantează. Ală­turi de tinctura de rozmarin și tinctura de ginseng, intră în com­poziția picăturilor trofice, preparate în farmacie”.

Secretele iederei - combate bronșita și celulita

Am fi trecut indiferenți pe lângă gardul de lemn îmbrăcat în iederă, dacă ghidul nostru nu ne-ar fi îndemnat să ne oprim. Era dornic să ne prezinte unul dintre cele mai uimitoare ingrediente din farmacia verde, prezent sub forma unei modeste plante decorative: ie­dera. "E bine de știut că de la iederă se recoltează numai frunzele și lăstarii verzi, ter­minali, începând cu luna iunie până toam­na. Nu se folosesc frunzele de pe lăstarii care poartă flori.
Produsele farmaceutice pe bază de frunze de iederă dimi­nu­ează spasmele bolnavilor de bronșită, dar au și ac­țiune antinevralgică. În gos­po­dărie se poate folosi ca infuzie pen­tru uz intern, în stările afecțiunilor bron­­și­ce, iar ex­tern în diferite ulce­rații. Studii recente au de­mon­strat și acțiunea antibio­tică asupra anumitor bac­terii.
Și produsele cosmetice apelează la iederă, mai ales pentru tonifierea pielii și reducerea celulitei. Vedeți, deci, câte întrebuințări se pot da unei plante pe lângă care, din neștiință, trecem indiferenți!”.
Farmacistul Ion Bobaru este renumit pentru pre­lucrarea iederei după o rețetă originală, din care obține Tusostopul, sirop cu caracter expectorant care combate tusea.

Levănțica, mireasma zânelor

Din ierbarul viu al farmaciei nu poate lipsi o plantă cu un parfum delicat și fa­mi­liar: levănțica sau floarea zânelor. Le­genda spune că prezența zânelor se făcea simțită prin mireasma de levănțică ce le însoțea. Tufele cu flori de un albastru vio­let nu mai au nici un secret pentru alchimistul inițiat în tainele naturii. "Se înmulțește atât prin se­mințe, cât și prin butași, proveniți din des­păr­țirea tufelor. Solicită temperaturi ridicate la semă­nare, dar, odată tufa formată, rezistă la ger, chiar la temperaturi de minus 30 de grade. Recoltarea florilor se face în lunile iunie și iulie, când plantele ajung la deplină înflorire. Sunt tăiate vârfurile tijei florale la minimum 5 cm sub ultima floare. Trebuie cu­leasă în prima jumătate a zilei, când planta conține cea mai mare cantitate de ulei. Se usu­că în încăperi bine aerisite, ferite de soa­re. Se așează în straturi subțiri, iar în timpul uscării, se vor întoarce cu grijă, din când în când, pen­tru a evita uscarea neuni­for­mă”, explică meticulos că­lăuza noastră.

UTILIZARE

Uleiul de levănțică li­niș­tește sistemul nervos, înde­păr­­tează insomnia și este un bun aliat în lupta cu migre­nele. Planta zâ­nelor ascunde și alte puteri vindecătoare, dacă este fo­losită sub formă de infu­zie. Ceaiul din flori de le­vănțică are acțiune anti­sep­tică și antispastică și este recomandat în cazul tul­bu­­rărilor digestive. De asemenea, scade tensiunea ar­te­rială, ameliorează simptomele reumatismului și ac­centuează diureza.
În medicina tradițională, este folosit pentru înlă­tu­rarea viermilor intestinali și pentru tratarea gripei. Se prepară adăugând o linguriță de flori la o cană de apă clocotită și poate fi consumat de 2-3 ori pe zi. Are însă și contraindicații, nefiind recomandat în cazul sarcinii sau alăptării. Dacă este consumat în cantități mari, are un pronunțat efect purgativ.

Doctorul mușețel - ne protejează de radiații

Am ajuns la mijlocul zilei și razele soarelui au de­venit necruțătoare. Călăuza noastră se desprinde cu greu de tezaurul verde al grădinii sale și ne invită în încă­perile răcoroase ale vechii farmacii. În depozitul unde Ion Bobaru păstrează plantele, miroase a proaspăt, a sănătate și a mușețel. "Știați că există un remediu natu­ral împotriva radiațiilor?”, întreabă zâmbind. "Este bătrânul mușețel. Vara, o cură cu ceai de mușețel este su­ficientă pentru a ne proteja de radiații. Mușețelul este, cu siguranță, medicamentul natural suprem și, poate, cea mai studiată plantă medicinală. A intrat în folclor și sub denumirea de românică sau floarea-raiului. Se spune că oamenii de la țară, când întâlneau o vatră de mușețel, își scoteau pălăria și spuneau «Să­rut mâna doctore». Desigur, și mușețelul are câteva secrete. Momentul cel mai potrivit de recoltare este atunci când florile albe s-au desfăcut și au luat o poziție orizontală, receptaculul s-a alungit în formă de con, iar florile tubulare au căpătat o culoare galbenă. Perioada optimă de recoltare este din luna mai, până la a doua jumătate a lunii iunie. Culesul florilor se face numai după ce s-a ridicat roua și pe vreme uscată. Nu se re­coltează imediat după ploaie. Orele cele mai potrivite sunt în jurul prânzului și pe vreme însorită”.
Dacă este uscat acasă, mușețelul se presară pe hârtie, într-un strat subțire, în locuri umbroase, curate și aerisite. Important este ca în timpul procesului, care poate dura de la patru până la opt zile, stratul de flori să nu fie întors sau afânat. Pentru cei care culeg sau cum­pără mușețel, maestrul spițer are câteva sfaturi.
- "Deseori, florile de mușețel se pot confunda cu alte specii fără acțiune terapeutică. De exemplu mușe­țelul prost (Matricaria inodora), lipsit de mirosul aro­mat, caracteristic, și al cărui receptacul este plin în interior.
- Lip­sit de efect este și mușețelul cu flori verzi (Matricaria matricarioidis), care nu are miros aromat, are flori mult mai mari, iar re­cep­taculul plan sau semi­glo­bulos.
- Mușețelul balcanic (Matricaria tenuifolia) este tot lipsit de aroma carac­te­ris­­tică.
În privința ceaiului de mu­șețel, avertismentul pri­veș­te folosirea acestuia pen­tru tratarea diferitelor afec­țiuni oculare, fapt care poate determina apariția conjuc­tivitei alergice”, atențio­nea­ză Ion Bobaru.
Și în cazul mușețelului, farmacistul aplică rețete din codexuri vechi. Tinctura din flori de mușețel este pre­parată în proporție de 20% plantă, folosind ca dizolvant alcool diluat. După obținerea tincturii, alchimistul de la farmacia Faltis începe să pregătească leacuri de alungat bolile. În creuzetele din laboratorul său supune loțiunea unui proces de evaporare, până o transformă într-o pastă moale. Amestecată cu extract de gălbenele, castan și hamamelis, pasta de mușețel stă la baza unui unguent util celor care suferă de ulcere varicoase. Tot pe bază de mușețel prepară o soluție pentru spălături vaginale cu proprietăți antiseptice și calmante.
D-l Bobaru nu se mai satură vorbind despre reme­diile și ierburile de leac dăruite de lunile verii, însă este timpul să se întoarcă în farmacia sa plină de elixire din plante. La sfârșitul călătoriei prin farmacia verde, nu uită să ne spună jurământul de la care nu a abdicat niciodată, purtând data anului 1622: "Subsemnatul, jur în fața Lui Dumnezeu că, după ce accept să fiu farma­cist, îmi voi exercita meseria cu devotament. Toate plantele medicinale le voi recolta la timp, le voi usca și le voi menține în bune condițiuni. Voi distruge și voi arunca tot ceea ce este perimat, alterat sau expirat”.

Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Calea Galați nr. 29, Brăila, tel. 0239.61.59.31, e-mail farmaciafaltis@yahoo.com.
Farmacia sa deține "Certificat de bună practică far­maceutică pentru prepararea medicamentelor”, acordat de colegiul Farmaciștilor din România.