Când marea preoteasă a Soarelui - tânăra împărăteasă Reskynthis - a plecat în Lumea Umbrelor, jalea soțului ei - împăratul Ion, marele preot al Lunii - a fost de nespus. Atât de mult a suferit împăratul, încât și-a lăsat palatul și sceptrul, plecând în munți spre a se reculege - gest fără precedent în tradițiile autohtone. Acolo, spun legendele, a pogorât până în Tărâmul Celălalt, rugându-se de zei să-i redea soția. Se mai spune că ar fi reușit să o aducă până aproape de Lumea Albă, dar că ar fi pierdut-o în ultima clipă. De atunci, Reskynthis a mai fost numită și Eurydike, adică "Readusa”.
Noua mare preoteasă a Soarelui a fost aleasă Salonai, sora mai mică a Eurydikei. Legea pământului cerea ca împăratul văduv să o ia de soție pe Salonai. Numai că acesta, iluminat de o nouă lege divină, a refuzat. Tradiția mai cerea ca marele preot al Lunii să oficieze în fiecare an, cu marea preoteasă a Soarelui, hierogamia - adică "nunta sfântă”, pentru ca pământul să dea roade multe - dar împăratul a respins și această ceremonie sacră, care implica actul sexual.
Afrontul suferit de Salonai le-a mâniat în așa măsură pe celelalte preotese, încât acestea l-au căutat pe împăratul plecat în munți, l-au găsit și i-au tăiat capul, pe care l-au aruncat în râul ce curgea prin apropiere.
Temutele preotese mai purtau denumirile de Amazones ("Femei Frumoase”), Sintiana ("Femei Fermecate”), Zantiala ("Doamnele Soarelui”) și Mainades ("Dansatoare”). Ele și-au spălat crima îngrijindu-se de creșterea și educația copiilor mici ai lui Ion-Orpheus și Eurydike, Musaius și Maria. Ajuns împărat, Musaius, zis și D-Ion-Ysos, adică "Fiul lui Ion”, le-a reabilitat și a asigurat supraviețuirea ordinului lor sfânt, ce fusese amenințat cu desființarea de adepții lui Ion-Orpheus. Ele chiar au îmbrățișat noua lege divină pe care o propovăduise împăratul și au luptat pentru impunerea ei. De atunci, au fost asociate cultului marelui profet, iar sărbătoarea lor se ținea de ziua nașterii lui, la solstițiul de vară, mai ales că ele slujeau Soarelui.
"Du-te Soare, vino Lună/ Sânzienele îmbună”
De la geto-daci, Sintienele au pătruns în mitofolclorul nostru sub denumirea de Sânziene, Frumoase, Minunate, Doamne, Drăgaice etc. În "Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir scrie despre Ziua Sânzienelor: "Acesta este numele Sfântului Ioan Botezătorul. Ei (moldovenii) cred că în ziua când se prăznuiește acest sfânt, Soarele nu-și străbate drumul său drept înainte, ci într-o linie tremurată. De aceea, toți țăranii moldoveni se scoală în acea zi înaintea zorilor și privesc cu ochi mari răsăritul Soarelui și cum ochiul nu suferă prea mult această lumină și - din pricina ei - începe să se zdruncine și să tremure, ei pun pe seama Soarelui tremurătura pe care o simt în ochi și se întorc voioși acasă, după ce au făcut această încercare”.
De la ceremonialul alegerii marii preotese a Soarelui, căreia tracii îi spuneau și Thraekidica ("Binecuvântată”), au moștenit românii obiceiul numit Drăgaică. Tot în "Descrierea Moldovei”, Cantemir scrie despre această tradiție: "După cum se vede, prin ea o înțeleg pe Ceres. Căci în acea vreme a anului când încep să se coacă semănăturile, toate fetele țăranilor din satele învecinate se adună și o aleg pe cea mai frumoasă dintre ele, căreia îi dau numele de Drăgaica. O petrec pe ogoare cu mare alai, o gătesc cu o cunună împletită din spice și cu multe năframe colorate și-i pun în mâini cheile de la jitnițe. Drăgaica împodobită în acest chip se întoarce de la câmp spre casă, cu mâinile întinse și cu năframele fluturând în vânt, de parcă ar zbura, și cutreieră toate satele din care s-a adunat lume s-o petreacă, cântând și jucând laolaltă cu toate tovarășele ei de joc, care o numesc foarte des sora și mai-marea lor în cântecele alcătuite cu destulă iscusință. Fetele din Moldova doresc din toată inima să aibă parte de această cinstire sătească, deși în cântecele lor spun mereu, după datină, că fata care a întruchipat Drăgaica nu se poate mărita decât abia după trei ani”.
În ajun de Sânziene, seara, se întâlnesc fetele ce vor să se mărite cu flăcăii ce doresc să se însoare. Băieții fac ruguri, aprind flăcări și le învârt în sensul mișcării Soarelui la apus, strigând:
Du-te Soare, vino Lună,
Sânzienele îmbună,
Să le crească floarea floare,
Galbenă, mirositoare;
Fetele să le adune,
Să le prindă în cunune,
Să pună la pălărie
Struțuri pentru cununie;
Boabele să le răstească,
Până-n toamnă să nuntească!
Fetele fug și culeg flori de Sânziene (Drăgaică), din care împletesc cununi. Cu aceste cununi se întorc în sat și le aruncă peste casă; dacă se agață cununile de hornuri, fetele se vor mărita chiar în acel an. A doua zi, în zori, cetele de feciori străbat satele, cu struțuri de sânziene la pălărie, în semn că au căzut cununile de flori pe hornuri la casele fetelor ce îi interesează. Ei chiuie și strigă:
Du-te Lună, vino Soare,
Că tragem la-nsurătoare;
Cununile neursite
Zac sub hornuri azvârlite.
Până-n 'miezi, cu steagu-n frunte,
Trec feciorii după slute,
C-alde alea nedirese
Nu vor să fie mirese.
În unele locuri, regina Sânzienelor este Drăgaica, sărbătorită tot la 24 Cireșar. Fete foarte tinere, numite Sânziene sau Drăgaice, o aleg crăiasă pe cea mai frumoasă dintre ele, care trebuie să fie și foarte harnică. Ele se îmbracă de sărbătoare, își pun marame albe pe cap și coronițe din flori numite drăgaice sau sânziene (Galium verum). La brâu, sunt încinse tot cu flori de drăgaică, iar în mâini țin spice de grâu și seceri. După ce se întorc în fugă de la câmp, fluturându-și maramele, la intrarea în sat le așteaptă flăcăii cu ulcele cu apă și le stropesc. Apoi se întinde Hora Drăgaicelor, amintire a horei preoteselor Soarelui, în care se prind numai fetele ce au participat la datină. Uneori, Drăgaicele plimbă hora lor pe la unele case din sat, mai ales la casele plugarilor vrednici.
Cântecul Drăgaicelor este acesta:
Hai, Drăgaică, să sărim,
Să sărim, să răsărim,
Că știi iarna ce pățim,
Cu mălai din râșnicioară,
Cu pește din undicioară...
Mi-au venit Drăgaicele
Să reteze spicele;
Drăgăicoiul - drugile.
Drăgaicele mititele
Au plecat la floricele,
Îmbrăcate în boșcele -
Mor băieții după ele...
Mi-a venit vara bogată
Cu tichii de la copii,
Cu mărgele de la fete,
Cu brățări de la neveste.
Iată și Cântecul Sânzienelor de la Stroiești, județul Gorj:
Iană, Iană-Sânziană,
Ț-oi face pomană,
Să dai ploaie fără mană;
Holda să rodească,
Să se veselească,
Porumbul să crească!
Rod cu mâna pun,
Îl strâng de pe drum;
Tot porumbul meu
Rodi-l-ar Dumnezeu,
Fir pe fir să apuce,
Drugile să-ncurce;
Peste locul tot,
Drugile di-un cot!
Iană-Sânziană,
Ferește-l de mană
Și de uscătură
Și de udătură,
Căci și eu la toamnă,
Ț-oi da turtă caldă,
Cu sita cernută,
De jar curățită,
Cu spuză-nvelită.
În noaptea de Sânziene, se spune că înflorește feriga, a cărei floare strălucitoare se păstrează pentru vrăji, descântece și leacuri.
Foto Ernest Bernea (NULL)