Dacă v-au plăcut filmele lui Kusturica, veți fi cu siguranță interesați de acest volum autobiografic, căci felul cum își povestește regizorul bosniac amintirile are multe în comun cu stilul original al filmelor lui. Același dozaj de umor și gravitate, de comedie și dramă, de pitoresc și profunzime, de specific local și general uman, de energie debordantă și melancolie. Toate vin din lumea natală, acel Sarajevo în care conviețuiau, în anii copilăriei și adolescenței lui Emir, herțegovineni musulmani, sârbi creștini, țigani și alte neamuri, cu toții cetățeni iugoslavi. După suferințele provocate de războaiele interetnice de la mijlocul anilor '90, care l-au determinat să se stabilească în Franța, Kusturica și-a pus repetat întrebarea ce dă titlul autobiografiei sale și a decis să-i răspundă în scris: "Doresc să scriu o carte și să-mi fac ordine prin celulele cenușii pe unde rătăcesc amintirile mele. Cu sprijinul îngerilor scriitori care m-au învățat să vorbesc și să scriu, vreau să extrag din această învălmășeală ceea ce ar putea rămâne pe veci ascuns”. Căci, deși uitarea e un factor de supraviețuire, el refuză să cedeze în fața tendinței actuale de spălare a memoriei și concentrare pe clipa prezentă. De aceea își începe romanul personal cu anii copilăriei petrecute în mahalaua Gorica din Sarajevo, când era mult mai interesat de gașca lui de băieți decât de școală. Mama, Senka, și tatăl, fabulosul Murat - care vor fi personaje principale pe tot parcursul cărții, fiindcă i-au dăruit identitatea și apartenența la o cultură - fuseseră partizani în anii '40, dar nu-l iubeau pe Tito, care le trimisese foștii camarazi de luptă în lagăr. Murat fusese doar retrogradat din organismele comuniste centrale de la Belgrad la Sarajevo, unde lucra la Secretariatul pentru Informații al R.S. Bosnia-Herzegovina, iar Senka primise un post de funcționară. Foarte ocupați amândoi, unicul fiu avea libertatea de a hălădui pe străzile mărginașe, locuite îndeobște de țigani și oameni săraci, veniți de la țară, iar lecțiile de viață primite acolo au fost mai importante decât materiile școlare. Prieteniile legate atunci, în care etnia și religia nu contau, l-au însoțit apoi prin toate vârstele. În 1972, cel mai bun prieten al tatălui său, regizorul Siba Krvavac, l-a luat pe rebelul adolescent Emir să facă figurație într-un film al său și i-a inoculat pasiunea pentru cinematografie. Tot el i-a convins pe părinți să-l trimită la Academia de Arte Frumoase de la Praga. Chiar înainte de plecare, viitorul cineast se îndrăgostise de frumoasa Maja, care va deține rolul principal în viața lui, acela de soție. (Deși e un bărbat chipeș, celebru și plin de farmec, Emir Kusturica e și azi soțul Majei și un tată foarte bun pentru cei doi copii ai lor, Stribor și Dunja, acum adulți. Lucru mai rar, după cum știți, în lumea vedetelor de cinema.) Faimoasa școală de film de la Praga l-a contaminat cu umorul ceh de tip Hasek și Hrabal, cu atenția centrată pe cotidianul omului de rând, nevoit să suporte absurdul istoriei. Alte mari modele artistice față de care își exprimă repetat iubirea sunt scriitorul Ivo Andric și cineastul Federico Fellini, introduși în narațiuni mai mult comice, după cum pline de umor amărui sunt și relatările propriilor succese, "Leul de Aur” la Veneția pentru Ce mai știi de Dolly Bell? (NULL) și cele două "Palmes d'Or” de la Cannes, pentru "Tata în călătorie de afaceri” (NULL) și "Underground” (NULL). În 1988, acceptă propunerea lui Milos Forman de a-l înlocui la cursurile ținute la Columbia University și părăsește Sarajevo pentru totdeauna, dar cum viața în America nu e pe placul lui, își alege ca loc de exil Normandia, unde își aduce toată familia. Războiul din fosta Iugoslavie este subiectul mai multor capitole cu opinii și cazuri personale ce ilustrează "lupta lăuntrică dintre herțegovinean și ființa umană”, căci patria ajunsă de nerecunoscut îl doare, iar pentru situația ei îi acuză pe politicieni și pe puternicii lumii. Povestindu-se pe sine și ai săi, Emir Kusturica își pune și întrebări grave despre morală în lumea contemporană, manipulare prin televiziune, despre moarte și supraviețuire. Totul în același mod extravagant, suculent și emoționant ca și în filmele lui.