Evadare în timpul cavalerilor și al domnițelor

Redactia
A început Tabăra Medievală pentru Copii!

În decorul natural feeric, dar și plin de istorie, între Bucegi și Piatra Craiului - zona Rucăr-Bran, a debutat la începutul vacanței școlare cea de a patra ediție a Taberei Medievale pentru Copii. La fel ca și în 2011, tabăra a început cu seriile de limba engleză, organizate în parteneriat cu "Shakespeare School”. Tabăra Medievală pentru Copii își propune să fie un demers cultural și educativ, care să insufle copiilor între 5 și 16 ani, adică la vârstele când se funda­mentează valorile de caracter, credința că onoarea, curajul și prietenia sunt valori care merită prețuite. Odată cu venirea verii, începe să se scrie o nouă po­veste, asemeni celor care au reușit să inspire, de pa­tru ani încoace, peste 350 de tineri cavaleri și dom­nițe, în Tabăra Medievală pentru Copii. Organizată de agenția Medieval Praxis, tabăra este un loc în care copiii sunt învățați despre bine și rău, despre onoare și curaj și despre cât de frumos este să legi prietenii noi și să creezi amintiri pentru o viață. Înființată în anul 2005, agenția Medieval Praxis își dedică activi­tatea organizării de evenimente culturale, punctul central al demersului său constituindu-l Evul Mediu și muzica veche, domeniu pe care agenția îl supune cu constanță atenției publicului, printr-o serie de ma­nifestări concertistice, grupate sub semnul Festi­valului de Muzică Veche București și al Stagiunii de Muzică Veche București. Începând cu anul 2012, Medieval Praxis a lansat programul educațional "Il maestro e lo scolare”, iar din toamna aceasta, va deschide prima Școală de muzică veche din Ro­mâ­nia.
Printre momentele cele mai atractive ale taberei Medievale se numără: tirul cu arcul și spada me­dievală, pictura și heraldica medievală, atelierul de improvizație și teatru medieval și cel de realizare manuală a hârtiei. Acestor activități li se adaugă drumețiile în aer liber, incursiunile în trecut prin in­termediul legendelor și al filmelor cu specific istoric. În ultima seară, se va organiza o festivitate în cadrul căreia băieții vor fi învestiți cavaleri, scutieri sau paji, iar fetele vor primi titlul de domnițe.
Următoarele serii vor fi 22-28 iulie, 29 iulie - 4 august, 5-11 august 2012. Informații de contact:

KARINA HAN, tel. 0725/22.33.98, e-mail: karina@medievalpraxis.ro