FABULOASELE ANIMALE

Natasa Galche
- Câini care merg cu metroul, porci care se privesc în oglindă, delfini care tratează boli. Simple întâmplări sau animalele sunt mult mai inteligente decât ne putem noi imagina? Răspundeți singuri la întrebare, după ce veți citi întâmplările de mai jos -

Câinii intelectuali

"Atenție, se închid ușile! Urmează stația Belo­rus­kaia, cu peronul pe partea dreaptă.” Câinele tolănit pe trei scaune tresare, coboară grăbit de pe banchetă și țâșnește în ultimul moment, strecurându-se printre ușile care se închid. Este stația de me­trou moscovită care ajunge la gară, acolo unde patru­pedul știe că ar putea avea parte de un mic dejun copios.
Cu siguranță, ați văzut ase­me­nea scene în mij­loacele de trans­port în comun; câte un maidanez transformat în pasager clan­des­tin... Recent, savanții de la Uni­ver­sitatea Lomonosov din Mos­cova au realizat un studiu unic, în urma căruia au încercat să des­co­pere dacă câinii vagabonzi folo­sesc metroul conștient, din moti­ve raționale, și dacă da, încotro se îndreaptă ei. La finalul cercetării, profesorul în științe biologice Viktor Zuikov, coordonatorul stu­diului, a formulat o concluzie ui­mitoare: "Câinii nu pătrund la metrou pen­tru a se feri de frig sau de caniculă, și nici pen­tru a cerși mâncare. Câinii au nevoie de mij­loa­cele de transport în comun pentru a se de­plasa din punctul A în punctul B. Ei nu numai că știu să călătorească cu metroul, dar chiar au învățat numele stațiilor și coboară exact acolo unde tre­buie. Una dintre cele mai frec­ven­tate rute este Iasenevo-Iugo Za­pad­naia, acolo unde câinii co­boa­ră pentru a ajunge într-unul din cele mai mari parcuri ale Mos­co­vei. I-am observat timp de mai multe săp­tămâni cum, ajungând la această stație, urcă treptele metroului și se îndreaptă către parc, acolo unde se pot juca în voie. O altă destinație a comunitarilor patrupezi este Be­loruskaia, unde câinii coboară pentru a merge la gara centrală de vest, unde li se dă de mâncare. Cu cer­titudine, inteligența câinilor și a animalelor în general este cu mult mai mare decât am crezut până acum”.
La începutul secolului trecut, medicul și fiziologul rus Ivan Pavlov a lansat teoria reflexelor condiționate, prin care demonstra că acțiunile animalelor se bazează pe răspunsuri reflexe, care nu apar decât condiționat, în urma experiențelor anterioare ale animalului. Sa­van­tul rus considera că animalele nu au un comportament rațional, ci unul exclusiv condiționat de stimuli. Timp de aproape 100 de ani, această teorie nu a fost pusă sub semnul întrebării. În ultimii ani însă, oamenii de știință din lumea întreagă contestă ipoteza conform căreia animalele nu ar fi înzestrate cu inteligență și s-ar ghida nu­mai după instincte. S-a demonstrat că, în special ani­malele care se află în imediata vecinătate a omului, câinii, șoarecii, delfinii, ciorile și chiar porcii, sunt ca­pa­bile să facă raționamente și asocieri logice, să co­mu­nice cu omul și cu alte specii, să utilizeze instrumentele, să acționeze, în caz de pericol, în ajutorul altor ființe.
De curând, geneticienii americani au realizat o des­coperire senzațională: "gena inteligenței”, responsabilă cu legăturile neuronale, a fost depistată și în ADN-ul animalelor. "Uluitor este faptul că în creierul anumitor animale se petrece o mutație. Datorită faptului că tră­iesc în preajma omului și a marilor orașe, abilitățile cognitive ale unor specii de animale s-au mo­dificat la un nivel genetic. Astfel, ani­ma­lele pășesc astăzi pe o altă cale a evo­luției. Mintea lor "sălbatică” se pre­gătește pentru o revoluție a intelectului”, susține Joe Tsien, profesor la Universitatea Princeton, din Statele Unite.

Cioara - o minte sclipitoare

O familie din orașul Ekaterinburg, aflat la poalele munților Ural, a reușit să surprindă de la fereastra apartamentului niște imagini inedite, care dovedesc cât de inventive și competitive pot fi... ciorile. Pe acoperișul casei de peste drum, o cioară, "înarmată” cu un capac de borcan se juca de-a săniușul. Potrivea capacul pe muchia acoperișului în așa fel încât să se poată sui pe sania improvizată. Apoi, așezată pe ea cu ambele piciorușe, își făcea vânt la vale, dând din aripi. Se mai întâmpla să dea peste o denivelare și să ră­mâ­nă blocată în zăpadă, dar, cu abilitate, zgâl­țâia ușor capacul și săniușul se relua. Apoi se întorcea în zbor pe "culme”, cu echipa­men­tul în cioc.
Timp de secole, omul a fost convins că abilitatea de a făuri și utiliza instrumentele este o însușire ce îi aparține doar lui. În timp, studiile asupra lu­mii înconjurătoare au dovedit că există și alte specii care posedă această caracteristică. Deși despre inteligența ciorilor și a corbilor s-a vorbit încă din an­ti­chitate, cercetările re­cen­te au demonstrat lu­­cruri uimitoare des­pre aceste păsări din fa­milia Corvidaelor. După om, ele au cea mai echilibrată pro­por­ție dintre dimensiunea creierului și masa corporală, detașându-se de delfini și chiar de maimuțele antropoide. Capacitatea lor de adap­tare la mediul urban este extrem de mare, sunt ca­pa­bile să recunoască și să memoreze chipuri și voci uma­ne, folosesc și chiar născocesc fel de fel de instru­mente.
Ciorile au înțeles mai bine decât mulți oameni ce în­seamnă culoarea roșie și cea verde, la o trecere de pie­toni, utilizând semaforul în mod ingenios. Întâm­plarea a fost observată în urmă cu câțiva ani, la Tokyo. O cioară care nu reușea inițial să spargă coaja unei nuci, a observat că o poate plasa pe autostradă, iar roțile ma­șinilor care vor trece peste fruct îl vor strivi, ofe­rindu-i astfel miezul. Aștepta cu răbdare culoarea po­trivită a semaforului, zbura rapid pe carosabil, poziționa nuca, după care se așeza pe ca­blul de deasupra intersec­ției. Stătea până ce avea ia­răși undă verde și, aterizând din nou pe carosabil, ciu­gu­lea tacticos fărâmițele de nu­că. Lucrul cel mai uimitor este că cioara a învățat ime­diat și care este banda de cir­cu­lație a mașinilor de tonaj mai mic. Experiențele tre­cute i-au demonstrat că dacă pune nuca sub roțile unui ca­mion, șansele de a mai găsi ceva din miez sunt aproape nule. Interesant este și faptul că, de atunci, toate su­ratele sale din regiune au adoptat această metodă.
Ciorile demonstrează nu doar că sunt foarte in­teligente, dar că au și o memorie fantastică a chipurilor umane. Profesorii de la Universitatea Washington din Seattle au condus un experiment în urma căruia și-au propus să testeze reacția corvidelor atunci când exis­tența lor este perturbată. Studenții, echipați cu plase spe­ciale, au ieșit în campus, au prins câteva ciori, le-au măsurat, le-au cântărit și apoi le-au eliberat la câțiva kilo­metri distanță de complexul universitar. S-a do­vedit însă că acțiunea oamenilor asupra lor a fost con­siderată "umilitoare” pentru păsări și, ca atare, au ho­tă­rât să se răzbune. În scurt timp, s-au întors în campus și, cu o răbdare de invidiat, i-au pândit exact pe acei stu­denți care le prinseseră anterior, făcându-le viața greu de suportat. Se învârteau deasupra lor și, în mo­mentul potrivit, își făceau nevoile exact în capul lor. Po­vestea a durat câteva zile, până când ciorile au rea­lizat probabil că studenții nu le vor mai face niciun rău. "Dincolo de partea amuzantă a experimentului, ni s-a demonstrat că aceste păsări sunt capabile de rațio­namente, au sentimente și o capacitate a creierului care le permite să rețină și să recunoască detalii aparent nesemnificative, cum ar fi fizionomia unui om”, a afirmat profesorul Jonathan Alberts, cercetător în cadrul Facultății de Biologie a Universității.

Vasiliok, porcul care se contemplă în oglindă

Până de curând, oamenii de știință credeau că sin­gu­rul mamifer capabil să se recunoască în oglindă, con­știent de propria persoană, este delfinul. În ultimii ani, cercetările au scos la iveală că și porcul deține o asemenea capacitate.
Vasiliok este, probabil, cel mai iubit și apreciat porc din lume. A avut norocul să se nască la ferma lui Rașid Iskanderov, care în urmă cu zece ani a pornit o afacere cu o fermă de porci. Pe parcurs, zootehnistul turkmen a realizat că porcii sunt animale foarte inteligente, au o memorie și o intuiție excelentă, răspund cu prompti­tu­dine la numele lor și înțeleg semnificația cuvintelor ros­tite de stăpân. Astfel, în scurt timp, zootehnistul a aban­donat afacerea, iar ferma sa de porci s-a trans­format într-un mic centru de studii. Rașid Iskanderov a hotărât că niciunul dintre animalele sale nu va mai fi sacrificat, ci va muri de bătrânețe. "Cu Vasiliok a fost o adevărată revelație. Deja de câțiva ani realizam experimentul cu oglinda pe ceilalți porci, pentru a vedea cu ochii mei dacă ei chiar se recunosc. Vasiliok era încă pui când s-a apropiat prima dată de imaginea ce se reflecta pe suprafața lucioasă. La început a fost pu­țin precaut, dar a realizat rapid că personajul ce se răsfrânge din oglindă este chiar el. Părea să se bucure, ori de câte ori îi aduceam obiectul "minune”, și ime­diat își lua o poziție demnă. Într-o zi, am aflat cât de deș­tept este Vasiliok al nostru. Stătea de ceva timp în fața oglinzii, analizându-se foarte atent. Se întorcea și își cerceta cu interes una din părțile laterale ale cor­pului. După câteva minute de studiu minuțios, s-a trân­tit pe spate și a început să își fricționeze spinarea de podea. Am intrat la el și când l-am răsucit, am consta­tat cu stupoare că Vasiliok descoperise în oglindă pe pielea sa paraziți și încerca să îi anihileze. Am fost atât de impresionat, încât l-am scos din țarcul său, iar acum Vasiliok este membru al familiei mele. Doarme în casă, mănâncă cu noi și este scos la plimbare de fetele mele. Eu cred că este cu mult mai inteligent decât un câine, pentru că Vasiliok ascultă muzică cu mare plă­cere, răspunde la cuvintele noastre, s-a adaptat uluitor la traiul din casă și este extrem de afectuos și bine crescut. Poate că lumea mă consideră un ciudat, însă cum aș putea trimite la moarte o ființă rațională, o ființă care manifestă în mod vădit sentimente și acțio­nează inteligent?!”, povestește Rașid Iskanderov, cel pentru care porcii nu vor mai fi niciodată doar simple animale de sacrificiu.
Unii cercetători susțin că porcul se află pe locul trei în clasamentul celor mai inteligente animale, după cim­panzeu și delfin. "Ca aspect, creierul porcului este si­milar cu cel al omului, diferă doar dimensiunea. Sunt puțini cei care știu că porcii sunt donatori de ce­lule nervoase, care secretă dopamina absentă la bol­navii de Parkinson. Prezența circumvoluțiunilor și a cu­telor sinuoase ale scoarței lor cerebrale sunt o do­vadă incontestabilă a inteligenței lor”, susține Donald Broom, profesor la Universitatea Cambridge din An­glia, acolo unde, de câțiva ani, se desfășoară un studiu de anvergură asupra capacităților mentale ale porcilor.
Într-un experiment recent, desfășurat la aceeași universitate, porcii au ieșit învingători în confruntarea cu maimuțele și câinii, dovedind că pot rezolva diferite teste mai rapid chiar decât primatele. Animalele au fost învățate să folosească o minitelecomandă, cu două butoane, prin care acționau o bilă la stânga sau la dreapta. Sarcina de a conduce bila de culoare roșie până într-un câmp albastru a fost îndeplinită de către toate cele trei animale, însă cel mai rapid a fost porcul.

Delfinul - vraciul acvatic

Conform unor studii, în topul celor mai inteligente animale, delfinul ocupă locul doi, după cimpanzeu. Totuși, în ultimii ani, tot mai mulți savanți susțin că acest mamifer marin este, de fapt, cu mult superior maimuței antropoide. El manifestă o gamă foarte va­riată de emoții caracteristic umane, bucurie, încredere, onestitate, dragoste și altruism. Delfinul știe să se joace, să râdă, să plângă, îmbrățișează și rămâne fidel partenerului său. Asemănarea lui cu ființa umană nu se manifestă doar pe plan psihic și afectiv, ci și sub as­pect anatomic. Delfinul, ca și omul, nu poate sta sub apă mult timp fără aer, are aproape același sistem vas­cular și o temperatură a corpului foarte apropiată de cea umană. Poate că de aceea, de secole, între om și del­fin s-a stabilit o legă­tu­ră deosebită.
Însă abilitatea lui spe­cială, de-a dreptul feno­menală, este dorința și ca­pacitatea de a salva și chiar de a vindeca oame­nii. Efectele benefice ale delfinilor asupra copiilor bolnavi au fost desco­pe­rite încă din 1978, de către cercetătorii din Marea Bri­tanie, însă nici până astăzi nu se cunoaște exact prin ce metodă reușesc mami­fe­rele marine să influ­en­țeze în mod aproape mi­raculos sănătatea omului. Printr-un simț necunoscut, delfinii recunosc în special copiii cu tulburări neuro­lo­gice grave, ca autism, sin­dromul Down sau para­lizie cerebrală, apropiin­du-se de ei protector. În preajma del­finilor, co­piii bolnavi capătă efectiv via­ță, se deschid către lu­me, devin mai siguri, mai ac­tivi și mai comunicativi. Delfino-terapia are o in­flu­ență complexă asupra copilului, îmbunătățindu-i nu doar condiția fizică, ci mai ales pe cea psiho-emo­țională.
Primul pas al metodei este ca cei doi, copilul și del­finul, să facă cunoș­tin­ță. Terapeutul, care asis­tă clipă de clipă la interac­țiunea dintre ei, reco­man­dă, în funcție de situație, atingerea delfinului cu mâi­nile, dacă micuțul pa­cient suferă de o tulburare a activității motorii la mem­brele superioare sau la picioare. "Fiecare caz es­te aparte, nu există un tratament standard, ci totul se adaptează la pacient. Eu, ca medic, trebuie să observ nevoile și dorințele copilului și să adopt apoi metoda potrivită”, afirmă Pavel Gordienko, medic pediatru delfino-terapeut.
De cele mai multe ori, efectele sunt de-a dreptul ulu­itoare. Când omul interacționează cu delfinul, cre­ierul secretă o mare cantitate de endorfină, molecula fericirii, hormon care ajută la echilibrarea emisferelor creierului. Endorfinele cresc imunitatea organismului și joacă un rol important în pro­cesele de memorie, învățare și cu­noaștere. Ultrasunetele emise de delfini ca rezultat al ecolocației influențează pozitiv orga­nis­mul uman, realizând un masaj la nivel celular, îmbunătățind pe­netra­bi­li­tatea membranelor celu­lare, per­mițând, astfel, ingredien­telor ac­tive să pătrundă mai ușor. Ultra­su­netele propagate de delfini sunt de patru ori mai pu­ternice decât cele emise de apa­ratele din me­di­cina modernă.

Annia și delfinul Sașa

Delfinul, cu zâmbetul său înti­părit pe chip din naștere, jucăuș și vesel, stârnește simpatie și dorința de a-l cunoaște. Astfel, copilul se apropie cu ușurință de el, iese trep­tat din universul său lăuntric și se deschide lumii.
În orașul Sevastopol, Ucraina, în cadrul Oceanarium-ului de Stat, există una dintre cele mai mari clinici de delfino-terapie din Europa. Aici, an de an, din toate colțurile lumii, vin sute de familii cu copii suferinzi de diferite di­zabilități psihice. Și, an de an, tot mai mulți copii pleacă acasă mai deschiși, mai veseli, mai dornici să interacționeze cu lumea încon­ju­rătoare.
Așa s-a întâmplat și cu Annia, o fetiță care s-a născut cu sindro­mul Asperger, o afecțiune care ți­ne de autism și se manifestă prin tulburări de comunicare, dificul­tăți de concentrare și de interacțiune cu mediul. "Annia a ajuns să facă del­fino-terapie în modul cel mai straniu. În urmă cu doi ani, într-o dimineață, s-a trezit, s-a așezat la măsuța ei și a început să deseneze delfini. Am tot întrebat-o de unde cunoaște aceste animale, dar nu mi-a răspuns. De obicei, stătea fe­recată în lumea ei, fără puterea de a ieși de acolo. Abia către seară mi-a spus că i-a văzut în vis, că delfinii sunt prietenii ei și că o cheamă. În zilele ce au urmat a început să ne roage să o ducem la întâlnire cu delfinii. Într-un final, am venit aici, la Oceana­rium. Ne-am așezat pe marginea bazinului și, deodată, din apă a ieșit un cap umed și zâmbitor care a atins-o pe mânuță pe Annia. Fe­tița a țipat de bucurie și de atunci ea și delfinul Sașa sunt cei mai buni prieteni. Au trecut doi ani, și acum Annia a devenit mult mai sociabilă și mai comunicativă, e veselă și interac­țio­nează ușor, mai ales cu tot ceea ce vine de la del­fini. S-a liniștit, a început să gân­dească adecvat fiecărei situații, a căpătat dorința de a cunoaște lu­mea înconju­ră­toa­re. Nu știu dacă delfinul a ales-o pe ea sau invers, dar sunt con­vin­să că între ei a exis­tat, încă di­nainte de a se cu­noaște fizic, o le­gătură puter­nică, o legătură la ni­vel sub­con­știent”, povestește ma­ma micuței Annia.

Câinele și urangutanul - doi prieteni pe viață

Relațiile de prietenie dintre ani­malele de specii diferite sunt un fenomen care uimește și fas­cinează. Singura explicație pe care oamenii de știință au putut să o ofere a fost că asemenea legături se leagă doar între animalele care se simt abandonate, în special cele ținute în captivitate, în grădinile zoologice sau la circuri.
Suryia și Roscoe sunt prieteni de șase ani. Ei s-au cunoscut la Insti­tutul Tigers al Speciilor Rare și Amenințate, din Myrtle Beach, Carolina de Sud (Statele Unite). Se poa­te spune că a fost "dragoste la prima vedere”. Roscoe, un câine de vânătoare din rasa Bluetick, a fost găsit abandonat de către angajații insti­tutului, care l-au luat imediat și l-au adus "acasă”, prin­tre celelalte animale. De îndată ce a trecut pragul insti­tutului, câinele a fost întâmpinat și luat în primire de către urangutanul Suryia. "De cum l-a zărit, Suryia a alergat către el și aproape i-a sărit în spinare. Au în­ceput imediat să se joace, să alerge, să se rosto­go­lească în iarbă, de parcă se cunoșteau de când lumea. Scena era total neo­biș­nuită pentru că, de obicei, câinii se tem de primate. De atunci, sunt nedespărțiți, îm­pre­ună dorm, mă­nân­că, se joacă, se plimbă. Roscoe l-a învățat pe Suryia să înoate, ceea ce este uluitor, pentru că primatelor le este frică de apă. Iar urangutanul nostru nu numai că intră în apă cu prietenul său, dar pare să îi placă gro­zav de tare!”, povestește profesorul Bhagavan Antle, directorul institutului. "Într-o zi, am aflat că cineva din regiune a pierdut un câine cu semnal­mentele lui Roscoe, așa că l-am luat, i-am pus lesa și l-am dus în oraș. Din păcate, Roscoe nu era câinele căutat, dar atunci m-am gândit că ar fi mai bine pentru el să îl las la centrul de animale pierdute din localitate. Poate că cineva îl caută și numai la un asemenea centru îl va putea găsi. Dar chiar în aceeași zi, către seară, în par­cul rezervației a apărut Roscoe, obo­sit și însetat după drumul lung de câțiva kilo­metri. Îndată ce a sosit, s-a re­pezit către Suryia și a început să îl lingă cu afec­țiune. Iar urangutanul, spre uimirea tuturor, i-a adus castronașul său de apă pentru a-și putea potoli setea. Era absolut incredibil! Spre amuzamentul tu­turor, Suryia a învățat să îl scoată pe Roscoe la plim­bare, în lesă. A văzut cum procedează angajații și, într-o zi, a luat lesa lui Roscoe și a început să se plim­be țanțoș cu el prin grădină. Tot ceea ce fac împreună o fac cu ma­re plăcere. Chiar și atunci când lenevesc, se țin în bra­țe. Eu cred că între ei, într-o altă viață, a existat o le­gă­tură extrem de puternică”.
Prietenia dintre specii diferite de mamifere, deși este un fenomen destul de rar, demonstrează că ani­ma­lele nu sunt simple ființe necugetătoare, mânate doar de instincte. Ele gândesc, simt și acționează. Și poa­te că nu animalul este cel care nu știe să se ex­pri­me, ci omul cel incapabil de a-l înțelege.