La început... n-a fost Roswell!
Cazul Roswell este probabil cel mai cunoscut incident legat de extratereștri și navele acestora. În vara anului 1947, un obiect neidentificat s-a prăbușit pe teritoriul Statelor Unite ale Americii, în apropiere de Roswell, New Mexico. Acest incident a stârnit numeroase controverse. Reprezentanții forțelor armate ale Statelor Unite susțin că ceea ce s-a găsit la Roswell au fost doar bucăți dintr-un balon de supraveghere aeriană, pus pe seama proiectului Mogul, un proiect experimental care avea ca scop identificarea de la distanță a undelor sonore generate de testele atomice sovietice, folosind niște baloane care zburau la altitudini mari, dotate cu microfoane speciale. Susținătorii teoriilor ufologice consideră însă că această explicație a fost doar o mușamalizare pentru ceea ce s-a găsit cu adevărat, anume, resturile unei nave extraterestre, prăbușită împreună cu pilotul ei la Roswell. Adevărat sau nu, multe persoane trăiesc cu impresia eronată că acesta a fost primul incident din istorie de acest gen și că acest Roswell a fost punctul de începere a contactelor cu OZN-urile și extratereștrii.
În anul 1934, ziarul american "Los Angeles Times” publica un articol despre un inginer geolog care susținea că a descoperit rețeaua unui labirint aflat în subteranele din Los Angeles, care ducea spre un oraș ascuns sub pământ, ce fusese construit de o civilizație avansată, de oameni reptilieni, cu aproximativ 5.000 de ani în urmă, pentru a fi feriți de catastrofele naturale de la suprafață. Scriitorul britanic David Icke a susținut mereu teoria existenței unor ființe reptiliene extraterestre, venite din sistemul stelar Alpha Draconis, care și-au construit baze subterane ascunse pe Terra, în speranța de a obține, în timp, dominația planetei. Dar lăsând la o parte aceste teorii poate prea îndrăznețe, cert este că, încă din preistorie, oamenii au putut observa OZN-uri pe cer și au avut contacte cu pasagerii acestora, numeroasele documente, texte vechi, picturi și gravuri făcând dovada acestui fapt.
Pământul gol
În anul 1864, în cartea sa "Călătorie spre centrul pământului”, Jules Verne aduce în prim plan ideea unui pământ gol, care ascunde în interiorul său o lume aparte, necunoscută pentru cei care viețuiesc la suprafață. Problematica unor astfel de ipoteze a fost ridicată și de comunitatea științifică. Deși, cu tehnologia existentă, o astfel de călătorie spre centrul planetei nu era posibilă, cercetătorii au enunțat două posibilități legate de ideea pământului gol: fie în centru se găsește un nucleu fierbinte de lavă, fie interiorul planetei ascunde o lume aparte. Până în prezent, cea mai adâncă gaură săpată în pământ a fost "Kola Superdeep Borehole”, de 12 km adâncime, din Rusia. În urma acestor săpături, au fost descoperite anumite anomalii geologice, cum ar fi temperaturile de peste 180 de grade Celsius, care nu au mai permis continuarea săpăturilor. Acest eveniment a dus și la apariția unei legende urbane, care susținea că un aparat de înregistrat a fost legat și apoi coborât în această gaură, de unde ar fi înregistrat niște țipete îngrozitoare, care duceau cu gândul la țipetele sufletelor chinuite din Iad. În final, s-a dovedit că totul fusese doar o farsă elaborată.
Teoria Pământului gol susține că planeta ascunde în interior un spațiu cu o suprafață considerabilă. În istorie, numeroase tradiții și religii vorbesc despre locații subterane secrete, ascunse de curiozitatea celor de la suprafața pământului. În Tibet, se vorbește despre orașul Shamballa, localizat în interiorul pământului. Budiștii vorbesc despre Agartha sau Agarthi, un regat aflat exact în centrul Pământului, despre care se spune că ar fi locuit de demoni, ashura. Dacii credeau și ei că, pornind de sub munții Bucegi, se întinde un labirint subteran, în care se retrăsese zeul Zalmoxis. Mitologia celtică vorbește despre Cruachan, supranumită "Poarta spre Iad a Irlandei”, o peșteră prin care ieșeau din subteran tot felul de creaturi ciudate. Tot în Irlanda se spune că sub ținutul Down ar exista un sistem de tunele subterane care duc spre locul unde s-au adăpostit Tuatha de Danaan, primii locuitori ai Irlandei. Triburile Angami Naga din India susțin că strămoșii lor ar fi venit dintr-un ținut subteran, teorie existentă la numeroase triburi, nu doar a celor din India.
În perioada nazistă, Societatea Thule a studiat miturile care vorbesc despre drumuri spre interiorul Pământului. Se spune că Hitler ar fi dat ordin să se studieze o astfel de deschidere în pământ situată în Antarctica. Mai târziu, în timpul proceselor de la Nürenberg, amiralul Dönitz vorbea despre "o fortificație invizibilă în miezul gheții eterne” construită pentru Führer. În anul 2011, Horatio Valens și Paul Veneti au prezentat o serie de hărți vechi ale regiunii Arctice și a Polului Nord, care arătau un canion uriaș în centrul Polului Nord prin care râurile care curgeau spre acea zonă se scurgeau printr-un gol în pământ.
Zeii din ceruri
În majoritatea religiilor de pe glob, zeii și alte ființe mitologice vin din ceruri. În Biblie, în "Vechiul Testament”, apar numeroase relatări despre vizite ale îngerilor pe Pământ. Aceste coborâri din ceruri sunt însoțite de fum și zgomote puternice. În cartea lui Ezechiel, autorul povestește cum a fost martorul coborârii unor ființe cerești, la bordul unei nave zburătoare. Era îmbrăcată în haine strălucitoare, stând în interiorul unei mașinării similare cu obiectele zburătoare așa cum ni le reprezentăm astăzi. Conform lui Erich von Däniken, autorul cărții "Carele Zeilor? Misterele neelucidate ale trecutului”, descrierea acestei apariții seamănă mai mult cu întâlnirile cu extratereștrii decât cu o relatare care ține de domeniul supranaturalului. Numeroase gravuri au reprezentat această scenă și, aproape toate, includ schițe ale unor mașinării sau aparate de zbor. Până și Josef Blumrich, inginer la NASA, a declarat că s-a inspirat din descrierea lui Ezechiel pentru mașinăriile pe care le-a construit.
Numeroase teorii susțin că ființe extraterestre cu o tehnologie mult superioară celei deținute de oameni au venit pe Pământ cu mult timp în urmă și au influențat în mod radical dezvoltarea civilizației umane. Aceștia sunt "extratereștrii antici” sau "astronauții antici”, care apar reprezentați în numeroase picturi murale, gravuri și tablouri din preistorie și până în prezent. În urma contactului cu aceste ființe, oamenii primitivi au înțeles în mod greșit tehnologia lor ca pe o dovadă a statutului lor divin. Astfel, primii zei au fost asociați cu acești vizitatori din ceruri. Numeroase opere de artă îi prezintă cu navele lor în diferite ipostaze. În tabloul intitulat "Botez”, al lui Aert de Gelder, apare o navă extraterestră, din care se teleportează printre oameni o ființă cu înfățișare umană. Printre basoreliefurile prezente pe monumentele egiptene există numeroase reprezentări de OZN-uri, ființe extraterestre și aparate aparținând unei tehnologii foarte avansate pentru acea perioadă (inclusiv aparate de iluminat).
Printre bisericile ai căror pereți sunt împodobiți cu imagini care prezintă OZN-uri și tehnologie extraterestră se numără și biserica Svetitskhoveli (cu o imagine a crucificării din secolul XVII), mânăstirea Detjani din Kosovo, biserica San Lorenzo (cu pictura "Glorificarea Euharistiei”), catedrala Notre Dame din Paris (cu o tapițerie din anul 1330), biserica Santa Maria Maggiore (cu pictura "Miracolul zăpezii” de Masolino da Panicale) și multe altele. În anul 1697, apărea la Hamburg o gravură care prezenta două OZN-uri apărute deasupra orașului, în timp ce o gravură din 1660 prezintă un OZN apărut deasupra unor nave olandeze, care navigau pe mare. Alte gravuri prezintă OZN-uri în formă de țigară sau de car. Astfel, devine clar că aparițiile de OZN-uri nu au început odată cu cazul Roswell, ci ele sunt un fenomen întâlnit încă din străvechime.
Ființele din apă
Totuși, extratereștrii nu sunt singurele ființe prezente în sursele antice și medievale. Acestea vorbesc și de intratereștri, care locuiesc fie sub pământ, fie în adâncul apelor. Ipoteza poate fi plauzibilă, ținând cont de faptul că Terra este mai mult acoperită de suprafețe cu apă decât de pământ și, din toată suprafața planetei care este acoperită de ape, doar o parte extrem de mică a fost cercetată de către om. Acest lucru se datorează limitărilor tehnologice, care nu permit realizarea cercetărilor subacvatice în zonele foarte adânci, din cauza nivelului presiunii. Totuși, a fost dovedit că diferite forme de viață subacvatice există chiar și la mare adâncime, unde temperatura este foarte scăzută și lumina nu pătrunde aproape deloc.
Plinius a consemnat în enciclopedia sa relatări despre diferite tipuri de ființe care trăiau în apă și ieșeau din când în când la suprafață, luând contact cu oamenii. Prima ediție a lucrării lui Plinius, "Naturalis Historiae”, a fost publicată în latină de către Johannes de Spira, în anul 1469, la Veneția. În anul 1582, Sigmund Feyerabend republica lucrarea, cu gravuri realizate de unul dintre cei mai interziși gravori ai epocii, cunoscut sub pseudonimul de Jost Amman. Lucrarea vorbește despre niște ființe care trăiau sub apă și care posedau o tehnologie mai avansată decât cea a oamenilor. Aceste întâmplări consemnate vin de la martori oculari care au avut șansa să vadă astfel de ființe. O astfel de mărturie vorbește despre niște ființe asemănătoare unor dragoni de apă, descriși de marinarii care i-au văzut ieșind din "orașe plutitoare”. O altă ființă descrisă în "Naturalis Historiae” este "Vitulus Marinus”, un fel de câine care are rol de gardian, menirea lui fiind să păzească ființele care ieșeau din orașele subacvatice. Tot un paznic era și dragonul din "muntele de oțel”, expresie folosită de oamenii din acele vremuri pentru a defini navele de metal în care călătoreau ființele subacvatice.
În ceea ce privește ființele subacvatice, lucrarea descrie sirene și sireni, în unele cazuri chiar cu două cozi, care trăiesc în orașe aflate în adâncuri. Aceste ființe vorbesc multe limbi și călătoresc în nave plutitoare pline cu apă în interior. Unele nave au forma unor munți de fier, în timp ce altele seamănă cu niște roți. De asemenea, textul descrie un submarin metalic în formă de monstru marin și conține o gravură în care un cercetător schițează o navă spațială care folosește ca principiu de zbor fuziunea la rece. Pe lângă descrierile acestor intratereștri, care locuiesc în orașe din adâncuri, Plinius consemnează în lucrarea sa și o legendă care descrie o întâlnire de gradul trei.
Extratereștrii ca oameni
Conform legendei consemnate de Plinius, o zeiță vine din ceruri la bordul unui car metalic cu foc. Aceasta are formă umană și este foarte frumoasă. Ea se îndrăgostește de Vair, un prinț din acele locuri. Cei doi obișnuiau să se întâlnească ori în castelul lui Vair, ori pe nava ei, până în ziua în care zeița trebuia să plece. Dacă pleca, ea nu se mai putea întoarce decât peste câteva mii de ani, timp în care el ar fi murit, așa că îi propune lui Vair să o însoțească în lumea ei. Acesta se gândește că nu își poate lăsa regatul și îi refuză propunerea. Înfuriată, zeița îl rănește grav pe Vair, după care pleacă. Vair rămâne cu războinicii lui loiali care îi îngrijesc rănile. El va supraviețui, doar că înnebunește și, spre bătrânețe, începe să picteze imagini cu aparatura văzută pe nava zeiței, reprezentată ulterior în gravura lui Jost Amman, care schițează aparatul de zbor bazat pe principiul fuziunii la rece.
Legenda prezentată de Plinius în "Naturalis Historiae” oferă un detaliu foarte interesant. Zeița venită din ceruri avea un aspect perfect uman. Astfel, se conturează ipoteza "coloniei penitenciare”, care susține că extratereștrii fac parte tot din rasa umană, doar că o parte dintre ei au fost pedepsiți pentru o ofensă foarte gravă, motiv pentru care au fost exilați pe Pământ. Aici, ei și-au continuat viețile și s-au înmulțit, doar că, odată cu trecerea timpului și cu numeroasele cataclisme care au lovit Terra, cunoștințele lor inițiale s-au pierdut. Așa s-ar fi explicat existența unor civilizații foarte avansate pe Pământ în trecut, cum era civilizația continentului pierdut Atlantida. În plus, cercetările actuale au dovedit că 70% din ADN-ul uman este alcătuit din segmente care nu aparțin nici unei alte specii existente pe Terra. Deci, nici vorbă de evoluție!
O altă posibilă explicație o constituie contactele cu o civilizație extraterestră mai avansată, care a dezvăluit oamenilor cunoștințe ce le-ar fi putut fi de folos, ca în cazul egiptenilor. Chiar există ipoteze care susțin că faraonii egipteni erau zei veniți din ceruri, teorii susținute și de descoperirile arheologice din diferite zone, unde au fost găsite mumii cu o formă a capului foarte diferită de cea a contemporanilor lor, cu craniul alungit și cu creierul foarte dezvoltat. Un alt exemplu îl constituie liniile de la Nazca, acele structuri geometrice de pe sol, vizibile doar din aer, care prezintă coordonate exacte din sistemul solar, despre care se crede că au fost construite ca un aerodrom pentru navele extraterestre. Totuși, toate acestea sunt numai câteva dintre numeroasele ipoteze, teorii și exemple, care constituie un repertoriu vast, ce se îmbogățește în mod constant.