- Unde ai dispărut, Mihai? Erai o prezență constantă pe micul ecran, acum te vedem mai rar decât ploaia din vara asta...
- Nu s-a întâmplat ceva anume care să determine aparițiile mele mai rare de pe micul ecran, pur și simplu, așa este cursul lucrurilor. În cariera fiecărui artist există perioade mai agitate și perioade mai liniștite. În ce mă privește, am ales cu bună știință să fac pasul înapoi, hotărând să nu mai dau curs tuturor invitațiilor la emisiunile TV. Majoritatea lor sunt de o banalitate extremă. Am obosit să tot particip la lucruri neimportante. Subiectele care se promovează pe micul ecran au ajuns să mă scoată din minți. Am editat un album nou, acum vreo două luni, și am apărut la câteva emisiuni să vorbesc despre el. Atât. Refuz să mai merg să comentez certuri, scandaluri, lucruri vulgare, cu care nu am nimic de-a face. Nici măcar nu mă mai uit la posturile românești, de mai bine de un an. Stau la Constanța și mă simt acolo perfect. M-oi fi maturizat brusc, nu știu... Cert este că m-am săturat de tot acest circ mediatic. Ca să mă fac și mai bine înțeles, mă voi da chiar pe mine de exemplu în acest sens. Cu ceva timp în urmă, am trecut printr-un mare scandal cu Maria Ciobanu, care s-a supărat foarte tare pe mine, pentru că mi-am "permis” să cânt Lie Ciocârlie. Scandalul a fost foarte mediatizat, iar urmarea a fost că albumul cu Lie Ciocârlie s-a vândut atât de bine, încât eu am luat discul de aur. Nu mă mândresc cu ce am făcut. Am știut foarte bine că voi vinde însutit, dacă particip la fiecare emisiune în care urma să mă cert cu Maria Ciobanu. Și m-am dus conștient. Știu, penibil! Considerându-mă absolut nevinovat, m-am coborât la acest șiretlic ridicol și am avut un succes nebun. Uite, așa funcționează show-business-ul în România! E trist, e foarte trist, pentru că te zbați ani de zile să ajungi acolo sus, prin muncă, prin talent, iar când ajungi, vezi că "acolo sus” e pur și simplu o mizerie, o lume subțire și falsă.
- Nu te temi că ai făcut un pas prea mare înapoi? Că retragerea se va transforma în uitare?
- Nu mă tem. Am garanția că acest lucru nu se va întâmpla. Eu am un mare noroc, deoarece după participarea la Eurovision, s-a creat un brand Mihai Trăistariu, ceea ce mă ajută să fiu chemat în concerte sau la diferite evenimente, indiferent dacă am scos sau nu un album nou, indiferent dacă sunt difuzat la radio sau nu. Numele meu prezintă garanție și de aceea continuu să am cel puțin câte un concert pe săptămână. În România s-a creat un paralelism fericit. Chiar dacă nu apar la televizor, artiștii buni sunt invitați să cânte pretutindeni în țară. O corecție necesară, având în vedere mizeriile așa-zis muzicale promovate pe micul ecran. Și acum, când vorbesc cu tine, sunt în mașină, în drum spre Iași. Astfel pot trăi în continuare din muzică, iar banii câștigați de pe urma ei îi investesc în cele două afaceri ale mele - firma de taxi din Constanța și studioul de înregistrări. Aceste două afaceri îmi dau multă liniște, liniștea că, dacă Doamne ferește chiar se întâmplă să mă înghită uitarea, așa cum spui, eu tot voi avea din ce trăi. În plus, în urma unui album cu muzică populară pe care l-am scos mai de mult și care s-a bucurat de succes, sunt invitat des să cânt la nunți. Unii se feresc să recunoască faptul că merg la nunți, eu nu. Merg și îmi place. De ce? Pentru că în jumătatea aceea de oră cât cânt, lumea mă ascultă, dansează, se bucură, e fericită. Prefer această jumătate de oră la o nuntă, decât două ore într-un club de fițe, în care nimănui nu-i pasă de fapt de muzică, ci stau la mese cu mâncăruri sofisticate și vorbesc, cât pot de tare, despre haine de firmă.
Iubire, liniște și pisici
- Te-ai stabilit la Constanța... Cum se face că un muntean ca tine, din Piatra Neamț, a ajuns să locuiască la malul mării?
- Sunt Săgetător, chiar în zodiac îmi spune că eu caut zonele însorite, cu apă, cu mare. Am aflat asta după ce m-am stabilit la Constanța, poate de aceea am ajuns aici. Îmi place, e liniște și e suficient de aproape de București, fără să fie nevoie să stau în capitală, unde sigur nu aș rezista. Dar chiar și așa, Piatra Neamț mi se pare o minune de oraș. Tocmai am fost acolo să organizez un concurs de muzică. Doamne, cât e de frumos! Nu îmi venea să mai plec. În mod cert, dacă ar fi să mă mut undeva, acolo m-aș întoarce, dar nu acum, pentru că e prea departe. Oricum, și eu m-am schimbat enorm. Am obosit, sunt mereu pe drumuri, iar când ajung la Constanța stau numai în casă. Nu mă întâlnesc cu nimeni, dorm, citesc, mă uit la diferite reportaje la televizor. Am ajuns să dorm la prânz, ceea ce nu făceam niciodată și nici nu-mi place ideea. Am o problemă cu pierderea timpului, iar dormitul mi se pare cea mai mare risipă de timp. Stau și citesc până la trei dimineața, numai să nu dorm.
- Să folosim prilejul că te afli în mașină, ca să îmi spui... ce priveliști se înșiră pe drum...
- Văd sate. Sate cu oameni care muncesc. Aici, la țară, chiar se muncește. La oraș, oamenii se plâng toată ziua de sărăcie, dar când e vorba de muncă... Uite-i, pe șosea sunt o mulțime de oameni cu pepeni. Vând pepeni cu un leu, iar la finalul zilei adună șapte lei. Șapte lei!
- Cine te așteaptă în liniștea de acasă, pe care ai ajuns să o apreciezi într-atât?
- Prietena mea și pisicile mele. Ele sunt tot ce mi-a mai rămas. Părinții mei au murit amândoi de cancer, iar frații... Deși sunt cel mai mic, trebuie să am grijă de toți. Noroc că am acest refugiu acasă, cu prietena mea, și pisicile. Nu ne grăbim încă la căsătorie, dar îmi doresc foarte mult familie, copii care să îmi sară în brațe. Sunt liniștit și împlinit acasă.
- Liniștea pare să fi devenit un laitmotiv al vieții tale...
- Da, sunt mereu în căutarea liniștii. Simt că dacă nu mă așez și nu mă liniștesc, pot claca. Cred că de aceea se întâmplă lucruri groaznice cu o mulțime de artiști. De la Mădălina Manole și Mălina Olinescu, la Whitney Houston. Renunță la tot pentru cariere, obosesc enorm, nu mai înțeleg realitatea, nu-și mai dau seama dacă sunt fericiți sau nefericiți și se sting. La propriu. De ce? Pentru niște bani. Sigur, ai clipele acelea frumoase de glorie, dar până la urmă, tot la case, mașini și haine de firmă se reduce totul. Ți se pare că odată obținute, ești realizat, dar nu e deloc așa. Artiștii sunt făpturi speciale, sensibile: când sunt dați la o parte sau când lumea nu-i mai aclamă, intră într-o suferință soră cu boala, care pe unii chiar îi ucide. Mă tem de asta și de aceea încerc să mă liniștesc acum, cât am mintea limpede, cât știu că am alături pe cineva care mă iubește.
Fără compromisuri
- Să revenim la muzică. Aminteai de albumul lansat acum două luni, povestește-ne despre el...
- Este al treisprezecelea album din cariera mea, și se numește "Balade”. Are optsprezece melodii, unele mai vechi, altele nou-nouțe, câteva preluări internaționale, dar toate melodii lente. Este un album de suflet, în stilul meu preferat. Tocmai de aceea a trebuit să-l impun puțin casei de discuri Roton. Am ajuns la un moment al carierei mele în care vreau să cânt numai ce îmi place, nu mai pot face compromisuri, nu mai pot cânta muzică de club pe două note. Consider că am voce foarte bună, consider că sunt un nume în muzica românească, a venit momentul să mă impun. De fapt, în general, nu mai fac nimic ce nu-mi place și mă simt foarte bine așa.
- La ce mai visezi, ce-ți dorești mai departe?
- Îmi place să organizez tot felul de evenimente, festivaluri, concursuri, să fiu eu șeful responsabil de tot. Îmi plac provocările, dar numai cele care duc către realizări mărețe. Unul dintre visurile mele este să pun pe picioare o mare pensiune pentru animale. Un loc cu medici, dar și unde oamenii își pot lăsa animalele de companie când sunt plecați. Aș face asta, nu pentru că aș vedea o afacere cu un câștig fabulos, ci pentru că iubesc animalele. Dragostea asta îmi aduce și multă bătaie de cap. Am ajuns să îngrijesc cincizeci de animale, fie găsite, fie altele, pe care mi le tot lasă oamenii la ușă, știind că nu am inimă să le abandonez. Au devenit chiar o problemă pentru mine, un cerc din care nu mai pot ieși. Le țin pe lângă bloc sau la casele din vecini, dar eu le hrănesc zilnic, eu le perii, eu le duc la medic, eu mă ocup de sterilizări. Jumătate din timpul meu liber este dedicat acestor animale. De aceea, aș face o pensiune... Un alt plan, și cel mai important, este să investesc în cercetare pentru boli incurabile. Nu este vorba să ajut copiii defavorizați sau bolnavii, dându-le bani să mai trăiască doi ani. Visul meu este să se găsească leac pentru bolile lor. Este un lucru pentru care mi-aș da toată agoniseala, fără să clipesc. Chiar intenționez să organizez un turneu prin cel puțin cincizeci de orașe din țară, scopul lui fiind să trezesc interesul oamenilor de știință, al marilor medici români, pentru ca ei să-și unească mințile și să găsească soluții. Îmi trebuie un plan foarte bun, aș pune chiar la bătaie un mare premiu, aș vinde tot ce am pentru acest premiu, doar să văd că oamenii de știință români muncesc pe brânci să găsească vindecare, măcar pentru o singură boală incurabilă. Cred că o moștenesc mult pe mama, care avea studii de medicină, de am o astfel de pasiune obsesivă. Tot în acest sens îți spun, și nu vreau să sune curtenitor, dar citesc "Formula AS” constant, număr de număr. Am pe cineva care mi-o păstrează și o citesc din copertă în copertă. Cel mai mult mă pasionează articolele voastre cu leacuri. Când ai mei erau în suferință, citeam mereu tratamentele de la voi din revistă și le făceam tot felul de rețete, dar din păcate pentru amândoi a fost prea târziu. Pasiunea însă mi-a rămas. Cam asta fac, cam astea îmi sunt visurile, nu știu ce se va alege din ele, dar știu sigur că eu nu am lăsat niciodată nimic la voia întâmplării, nu am lăsat nimic neterminat. Cred în mine. Sunt sigur că voi ajunge să fac tot ceea ce îmi doresc cu adevărat.