O civilizație supra-chimizată
Se aproximează că în mediul înconjurător al civilizației industriale există astăzi circa 60.000 de substanțe diferite, cifră în care nu sunt incluse pesticidele, substanțele farmaceutice și aditivii alimentari. În fiecare an, aproximativ 1.000 de substanțe noi sunt create și introduse în mediul ambiant (Prof. Dr. Doc. Petre Raicu). Unele dintre aceste substanțe pot induce aberații (mutații) la nivelul celulei umane, modificând ADN-ul. Ele se numesc mutagene și multe sunt carcinogene, adică produc boala cea mai temută a civilizației noastre, cancerul. Din acest motiv, s-a pus pe plan mondial, încă din 1972, problema testării genetice a substanțelor chimice nou sintetizate, cu care omul vine în contact sub diverse forme. Totuși, de atunci și până azi, incidența cancerului a crescut cu peste 100%... Excluzând ereditatea din ecuația bolii canceroase, multe din cauzele ei pot fi sintetizate într-o grupare cheie: intoxicare, infestare, iradiere. Toxine alimentare ori habituale directe și indirecte, toxine din poluare, otrăviri profesionale ori accidentale, parazitoze, viroze și micoze cronice, radiații, toate converg spre același mecanism mutagen, care provoacă cancerul.
Explicații științifice nerostite
Primele observații asupra etiologiei cancerului sunt menționate în 1775, când Dr. Percival Pott leagă cancerul tegumentului scrotului de munca de hornar. Contactul direct cu funinginea și gudroanele din hainele impregante la lucru induce acest tip de cancer profesional. În 1914, Th. Bovari lansează ipoteza "mutației somatice” în apariția bolii canceroase. Calcule estimative apreciază că la un individ adult în fiecare secundă, în cursul procesului normal de auto-regenerare, se divid 4 milioane de celule. Se știe că în faza de diviziune celulele sunt mai sensibile, iar expunerea la factori nocivi poate cauza cu ușurință aberații cromozomiale. Așadar, se consideră că sub acțiunea noxelor apar zilnic în organismul uman circa un milion de celule mutante (Prof. Dr. Ion Chiricuță). Din fericire, la majoritatea indivizilor cu un aparat imunitar competent, aceste celule care poartă mutații genetice și sunt candidate la cancerizare sunt înlăturate "din fașă”. Prin urmare, deși agentul cancerigen afectează un număr mare de celule, totuși, numai una singură, care a scăpat de sub controlul imunității, reușește să formeze tumora. În interiorul tumorii se mai desfășoară un lucru periculos, dar prea puțin cunoscut. Apare un proces micro-evoluționar care generează în permanență variante celulare noi. Unele linii celulare mor, dar altele supraviețuiesc și pot dezvolta linii rezistente la chimio-terapie, radio-terapie. Este un mecanism de "autoapărare” propriu tumorii, similar cu cel prin care microbii devin rezistenți la antibiotice. În plus, s-a dovedit în laboratoare, încă din 1982, că fragmente din nucleul celulelor canceroase, purtând informație oncogenă, se pot insera în nucleul celulelor sănătoase, transformându-le și pe acestea în celule tumorale. Procesul a fost denumit transfecție, de către cercetători. Tot din anii '80 se știa că celulele canceroase produc niște substanțe care funcționează ca factori de creștere. Aceste substanțe stimulează înmulțirea celulelor tumorale, dar pot acționa la fel și asupra celulelor sănătoase, care pot deveni maligne. Fenomenele descrise mai sus dezvăluie niște adevăruri tulburătoare. Cancerul se poate propaga la distanță, nu doar prin migrarea de celule, dar și prin intermediul componentelor circulante ale acestora. Totodată, tumora constituie un pericol nu numai cât timp este în viață, dar chiar și după ce a fost omorâtă. Din celulele bolnave distruse se vor deversa în corp toate componentele lor, devenind oncogene pentru celulele normale. Cu cât se distrug în timp scurt un număr mai mare de celule tumorale, cu atât se vor împrăștia în circulația sanguină mai multe oncogene, care de fapt întrețin fenomenul canceros în organismul respectiv.
Deși aceste lucruri s-au descoperit în lumea științifică de zeci de ani, totuși nimic nu s-a schimbat în abordarea terapeutică convențională a cancerului. În institutele de oncologie din întreaga lume se tratează încă la fel ca acum 100 de ani. Deși sunt mereu lăudate medicamente și aparate noi, toate servesc aceleiași reguli învechite "arde, otrăvește, taie tumora”, fără să se țină cont de faptul că, prin acestea, fenomenul canceros este de fapt întreținut în organismul bolnav.
Eficiență(?) medicală în combaterea cancerului
De mai bine de 100 de ani, de când se face statistică în oncologie, medicina a rămas practic blocată în jurul aceleiași cifre de 18% ca șanse de vindecare pentru pacienții cu cancere, indiferent de tip și stadiu, urmăriți timp de cinci ani. Potrivit lui Vincent De Vita, în 2008, pe plan mondial, s-au înregistrat 12,7 milioane de cazuri noi de cancer. În același an, au murit 7,6 milioane. În țările dezvoltate, unul din trei oameni moare de cancer, înainte de 60 de ani. România anului 1930 ocupa locul ultim, din 36 de țări europene din punctul de vedere al ratei mortalității prin cancer, cu 41,9 decese la 100.000 de locuitori pe an. Cifra mortalității crește până la 47,9/ 100.000 locuitori în doar 9 ani, din 1930 până în 1939. Pentru ca în 2008, conform Eurostat, România să ajungă pe locul 11 din 30 de țări europene, cu cifre care au urcat la 246 pentru bărbați și 128 pentru femei.
Ce ar fi de făcut?
Dacă simpla distrugere a tumorii se dovedește cu argumente științifice a fi păguboasă, devine evident că se impune o altă abordare a cancerului. În fapt, tumora este doar o manifestare a bolii, și nu boala în sine. Vorbim despre un amplu fenomen canceros care apare și se manifestă într-un întreg reprezentat de organismul uman, din care face parte organul inițial cancerizat. Ar trebui tratată nu numai o manifestare, și nici doar boala, ci pacientul în întregime, privindu-l integrat în ambientul său. Moral și argumentat științific ar fi mai eficient dacă s-ar încerca reconvertirea către normal a ceea ce s-a îmbolnăvit. Să aplicăm și pentru celulă ceea ce facem pentru om: dacă este bolnav, încercăm să îl vindecăm, nu să-l omorâm. Cu atât mai mult cu cât se știe că unele tumori pot regresa spontan, până la dispariție; de exemplu, carcinomul renal, neuroblastomul, coriocarcinomul și chiar agresivul melanom malign. Trebuie doar ca organismul, cu niște ajutoare eficiente, să fie pus în condițiile optime, în care funcțiile lui să se exercite pe de-a întregul. După cum spune psalmistul, "suntem cu puțin mai prejos decât îngerii”... De altminteri, ideea reconvertirii la normalitate a celulelor canceroase reprezintă cea mai nouă viziune în lumea avangardistă științifică, enunțată în epigenetică (Prof. Eberhardt Bengsch).
O altă abordare în tratamentul cancerului
În experiența mea practică de clinician, am încercat ca tratamente oncologice și hematologice felurite remedii. Cu un succes relativ. În general, este necesar să se utilizeze mai multe combinații de plante, minerale și produse apicole, pentru a obține un efect bun și rapid. Sunt frământări și probleme pentru care am găsit de acum șapte ani, într-o bună măsură, răspuns, într-un produs simplu și eficient de care am aflat prin străini. În august 2005, am fost invitată împreună cu soțul meu la Belgrad, într-un schimb de experiență în tratamentul naturist al cancerului. Am mers acolo încrezătoare în forțele mele. Tocmai ce tratasem un pacient cu cancer sublingual cu prindere mandibulară, supus radioterapiei. Un om căruia i se dăduse o speranță de viață de 2%. El era considerat vindecat și avea analize de sânge cu valori la limitele superioare ale unui om sănătos. Eram foarte curioasă să aflu ce-mi pot spune nou confrații sârbi. Cu uimire și bucurie, am putut să văd fișele unor bolnavi oncologici care au fost în faze avansate de boală și care au supraviețuit. Am văzut pacienți care mergeau singuri cu mașina la ședințele de chimio-terapie și care se întorceau apoi la serviciu... Lucru care devine imposibil în condițiile considerate normale pentru chimio- sau radio-terapie. După trei ani de muncă cu produsele lor, am înțeles care era cheia succesului: zeolitul.
Despre zeolit se vorbește mult în mass-media, dar se spune prea puțin. La facultățile de chimie din țară, se depun semestrial două-trei teze de doctorat pe tema zeoliților. Azi i se recunosc mai bine de 40 de utilizări diferite. De ce am ținut să leg toate aceste chestiuni: substanțe mutagene pe de o parte, cu zeolitul pe de altă parte? Pentru că zeolitul este una dintre cheile care le poate regla.
Cum funcționează zeolitul?
"Secretul” eficienței spectaculoase a zeolitului constă nu atât în compoziția chimică, cât în aranjamentul spațial al componentelor sale. Ele formează o rețea complicată de cavități și canale cu dimensiuni microscopice, care se constituie într-o adevărată capcană pentru substanțele toxice. Sunt adsorbite atât lichide, cât și solide sau gazoase de prisos. Este dovedită capacitatea chelatoare față de metalele grele. Este capabil de a lega și elimina mercur, cadmiu, plumb, zinc, cupru, parțial cromul și altele. Elimină radionuclizi precum pe cei de stronțiu, cesiu, cobalt, cadmiu și crom. Gaze cu efect toxic, dioxidul de carbon și amoniacul. Alte toxine, ca cele organo-fosforice utilizate în insecticide, și aflatoxinele produse de unele ciuperci.
Partea cea mai mare din zeolitul ingerat rămâne în tubul digestiv și îl străbate de la un capăt până la celălalt. Pe parcurs, absoarbe toxinele purtate de sânge și le elimină odată cu fecalele. Care sunt dimensiunile eficienței? Să facem un mic calcul. Un om de 70 kg are aproximativ 5,8 l sânge. Prin vasele intestinului circulă 1,4 litri sânge/minut. Adică, în circa 4 minute, tot sângele său a trecut pe la nivelul tubului digestiv. Pe de altă parte, durata procesului de digestie este considerată statistic de 3 ore. Atât i-ar trebui și zeolitului ingerat ca să străbată tubul digestiv între cele două capete. Ei bine, dacă în 4 minute tot sângele unui om trece prin vasele tubului digestiv, înseamnă că în cele 3 ore se fac 45 de asemenea treceri complete. Așadar este suficient timp în care zeolitul să extragă numeroase toxine. Toxinele mobilizate din depozite se vor elimina și pe alte căi depurative, în principal rinichiul și pielea. De aceea, urina poate avea o colorație nefirească și un miros mai urât, iar uneori apar transpirații în timpul administrării. Știind acestea, ne dăm seama că în cazul persoanelor cu un grad mare de intoxicare, cum sunt și pacienții cu cancere, nu este suficientă o singură administrare pe zi. O posologie corectă impune 2 până la 4 prize pe zi, în funcție de situație.
Radioprotecție
Zeolitul elimină acele componente oncogene ale celulelor tumorale care se deversează în sânge, după distrugerea lor în masă, prin radioterapie. Pe unele le poate adsorbi direct, dar acționează și indirect, prin menținerea funcțiilor sistemului imunitar.
Excepția de la cele prezentate mai sus este radioterapia metabolică, care este însă foarte rar aplicată. Aceasta constă în ingerarea de fluide ce conțin izotopi radioactivi, cu tropism pentru anumite țesuturi. Exemplu: administrarea de Stronțiu 89 în cancerul de prostată, atunci când apar determinări secundare osoase multiple. Pe durata acestui tip de tratament se recomandă a nu se folosi zeolit.
Chemoprotecție
Prin aceleași mecanisme funcționează zeolitul și în cazul administrării de citostatice. Doar că în această situație metoda de lucru trebuie să fie puțin diferită. Chemoterapicele sunt transportate spre tumoră de către sânge. Ele își exercită acțiunile antitumorale doar pe durata a câteva ore de la administrare, cât timp au concentrație maximă în sânge. Ulterior scade concentrația lor și nu mai au acțiune antitumorală eficientă, dar vor continua să manifeste efecte adverse. Unele citostatice sunt depistabile în țesuturi și după câteva luni de la administrare (ex. cisplatin). Zeolitul extrage din sânge chemotoxinele, scăzându-le concentrația. Ca să nu scadă eficiența citostaticelor, trebuie doar să nu fie prezent în tubul digestiv concomitent cu concentrația lor maximă. Aceasta presupune să nu se administreze cu 3 ore înainte de citostatic și nici în următoarele 10-12 ore. Dar în afara acestei perioade, prezența lui devine imperioasă, spre a curăța toxinele care nu mai sunt eficiente împotriva tumorii, în schimb slăbesc un organism deja măcinat de boală. Elimină și resturile celulelor tumorale dezintegrate, împreună cu componentele lor oncogene.
De fapt, atât în radioterapie, cât și în chemoterapie, zeolitul este un bun colaborator întru eliminarea tumorii dintr-un organism pe care îl și ajută ca, în loc să piardă din vitalitate, să și-o conserve.
Alte utilități ale zeolitului în oncologie
* Se știe că în general pacienții cu acest gen de probleme slăbesc vizibil. Un adaos de zeolit corespunzător la 1% din hrana zilnică va conduce de regulă la încetinirea și chiar stoparea fenomenului.
* Tulburările gastrice și de motricitate intestinală, uneori asociate cu infecții microbiene intestinale, sunt alte neplăceri instalate în cursul tratamentelor convenționale oncologice. Zeolitul are o acțiune anti-acidă fără a perturba efectul enzimelor din sucul gastric. Este util în tratarea gastritelor, a refluxurilor gastro-esofagiene și chiar a ulcerelor. Totodată, absoarbe și elimină microbii și toxinele acestora. Ca mijloc complementar zeolitului, recomandăm maceratul la rece de obligeană, cu efect mult mai bun decât tinctura și comprimatele din pulberea aceleiași plante.
* De foarte multe ori pacienții cu probleme oncologice ajung să aibă complicații renale, care pot merge până la nevoia stringentă de dializă. Atunci când viața ajunge să depindă de mașina salvării care te duce periodic la un aparat ce îți purifică sângele, ea poate deveni un calvar. De aceea, un ajutor în curățarea sângelui este binevenit, iar zeolitul funcționează ca un filtru al acestuia la nivelul tubului digestiv. Foarte importantă pentru pacienții hemodializați este buna sa capacitate de a neutraliza amoniacul.
* La nivelul scheletului, zeolitul stimulează creșterea și diferențierea celulelor normale osoase. În cabinet îl utilizez cu bune rezultate pentru tratarea osteoporozei, combinat cu propolisul, lăptișorul de matcă și ceaiul de pir.
* O bună măsură de protecție și un mijloc eficient de tratament în oncologie este utilizarea zeolitului o lungă perioadă de timp. Adică, din momentul în care s-a pus diagnosticul, atât înainte, în timpul, cât și după tratamentul alopat, pentru toate motivele dezbătute mai înainte. În funcție de starea pacientului și terapia aplicată, se recomandă 2-3 administrări pe zi a câte 1-2 lingurițe de ceai umplute "la ras”, pe stomacul gol. Preferăm utilizarea sub formă de pulbere, întrucât capsulele și comprimatele aduc cu ele diverși excipienți (lianți, gelatine proteice, coloranți, conservanți, ...), substanțe care nu își au rost în condiționarea unui supliment natural monomaterial și neperisabil. Și, cum cel mai simplu este să prevenim în loc de a trata, trebuie să ne gândim la acele persoane sănătoase, care ar putea ajunge pacienți oncologici, datorită expunerii cronice la toxicitate diversă. Sub raport profesional, menționăm cu deosebire pe acei care lucrează în agricultura modernă (pesticide, insecticide), în industriile chimice, minerit. O altă categorie este personalul medical din secțiile de radiologie și radioterapie, la care se știe că apar mutații cromozomiale. În aceste situații, ar fi utilă administrarea câte 5 zile pe săptămână a 1 linguriță rasă de pulbere, de 1-2 ori pe zi, în funcție de severitatea expunerii și greutate.
Etică și marketing
Zeolitul nu este un panaceu! Nu e piatră minune! El este o resursă valoroasă, cu multiple și demonstrate utilități. Există zeoliți naturali, dar și zeoliți sintetici. Cei sintetici au aplicații strict industriale. În scop terapeutic se folosesc doar zeoliți naturali. Menționăm faptul că zeolitul, fiind un mineral, este un nonsens să i se atribuie eticheta "bio”, care e aplicabilă doar produselor vegetale, animale și derivatelor lor. Utilizat ca supliment nutrițional, merită toată atenția lumii științifice românești, cu atât mai mult cu cât în țară avem depozite de zeolit, iar aplicațiile lui în medicină sunt încă timide. Când se folosește drept remediu natural unic are efecte benefice. Dacă se asociază cu alte remedii cu care conlucrează bine (ex. propolisul, în cazul oncologiei), efectele pot fi mai rapide și mai ample, chiar la doze mai mici. Despre beneficiile zeolitului se pot spune încă multe lucruri, dar pe acestea poate le vom dezvolta cu altă ocazie.
Să sperăm că medicina convențională va putea colabora cu medicina naturistă în beneficiul pacienților, chiar dacă nu sunt încă pe deplin cunoscute mecanismele de producere ale unor fenomene benefice, dar care se manifestă evident și repetabil. Așa cum nici focul și nici curentul electric nu sunt complet înțelese de către cercetători, dar totuși sunt unanim acceptate și folosite. Pe de altă parte însă, este necesar ca și în aria terapiilor naturiste să existe specialiști care să stăpânească domeniul, metoda și limbajul medical. În absența acestora nu poate exista o punte de legătură între cele două părți ale aceluiași domeniu, acela al sănătății. Apreciez că în acest caz concret, al zeolitului, șapte ani de muncă și studiu clinic pot îndreptăți prezentarea unor aprecieri rezultate dintr-o experiență reală. Mai mult, atunci când în media se face o promovare greșită a unui remediu care poate fi o speranță de viață pentru bolnavii de cancer, și nu numai, mulți ar considera o datorie să facă niște precizări clarificatoare.
Revenind la perspectiva frumoasă furnizată de epigenetică, de a aborda cancerul pe direcția reconvertirii către normal a celulelor îmbolnăvite, constatăm că zeolitul dispune de mecanisme care ne îndreptățesc să îl considerăm unul dintre acele ajutoare de care organismul uman are nevoie, spre a-și putea folosi forțele proprii pe această cale.
(Un zeolit de bună calitate, împreună cu sfaturile necesare utilizării lui găsiți la Melidava, tel.: 0740/20.50.40, 0768/19.29.39 sau 0256/200.105, melidava@gmail.com, www.melidava.ro Persoanele peste 60 de ani beneficiază de reduceri în cadrul unui program social.)