Dealul cu maici
Cu blândețe și bunăvoință, părintele Teofan, duhovnicul mânăstirii, ne povestește cum a pornit "farmacia naturii” la Mânăstirea Nera. "Unele dintre măicuțele noastre au învățat tainele plantelor medicinale făcând practică la clinica Naturalia din Voluntari, a doctorului Pavel Chirilă, care s-a născut în această zonă și este unul dintre ctitorii mânăstirii. De la început, Mânăstirea Nera a fost gândită ca un loc în care măicuțele să pregătească tratamente naturiste, iar cealaltă mânăstire-soră, Mânăstirea Christiana din București, ctitorită tot de familia Chirilă, să se ocupe de tratarea bolnavilor. Între timp, a început un alt proiect, și anume, Clinica de recuperare oncologică Nera, care va fi construită în apropierea mânăstirii, și când aceasta va fi gata, produsele noastre vor fi folosite la tratarea bolnavilor, iar măicuțele vor sprijini activitatea cadrelor medicale specializate care vor lucra acolo. Unele măicuțe știau de acasă, de la mame și bunici înțelepte, să cunoască plantele, să le culeagă și să le pregătească pentru a aduce alinare celor suferinzi. Pe lângă aceasta, au consultat cărți și studii de fitoterapie, dar și vechi rețete mânăstirești. Poate ar trebui menționat aici și faptul că, deși la o primă vedere s-ar părea că activitatea noastră reprezintă ceva inedit, noi nu încercăm decât să reînnodăm o tradiție de veacuri a monahismului ortodox de pe meleagurile românești. Să nu uităm că întotdeauna pe lângă mânăstiri au funcționat spitale, bolnițe pentru cei bătrâni și suferinzi. Și pe lângă aceasta, fiecare mânăstire avea cel puțin unul, dacă nu mai mulți monahi cunoscători ai «ierburilor de leac» și, desigur, și multe rețete moștenite de la înaintași. Unul dintre ei a fost sfântul atât de drag și de apropiat nouă, Ioan Iacob de la Neamț, sau Hozevitul, care a deprins știința lecuirii cu ajutorul plantelor în marea mânăstire a Neamțului și a folosit-o cât timp a viețuit în Țara Sfântă, mai ales la Mânăstirea Sfântul Sava, unde a îngrijit atât pe monahii și creștinii ortodocși, cât și pe musulmanii suferinzi”.
Ca să ne facă să înțelegem mai bine lucrarea care se desfășoară la Mânăstirea Nera, părintele Teofan ne conduce până la locul unde se culeg plantele. La câțiva kilometri de mânăstire, departe de orice așezare omenească, într-un loc plin de pace și frumusețe, un deal întreg este plin de maici care adună ierburi și flori. Îmbrăcate în negru, cu creștetul acoperit de năframe mari, albe, care le apără de puterea soarelui, par un roi de fluturi poposiți pe pajiștea înflorită. În adierea blândă a vântului, năframele lor se înfoaie ca niște aripi albe și uriașe. O imagine desprinsă parcă dintr-o gravură medievală, care avea să mă urmărească până când le-am văzut de aproape, seara, când au trecut pe sub bolțile mânăstirii și când în ochii lor am descoperit toată lumina limpede și curată a zilei de vară, adunată odată cu florile.
Calendarul ierburilor de leac
Maica Siluana, maica Nectaria și maica Dositeia, care este și stareța mânăstirii, m-au ajutat să înțeleg și mai bine drumul florilor și al ierburilor de leac, de pe dealuri, unde sunt adunate, și până ce se transformă în uleiuri aromate, alifii și tincturi. Mai întâi mi s-a spus că pe lângă alte reguli și ascultări, măicuțele respectă un calendar al plantelor medicinale, care începe primăvara, cu recoltarea primelor urzici, cu ciuboțica cucului, leurda usturoiată și cu păducelul înflorit ca o mireasă a pădurii. Urmează florile de vară, coada-șoricelului, coada-calului, pătlagina, păpădia, cimbrul sălbatic, gălbenelele, sânzienele, sunătoarea și rostopasca, traista-ciobanului și încă multe altele, care umplu dealurile din ținutul binecuvântat al Nerei. La acestea se adaugă afinele, pe care măicuțele se duc să le culeagă până în Munții Apuseni, atunci când este sezonul lor. Acestora le urmează plantele de toamnă: merișorul, cătina și măceșul, culesul încheindu-se odată cu primele brume, așezate pe boabele de porumbar. Dar munca nu se oprește nicidecum la cules. Măicuțele m-au condus în laboratorul-farmacie al mânăstirii, unde efortul lor primește chipul lucrului încheiat. Pe stative speciale, pe rafturi și mese de lemn, stau înșirate cutii și cutiuțe, pungi, sticle mai mari și mai mici, borcănașe, toate pline de licori, prafuri, elixiruri, pomezi și creme tămăduitoare. În încăperea aceea miroase ca-ntr-o fâneață scăldată în soare, într-una din amiezile de vară. Doar să stai o vreme într-o asemenea încăpere, și e suficient ca să fugă de la tine orice nedumerire mâhnită sau tristețe. Într-un colț stau aliniate săpunele ca de copii, mici, rotunde, cu scorțișoară, cu propolis, cu mentă, salvie, lavandă și ceară. Fiecare dintre ele are prinsă deasupra câte o floricică uscată, o frunză, un mugure. Grija cu care au fost lipite în pasta săpunului, arta cu care au fost grupate îți dau, într-un fel, măsura efortului măicuțelor, dar și a bucuriei lor de a face un lucru util și frumos. Nici nu știi ce să alegi! În fața ezitărilor mele, măicuțele mă îndeamnă cu povești: "Poate că preparatele noastre nu sunt, din punct de vedere al prezentării, la nivelul altor produse de pe piață, însă ceea ce le face performante sunt calitatea și compoziția lor, precum și faptul că plantele care intră în compoziție sunt recoltate din zone curate, ferite de poluare. Printre cele mai căutate sunt siropurile împotriva răcelii, obținute din muguri de brad, soc și patlagină, tinctura de propolis, mierea de albine în amestec cu tinctura de propolis, oțetul de mere, unguentul de gălbenele, de tătăneasă sau cel cicatrizant. Preparatele noastre au o concentrație mare de substanță activă, dar și alte ingrediente, exclusiv naturale, cum ar fi mierea naturală de albine, propolisul, ceara, oțetul din mere, preparat după o rețetă tradițională, fără adaos de conservanți sau de alte substanțe sintetice. De asemenea, am optat pentru anumite tehnici de preparare, care permit păstrarea principiilor active din plante într-o proporție cât mai mare, chiar dacă aceste metode presupun un timp mai îndelungat și depunerea unor eforturi mai mari. De exemplu, siropurile le obținem prin macerare la rece, evitând fierberea lor îndelungată sau adăugarea de apă, săpunurile le preparăm tot la rece, folosind uleiuri și extracte din plante, după care, pentru neutralizarea anumitor substanțe, le lăsăm în repaus, cel puțin o lună de zile”. Până să ieșim din laborator, mai aflu că toate cele șaizeci de măicuțe ale mânăstirii au făcut mai întâi o pregătire generală comună, pentru a cunoaște plantele și tot ceea ce ține de recoltarea lor, după care s-au împărțit pe departamente. Unele s-au specializat în ceaiuri, altele în siropuri, tincturi, uleiuri, unguente sau săpunuri.
"Rugăciunea cea din toată vremea”
Suntem în magazinul mânăstirii, de-o parte și de alta a unei mese pe care mă așteaptă o cană de ceai fierbinte, preparat din plante culese de pe dealurile blânde ale Nerei. Măicuțele continuă să-mi vorbească despre ajutorul pe care îl aduc în felurite neputințe aceste plante, lăsate de Bunul Dumnezeu spre mângâierea celor suferinzi și binecuvântate, o dată în plus, prin rugăciunea cea din toată vremea. Rugăciunea aceasta le însoțește pe măicuțe pretutindeni, de când pornesc să adune plantele, și până în momentul în care le prelucrează. Cum să nu fie acestea adevărate leacuri tămăduitoare, câtă vreme s-au împletit atâtea rugăciuni în facerea lor? Cum să nu te simți apărat de orice boală, câtă vreme în ochii acestor maici-fecioare nu citești decât smerenia și lumina curăției? Deși cea mai mare parte a timpului lor măicuțele o dedică plantelor, aceasta nu înseamnă "risipire în cele materiale”, pentru că prioritară rămâne lucrarea lăuntrică, de permanentă curățare de păcate, apropiere de Dumnezeu și trăirea întru numele Lui. "Ca oameni în trup, monahii sunt și ei datori să împlinească o oarecare activitate fizică, prin care să se pună în slujba semenilor lor, dar și să-și câștige propria pâine,” îmi spune una dintre măicuțe, cu o înțelepciune care-i dă chipului de copilă o gravitate solemnă. "Dincolo de ceea ce ochii trupești văd, munca noastră, ce poartă numele de ascultare, se transformă într-un act duhovnicesc, tocmai prin rugăciunea pe care permanent o rostim, fiecare pentru sine, dar și pentru întreaga lume, chemând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra rodului mâinilor noastre”.
Abia la sfârșit am înțeles că leacurile și plantele culese și preparate de măicuțele de la Nera sunt nu doar leacuri de sănătate, ci și de iubire, o picătură din marea de iubire în care Dumnezeu ne învăluie pe toți fiii săi.
*
Aș vrea în felul acesta să mulțumesc și să răspund, atât cât pot și cât mă pricep, și rugăciunilor pe care măicuțele le-au împletit pentru mine, înainte de a mă cunoaște, în ceaiul de salvie, mierea cu propolis, siropul de afine, săpunul cu scorțișoară pe care le-am cumpărat de la magazinul mânăstirii.
Fotografii de Claudiu Târziu
Mânăstirea Nera, loc. Sasca Montană, cod 327330, jud. Caraș Severin. Acces: DN 57 Oravița spre SV10 km, DJ571 Ciuchici-Macoviște-Sasca Montană (17 km), apoi pe drum forestier 2 km.
Produsele Mânăstirii Nera se găsesc la toate magazinele de produse naturiste din țară.