Consecințele lui grave pentru țară se vor vedea mai târziu. Planul care a stat la baza evenimentelor nu a funcționat însă după speranțele inspiratorilor. În anii '50, el a avut succes din mai multe motive. România se afla sub ocupația sovietică, guvernul era controlat total de Comisia Aliată (Sovietică) de supraveghere, cenzura mediei funcționa din plin, armata și poliția erau decapitate. Plângerile împotriva încălcării regulilor democrației nu aveau nici o șansă pentru că - la Ialta - România fusese plasată în sfera de influență sovietică. A fost ușor pentru comuniști, care se transformaseră - în plan politic - în jucători, dar și în arbitri, să răstoarne total rezultatul alegerilor generale din 1946, să proclame republica - în 1947, să naționalizeze economia - în 1948, ș.a.m.d. Toate acțiunile s-au desfășurat extrem de rapid, aparențele legale fiind corectate ulterior, deși - în acea perioadă - ele nu prea contau.
Lovitura de stat din iulie a.c. a început după aceeași schemă. A fost demis brusc Avocatul Poporului, au fost "executați” la vot președinții camerelor Parlamentului. În Parlament, negocierea - cu argumente "grele” - a unei noi majorități se făcuse deja. Mediile oficiale, formatoare de opinie (TVR, Radio, ICR) au fost trecute în subordinea "puciștilor”, concomitent cu preluarea controlului asupra Monitorului Oficial. Se știe că nici o lege nu devine aplicabilă fără publicarea ei în acesta. Prin ordonanță de urgență, guvernul a încercat să limiteze atribuțiile Curții Constituționale, singura piedică rămasă în fața atingerii următorului obiectiv din "plan”: demiterea președintelui. Suspendarea d-lui Traian Băsescu din funcție s-a realizat ușor, într-un Parlament controlat total prin corupție, șantaj, oportunism. Cu 256 de voturi (mai puține decât la încercarea trecută), Parlamentul l-a trimis pe președintele ales la referendum. "Obstacolul” Băsescu odată eliminat, puciștii puteau trece la subordonarea Justiției, care - devenind independentă, după modelul occidental - se apropiase periculos de "cupola” grupului pucist. Arestarea lui Adrian Năstase (fost premier și mentor al lui Victor Ponta, actualul premier), a lui S.O.Vântu (susținător financiar al "puciștilor”), dar și iminenta condamnare a lui Dan Voiculescu (Felix) - marele tartor al "caracatiței” puciste - ori a altor lideri corupți din politica românească au grăbit lucrurile. Motivul real al suspendării - și demiterii - președintelui, cu obiectivul final subordonarea Justiției, acesta a fost, și nu dorința mistuitoare a celuilalt șef al USL, Crin Antonescu, de a se vedea instalat la Cotroceni, de îndată ce "partenerul” său, Victor Ponta, a preluat conducerea executivului. Planul "puciștilor” nu a ținut însă seama de situația complet diferită în care se află România anului 2012. Țara nu mai este în "sfera de influență sovietică”, ci a devenit membră a UE și NATO. Tancurile sovietice nu mai operează pe teritoriul său, Rusia putând face presiuni doar prin pârghii financiare și prin... "Vocea Rusiei”, mijlocul ei mediatic de exprimare internațională. Acceptarea reglementărilor UE - în urma aderării benevole la ele - dă dreptul Consiliului și Comisiei Uniunii să recomande limitarea sau anularea unor acțiuni contrare "spiritului comunitar”. Comisia UE nu are puterea de odinioară a Comisiei Aliate (sovietice) de Control, dar poate propune sancțiuni (limitarea dreptului de mișcare liberă în interiorul Uniunii, reducerea sau blocarea fondurilor structurale de dezvoltare, izolarea țării în asumarea deciziilor comunitare etc.) cu efecte dure în plan social și economic. "Graba” puciștilor în preluarea tuturor instituțiilor statului român, disprețul lor față de litera Legii, schimbarea regulilor "în timpul jocului sau după încheierea lui” au displăcut profund cancelariilor occidentale și au fost dezvăluite, în nuditatea lor hidoasă, de mediile vestice, care nu mai pot fi înșelate cu aparențe, ca pe vremea "Cortinei de Fier”. Condamnarea unanimă din partea UE și a USA a "loviturii de la București” i-a pus pe autorii "puciului” în situații ridicole, dezvăluindu-le lipsa de caracter (ca să nu spunem minciunile), egoismul, dorința feroce de putere și impunitate.
Un astfel de exemplu este Crin Antonescu, care a folosit o demagogie năucitoare, pentru a-și conserva postul dobândit prin uzurpare. Situația României în UE și NATO, relația de parteneriat cu SUA nu au mai contat în fața spaimei lui isterice că s-ar putea vedea obligat să părăsească Cotrocenii. Printr-un populism găunos, cei doi au trecut la contestarea rezultatului de la referendum, susținând că votul a șapte milioane și jumătate de cetățeni împotriva președintelui Băsescu le legitimează interesul. Președintele a fost, totuși, ales cu peste 50% din votanți și este legitim. Anchetarea fraudelor produse în desfășurarea referendumului i-a dus până la amenințarea directă a procurorilor, dezvăluind total dorința lor de subordonare a Justiției. Iar alăturarea "tătucului” tuturor puciștilor, Ion Iliescu, la condamnarea actului normal, susținut de UE și SUA, de amendare a fraudelor, nu mai merită nici un comentariu. E momentul ca România să se trezească.