Atât de tânără, încât prima ei fiică, mică fiind, o striga uneori "domnișoara Mami”. Însă domnișoara Mami era suficient de înțeleaptă și iubitoare, încât să stimuleze creativitatea fiicelor ei, să le implice în activități umanitare și să discute cu ele deschis. Știa, fără să fi citit manuale de "parenting” (pentru că la acea vreme nici nu existau), că, mai presus de toate, copiii au nevoie de exemple. Pentru asta era dispusă să sară într-un bazin adânc, fără să fie un expert într-ale înotului, sau să meargă în țări străine și să nu accepte oferta tentantă de a rămâne să lucreze acolo.
Desigur, domnișoara Mami a mai adunat ceva ani. A continuat să fie însă o energică, "străbătând munți, educând copiii, o sufletistă și o perfecționistă”. În mare, se ghida în viață după un principiu pozitiv, de care se poate să nu fi fost conștientă, dar care ieșea la suprafață din tot ceea ce făcea ea. În vremurile grele, știa să cadă în picioare, ca o pisică, iar în vremurile bune, ajungea doar să fie acolo, ca să înveselească pe toată lumea. Elevii ei o așteptau cu drag și vibra în ei copilăria, spontaneitatea, pentru că le preda lecția pe gustul lor. Ieșind din șabloane, din tiparul manualelor, devenind un pic magician, putea să transforme orice lecție într-o poveste și orice elev într-un actor. Și clasa devenea ușor un mic teatru la orice oră de curs. Creativitatea îi era debordantă și presăra puțin umor de fiecare dată, pentru a-i face să surâdă pe cei bosumflați...
Avea totuși ceva paradoxal în desfășurarea ei pe acea scenă de poveste. Era o ființă iubitoare, dar uneori părea să nu își dea voie să primească iubirea altora, arcuindu-se ca un arici. I se întâmpla rar, dar apropiații ei bănuiau că trebuie să fie destul de dureros pentru ea. Apoi, pe cât de curajoasă era, în general, avea momentele ei de îngrijorare, de surmenaj, de acumulare și a stresului celor din jur, când, pur și simplu, uita să fie liberă și să trăiască evenimentele așa cum veneau ele. "Nu pune la suflet”, îi spuneau cei apropiați, ori de câte ori, din răutate sau din invidie, unii - cei ce nu se bucurau și nu agreau energia ei - o șicanau pe nedrept. Ei, aceia, nu vor putea să înțeleagă niciodată că oamenii nu sunt la fel, că fiecare este atât de special și diferit... Că fiecare înseamnă o lecție de viață. Uneori, chiar mai multe. Să nu uităm însă că vorbim despre o persoană foarte capabilă de transformare, de a învăța și a da lecții de viață și de a-și asuma multe roluri. De aceea, cât de mult timp ar fi trecut și câte evenimente s-ar fi întâmplat, mă aștept ca ea să fie mereu tânără în suflet, să inspire mereu pe cei din jur, să fie bucuroasă și împăcată cu viața ei. Și să afle tot timpul că este iubită.
La mulți ani, Mami, te îmbrățișez! Îți doresc din altruismul meu să fii fericită și împlinită, iar din egoism, îmi doresc să rămâi pentru mine o sursă inspirațională, prin multele lucruri frumoase pe care le faci!
OANA POPESCU
(Scrisoarea datează din luna martie, deci aniversarea căreia îi era dedicată a trecut. Dar un mesaj atât de frumos și de tandru poate fi primit oricând, ca un dar. Sunt oameni cărora poți să le spui, în fiecare zi, "La mulți ani!”. Merită!)